.: APUSENI - Ziua 2 - Partea II - Peștera Ghețarul de la Scărișoara, peșterile Coiba Mare și Coiba Mică, Izbucul Tăuzului

Continuare de la APUSENI - Ziua 2 - Peștera Poarta lui Ionele, Cheile Ordâncușei și zaplazul filmat din dronă, Poiana Călineasa

În aceste articole voi prezenta percepția noastră subiectivă, informații pe care poate, nu o să le vedeți prin alte părți, mai ales filmări, care cred că sunt unice. Poate că au filmat mulți alții prin locurile pe unde am filmat și noi, chiar nu știu, însă nu cred că au existat lumini identice, unghiuri de filmare identice și bineînțeles detaliile oferite în acestea. Plus că ce facem noi are un grad de amatorism și naturalețe, spontaneitate, ceea ce îi dă un caracter unic oricum.

Așadar, pe la 15.00 am ajuns în Ghețari, localitatea unde se află peștera Ghețarul de la Scărișoara. Nu știam programul exact, dar știam că mai avem multe de văzut în acea zi, iar grupul se mișca destul de încetișor. Tarabele de pe marginea drumului, pline de atracții interesante, mai ales cu produse naturiste, au fost vedetele care au acaparat mult timp și multă atenție. E un pic deranjant să vii cu un scop într-un loc ca mai apoi să te disipezi cu mintea în alte direcții, urmărind lucruri de plan secund, uitând practic ce e mai important.

În formația în care am fost în Apuseni au existat nenumărate momente de pierderi de timp și cred că dacă eram mai eficienți, mai focalizați pe obiective, ajungem să vedem mai multe. Începând de dimineață se lungeau pregătirile la nesfârșit, deși unii dintre noi eram în picioare de la 6 - 7. A fost un pic cam multă lejereală pentru gustul meu. Puteam să plecăm pe la 9 cel târziu, dacă ne mișcam mai cu talent, dar cel mai adesea plecam pe traseu pe la 10.30 -11.00 și ne întorceam pe la 19.30 - 20.30. Zic asta și pentru că existau în grup și oameni mai puțini antrenați care se mișcau oricum destul de lent. Deci cu atât mai mult ar fi fost mai bine să plecăm mai devreme pe trasee. Însă, una peste alta, am reușit să ducem la capăt tot ce ne-am propus în zilele respective, sacrificând însă timpii de odihnă poate, orele de campare unde era poate, frumos să facem un foc, să ne și lejerim un pic, după efort, să ne spălăm chestii, să le punem la uscat, să ne pregătim mai bine pentru a doua zi, dar eram tot într-un fel de hei rup, un efort de a pune lucrurile în ordine rapid ca să putem băga suficient somn pentru a doua zi.

Am observat că eu și G (alintat „Dronă”, deoarece el mereu merge mai înainte, cercetează trasee alternative, merge stânga dreapta și vede locurile), capricornii grupului, eram mai focalizați pe obiective și ne deranja mai tare această disipare mentală. Mecla mea nemulțumită de exemplu, când îi așteptam pe cei din grup să ajungă la intrarea în peștera Scărișoara, spune multe ... LOL

Asta și pentru că nu știam orarul peșterii, cum se intra, până la ce oră, șamd. Știam că e târziu și aveam de văzut și alte obiective.

Deci în spiritul obiectivității, acesta a fost unul dintre lucrurile mai puțin plăcute ale acestei expediții. Nu au fost toate roz bombon, dar în astfel de acțiuni împreună, ajungi să cunoști mai bine oamenii, caracterele ... La greu se leagă prieteniile mai adânc, dar și ies la iveală unele rahaturi ce trebuiesc rezolvate pentru a se armoniza grupul. A fost și un fel de Team Building.

Însă una peste alta, expediția per general, a fost una foarte reușită, iar aceste asperități, au fost doar condimentele în exces, care ne-au și tulburat mațele la unii dintre noi, la propriu. Camelia în ultima zi și în săptămâna ce a urmat după, apoi și eu am făcut o insolație și am avut și febră și greață, și am zăcut 2 zile, zombificat. Și eu și Camelia am suferit câteva zile de tulburări digestive, pe fondul unei oboseli acumulate.

Dar să revenim la cele vizitate în partea a doua a zilei 2:

Peștera Ghețarul Scărișoara este una dintre cele mai faimoase din România. Găsiți foarte multe detalii despre ea, de exemplu, AICI. Intrarea se face odată la 40 de minute, iar costul este 15 lei/persoană. Există bineînțeles și un ghid.

Vă recomandăm să aveți haine mai groase, deoarece veți coborî vreo 70 de m, efectiv, într-un frigider. Nu am știut că peștera începe practic cu un aven imens, așa cum mai văzusem tot în Apuseni, în urmă cu 16 ani . Voi posta câteva poze și de atunci, la obiectivele comune, când vor apărea.

