.: APUSENI - Ziua 3 și 7 - Groapa Ruginoasa, valea Sighișelului, Peștera Urșilor, Crișul Pietros, Glăvoi

Continuare de la APUSENI - Ziua 2 / partea a II-a - Peștera Ghețarul de la Scărișoara, peșterile Coiba Mare și Coiba Mică, Izbucul Tăuzului

După obișnuita câcâială de dimineață, care a fost prelungită și de strângerea bagajelor deoarece mergeam către alt camping, pe la un 12.30 am ajuns și noi să facem primul traseu al zilei.

Însă mai întâi, iată harta traseului din Ziua a 3-a:

Prima oprire de la campingul La Dănuț, înspre următorul camping, Glăvoi, a fost:

Groapa Ruginoasa - Valea Seacă

Am observat că o mare parte din Parcul Natural Apuseni are zone cu sol roșu. Credem că solul are mult fier, printre alte minerale.

„Groapa Ruginoasă crește în fiecare an, înghițind copacii de pe marginea ei. Marcajul turistic ce duce la ea este bandă galbenă, pornind din DN75.”

Groapa îmi amintește de râpa Pițigaia de lângă Câmpina, doar că e de 50 de ori mai vastă.

Mai multe detalii despre această ravenă, găsiți AICI.

Iată mai jos câteva poze de acolo:

Traseul pornește de undeva din drumul național, la ieșirea din Vârtop. Urcușul durează vreo 40 de minute și este destul de lejer, doar cu puține zone mai abrupte, însă e plin de trepte naturale din piatră și rădăcini, care fac mersul mult mai ușor decât altele de dificultate asemănătoare. Pădurile din Apuseni au un farmec aparte, un aer de poveste, de magie, iar acest traseu nu face excepție.

Ca și bonus, am găsit o grămadă de afine foarte mari, de parcă ar fi fost de cultură. Nu am mai văzut altundeva afine așa de mari ca în Apuseni. Vedeți afinele și filmul întregului traseu AICI sau la final.

Coborârea de la Vârtop la Nucet este poate unul dintre cele mai lungi trasee de coborâre pe care am mers, după Transfăgărășan. Cred că am coborât vreo 30 de km.

În drumul de coborâre am oprit undeva pe la jumătatea traseului, în locul unde ne-ar fi plăcut foarte mult acum 16 ani (2007), să avem o casă. Iată cum arăta acum 16 ani:

Acum 16 ani nu era gard și am putut să vedem ce e dincolo de culoarul printre copaci.

O intrare ca printr-un portal, către o proprietate de vis.

Vedeți AICI și o filmare de atunci.

Atunci am ajuns pe înserat acolo, iar acum, era destul de înnorat și nu am mai putut surprinde rândurile de dealuri ca atunci și nici nu am mai putut intra pe proprietate deoarece era gard acum.

Următorul popas a fost în zona Sighiștelului, un loc pe care-l pusesem pe harta traseului inițial, ca pe un posibil loc de campare, în cazul în care am fi ales să rămânem doar o zi „La Dănuț”. Însă am realizat că pierdeam destul de mult timp cu strânsul bagajelor și al corturilor, așa că l-am lăsat ca o alternativă posibilă pentru viitor, dar mai întâi trebuia să vedem dacă într-adevăr merită atenție.

Surpriza descoperirii campingului a fost foarte plăcută, mai ales că am fost întâmpinați de niște rugi de mure pe marginea drumului, niște mure care erau efectiv „mură-n gură”, la propriu.

Am mâncat mure până „te caci pe tine”, la propriu și la figurat, așa ca în copilărie, cu două mâini, ca înecații. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată un loc cu așa de multe mure coapte și accesibile oricui. Deși campingul era destul de plin, iar zona de muriș destul de aproape de sat și camping, totuși, tufele erau pline pline. Norocul nostru.

Campingul se întinde pe ambele părți ale pârâului Sighiștel, între două dealuri împădurite, iar zona are multe locuri de campare aflate la umbra nucilor. Așa de mulți nuci nu am mai văzut într-un loc de campare. Locul are un aer boem, pitoresc, deosebit de atractiv.

Campingul se termină unde începe canionul de pe Valea Sighiștelului.

