luni, 7 decembrie 2020

Traseu Poiana Brașov - Râșnov pe la Bisericuța Păgânilor OCT 2019 - DEC 2020


TRASEU Poiana Brașov - Tărâmul Elfilor - Bisericuța Păgânilor - Peștera Râșnoavei - Râșnov 

Sunt binecuvântat să trăiesc într-un oraș (Brașovul) care se află lângă unele din cele mai frumoase locuri văzute vreodată de mine și să ajung acolo în câteva minute sau ore, cu piciorul.

Astăzi voi vorbi de un astfel de loc, pe care l-am descoperit uluit, cu mare surprindere și anume stânca din zona Bisercuței Păgânilor de lângă Râșnov. Vedeți AICI zona mai bine.

marți, 1 decembrie 2020

Râșnovul pe care nu-l știi

 Râșnovul este un punct turistic arhicunoscut în țara noastră, pentru cetatea lui faimoasă, pentru Cheile Râșnoavei, pentru Dino parc și trambulina de sărituri cu schiurile de standarde internaționale, pentru că se află în această zonă de mare circulație (zona Bran și Brașov fiind poarte cele mai mari puncte de atracție turistică din țară) ... Nu ai cum să nu treci prin Râșnov dacă vii în zonă, însă puțini au timp să-i exploreze împrejurimile care sunt cumva eclipsate de obiectivele deja menționate. Puțin știu de zona Glejerie (practic un cartier lung de vreo 10 km, al Râșnovului, o altă localitate în sine, părerea mea) și mai puțini de zone gen Poiana Velicanului, Bisericuța păgânilor, dar și de alte zone din apropierea Râșnovului, unde ajungi practic în 20 - 30 de minute, pe jos, cam de oriunde te-ai afla în Râșnov. Pădurea e foarte aproape și în mare măsură necirculată sau prea puțin cunoscută, chiar și râșnovenilor, după cum aveam să constat. 

Avându-i pe finii noștri în Râșnov, în ultimii 2 - 3 ani am început să luăm diversele poteci și trasee la pas, pur și simplu, ori ca recreere, ori ca explorare sau atunci când mergeam la ciuperci. Și am descoperit o mulțime de trasee și locuri frumoase care cred că merită menționate. Deși o parte din mine vrea să le ținem doar pentru noi cei puțini, simt să împărtășesc și cu alții. La ce trafic are blogul momentan, probabil vom rămâne tot puțini cei care știm lucrurile astea, pentru multă vreme. Așa că nu mă îngrijorez.

COMENTARII FACEBOOK