marți, 28 decembrie 1976

Primele călătorii prin matrice - concepție, naștere (1976)


Povestea acestui corp pe care l-am îmbrăcat acum vreo 40 de ani este una din cele 7 miliarde de povești, la fel de unică și specială ca toate celelalte, pentru voi cel puțin, însă pentru mine are un plus de importanță deoarece mi-este mai apropiată. 

Simt și nu simt să scriu această poveste deoarece nu am ajuns la nicio mega finalitate, nu am atins culmile succesului să fiu un exemplu triumfător, victorios, inspirațional și am îndoieli că acum ar fi cu adevărat momentul să încep să scriu. Poate ar trebui să aștept senectutea.

 Poate că încă nu am nici înțelepciunea necesară, nici detașarea și obiectivitatea perfectă, însă pentru moment voi continua acest imbold inițial de a scrie totuși, câte ceva despre viața acestui corp, din perspectiva căutătorului adevărului, a celui aflat încă pe drum, a celui care nu știe cu siguranță care-i șpilul și care speră, poate, la sfârșitul călătoriei, să se cunoască pe sine mai bine și astfel să cunoască mai bine universul cu tainele lui.

COMENTARII FACEBOOK