.: APUSENI - Ziua 4 - Cetățile Ponorului, Lumea Pierdută + avenele

Continuare de la APUSENI - Ziua 3 și 7 - Groapa Ruginoasa, valea Sighișelului, Peștera Urșilor, Crișul Pietros, Glăvoi

Nopțile au fost neașteptat de calde, mai ales când erau nori noaptea, chiar dacă campingul Glăvoi se află la aproape 1100 m. Temperaturile au fost pe la 12 - 15 grade Celsius noaptea. Multe ore am dormit dezvelit în cort. Doar spre dimineață se făcea un pic mai frig.

Ziua a 4-a se anunța mohorâtă. Neavând semnal de internet, am fost deconectați de la actualități. Noi știam că ar fi trebuit să plouă un pic în Ziua a 5-a, însă a plouat aproape toată ziua a 4-a. Cel puțin după ce am ieșit din zona Cetăților Ponorului, a plouat non-stop, vreo 5-6 ore.

Dar așa cum v-am obișnuit, sper, iată mai jos, harta traseului parcurs în această zi:

Traseul actual către cetățile Ponorului, sau mai bine zis, cel ales ca primă opțiune de noi, anul acesta, fără să realizăm că există unul diferit, a fost primul care ne-a apărut ca indicație, venind dinspre Glăvoi, iar acesta trecea mai întâi prin zona de Belvederi, de deasupra spațiului scufundat, ca să zic așa, al Cetăților Ponorului, toată zona fiind cred, cumva într-un aven imens sau o groapă imensă formată posibil, din prăbușirea unor avene.

Iată cum arată zona cetăților, văzute de sus:

Din păcate, noi nu am putut scoate drona, deoarece ploua. Însă alții au fost mai norocoși, însă nu au surprins prea bine intrarea/ieșirea cea mai spectaculoasă, care are aproximativ 70 m înălțime. Iată aici filmarea lor. Noi am filmat cu drona un pic la interior. Dar asta vedeți mai jos, la momentul potrivit.

Trasul parcurs de noi acum 16 ani mergea mai întâi pe jos, pe la portalul cel mare și frumos și apoi se ieșea pe unde am coborât noi și se parcurgeau belvederile. Acum am mers invers. Ambele trasee sunt dificile, au lanțuri și este de preferat să nu mergeți pe acolo când e umed, așa cum am făcut noi. Am avut noroc că nu am pățit ceva mai grav. De asemenea recomandăm ciorapi de schimb sau chiar cizme de cauciuc prin peșteră, deoarece riscul de a călca greșit în apă e foarte mare. La noi 2 din grup au pățit-o, iar apoi au mers restul traseului uzi. Riscul de bătătură e mare. Iar dacă ai bătături, nu prea mai mergi.

Drumul de la Glăvoi la prima Belvedere este destul de lejer și foarte frumos, așa cum ne-au obișnuit deja Apusenii.

La începutul traseului când ploua când se oprea.

Vedeți pe filmarea de la final cum arată traseul până la belvederi. Toate cele 3 sau 4 belvederi sunt spectaculoase, însă acum am observat că nu mai există barele de susținere de acum 16 ani. Dacă ne amintim bine, erau parcă și niște platforme din lemn.

Iată mai jos poze de acum 16 ani, din luna de miere din 2007:

Se poate vedea structura de lemn care acum lipsește.

Se pare că da, existau platforme de lemn.

Iată cum arată azi:

Belvedere 1

Belvedere 2

Belvedere 3

Coborârea către intrarea mai mică a peșterii, este deosebit de solicitantă. Nu știu dacă aceasta ar fi cea mai bună alegere pentru coborât, căci indiferent pe unde cobori sau urci, tot abrupt și dificil este. Pe ambele părți ai zone aproape verticale, cu lanțuri. Așadar, este necesar să aveți încălțări cu aderență bună.

Eu (Ștefan) de exemplu, deoarece văzusem în prognoză că șansele de ploaie sunt mici, nu mi-am mai cărat bocanci, deși cred că erau o alegere foarte inspirată și am mers numai cu adidașii de drumeție, luați de la Decathlon. Cei mai ieftini adidași de drumeție, cu pânză, dar o talpă destul de tare, cu zimți și aderență. Nu mă așteptam să fie așa de buni, să reziste așa de bine. La ploaie nu au rezistat așa de bine, dar măcar nu am simțit că-mi mustește apa în interior, ci am avut o temperatură plăcută la picioare. Am observat când i-am spălat, că au un fel de grătăraș de plastic care ține probabil talpa un pic ridicată față de bază.

Sunt satisfăcut cu atât mai mult că cel mai adesea am mers cu o mână ocupată cu filmatul, iar în locurile dificile mă țineam doar cu mâna liberă, de lanțuri, rădăcini sau când trebuia să mă sprijin de vreo stâncă de jos. În plus s-au și uscat repede pentru traseul cel puțin la fel de solicitant, dacă nu mai greu, de la Cheile Galbenei. Chiar buni. Nici nu m-au durut tălpile ca în bocanci, așa că, una peste alta, chiar îi recomand.