Chiar de am fi fost tentați să campăm acolo și să explorăm acel canion, denumit și „paradisul verde al Apusenilor” (am înțeles că e un traseu de vreo 6-7 ore dus întors), însă a început să plouă, așa că am grăbit pasul (mașinii) spre Peștera Urșilor, aflată practic peste deal de Sighiștel (3 km în zbor), însă pentru a ajunge cu mașina acolo se ocolește prin Sudrigiu, 33 de km.

În zonă am observat că nu prea există benzinării mari gen Petrom, OMV, Rompetrol, Mol șamd, așa că vă recomand să vă faceți plinul mai degrabă de la firmele cunoscute, deoarece nu știu ce motorină și benzină nimeriți pe la acești anonimi.

În Gârda de Sus, apropo, există și benzinărie și magazin La Doi Pași, destul de măricel și bine aprovizionat. Deci nu este absolut necesar să vă cărați cu tone de mâncare, cel puțin nu până în Gârda de Sus, Prețurile sunt ok-ish.

Din Sudrigiu avem o amintire nu foarte plăcută de acum 16 ani când ni s-a stricat discul de ambreiaj la Dacia 1310 și am fost tractați la un service din Sudrigiu, fix lângă niște wc-uri dărăpănate și niște rable ruginite. Era duminică cred atunci și nu lucra nimeni, așa că acolo ne-am petrecut o noapte interesantă, în interiorul curții service-ului.

Peștera Urșilor

Când am fost noi prima dată la Peștera Urșilor acum 16 ani, zona era un pic mai sălbatică din ce-mi amintesc, iar în apropiere era un camping unde ne-am petrecut o noapte foarte frumoasă.

Acum ne-am amintit că am făcut cunoștință cu Traian Curta, descoperitorul Peșterii Urșilor și am și făcut poze cu el.

Sigur nu erau așa de multe construcții, nici atâtea tarabe ca atunci și sigur nu plăteai parcarea ... cred că 20 de lei, dacă am reținut bine, ca acum. Dacă ajungeți în zonă nu parcați în curtea din interiorul clădirilor, deoarece e o taxă mare. Mai bine mergeți un pic mai sus pe drumul de macadam, pe malul pârâului și acolo e gratuită parcarea și nu mergeți decât 5 minute în plus, pe jos. Pur și simplu se profită de graba turiștilor, de lipsa lor de informare.

Și în 2007 mi s-a părut multicel intrarea la peșteră și-mi amintesc că mă întrebam: de ce mai plătim să vedem un obiectiv care aparține statului român? Nu plătim deja taxe și impozite? E peșteră privată sau cum? Taxele ar trebui să fie doar pentru turiștii străini! Deci plătim taxe peste taxe, taxe la dublu.

Dar acum chiar s-au nesimțit de tot. Intrarea e 40 de lei/persoană și nici nu ai voie să faci poze sau să filmezi. Dar îți vând ei un cd cu un documentar într-o calitate foarte proastă și niște poze făcute de ei acolo. Mi se pare chiar de porc faza.

În spirit de frondă și protest la adresa speculanților de la Peștera Urșilor, public acest film pe Youtube și-l ofer la liber tuturor. Vedeți AICI. Calitatea imaginii este execrabilă (de 240p - jumătate din calitatea unui dvd, 480p, ca să nu mai vorbim de HD 720p sau Full HD 1080p ... un 4k e sf pentru ei), iar la câți bani fac din bilete ar trebui să plătească și ei o echipă de profesioniști să facă filmări de înaltă definiție acestui obiectiv foarte frumos și de importanță turistică națională.

Iată mai jos niște poze făcute de noi în 2007 când nu era interzis să pozezi:

Iar mai jos câteva poze de pe faimosul lor cd:

VEDEȚI DOCUMENTARUL cu Peștera Urșilor AICI

Noi 2 (eu și Camelia) de data asta nu am mai intrat la peșteră, totuși.

Crișul Pietros

Unul dintre locurile care ne-au rămas în suflet sau în creier, ca o așchie, a fost zona Crișului Pietros, când am ajuns în luna de miere din Aug 2007.

