miercuri, 7 februarie 2024

TESTAMENT - un articol în evoluție ... actualizat în 7.02.2024


Articol început prin 2021 ... la 45 de ani. La final sunt mai multe actualizări postate de-a lungul timpului.

De la început vă zic, dacă eu nu am să reușesc să mă pregătesc pentru marea trecere, găsiți-o pe tipa din poza de mai sus ... nu dați banii pe chestii religioase, făceți-vă un pustiu de bine și căutați-o ... mi-ar înveseli ziua de acolo de unde-oi fi :)))

Este un articol în evoluție, deoarece viața poate fi și foarte lungă, iar ideile pe acest subiect se pot schimba foarte mult de-a lungul timpului. Articolul de mai jos este doar o poză a acestui moment, acum la aproape 45 de ani, dar cu timpul s-ar putea să mai adaug sau să scot anumite lucruri din acest articol.

 Acum, în altă ordine de idei, majoritatea spune „eu nu aș fi cine sunt astăzi, dacă nu aș fi avut experiențele cutare și cutare” ...există o mândrie că vai cine ești tu astăzi ... Ești tu sigur că nu erai la ani lumină distanță în mai bine, dacă nu ar fi existat acele blocaje, suferințe de care acum ești așa de mândru că le-ai depășit și te consideri cumva acum ca fiind apogeul a tot ceea ce ai putea să fi? ... 

Astea mi se par sisteme de credințe tampon, narcisiste într-o oarecare măsură, care ne reconfirmă cât de „buni” suntem, cât de speciali, în ochii noștrii, dar care ne ajută să trecem peste drame, să le integrăm să nu le lăsăm să ne doboare.

Eu personal nu pot să spun că am ajuns la vreo finalitate sau că sunt mai bun, mai fericit, mai înțelept, mai liber, mai nu știu cum decât eram acum 20 de ani sau mai șmecher, ba pot spune că mai am multe frici, blocaje, și asta poate, datorate unei educații precare, a unor exemple precare din jurul meu și din anturaj, a unor oameni destul de limitați, ca și mine de altfel, pe care i-am atras probabil prin rezonanță de-a lungul vieții, așa că nu am nicio mândrie față de locul unde am ajuns și nu mă consider la niciun apogeu existențial și nu, nu mulțumesc experiențelor negative că m-au adus aici unde sunt ... puteau să fie mai puține și să mă scutească de multe chinuri nenecesare, sincer să fiu. 

Voi cei ce citiți aceste rânduri nu vă atacați și nu o luați la modul personal ... nu vă mai luați așa de tare în serios și nu mai luați viața așa de în serios. Viața privită din perspectiva eternității, este un vis de-o noapte. Vă deranjează că am zis că ați fost destul limitați ca și mine? Scuze ... poate voi ați fost niște sfinți, Isuși Hristoși, niște oameni mega super bogați care ați schimbat planeta așa cum ați bătut din palme, iar eu nu v-am văzut ... scuze. Poate că voi levitați, zburați, vă teleportați, vă bilocați, aveați clarvizune, telepatie, claraudiție, iar eu nu v-am observat ... îmi cer scuze ... Iertare. În rest, să fim noi sănătoși și să ne vedem lungul nasului.

Dar nah, ce știu eu ... Sinele meu mai înalt știe mai bine, nu? Dumnezeu are un plan ... posibil ... Habar nu am. Personal tind să cred că planul lui Dumnezeu este: fără planuri, aveți liber arbitru și hai fuguța la terenul de joacă. Până la urmă fiind doar El, el centrează, el dă cu capul ... nu? Căci nu există decât el ... nu? Poate ...


Poate acum zburam către stele dacă eram susținut și iubit exemplar, de niște oameni evoluați și potenți. Sigur, se putea și infinit mai rău, dar hai să nu romanțăm atât experiențele negative, să le dăm o valoare mai mare decât au. O vai, am devenit mai puternic, că nu m-au doborât și am învățat lecțiile ... Oare? Pe bune? Serios? Ești tu sigur că nu te-au întărit pe o parte și te-au șubrezit pe alta? Dacă ai un corp brăzdat de cicatrici fizice și emoționale, asta nu înseamnă că ești mai puternic sau mai fericit. Ești pur și simplu, un supraviețuitor.

Apoi există nevoia asta de a fi cineva, remarcat, iubit, înțeles, special, deosebit ... să lași ceva notabil în urma trecerii tale efemere pe acest Pământ. Cine vrea acest lucru? De unde această nevoie? De ce să nu trăiești pur și simplu, ca o floare din pădure, fără să-ți pese dacă te bagă cineva în seamă sau nu, sau că te va mirosi cineva sau nu, sau dacă vei fi polenizată sau nu de o albină, fără să te zvârcolești că vai vai, nu am lăsat ceva notabil în urma mea. Vai vai, sunt un anonim, un neica nimeni. Și ce? Cine suferă? Egoul suferă, nu tu, nu sufletul, ci falsa personalitate.

Sigur, e frumos când oamenii îți păstrează o amintire frumoasă, dar cu ce te ajută pe tine când dai colțul? Cu ce te încălzește pe tine asta?



Dacă luăm la puricat toate lucrurile notabile care le-au lăsat alții în urmă le găsim rapid și partea negativă. Au ajutat cu adevărat oamenii acele opere, descoperiri, invenții și alte lucruri care nouă ni se par istorice, epocale, remarcabile, absolut benefice? ... Sunt oare absolut benefice? Oare? Nu am fi trăit poate o viață mai simplă și mai în armonie cu natura dacă nu am fi inventat atâtea și atâtea lucruri, atâtea cârje care să ne aducă acel confort care să ne salveze lenea? Este confortul binele suprem? 

Acum văd că o mare parte din civilizație (mai ales asta vestică) a devenit dependentă de confort, de călduț, de ușor, de la îndemână, dependentă de supermarket, dependentă de sistem, dependentă de căldură, de păpica obținută ușor, de duș, de wc, de fel și fel de comodități, de job, de mașină ... Suntem sclavii comodității și din păcate tind să cred că vremurile comode crează oameni slabi, oamenii slabi crează vremuri grele (ceea ce vedem acum), vremurile grele vor crea oameni mai puternici, care vor începe să creeze iar confortul, (dacă nu vor deveni mai înțelepți) și ciclul se va perpetua la nesfârșit.

Sau ai avut o meserie nobilă de exemplu, ai fost doctor și ai salvat nu știu câte vieți. Ești tu sigur că ai făcut cu adevărat un mare bine planetei? Cine știe ce tirani sau ce torționari ai salvat de la moarte? Sigur, tu ți-ai făcut datoria de conștiință, dar uneori poate ai salvat fel și fel de specimene, care poate mai bine mureau, decât să trăiască. Ești tu sigur că ai adus un bine locului în care ai trăit? Eu nu aș fi așa de sigur. Ești sigur tu că dacă ai susținut mafia medicală Big Pharma prin meseria ta, ai făcut un mare bine omenirii? Ești tu sigur că susținând știința medicală materialistă ai contribuit la binele mai înalt al oamenilor? Oare? ... La fel aș putea vorbi de multe așa zis meserii nobile, de la profesori, la oameni de știință, de la preoți, la veterinari, șamd ... 

Eu de exemplu aș vrea să plec de aici ușor, ca aerul, fără să fiu o povară pe capul nimănui, cu înmormântări, pomeni, jeluiri, osanale, cavourui, crucioace ... vreau ca lumea să fie fericită, să se bucure și să danseze ... un idiot mai puțin printre ei. Dacii erau mult mai înțelepți.

Prefer să fiu cenușă sau îngropat în grădina mea și din atomii mei să crească un copac. Atât. 

Apoi, ascultați muzica din playlistul de pe blogul acesta și gândiți-vă la mine cu gânduri frumoase, pozitive ... eventual undeva în natură (prin Postăvaru, pe la Poiana Elfilor sau pe la Bisericuța Păgânilor, căci acolo mi-a rămas sigur o parte din suflet). În clipa asta simt că HANS ZIMMER mă unge cel mai tare, dar și muzica lui Mișu.  Acolo este sufletul meu și cred că pentru genul acesta de muzică am venit pe Pământ (cel puțin unul dintre motive). Călătoria eroului ....

Iar dacă mă enervați vă trimit în Thassos să-mi aruncați cenușa, la Paradise beach, plaja nudiștilor. Iar dacă nu mă enervați, mă mulțumesc și cu lacurile de la Codlea sau cu rădăcina unui stejar falnic (poate gorunul de 900 de ani de la Mercheașa, posibil cel mai bătrân din România).

Nu fiți triști, dacă va fi vre-unul, nu lăcrimați decât poate de bucurie că am scăpat de chin. Uitați-vă la o comedie ... poate la The Truman Show (am postat un fragment la final). Distrați-vă, beți, bucurați-vă ... sigur nu voi fi ofensat, lol ... Paranghelie ... ca la daci. Nu mai hrăniți cu loosh (psihozimă) suplimentară demiurgul corupt.

Personal nu cred în viziunea creștină legată de pomenire ... Nu sunt de acord cu obligația pomelnicelor. Nu vreau ca cei apropiați să se simtă obligați „creștinește” să îndeplinească nu știu ce ritualuri, să bage bani, timp, stres, energie în afacerea bisericii. Nu vreau așa ceva și-mi exprim expres această intenție. Vin și vă bântui nervos dacă mă enervați ... să ne înțelegem. Vedeți-vă de viața voastră liniștiți!

 Personal sper să trec direct din lumea formelor, la sursă ... Nu vreau să mă hrănească în niciun fel gândurile voastre și nu nu vreau să am atașamente legate de lumea aceasta. Mă duc învârtindu-mă și cu fum în coadă în altă realitate mai apropiată de sufletul meu. Nu simt nevoia să mă întorc aici. Nu mă mai jeliți, chemați și nu vă auto-iluzionați că-mi faceți mie nu știu ce bine dacă faceți nu știu ce pomeni. Dacă simțiți totuși să vă gândiți la mine, trimiteți un gând focalizat cu dragoste, aprindeți cel mult o lumânare și zâmbiți. Spuneți-mi un banc nou. Atât. În rest are grijă Sursa, Dumnezeu, Sinele mai înalt de mine ... nu vă bateți capul.

Dacă greșesc îmi asum această greșeală ... asta e! Nu vă cer absolut nimic. Nu vă cer să-mi faceți mormânt, sau să aveți grijă de acel mormânt. Nu vreau să investiți timp, bani, energie în direcția asta. Prefer să fiu ars și/sau îngropat în natura sălbatică și din mine să iasă un copac sau un arbust frumos cu flori, care să vă amintească poate, de mine. Am fost un val efemer la suprafața oceanului conștiinței ... 

Nu vă mai dați atâta importanță și nu vă mai protejați imaginea socială, orgoliile, respectând cutume, tradiții pe care eu personal nu le-am respectat niciodată pe bune și nu m-au interesat vreodată (am respectat credința altora, dorința lor de jelire, de doliu, de a-și trăi regretul și durerea, însă eu personal prefer să treceți cu lejeritate peste absența mea ... pe bune ... încercați să vă distrați, să râdeți ... pe bune! ... Aveți credința că unde sunt mi-este mai bine și atunci posibil să-mi fie mai bine). 

Eu nu am jeluit după nimeni cu adevărat, dar m-a impresionat durerea celorlalți, celor aflați încă în viață. Aia m-a durut, nu faptul că a murit cineva. 

Aș fi chiar un mare ipocrit, eu care am crezut întotdeauna în reîncarnare, în viața de după, în faptul că nimic nu e întâmplător și că totul se întâmplă fix așa cum trebuie și e voia lui Dumnezeu, fix la momentul potrivit, exact așa cum merităm, să jeluiesc după cineva. Mă doare durerea altora, e adevărat, dar nu plâng după mort. Pentru el lucrurile sunt ok. 

Chiar și în cazul „accidentelor” sau a morților unor copii sau cine știe ce alte catastrofe unde mor așa zis oameni „nevinovați”, personal cred că nimic nu e întâmplător, iar aici îmi vine în cap bancul cu tâlharul, criminalul de pe Titanic: „Un tâlhar de pe Titanic se spovedea în fața lui Dumnezeu, înaintea morții iminente și într-un moment de sinceritate și pocăință îl întrebă pe Dumnezeu: Doamne, înțeleg, eu sunt păcătos, am făcut multe rele, dar ceilalți cu ce au greșit? La care Dumnezeu i-a răspuns: cine merită să fie salvat va fi salvat, în rest, nu știi tu cât m-am străduit să vă aduc la un loc!” 

Personal nu cred că copiii sunt nevinovați și nu cred că vin tabula rasa pe Pământ. Ei poartă în ei genele străbunilor și părinților lor, oameni păcătoși, unii criminali, poartă în ei tiparele de comportament și credințele strămoșilor lor. Nu cred că te naști întâmplător într-un anumit loc, nu cred că ești nevinovat. Adeseori copiii care vin se îmbolnăvesc și mor de mici sau de foarte mici au niște mesaje și oglindesc anumite lucruri părinților lor sau ale străbunilor lor, anumite greșeli grave ale lor sau pe linie generațională.  Adeseori se ard karme grave, iar în hipnoze sau în ședințe de respirații holotropice sau Pneuma, în meditații profunde sau sub impactul unor psihedelice, s-au descoperit influențele transpersonale și/sau peri-natale asupra vieților indivizilor. 

Și mi se pare corect că dacă există de exemplu, torționari, criminali nenorociți, psihopați care au scăpat poate, de pedeapsa omenească să sufere poate, prin copiii lor sau să sufere urmașii urmașilor lor, până se re-echilibrează balanța cosmică, până se face justiția divină. De aceea e bine să nu judecăm lucrurile, deoarece nu știm cu adevărat ... nu știm „păcatele” părinților și ale strămoșilor, nu știm multe. Universul știe și înregistrează tot. Efectul de pendul, de bumerang, funcționează ceas, iar mai devreme sau mai târziu vei culege roadele acțiunilor și gândurilor tale, în viața asta sau următoarea, până la echilibrul ultim. Eu așa gândesc. 

Ar mai putea fi și începutul unui ciclu în care ești mai întâi victima, iar mai târziu vei deveni abuzatorul și/sau salvatorul. Poate fi și asta, nu neapărat o reglare „karmică” ci un început al acesteia. 

Dacă nu ieși din roata karmei, vei atrage către tine, situații în care mai devreme sau mai târziu vei deveni abuzator sau salvator, ca să vezi lucrurile dintr-o perspectivă completă și apoi să transcenzi dualitatea, căci până la urmă acesta cred că este destinul sufletelor, scopul ultim: reîntoarcerea acasă, în echilibru, în Dumnezeu, în sursă. Ieșirea din labirintul infinit, dualist, iluzoriu al minții, din identificarea cu structurile efemere ale egoului și regăsirea adevăratei identități divine.

M-aș simți jignit așadar, să știu că nu țineți cont de ceea ce vă cer, că știți voi mai bine care-i treaba, iar eu „prostul” nu. „Sunt eu prost, dar când mă uit în jur mă simt un pic mai bine” (Horațiu Mălăiele). Poate totuși eu știu mai bine ce am nevoie și ce vreau decât voi și ce mi-e mie mai bine ... Nu treceți peste voința mea, vă rog. Eu nu cred în cutumele voastre. Binele cu forța nu se face, nici după moarte.

 Am fost toată viața un rebel, nu mă transformați într-un rob, cuminte, conformat, un miel al Domnului, unul dintre cei mulți ... NU SUNT și nu am fost niciodată! Am fost un lup singuratic! N-am nevoie de nimic, natura are grijă de toate!

Simt nevoia să scriu acest testament deoarece lumea volatilă în care trăim acum este foarte posibil să plecăm mai repede decât ne-am dori și doresc să-mi exprim ideile despre cum aș vrea să mor. Sigur oricând se poate întâmpla și vre-un accident sau să ajungi la spital cu ceva și să mă bage criminalii cu forța la ATI Covid sau să ajung prin vre-un lagăr Covid deoarece nu am acceptat și nu voi accepta vaccinarea criminală ... Sau pur și simplu să mor de foame, deoarece mi se refuză dreptul la viață prin legi naziste. 


Și nu, nu cred în ciuciuvirusul fantomă care nu a fost izolat de nimeni cu adevărat și nici nu i s-a dovedit patogenitatea și contagiozitatea conform postulatelor lui Koch și/sau Rivers. 

Tot ce se întâmplă acum, nu are nicio legătură cu sănătatea populimii de care nu s-a îngrijit cu adevărat nimeni, sănătatea fiind doar o afacere BIG PHARMA, ci este un atentat direct la libertatea noastră ca indivizi, este un război împotriva oamenilor, iar în realitate noi suntem considerați virușii, noi suntem considerați prea mulți și inutili, iar după Marea Resetarea, ei vor să mai rămână în viață (conform planurilor psihopaților de la putere) doar anumite elite și sclavii lor obedienți, robotizați, cipați, vaccinați, îmbotnițați, servili, umili, reduși la stadiul de roboți utili. Deci nu de infecția cu vre-un virus mori, ci ești omorât cu protocoale criminale prin spitale, omorât cu nepăsarea, cu neglijență, cu lipsa asistenței potrivite la momentul potrivit, cu lipsa medicamentelor potrivite, cu discriminarea pe bază de vaccin sau nazzipass, căci ești clar tratat diferit ca un cetățean second hand ceva sau ca un terorist nenorocit, un criminal chiar sau ești omorât direct cu inoculările cu ser magic, terapiile genetice care te transformă în dronă. 

Dacă se va introduce certificatul nazist verde nu știu cât voi mai rezista sau dacă-mi doresc să mai rezist într-o astfel de lume și nu simt nevoia să lupt pentru viață atât de mult încât să suport orice, să fiu hăituit, să trăiesc mereu în frică la limita supraviețuirii, în condiții precare ... nu-mi doresc așa ceva și nici să mă reîntorc într-un ev mediu, întunecat ... 

Viața pe acest Pământ nu mă mai împlinește așa de mult (momentan cel puțin ... poate o va face în viitor ... sper), iar visele mele se estompează tot mai mult și nu mai găsesc entuziasmul, plăcerea să continui acest bâlci al deșertăciunilor ... Nu mai pot visa când văd în ce direcție se dorește a se îndrepta lumea ... Am un Bucket List (o listă de dorințe), dar încep să cred că nu prea mai e timp sau vremurile nu prea vor mai permite așa ceva ... Sper să mă înșel ... sper.

Există moduri de a muri stupide ... nu aș vreau să fiu unul dintre acele exemple (vezi povestea din poză).


Nu am copii (în afară de câteva pisicuțe, suflețele dragi care-mi mai mențin moralul sus), nu am averi de protejat, nu am relații de invidiat (am totuși câțiva prieteni adevărați, cred, sper, până la proba contrarie, ceea ce e mare lucru, iar faptul că-i am îmi dă oareșce speanțe), sunt un oarecare printre miliarde de oarecare, un om care dorește să fie lăsat în pace, care doresc să fiu lăsat să trăiesc așa cum simt, simplu, decent, să am acces la cele necesare, la cunoaștere, la viață, la călătorit, necondiționat medical, în mod tiranic de vre-un certificat nazist ... 

Nu simt că iubesc (dar nici nu urăsc) pe nimeni și nimic cu adevărat în lumea asta (nici pe mine însumi) și nu cred că am iubit vreodată în cel mai înalt sens al cuvântului, adică complet necondiționat ... Pentru mine doar iubirea necondiționată este iubire, restul e altceva. Chiar și pisicile le iubesc, le ofer, dar am așteptarea ca ele să nu fie răutăcioase gratuit, să nu-mi muște mânca, să fie poate iubitoare, recunoscătoare, să nu fie rele gratuit. Deși mă străduiescsă le accept așa cum sunt, și le ofer în mare măsură necondiționat, am totuși unele așteptări de la ele. 

Mă străduiesc și cu oamenii să fiu prietenos necondiționat, fără așteptări, însă nu știu în ce măsură am reușit. Nu știu dacă am reușit să fiu un prieten adevărat vreodată ... o să văd cine vine la final ... LOL

Consider că în iubirea adevărată ca și în prietenia adevărată, simți că ai putea să te sacrifici pe sine pentru celălalt/ceilalți chiar și murind. Nu cred că am atins gradul acesta de profunzime cu nimeni, dar poate mai am timp în viața asta să trăiesc și așa ceva. Poate voi muri deoarece simt să mă sacrific pentru altcineva ... ar fi o moarte nobilă, cred ... dacă acel cineva nu e un idiot .. zic. 

Mi-aș dori ca moartea mea să nu fie lipsită de sens, anonimă, să lupt ca prostul și să mor ca prostul ... Mi-aș dori ca moartea mea să aibe un sens, măcar moartea să însemne ceva, dacă nu viața, să nu mor degeaba. De exemplu, dacă tot mor, să mor cu un politician corupt de gât ceva, sau să mor ca un leu pentru libertate și demnitate, iar lumea să știe și să învețe ceva din asta, să fie un imbold pentru evoluție ... zic ... LOL ... Este în My Bucket List

Trăirile mele sunt totuși, destul de superficiale, efemere și sunt declanșate adeseori de o anumită chimie corporală a vârstei, de hormoni, de mediu, de muzică, filme, mâncăruri, mirosuri. 

Deja am trăit destul de intens cam tot ce se putea trăi, mai puțin poate, o iubire adolescentină împărtășită, din aia pentru care să simți că ți-ai da viața pentru celălalt și că celălalt e iubirea vieții tale.

Poate și un sex total ca în filmele pentru adulți, cu două femei care să simți că te plac, te iubesc așa cum ești și eu să le plac bineînțeles, foarte mult pe ambele ... Niște ucrainience, cehoaice angelico-perverse sau ceva :)) 

Și poate, mi-ar mai place să văd ce înseamnă ai o viață fără lipsuri financiare, dar nu să fiu un bogataș  într-o lume în care mulți se chinuie în jurul meu, ci într-o lume în care prosperitatea o avem toți, gen Star Trek sau ceva, să nu trebuiască să mă zbat pentru supraviețure, să muncesc neapărat pentru asta  (Bucket list pentru altă viață probabil) ... 

Am trăit poate, mai mult decât majoritatea oamenilor care au trăit pe acest Pământ. Până în secolul trecut vârsta medie de viață era pe la 35 - 45 de ani, iar mulți mureau în războaiele nesfârșite, în floarea vârstei.  Deci sunt relativ mulțumit și împăcat ... Aș putea muri fizic chiar și azi și sunt relativ împăcat.

 ... Sigur am regrete că nu am făcut unele lucruri, că poate altele trebuia să le fac mai bine, că poate nu mi-am urmat visele mai cu ambiție și speranță, că poate nu am mentalizat corect și nu am folosit Legea Atracției ca jmekerul spiritual de Bucale ca să le împlinesc pe toate ... Mai am viață în mine ...poate poate voi reuși mai multe până la urmă ... 

Încă am multe întrebări fără răspuns, multe mistere pe care vreau să le deslușesc și să plec mai puțin prost decât am venit ...

Sper să mai completez la acest jurnal intim public, deoarece cred că am unele experiențe care îi pot învăța și îmbogăți și pe alții ... ar fi un regret suplimentar să nu pot. 

Am trăit pe cât de intens am putut .... Știu că e loc și de mai bine și mi-ar place să spun cu toată inima: DA, AM TRĂIT CU ADEVĂRAT că nu am luat viața așa de în serios! E loc și de mai bine (iar blogul acesta mi-e martor, cel puțin parțial), dar putea fi și infinit mai puțin sau mai rău.


Doresc să pun aici și transcrierea filmulețului de mai sus, deoarece a fost cu adevărat inspirațional și motivațional pentru viața mea și sper să fie și pentru voi:

„Mi-aș fi dorit să nu iau viața atât de în serios...
Mi-aș fi dorit să nu iau viața atât de în serios...
Mi-aș fi dorit să nu iau viața atât de în serios...
Mi-aș fi dorit să traiesc mai mult ...
Mi-aș fi dorit să ofer mai multă fericire familiei mele...
Aș fi vrut să știu cât de prețioasă este viața... Cât de trecătoare... Cât de specială și în același timp fragilă și nesemnificativă...

Mi-aș fi dorit să nu renunț atât de ușor la visul meu ...
Într-o zi viața ta va fulgera în fața ochilor tăi, asigură-te că merită privită ...
Când ne uităm înapoi la viața noastră...
În ultimele noastre respirații...
Ne vom întreba cu toții…
Viața mea a însemnat ceva?

A însemnat viața mea ceva pentru lumea asta?
Am fost iubit ?... Am avut un impact asupra vieții altcuiva? Am contat? ...

Nu ne vom îngrijora de facturile noastre
Nu ne vom îngrijora pentru părul nostru
Cu siguranță nu ne va păsa de emisiunea noastră TV preferată...
Nu ne vom gândi nici măcar la opiniile și judecățile altora...

Înainte să ajungi la acea ultimă suflare
Astăzi ar putea fi momentul să faci o schimbare...

Fă-ți viața să conteze!
Într-o zi Totul se va termina
Vor fi 2 întâlniri de fiecare parte a unei liniuțe ...
Asigurați-vă că liniuța nu este goală
Asigurați-vă că este plină de VIAȚĂ ... plină de VIAȚĂ

Oscar Wilde a spus odată :
„A trăi este cel mai rar lucru din lume. Majoritatea oamenilor există, asta este tot.”
… Și avea dreptate.
Nu trăi ca toți ceilalți ... doar existând...
Fii extraordinar.
TRAIȚI fiecare clipă ... Cu pasiune și uimire...
Nu lua nimic sau pe nimeni ca și cum ți s-ar cuveni!

Ce este important pentru tine?
Ce vise ai?
Du-te să le împlinești!
Ce mai astepti ?!
Ai doar o încercare!
Dacă ratezi ținta cel puțin, vei trăi cu mândrie știind că nu ai regrete!

Pe cine iubesși? Cine te-a iubit?
Spune-le ... Spune-le acum. Nu știi niciodată când va fi ultima ta șansă...
Nu lua ca de la sine acest lucru magic numit VIAȚĂ...

Ține-ți capul când toți ceilalți îl pierd pe al lor
Ai încredere în tine când toți ceilalți se îndoiesc de tine
Fii mândru când apar cei care urăsc
Stăpânește-ți visele când toți ceilalți renunță la ale lor
Fii căpitanul când toți ceilalți sunt mulțumiți să fie membrii echipajului
Fii leul când toți ceilalți se joacă de-a oaia
Fii lider atunci când toți ceilalți urmează

Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima ta pe Pământ.
Ar putea fi.

Lasă-ți moștenirea!”

VEDEȚI DE ASEMENEA ȘI 

Inspirațional, dar totuși, nu am găsit cu adevărat un scop atât de înalt în viață pentru care să merite să suporți absolut orice supliciu, orice iad, orice povară (deși am tras de mine destul de mult, am și „murit” de câteva ori ca să aflu mai multe despre mine însumi și să-mi răspund la anumite căutări și dileme existențiale ... vezi experiențele cu Ayahuasca) ... dar nu mai am masochismul acela pe care l-am avut, poate când eram mai tânăr, efervescent, mai plin de HOPIUM. Nu simt să continui să hrănesc cu loosh (psihozimă) pe cine știe cine .... Deși am „murit” înainte de a muri, nu știu dacă nu voi muri după ce o să mor ... nu știu în ce măsură mi-am salvat sufletul sau am un suflet ... sunt încă în dilemă.

Sigur, încă îmi doresc anumite lucruri, iubire, cunoaștere, explorare interioară și exterioară, aventuri, frumusețe, senzații intense, plăcute, dar nu știu dacă merită orice sacrificiu pentru asta. Nu știu dacă trăitul pe aici merită acest efort, sau că o viață prelungă este un lucru bun (vorba lui BILL HICKS).
 

Nu simt să fiu mucenic, martir, viteazul lui pește prăjit, bravul erou care se sacrifică pentru majoritatea de adormiți, sau vorba lui Țuțea, nu vreau să ajung să mă sacrific pentru un popor de idioți ... deși mi-ar place să-mi împlinesc călătoria eroului cel puțin pe cea personală. Ar fi drăguț, dar nu mă mai simt atașat de nicio astfel de idee. 

 Sau poate și eu sunt unul dintre acei adormiți și nu sunt suficient de inteligent să înțeleg importanța sacrificiului de sine, ca parte a călătoriei eroului, ca să accesez planuri superioare de existență, dacă există (încep să mă îndoiesc și de asta ... nici măcar nu-mi pot imagina cum ar putea fi, fără această dualitate a răului absolut prezent, așa cum este pe Pământ acum). E și asta o ipoteză ... 

Îmi doresc să mor știind că am trăit având înțelepciunea din poezia DACĂ de Rudyard Kipling ... e un deziderat, dar nu-mi fac visul astru, ca să parafrazez poezia.

O să mai rămân prin zonă în măsura în care simt că se mai dorește prezența mea pe aici și că prin energia mea aduc un aport pozitiv vieții cuiva ... Momentan există oameni care încă mai simt utilă prezența mea prin planul ăsta, dar nu se știe cât mai rezistă și ei și cât vor mai trăi și ei ... 

Consider că lumea în care trăiesc devine din ce în ce mai toxică, iar această plandemuie planetară mi-a arătat nivelul jalnic de sclavie și control mental în care se găsește toată planeta. Simt să trăiesc tot mai puțin în această lume din ce în ce mai dementă , un iad disonant care devine tot mai greu de suportat. 


Și nu nu mă sinucid și nu am de gând ... Sunt încă sănătos, iar de spune cineva altceva , minte ... Nu am comorbidități, nu am nicio boală, nu sunt asimptomatic. Dacă cineva îmi va face felul, o va face pentru organe și nu pentru că am avut „covid”.  Dacă „dispar” din peisaj curând, e că mi s-a făcut felul într-un fel sau altul sau nu am mai găsit mijloacele să mă întrețin. 

Între timp (de vreo 12 zile - scriu eu în 8.03.2022) există un conflict între Rusia și Ucraina, iar Bideul, Klawn Ohanus și alte marionete vor să bage România și implicit NATO în război ... În țară e o criză imensă. Prețurile au explodat, așa că dacă nu ne-au omorât cu vaccinurile, cu amenzile, spitalele vor să ne omoare cu războiul sau cu foamea. Prețurile au crescut cu minim 50% în ultimul an și par să continue să crească. Veniturile sunt staționare. Așa că alte motive ca acest testament să fie mai actual decât oricând.

Scapă cine poate ... 

Poate mai există totuși și un Dumnezeu, care dacă merit să trăiesc și consideră că e cazul să mai rămân prin zonă, mă va susține, cumva, prin cineva, dacă eu nu am să mai pot ... dacă nu, nu. Simplu. 


Acestea sunt gândurile mele acum la aproape 45 de ani , de Sf. Mihail ... poate în timp se vor schimba, dar asta simt acum. 

P.S. Mai sper ca până la sfârșitul vieții să mă împac cu fratele meu, omul care mă urăște cel mai mult din viața asta ... un vis mare și aproape imposibil. Ar fi un alt regret să nu, dar nu suficient de mare cât să mă reîntorc să-l rezolv. Cel puțin momentan, nu am nimic care să mă atragă înapoi în acest plan cel puțin, așa la modul absolut ... Există bineînțeles dorințe pentru diverse senzații efemere, dar nu mă simt atașat de ele, nu tânjesc să le experimentez neapărat. Am trăit suficient de intens să înțeleg că totul e trecător și nu are sens să te atașezi și nici să respingi cu forță, experiențele neplăcute. Ce este, este ... c'est la vie! Bucuroși le-om duce toate de e pace, de-i război ... căci ce e val, ca ... șca ... valul trece. 

Iar în caz că nu mai sunt pe aici:




P.S. Mi-ar place ca acest articol să fie citit cu voce tare sau pus pe citire automată atunci la final, celor prezenți poate, la vre-un tip de comemorare, dacă va exista așa ceva. 

 ACTUALIZĂRI

21.12.2022 Momentan certificatele verzi naziste au fost amânate pe termen nedeterminat (chiar declarate ilegale in anumite instanțe din Romania), iar la acest lucru a contribuit și protestul nostru de anul trecut din 21.12.2021, când au vrut să ne facă sclavi în mod ritualic și numerologic, fix în ziua libertății revoluției din 1989.  

Acum amenințările sunt din partea războiului cu Rusia pe care satanele planetei vor să-l declanșeze și în zona României, dar și a identității digitale și a CBDC, care ne va transforma în sclavii sistemului financiar global dominat de oamenii monopol, satanele oculte. Dacă se va întâmpla asta în 2023, vom fi aproape de endgame. Vom trăi într-o lume greu de suportat sau de acceptat și atunci nu știu dacă-mi voi mai dori să rămân prin zonă.

(asta e spiritul în care vreau să petreceți plecarea mea)



7.02.2024 - Deși frecția covidioată a trecut și am scăpat pentru moment de certificatul fascistoid de vaccipare, oculta, prin intermediul OMS-ul continuă să ne preseze cu agenda depopulării și certificatul de vaccipat. Eu sper doar că oamenii au înțeles manipularea planetară. 

Anul acesta se anunță unul cu posibile mari năbădăi. Se dorește intrarea într-un conflict planetar, din nou, împotriva Rusiei, dar și a altor țări BRICS. Sioniștii vor să dețină controlul planetar și fac tot ce pot să ne distrugă. Mișcările suveraniste capătă tot mai mult avânt, iar eu cred că singura cale să oprească acest tăvălug, este războiul. 

Nu știu dacă există ceva mai groaznic ca războiul ... nici nu vreau să mă gândesc și să dau apă la moară fricilor pe subiect, dar e o posibilitate să ajungă și pe la noi. Dacă scap cu viață din acest război și totuși cineva va dori neapărat să mă îngroape în sicriu, prefer ceva de genul acesta:


Sunt convins că nevasta, dacă va mai trăi, va prefera să mă incinereze cu bricheta, decât să îmi împlinească acestă dorință post - mortem. Deci aveți de ales ... 😁

2 comentarii:

Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!

COMENTARII FACEBOOK