Un articol scris prin 2019 la 43 de ani ...
Deoarece aceste experiențe le am deja scrise, cred că merită să le am trecute și aici, deși sunt rupte din context, căci au avut loc în 2012, la vârsta de 36 de ani. De aceea voi introduce această postare undeva la mijlocul blogului, ca să corespundă cronologiei pe care o urmăresc aici pe blog. De asemenea alte postări din trecut le voi introduce undeva, la date aleatorii pe blog, dar care să fie, cronologic vorbind, așezate în ordinea lor de apariție.
Cumva am dorit să ajung gradat la acest capitol, trecând prin diversele etape ale vieții ca să înțelegeți mai bine de ce și cum-ul, însă vă voi spune pe foarte scurt, că pentru mine această experiență venea la capătul a numeroase experiențe, practici, cursuri (Yoga, Ayurveda, Shivaism, Eneagramă, Parapsihologie, Vipassana, Hemi-Sync, șamanism), încercări, asceze, meditații șamd, (despre care voi mai vorbi în timp, sper ... dacă voi găsi timpul) prin care am dorit să-mi depășesc limitele, să ajung să percep ceva din afara acestei lumi, poate chiar să am o înțelegere superioară, experiențială, nu numai mentală, despre o realitate invizibilă, să am poate, o experiență de conștiință cosmică, de iubire universală, de înțelegere transcendentă ceva, care să mă ajute să-mi văd drumul, calea mai bine, dintr-o perspectivă mai înaltă, mai detașată, mai relaxată poate, așa cum citisem și auzisem de la alții că au avut.
În ciuda tuturor eforturilor, ceva în mine pare blocat și în prezent (dec 2019 când scriu acest articol) căci nu prea am acces la aceste lumi subtile așa cum mi-aș dori sau mi-am imaginat că este posibil. Mă simt adeseori ca un bolovan din plumb, impenetrabil, greu, limitat, masiv, la care nu ajunge niciun pic de lumină ... singur, izolat, părăsit de un Dumnezeu surd, absent, impasibil, rece, dur, autoritar, abstract, impersonal, indiferent.
Am sperat să sparg acest bolovan dur cu ajutorul Ayahuasca. Nu prea a fost să fie ...