Când am părăsit Chișcăul, îndreptându-ne către zona campingului Glăvoi, în fața noastră a apărut un curcubeu imens, care parcă ne zicea bine-ați revenit în Paradis! Vedeți pe filmare momentul deschiderii portalului.

Nu știu de ce ne-am grăbit noi în 2007 să ajungem la Glăvoi, dar nu am zăbovit mai mult de o baie, la unul dintre locurile unde ni s-a părut nouă mai adâncă apa. Nu am ales cel mai spectaculos loc atunci, ci doar o zonă cu o mică adâncitură și o cascadă. Nu bănuiam ce urma mai sus de locul unde am oprit să ne bălăcim prima dată. Cert este că am stat vreo 45 de minute în apa rece și nu am mai avut zvâc să ne mai băgăm din nou. Și ne-a părut rău. Am sperat 16 ani să revenim acolo.

Iată câteva imagini din 2007 de la primul contact cu Crișul Pietros. Apa era credem, și mai mare atunci. Acum au construit o mică hidrocentrală mai sus, pentru regla debitul. Deoarece se face rafting.

Urcând pe drumul ce șerpuiește pe malul râului, către campingul Glăvoi, am văzut și multe alte piscine senzaționale, pe care din păcate nu mai simțeam să le savurăm înotând în ele, deoarece eram deja foarte răcoriți. Însă ne-am dorit foarte mult să revenim cu altă ocazie să facem baie în ele, să explorăm pe îndelete zona.

Din păcate, nici atunci și nici acum, nu prea ai unde să campezi în zonă. Există o parcare pentru rulote pe partea stângă a râului imediat ce intri în defileu, dinspre Pietroasa, din ce am văzut. Nu suntem siguri dacă e și camping, deși am văzut parcă, unele corturi. Dar nu suntem siguri dacă aparțineau celor cu rulote. Să nu fie doar un camping exclusiv dedicat rulotelor. Nu știm.

Deci nu prea ai cum să explorezi râul decât poate, la pas. Sunt vreo 7-8 km de mers prin defileul râului. Este adevărat că în dreptul zonelor mai frumoase, mai atractive, există parcări unde poți opri și explora zona. Deci merită dedicate cel puțin 2 zile, călduroase cum am prins noi, explorării râului.

Iată ce ați mai putea găsi acolo. Niște poze din 2007:

Locul de mai jos este cel mai frumos din toate.

Aici ne-am bălăcit cel mai mult acum în 2023.

Aici am revenit în 2023 să facem și baie ... și am prins o zi perfectă.

Cădița asta de sus din chei, nu am mai văzut-o.

Când am ajuns în zonă in nou, era deja destul de târziu și am negociat un pic cam înflăcărați ce să facem totuși. Campingul Glăvoi era la 20 de km de zona Crișului Pietros și era în direcția opusă față de cea pe care urmăream noi să o parcurgem la plecare (prin Padiș, Doda Pili, Beliș, Gilău, Turda, șamd).

Iată câteva imagini din ziua 3, 2023, când am revăzut Crișul Pietros:

Undeva pe la jumătatea traseului, s-a construit o mini-hidrocentrală, iar acolo scrie clar că nu ai voie să faci baie. Oamenii în schimb au construit aceste turnulețe din piatră, pe care le-am văzut deja în mai multe părți.

Filmarea din ziua 3 de la Crișul Pietros poate fi văzută AICI.

Așadar, nu doream să punem presiune pe șoferi să revenim aici (nici nu știam cum e drumul către Glăvoi, deoarece când fusesem noi, eram macadam) așa că ne gândeam să facem un compromis ... adică să găsim un camping mai apropiat de zona Crișului Pietros, eventual să ne întoarcem la zona aceea pentru rulote să întrebăm și să înnoptăm acolo și să facem baie a doua zi. Chiar nu doream să scăpăm și această ocazie. Locul se află la 400 de km de Brașov, iar altă șansă ajungem din nou în zonă prea curând, nu prea vedeam. Deci eram un pic disperați să rămânem sau să revenim acolo.