Pe acest traseu am întâlnit primele lanțuri și cabluri, atât la coborâre, cât și la urcare. Fetele mai puțin pregătite din grupul nostru, au trecut o probă de foc prin traseul ăsta. Felicitări lor că au dus la bun sfârșit acest traseu dificil.

Iată câteva poze de la coborârea spre peșteră:

Filmarea întregului traseu poate fi văzută de aici.

Intrarea mică a peșterii Cetățile Ponorului ne-a întâmpinat ca o gură amenințătoare, aburindă. Intram în burta dragonului. Dacă nu cunoști sau nu auzi că peștera este accesibilă, traversabilă, nu prea te invită să te aventurezi în interior.

Iată cum arăta:

Mai multe despre acest complex carstic, considerat cel mai mare din România, vedeți de ex, AICI.

Din ce am înțeles peștera ar avea tavanul chiar și la 100 m înălțime, cu o medie de 70 de m. Ne simțeam ca în filmul Lordul Inelelor, când aventurierii călătoreau prin Minele din Moria.

Aici, profilul acestei stânci seamănă cu un uriaș care se uită către lumină.

Aici este un izbuc, undeva pe la jumătatea peșterii.

Ieșirea din peșteră către spațiul mai vast de la intrarea/ieșirea principală, se face printr-un loc destul de strâmt. zici că te naști când ieși la lumină. Dacă ai claustrofobie, e posibil ca pe acolo să nu-ți vină să intri, dacă faci invers traseul față de cum l-am făcut noi acum în 2023.

Când am făcut noi prima oară traseul în 2007, și l-am făcut în sens invers, nu-mi amintesc de această strâmtoare, iar dacă din 2007 a căzut vreun bolovan, e un miracol cum a rămas fix acel culoar de trecere.

Traseul nu este complet neamenajat. Cineva a aranjat pietrele astfel încât să poți traversa în siguranță peștera, dacă ești atent. Iar într-un loc, chiar este făcută o scară cu fier beton înfipt în stâncă.

Traversarea e destul de anevoioasă pentru cei complet nepregătiți.

Iată câteva imagini de la ieșirea/intrarea principală.

AICI o scurtă filmare cu drona, din zona intrării principale.

Mai jos câteva poze din 2007, care au surprins lucruri pe care acum nu le-am imortalizat la fel de bine sau deloc:

Orizontul evenimentului peșterii are culoare roz ... cine știe, cunoaște :))

Filmul cu peștera îl puteți vedea de aici.

PS. Se pare că râul din peșteră are unele zone unde te poți băga cu costum de scafandru. În filmul de AICI, de ex. se vede chiar și o cascadă de câțiva metri și un loc unde poți sări de la înălțime. Extraordinar. Habar n-am avut până de curând. Noi nu am văzut aceste lucruri. Peștera asta e plină de surprize! Dacă o să mai ajung în zonă, o să cercetez mai cu atenție.

LUMEA PIERDUTĂ

„Lumea Pierdută este un platou carstic de un interes deosebit. El ascunde câteva fenomene carstice remarcabile: avenul Geamănata (82m), avenul Negru (108m), avenul Acoperit, avenul Pionierilor, Peștera Căput și alte formațiuni carstice.

Acest platou era cândva de o sălbăticie de neimaginat, o lume străveche uitată, de unde provine numele său Lumea Pierdută.

Cândva, când platoul nu fusese atacat de secure și de drujbe, Platoul carstic Lumea Pierdută era imaginea însăși a naturii primitive, pe unde nu trecea nici om, nici animal sălbatic, scufundat în liniștea cea mai deplină, o adevărată lume străveche uitată, în care civilizația era prezentă doar prin semnele de marcaj de pe arbori. Din păcate acest aspect a dispărut în bună măsură, potecile s-au îndesit și urmele exploatărilor forestiere sunt tot mai vizibile.

Cu toate acestea Platoul Lumea Pierdută râmâne o regiune sălbatică izolată, acoperită de o pădure deasă și înaltă de conifere, îngreunând orientarea, iar pierderea marcajului poate duce la rătăciri periculoase.” SURSA

Noi am ales un traseu mai ocolit, intenționând să venim dinspre sudul Lumii Pierdute, unde se afla Avenul Negru și apoi să revenim spre Glăvoi, sperând să bifăm toate obiectivele din zonă. Vedeți harta de la începutul articolului, care are orientare clasică, cu Nordul în sus.

Însă ne-a apucat ploaia și a plouat non stop vreo 4-5 ore și ne-a cam stricat cheful de plimbări. O experiență interesantă și asta, însă altfel te bucuri de diverse când nu plouă. Și în plus, nu prea am putut filma, decât ici colo unde ni s-a părut chiar că merită să risc aparatele, expunându-le la ploaie.

Am uitat însă de peștera Căput, deși era în drumul nostru și am trecut fix pe lângă ea, dar eram așa de uzi, obosiți și înfometați că n-am mai avut chef de nimic.

Iată mai jos câteva imagini de pe ultima parte a traseului:

Avenul Negru