Coborârea pe acele scări, direct în aven este spectaculoasă în sine. De ar fi chiar și numai acea coborâre pe scări și tot ar merita toți banii.

Cred că este denumită impropriu Scărișoara, deoarece sunt o grămadă de scări. E ca și cum ai urca și coborî un bloc cu 20 de etaje. Cei cu frică de înălțime, ar putea avea ceva rețineri.

A fost pentru prima dată în viață când am simțit o așa diferență de temperatură, la fiecare pas. Deși afară erau cel puțin 30 de grade, în partea de sus a avenului, în partea de jos, temperatura scade pe la 4 -5 grade Celsius. Noi știam că peșterile în general au o temperatură relativ constantă, undeva între 5 și 12 grade, dar acestea erau cumva protejate, nu expuse ca acest aven.

Cred că un rol în răcire îl are și curgerea râului, care produce poate, un fel de vânturare și o răcire și mai accentuată a aerului. Gheața care se strânge peste iarnă, nu are timp să se topească peste an, ba mai mult, există în permanență stalactite și stalagmite de gheață. Este uimitor cum se mențin, deși în peșteră sunt totuși, temperaturi pozitive, jumătate de an cel puțin.

Același fenomen de răcire l-am perceput mai apoi și la Peștera Ghețarul Focul Viu, dar și la avenul din Cheile Galbenei. Voi vorbi mai mult despre acestea la momentul potrivit.

Ce vede publicul este foarte puțin comparativ cu dimensiunea reală a peșterii.

Mărimea încăperii este copleșitoare. Este un sentiment pe care numai în peșterile din Apuseni l-am perceput. Multe peșteri de acolo sunt grandioase, maiestuoase ... trebuie să fi acolo, să vezi cum oamenii se fac mici, mici, comparativ cu acele deschideri uriașe, ca niște temple ale zeilor.

Iată mai jos și câteva poze din peșteră. La final și filmarea întregului traseu.

Peșterile Coiba Mare și Coiba Mică

Drumul de la peștera Scărișoara până la peștera Ghețarul Vârtop, unde doream noi să ajungem este asfaltat doar pe poțiunea de la Scărișoara la Gârda Seacă și este destul de abrupt.

Din Gârda Seacă drumul devine pietruit și vreo 5 km din cei 10 sau cât sunt din Gârda Seacă până la peștera Ghețarul Vârtop, sunt pulbere, fiind un drum pietruit, de macadam, dar plin de gropi și pietre ascuțite. Însă pe ultimii 5 km e chiar ok. Acei primi 5 km însă, te fac să nu mai dorești să revii în zonă prea curând, chiar dacă e destul de pitoresc pe alocuri.

Era deja aproape 6 seara când am ajuns aproape de peștera Ghețarul Vârtop. G auzise că ar fi fost accesul liber. Noi nu știam nimic despre această peșteră atunci. Sincer nu sperasem să ajungem la ea. Câțiva trecători ne-au spus însă că ghidul tocmai pleca și că exista un program de vizitare. Oricum nu mai puteam ajunge la ea în timp util deoarece de la drum mai urcai încă jumătate de oră până la ea. Asta am aflat mai târziu, în ziua 6.

Deci , dezamăgiți, deoarece bătusem atâta drum pe hârtopurile alea, am fost nevoiți să renunțăm la acea peșteră, știind și că poate, nu vom mai reveni niciodată acolo, din cauza drumului. Viața însă ne-a pregătit niște surprize neașteptate, iar în ziua 6 am revenit la peștera Ghețarul Vârtop, dar din cu totul altă direcție, negândită de noi atunci. Dar despre asta mai mult, la capitolul zilei 6.

Surpriza și mai mare au fost cele două peșteri Coiba Mare și Mică despre care nu știusem deoarece sunt foarte apropiate pe hartă de cea de la Vârtop și nu mărisem harta suficient de mult să le vedem. Chiar am fost luați complet prin surprindere, mai ales de Coiba Mare care este absolut spectaculoasă și foarte foarte accesibilă, la 5 minute de parcare. Nu se vede din cauza copacilor, dar când am ajuns acolo am rămas mască. Este poate la fel de mare ca Cetățile Ponorului ca și deschidere, adică măreață, uriașă, iar explorarea ei, extrem de facilă. Este fără taxă, la liber, fiind poate una din cele mai frumoase peșteri la liber pe care le-am văzut vreodată.

Iată câteva poze de la Coiba Mare:

În poza de mai jos, dacă vă uitați cu atenție, puteți vedea cât de mare este un om, comparativ cu intrarea. Pregătiți lupa :)

Peștera are mai multe cotloane și cred că sigur sigur este indundată și comunică cu peștera Coiba Mică. Se văd pe sus la înălțime, butuci sau urme de copaci rupți, pe care nu avea cum să-i pună nimeni acolo. Deci sigur sigur, apa crește și 10 - 12 m, în anumite momente.