Din fericire toți erau încântați de ceea ce am găsit acolo și toți doreau să revenim, așa că am decis să mergem către Glăvoi și dacă găseam un camping mai apropiat decât Glăvoiul, să oprim acolo. Indiferent unde campam în seara aceea urma să revenim sigur în zonă. Inițial crezusem că vor reveni chiar a doua zi, dar nu a fost să fie și voi explica de ce.

Până la urmă, cel mai apropiat camping a fost tot Glăvoiul. Din fericire, drumul până sus la Glăvoi, cel puțin până la intersecția unde o parte a drumului continuă spre Padiș și cealaltă spre Glăvoi, drumul a fost asfaltat. Însă de la intersecția către Glăvoi, cei 2,2 km care leagă asfaltul de campingul Glăvoi, este HORROR. Sunt 2,2 km de coșmar, pe care a cam trebuit să-i parcurgem pe jos, deoarece hârtopurile erau așa de mari și pietrele așa de ascuțite, că mașinuța lui I chiar nu putea face față. Nici a lui B, care e mult mai înaltă nu prea făcea față cu oamenii în mașină.

Odată ajunși la Glăvoi am realizat cu toții că nu doream să ne întoarcem a doua zi la Crișul Pietros și să revenim din nou pe același drum și apoi iar să plecăm de la Glăvoi pe drumul acela. Așa că am decis să revenim la Crișul Pietros doar în ultima zi, atunci când plecam de la Glăvoi de tot, ca să nu distrugem mașinile, chiar dacă ne întorceam 20 de km la Criș și apoi ne reveneam din nou 20 de km de unde am plecat (un dute-vino de 40 de km), ca să mergem spre Padiș.

Însă am aflat de la vecinii din camping că de la Padiș drumul devine mai rău decât cel de la Glăvoi, așa că am decis instant să ne întoarcem acasă tot pe la Crișul Pietros, dar ținând drumul spre Deva apoi și drumul întins spre Brașov. Era mai scurt așa, chiar și decât cel prin Beliș, Gilău.

Așa că lucrurile s-au așezat perfect, iar această alegere a fost cea mai bună, deoarece oricum a doua zi a venit ploaia și nu am fi putut să mergem. A rămas să sperăm că în ultima zi, când ne întorceam acasă, să fie soare. Și a fost ... a fost chiar caniculă. Am prins o zi perfectă. Slavă Domnului.

Legăm ultima zi (a 7-a) de aceasta (a 3-a) deoarece este vorba și de Crișul Pietros, dar nici nu mai e altceva notabil de spus despre ultima zi.

Iată câteva dintre imaginile din ultima zi, de la Crișul Pietros:

Pentru noi, acestă ultimă zi a fost o încununare a unei vacanțe senzaționale, cireașa de pe tort, totodată ne-am spălat după atâtea zile în care nu prea reușisem s-o facem cum trebuie. Nu se putea un final mai perfect pentru așa vacanță!

VEDEȚI AICI FILMĂRILE DE LA CRIȘUL PIETROS,

DIN ULTIMA ZI

Încă ceva despre ultima zi:

Când am ieșit din defileul Crișului Pietros și am coborât din mașină în Pietroasa ca să mergem la Magazinul Regina să cumpărăm niște plăcinte cu brânză, recomandate de cineva pe care l-am întâlnit la râu, am avut senzația că ne-a lovit marfarul, de cald, că am coborât din paradis în iad. Deci noi pe malul râului stăteam bine mersi, răcoriți și habar n-aveam că 5 km mai la vale e arșiță. A fost un șoc. Noroc că eram încă bine răcoriți de la râu. Am suportat căldura mai ușor.

Recomandăm și noi plăcintele cu brânză de oaie de la Regina Pan. Am băgat în noi ca nehaliții. Ziceai că am făcut foamea 7 zile. Am aruncat veganismul pe fereastră pentru acele plăcinte și ne-am desfătat maxim, că era să ni se facă rău.

De asemenea, aveau niște brânzoaice mari și gustoase, la 3 lei bucata. Unde ați mai văzut brânzoaice cu 3 lei în ultima vreme? Am luat și din alea o grămadă, de ziceai că vine foamea planetară.

Drumul către Deva a fost și el neașteptat de frumos cu multe panorame senzaționale, mai ales prin zona Pasului Groși, niște belvederi uluitoare.

