În ziua a 2-a am ratat la mustață intrarea în această peșteră (am povestit aici de ce și cum) și sincer nu mai credeam că o să ajungem la această peșteră vreodată, deoarece drumul de acces până acolo era pulbere și doar pentru acest obiectiv, nu credeam că se va merita.
Ceea ce nu am realizat noi, este cât de aproape este totuși această peșteră de zona campingului Glăvoi.
Iată harta traseului și a întregii zone, ca să înțelegeți ce zic:
Pe șosea (drumul cu galben), din Gârda de Sus până în Glăvoi sunt aprox. 90 de km. Am descoperit că mai exista o varianta prin Poiana Călineasa spre Padiș și apoi Glăvoi, de 30 de km, dar nu știm cum e drumul de acolo. Până la Poiana Călineasa e frumos și bun drumul, dar nu am văzut alt drum asfaltat. Posibil să fie macadam.
Însă pe jos, de la Glăvoi la zona Casa de Piatră, unde se află Peștera Ghețarul Vârtop sunt 9-10 km (drumul cu albastru). Nu știam asta când am făcut traseele, nu am avut harta în cap, cum o avea ghidul turistic, vecinul nostru din camping, care ne-a spus că e cea mai frumoasă peșteră văzută de el și ar merita explorată.
Ne-am bucurat să aflăm că această peșteră era la doar 3 ore de mers pe jos, ceea ce părea fantastic. De aceea am decis să mai prelungim o zi sejurul nostru, doar pentru a vedea această peșteră.
Traseul e destul de ușor, fără mari priveliști. Se merge mult prin pădure și singura parte mai dificilă este coborârea la dus și urcarea la întors, a unei pante de vreo 300 de m diferență de nivel (pe o lungime de aprox 1,5 km), dar și urcușul pieptiș de la Peștera Ghețarul Vârtop, de jumătate de oră (150 m diferență de nivel, pe o lungime a traseului de vreo 500 - 600 m).
Pe drum sunt multe poienițe foarte frumoase, pline de afine, unde am mâncat și la dus și la întors, multe afine mari, specifice, se pare, zonei. Parcă erau de cultură.
Aici, pierduți în munte, locuiau doi bătrâni, care creșteau animale, vaci și găini, din ce am văzut.
Aproape de casa lor e un izvor, de la care au tras o țeavă pentru apă.
La intrarea în peșteră stă un nea Caisă, ghidul peșterii, care bagă în buzunar o grămadă de bani, 15 lei/persoană, dar peștera nu este amenajată cu nimic. Deci omul face bani din greu doar pentru că spune două vorbe, ici colo și oferă lanterne turiștilor nepregătiți.
Se plângea că au venit unii cu controale pe capul lui și l-au tras de mânecă că nu oferă nimic, așa că înainte să se intre în peșteră, toți semnează pe proprie răspundere, pe o foaie improvizată, că intri în peșteră pe proprie răspundere, în caz că pățești ceva.
O țigănie cap coadă și am pierdut vreo 15 minute cu rahatul ăsta de declarație și informațiile oferite. Omul e un escroc, părerea mea. În plus, făcea pe durul cu unii care cărau un cățel într-un ham, în față, spunând că el nu permite așa ceva, că i s-a atras atenția de la centru, că i-au bătut obrazul ...lol ... Deci cățelul ăla chiar nu făcea nimic. Nu lătra, nu se răhățea, deoarece era cărat într-un ham, în față.
Peștera poate fi vizitată și fără ghid, până la un anumit loc, după prima cameră, unde există o ușă metalică, pe care acest nea Caisă o deschidea și închidea, fiind probabil, singura amenajare a locului.
Peștera nu e lungă ... sunt vreo 3-4 camere vizitabile. Ghețarul NU MAI EXISTĂ, deși e destul de frig acolo. Am înțeles că doar până în primăvară ar fi ghețar acolo. Deci nu văd de ce ar mai avea numele ăsta dacă acel ghețar e doar temporar acolo.
”Peștera Ghețarul de la Vârtop este cunoscută și apare sub mai multe denumiri Peștera Minunată sau Ghețarul de la Casa de Piatră și este locul în care s-a găsit cea mai veche urmă a omului de Neanderthal din România.
Denumirea peșterii vine de la platoul sub care se află, platoul Vârtop, vârtoapele fiind adânciturile (doline [1]) care se formează în zonele carstice.
Blocul de gheață are aproximativ 1.600 metri cubi se formează temporar, pe perioada verii reducându-se la gheața rămasă la nivelul planșeului printre blocurile de stâncă.” SURSA și mai multe detalii AICI.
Peștera este într-adevăr de top. Senzația avută este că ne aflam undeva în intestinul sau stomacul unei creaturi gigantice. Formațiunile calcaroase aduceau cu forma unor cili, sau moluște, ale unor formațiuni organice, celulare.
Surprinzător este faptul că deși peștera e foarte umedă, toate pietrele sunt poroase și nu aluneci absolut deloc.
La întoarcere pe malul apei, în cheile Gârdișoarei, am găsit o cădiță cu apă ce părea curată și ne-am băgat cu mult entuziasm în ea, eu și B, dar am realizat că apa era cam stătută acolo și puțea a pipi de oaie. Ne-am spălat cât am putut în râul curgător, dar mirosul ăla mi-a persistat în nări, o vreme.
Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!