luni, 7 decembrie 2020

Traseu Poiana Brașov - Râșnov pe la Bisericuța Păgânilor OCT 2019 - DEC 2020


TRASEU Poiana Brașov - Tărâmul Elfilor - Bisericuța Păgânilor - Peștera Râșnoavei - Râșnov 

Sunt binecuvântat să trăiesc într-un oraș (Brașovul) care se află lângă unele din cele mai frumoase locuri văzute vreodată de mine și să ajung acolo în câteva minute sau ore, cu piciorul.

Astăzi voi vorbi de un astfel de loc, pe care l-am descoperit uluit, cu mare surprindere și anume stânca din zona Bisercuței Păgânilor de lângă Râșnov. Vedeți AICI zona mai bine.



Ajungând în Poiana Elfilor data trecută (8.09.2019) pentru prima dată am văzut indicatorul către Râșnov pe la Bisericuța Păgânilor și Peștera Râșnoavei așa că ne-am decis să dedicăm câteva ore unei plimbări, în acest parc natural imens numit masivul Postăvaru. 

Am prins o zi de toamnă fantastic de caldă (cred că au fost 23 de grade la umbră), cum a fost toată luna Octombrie și o parte din Noiembrie. 

Practic am urcat cu autobuzul din Brașov în Poiana Brașov și de acolo am mers cu piciorul pe traseul ales, până în Râșnov (în pozele de mai sus se vede traseul parcurs). Am ales varianta aceasta deoarece este o coborâre lină și continuă, fiind astfel foarte puțin solicitant.

Este efectiv ca o plimbare, foarte plăcută prin parc, pe o diferență de nivel de aproximativ 500 m. Traseul are vreo 10 - 12 km în total și l-am parcurs lejer, cu multe opriri pentru poze, în aproximativ 5-6 ore, însă la bisericuță am făcut pauză vreo oră minim. Și de asemenea, am explorat și peștera vreo 20-30 de minute, dar și centrul Râșnovului vreo 20 de minute. Am plecat din Brașov la 12 și am ajuns în gara Râșnov pe la 7 sau 8 seara. 

Deși am locuit în zona Bran aproape 3 ani, nu am mers niciodată cu trenul din zonă, aceasta fiind o altă premieră. Dacă tot  a venit vorba de tren, o să închei aici povestea trenului spunând că e unul de tip muncitoresc, care se dorește a fi modernizat, dar cel puțin cel pe care l-am prins eu, nu i se închideau ușile cum trebuie nici pe exterior, nici în interior și era curent. 

Cam așa arată pădurea în zonă:












Copacii bătrâni și adeseori lungi lungi și drepți, stâncile care se iveau ici colo, poteca ce șerpuia în acest spațiu mirific, îmi crea o senzație feerică. Am mers prin mult păduri, însă așa frumoase ca aici, mai rar.  Aveam senzația că mă plimb într-un spațiu mistic, sacru, așa cum rareori am perceput, chiar și la Sarmisegetuza. Nu le am eu cu percepțiile subtile, însă este ceva deosebit în zonă. Nu știu ce, dar este încântător.

MAI JOS ȘI CÂTEVA  FILMĂRI:


Zona Bisericuței Păgânilor pare construită anume, de cineva. Acolo sunt niște megaliți șlefuiți, așezați într-un anumit fel care crează un spațiu protejat în mijloc, unde se află o piatră mare, rotundă, efectiv ca un altar. Personal nu cred că este o formațiune naturală ci una, cel puțin șlefuită, de cineva. În spațiul respectiv pot încăpea lejer 100 de persoane pentru vre-un ritual sau ceremonie. Deci nu cred că numele locului este ales întâmplător. 









VEZI AICI ȘI CÂTEVA FILMĂRI:


După ce ne-am zbenguit o grămadă în spațiul acela cu parfum de sacru, am avut noroc că niște turiști din zonă, ne-au sugerat să mergem și la stânca ce are belvedere, că acolo e un loc care face toți banii. Dacă nu ne-ar fi spus, nu știu dacă aveam curiozitatea să explorăm tot locul acela cu așa multă atenție și am fi plecat, ratând astfel unul dintre cele mai frumoase peisaje pe care eu, cel puțin, le-am văzut vreodată. 

Ce putea să fie atât de frumos ne întrebam? Ce mai poate fi în plus față de ce văzusem deja și eram super-impresionați?

Iată ce:







Din acel loc se pot vedea și Vf. Postăvaru și zona Colții Morarului, Coștila, Bucșoiul, Omu, Colții Țigănești din Bucegi. De acolo am făcut și prima transmisiune live de pe Feisbuci, ever, însă în zonă semnalul, cel puțin în Digi, este destul de slab, așa că și calitatea filmărilor este destul de slabă. Deci dacă nu te afli într-o zonă cu semnal puternic, înregistrarea live nu e recomandată.

 Iată și câteva filmări:


Cam la 20 de minute de Bisericuța Păgânilor înspre Râșnov, se află Peștera Râșnoavei,  Cred că este o peșteră foarte adâncă, însă este necesar echipament speologic adecvat pentru explorare. Am văzut și ceva lilieci agățați de ziduri.









Am mai întâlnit și altă poieniță frumoasă pe traseu, tot locul fiind fermecător.





Simplu, frumos, lejer ... o zi superbă!

ACTUALIZARE

DECEMBRIE 2020

Oricând ajungi acolo e spectaculos.







AICI și o filmare de iarnă din DEC 2020

Mulțam Mișu!

Mulțumesc Camelia pentru parte din poze și filmări. Mulțumesc Mișu pentru muzica ta, pe care am folosit-o atât de mult în vacanță și am pus-o în fundal la unele filmări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!