Dar să terminăm cu ziua a 3-a. Spre seară am ajuns la:

Campingul Glăvoi

Campingul Glăvoi este unul dintre cele mai mari pe care le-am văzut noi, dacă nu, chiar cel mai mare. În valea aceea pot intra mii de oameni. Există și un pârâiaș rece și curat care șerpuiește prin toată valea, făcând locul unul ideal pentru campare. Singurul lucru care poate, ar fi de dorit mai mult, este soarele. Acolo ai soare cel mult 3-4 ore/zi. Dacă vrei să-ți încarci solar ceva sau dacă vrei să-ți usuci ceva, e cam nașpa, că nu prea reușești.

E umezeală destul de multă și semnal telefonic doar în anumite zone, mai ales undeva pe niște stânci de lângă drum.

Nevoile ți le faci în pădure și evident, după fiecare copac există hârtii igienice. Cât vezi cu ochii, sute de brazi, solul e plin de ace de brad, iar după copaci „cadouri de Crăciun”.

Există mai multe izvorașe de unde să-ți procuri apa. Unul chiar în mijlocul văii, unde este prima căbănuță, restaurant, terasă, însă omul și-a băgat o parte din izvor ca să treacă peste niște butuci găuriți unde își ținea la rece sucurile și apele, dar și cartofii curățați. Așa că apa de la primul izvor abia țârâie și e mereu coadă. Cred că aia e cea mai curată apă de acolo.

Mai sunt vreo 2 taverne Costi Mall sau ceva de genul unde e apă în spate, de la robinet ... și aceea pare bunicică deoarece picură tot timpul. Mai e apă în spatele la taverna Mihaelei, care se cheamă Mihaela nu mai știu cum. Acolo apa poate curge murdară, tot de la un robinet, dacă nu e lăsată să curgă mai mult. E posibil să fi băut de acolo și să ne fi stricat la burtă. Deși poate fi și de la ciorba de hribi de la Mihaela, pe care cel puțin eu, cea mâncată a doua oară, mi s-a părut grețoasă, deoarece chiar părea să fi fost făcută cu slană sau ceva. O să povestesc mai mult în ziua respectivă.

Prețurile la mâncare sunt destul de piperate: 20 de lei o omletă, 20 de lei o ciorbă, 15 lei o limonadă, 20 de lei o mămăligă cu smântână. Dar am fost nevoiți să mâncăm și acolo, deoarece nu am mai avut timp să facem mare lucru când ne întorceam de pe trasee, așa că și acesta a fost un factor de deranj, cel puțin pentru mine, frecușul de dimineață până ne porneam pe trasee. Dacă ne mișcam mai cu talent, poate aveam timp să facem și alte lucruri și să nu dăm banii pe mâncare la terase, căci puteam să ne pregătim singuri una alta. Dar nu a fost timp.

Doar într-una din seri, deoarece am preferat să nu mai aruncăm banii la terase, am lăsat-o pe Pupucik să gătească ceva (ea avea bătături și nu a mai putut merge în ultimul traseu). Și apoi am mai gătit suplimentar, până noaptea târziu și niște paste de orez, cu resturile găsite. Totul pe fugă, oboseală, rupți în 14 de efort. Putea fi altfel. Puteam fi cu 2-3 ore mai devreme în camping, să ne odihnim un pic, să gătim în tihnă, să stăm la un foc. Dar nu s-a putut. Asta e. Deși par deranjat când spun acest lucruri, nu sunt, doar remarc niște aspecte. Putea fi mai bine, dar și infinit mai rău, așa că rămân obiectiv. Și până la urmă totul e bine când se termină cu bine, iar eu cred că s-a terminat excepțional, nu bine (așa cum am spus mai sus).

Campingul are și rulote de închiriat, posibil și camere pe la tavernele din zonă, nu știm. Ar fi și asta o soluție, dacă ai bani de spart. Ah, apropo, campingul e gratuit, iar cazarea la rulotă am impresia că e vreo 200/zi. Cred că pot încăpea și 4 oameni într-una. E o alternativă. Dar probabil că trebuie să vorbești din timp, căci nu sunt așa multe și trebuie rezervat.

Cam așa arăta locul nostru de campare, unde am petrecut 4 nopți.