Peștera are mai multe cotloane și e străbătută și de un pârâu.

Pe alocuri se văd diferite alte tipuri de rocă, iar senzația e că te afli într-o cavitate organică sau ceva.

Găurile au forme de vortex.

Poate cea mai spectaculoasă zonă din această peșteră, este vizibilă într-un culoar pe care inițial nu l-am văzut, un culoar care avea solul foarte plat și bătătorit, semnul că pe acolo trece apa, iar aluviunile lasă acel strat de nisip cu pământ, foarte aplatizat. Ceva ce nu am mai văzut prin peșteră. Tavanul este asemănător cu cel de la Peștera de Lapte din Postăvaru, însă mult mult mai spectaculos. Seamănă cu cerul înstelat.

Tot în această peșteră am experimentat statul în liniște, în întuneric beznă. E o experiență aparte. Cred că doar în astfel de locuri ai șansa să experimentezi cu adevărat liniștea totală și întunericul deplin. Departe de orice câmp electromagnetic, departe de lume.

Foarte aproape de Coiba Mare se află Coiba Mică, pe aceiași parte a muntelui, câteva sute de metri mai în amonte. Peștera e ca o gaură în munte pe unde intra apa. Nu am fost curioși să o explorăm, deoarece apa părea să fie de la un mal la celălalt, ocupând tot spațiul de explorare. Era oricum destul de târziu și deja văzusem peștera Coiba Mare care a fost deja ceva de excepție, minunat, rar, unic ... deja eram plini de impresii și nu am simțit că mai merită să ne aventurăm mai departe.

Dar chiar și așa, drumul până la Coiba Mică este deosebit de frumos, tot la 5 minute de drum, însă ce am observat când am ajuns aproape de intrarea în peșteră, este faptul că la o înălțime de 10 -15 metri se vedeau urmele apei și ale noroiului urcat pe pereți. Deci acolo când sunt viituri, să te ferească sfântul să fii în zonă.

Este evident că apa râului trece prin munte prin Coiba Mică, ajunge în Coiba Mare (unde de asemenea am văzut butuci, lemne sus pe pereți, la mare înălțime, deci și Coiba Mare se inundă), apa traversează muntele și apoi iese undeva la câțiva kilometri mai la vale prin Izbucul Tăuzului.

Locul este și el spectaculos și ai impresia că pereții au forma zidurilor unei cetăți antice sau ceva, o cetate năpădită de vegetație, asemănător templelor pierdute prin junglele mapamondului.

Iată câteva poze de la Coiba Mică:

Se poate vedea în aceste poze, cât de sus este noroiul uscat pe pereți.

Mai multe imagini, pe filmări. Deja se făcuse seară, iar calitatea pozelor e mai slăbuță.

Izbucul Tăuzului

Izbucul este un loc unde apa iese direct din munte ... poate fi un izvor sau doar un punct intermediar pe cursul unui râu.

Izbucul Tăuzului chiar ne-a surprins foarte plăcut.

„Izbucul Tăuzului este un adevărat râu ce izvorăște de sub Piatră Tauzului. Aici ies la lumina apele ce au intrat în subteran prin peșterile Coiba Mare și Coiba Mică.

Izbucul este cea mai adâncă peștera scufundată din România (cică ar avea 100 m adâncime) și este greu de explorat datorită pasajelor înguste și adâncimii. Aici și-a pierdut viață unul dintre exploratorii săi cei mai tenace - un scafandru experimentat din Polonia - speologul polonez Rafal Garski și-a pierdut viață la 4 octombrie 2002.

Merită să mergeți până la izbuc datorită peisajului superb. Urmând Valea Gârda seacă veți întâlni o frumoasă cascadă, iar apoi izbucul înconjurat pe 3 părți de stânci într-o pădurice de foioase, care dau locului un farmec sporit toamna.

Pe la Izbucul Tăuzului a trecut și Bear Grylls când a fost în România, la finalul ”peripețiilor” din Apuseni, ajunge pe marginea stâncilor sub care se află acest izbuc și se aruncă de la înălțime în el". SURSA

Dacă ajungeam acolo pe lumină, cred că mă aruncam și eu în el de undeva de sus.

În interiorul izbucului e posibil să fi fost băgați deja câțiva scafandrii speologi când am ajuns noi, deoarece erau echipamentele împrăștiate pe afară și puse la uscat, dar nu era nimeni în jur. În schimb, în apă erau băgate niște butelii de aer, cred, nu știu cu ce rost.

Traseul de la drum la izbuc durează vreo 15 - 20 de minute și este de asemenea, pitoresc. În afară de izbuc, râul mai are și alte câteva locuri adâncite, unde te puteai îmbăia.

Iată mai jos câteva poze: