JURNAL DE BORD - POIANA MICĂ din Brașov și Poiana TĂRÂMUL ELFILOR
SEPT. 2019 - Nu eram pentru prima dată în zonă, dar de fiecare dată când am ajuns acolo, am vrut să explorăm mai mult. Practic de fiecare dată am oprit la herghelia de cai (unde oamenii vin să se plimbe călare pe ponei și cai într-un spațiu cu adevărat mirific, dar și cu ATV-urile, motocicletele și chiar și cu mașinile personale) și am continuat spre Vest, pe potecile făcute deja de copite sau vehicule, întocându-ne apoi prin vale.
De fiecare dată când am fost acolo însă, fie week-end, fie în timpul săptămânii, zona este puțin circulată și sperăm să rămână așa, fiind cumva nebăgată în seamă, trăind într-o eclipsă față de Poiana Brașov și este perfect așa.
Ne atrage mereu ca un magnet, mai ales când avem doar câteva ore la dispozitie, deoarece este relativ aproape, la vreo 9 km de Brașov, pe drumul Poienii Brașov, este foarte pitorească, liniștită și te îmbie, farmecă de fiecare dată. Traseul este extrem de ușor, accesibil, ca o plimbare în parc.
Iată mai jos harta zonei explorate:
Mai jos mai multe poze și filmări, impresii, din ani diferiți și anotimpuri diferite:
Copacii mari, seculari, poienițele multe și luminișurile îți oferă o perspectivă unică, peisaje superbe, liniște și un loc de meditat.
Pe bună dreptate, cine a numit una dintre poiene Tărâmul Elfilor, nu este departe de adevăr. Asta am simțit la fiecare pas parcurs pe aleile pădurii, că suntem într-un loc aparte, parcă am fi trecut printr-un portal. Debordam de entuziasm și încântare la fiecare cotitură.
Din fericire, locul respectiv este încă 95% sălbatic, doar în vale s-a construit, dar sus pe creasta (cea care dă spre Cristian și Râșnov) este încă liber (și sper să rămână așa).
Parcul natural Poiana Mică ne-a amintit de parcul din Varna, doar că aici lipsește apa. Nu ar fi stricat un lac în valea Poienei Mici, însă nu există niciun râu care să-l alimenteze. Ar fi fost cu adevărat un punct de atracție fantastic. Încă un lac în zonă, ar fi fost minunat.
Câteva filmări AICI.
ACTUALIZĂRI
Am cam fost în zonă în fiecare an cam de 2-3 ori și am surprins diverse nuanțe și lumini ale acelorași peisaje, în diverse anotimpuri. Cred că merită împărtășite.
AUGUST 2020
Au venit în Brașov 2 prieteni buni din Iași și i-am scos la plimbare.
IANUARIE 2021 - La Derdeluș
Undeva lângă herghelia „Spiritul Cailor”
Muzica INNERSYNC - New trance
APRILIE 2021
Cu alți prieteni buni, am explorat zona pe timp de primăvară cu parfum de iarnă târzie:
Ne-am oprit o tură și pe la Stâna Turistică Sergiana ... scorurile mi s-au părut destul de nesimțite pentru România să fiu sincer, dar nah, era plin de lume ... prost nu e cel care cere.
IULIE 2021
Mai jos puteți vedea o filmare a Poienei Mici aproximativ din dreptul Stânei Turistice, dar înspre Vest spre creasta dinspre Cristian CU DRONA! Drona a ajuns târziu în grupul nostru, abia la sfârșitul lui Mai 2021 - Mulțumim I!
Muzica în acest clip cu drona este compusă de Mișu
și
InnerSync - From Person to Presence to Perfect Absence
IANUARIE 2022
Am prins o zi perfectă de iarnă cu zăpadă și am mers într-unele poienițele noastre preferate din marea Poiană Mică a Brașovului. Am căutat zone de dat pe fund unde nu e lume și nu sunt dâmburi și am găsit. Senzația plimbării e că te afli într-o lume înghețată în timp, atemporală, din cristal. Iarna are frumusețea ei, chiar dacă nu-mi place frigul în exces. O splendoare ... parcă ne plimbam prin cărțile poștale de Crăciun. Sania cu reni mai lipsea.
Muzica acestui film este INNERSYNC - Rising in Love (de pe albumul Reborned)
MARTIE 2022
IUNIE 2022
De data asta am ajuns cu cortul în zonă. Un loc absolut fermecător.
VEDEȚI AICI ȘI O MICĂ FILMARE DIN IUNIE 2022
Mulțumesc Camelia și A, pentru unele dintre poze și filmări.
Mulțumim Mișu pentru muzica perfectă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!