ARMONIA BRASSOVIA - visul unei comunități auto-sustenabile - Partea a 2-a - Căutări de locație nouă la Vârghiș, Veneția de Sus și Jos, Comana de Sus și Jos, Bogata Olteană și Dopca

Articol scris prin Octombrie 2022 ...

 Urmare din primul articol: „ARMONIA BRASSOVIA - visul unei comunități auto-sustenabile - Partea I (începuturile și Gherdealul)”

Cineva se întreba care e scopul acestor postări despre Armonia? Oare doar din dorința mea de auto-vindecare?

Sunt mai multi prieteni care ne-au intrebat de-a lungul timpului care e treaba cu Armonia ... ca sa nu repetăm aceiași poveste de mai multe ori si sa existe si detalii, m-am hotarat sa scriu, sa fie undeva. Apoi nu știu daca ați observat, acesta este un blog de calatorii - jurnal unde notăm anumite experiențe care ni s-au parut mai importante din viața asta și anumite opinii. Simt să scriu ... poate altii vor învata ceva din greselile noastre ... Poate. 

Apoi avem si un vlog pe Youtube ... unora li se pare interesant ... Și poate da și ce zice și acel individ, uneori când vorbești despre ceva, te mai descarci ... cand împărtășești anumite dureri, uneori e mai bine decat sa nu ... Consider că povestea Armoniei a fost un vis frumos, inspirational, care ar putea fi poate, renascut, daca e privit din alta perspectiva.

Că veni vorba de vlog, luna trecută (Mai 2022) am reușit să atingem minimul de 1000 de abonați și 4000 de ore de vizonare, ca să putem monetiza canalul ... după 5 ani de muncă (destul de inconsecventă și mai în joacă să zic așa), în care am urcat peste 400 de clipuri ... Nu știu de ce a fost prins unul dintre clipuri (urcat acum vreo 2 ani) de algoritmul Youtube și a ajuns acum la peste 1,3 Milioane de vizionări. Ce? Da ... 1,3 Milioane ... WTF?!?

 Al doilea are „doar” vreo 60 000 de vizionări, ceea ce e bine oricum, dar e o uriașă diferență totuși, iar asta ne-a urcat mult. Acum avem și aproape 4000 de abonați și trendul este încă, crescător ... am și făcut primii bani .. 10 Euro în 7 zile ... nu-i rău pentru început. Zic. Semne bune anul are. 

Mulțumim pe această cale tuturor celor care s-au abonat la canalul nostru. 

Revenind la povestea noastră despre comunitate ... după povestea eșuată cu Gherdealul am continuat să ne întâlnim lunar să ne cunoaștem mai bine, să încercăm să ne sudăm, dar și să căutăm alte locuri pentru comunitate. 

O întâlnire făcută la Târlungeni, la FD, în Iunie 2013:

Veselie, aer curat, dar am și pus „țara la cale”.

De asemenea câțiva ani la rând s-au organizat la Brașov, mai multe „Festivaluri ale Comunităților Auto-Sustenabile”  ... Vedeți AICI de ex. câte ceva despre Festivalul din 2013.

Dacă mă întrebați pe mine, aceste festivaluri au arătat doar ce buni suntem la teorie și ce puțină practică aveam. Aveam multe intenții, planuri, viziuni, eram tobă de texte, dar în practică până la urma, a fost destul de mult haos. 

Mai existau multe alte inițiative incipiente de maxim 2-3 ani prin România, cu diverse locușoare unde erau strânse 1-2-3 familii, dar în niciun caz nu putem vorbi de această idee pompoasă de „auto-sustenabilitate”, despre care personal cred, că e aproape imposibil de atins în societatea de azi, dacă nu te întorci în evul mediu sau în epoca de piatră sau ceva. 

Oricum ar fi și oricum ai da-o, tot depinzi de materiale pe care sistemul ne-sustenabil și toxic ți le oferă, fie că e vorba de materiale de construcții, de la cuie, unelte, șuruburi, cabluri, sticlă, ca să nu mai vorbim de mașini, panouri solare, baterii, invertoare, calculatoare, net, telefonie, drumuri șamd. 

Cumva există această tendință sau intenție de a construi case naturale, să protejăm mediul, să ne creem o așa zisă auto-sutenabilitate sau suveranitate în esență, dar încă ne folosim de banii sistemului, de materialele toxice ale sistemului, de mașinăriile sistemului. Adică sistemul toxic e bun până ne rupem de el, dar ne folosim în continuare de materialele sistemului toxic. 

Vrem suveranitate cumva, dar cerem voie pentru asta (vezi tona de autorizații și permisiuni ca să respiri pe Pământ) și ne folosim de tot ce ne oferă „sclavii” sistemului. Undeva, ceva nu se leagă. 

Personal cred că am ajuns într-un punct în care trebuie să iei ce ai nevoie, dar să fii o comunitate unită, undeva cât mai în sălbăticie, iar locul acela să ți-l aperi cu arma sau cu bâta, cu arcuri și săgeți, cu arme mai mult sau mai puțin letale sau cu orice ai la îndemână, dar în primul rând cu demnitate și curaj ... Dacă vrei suveranitate, cred că asta se câștigă luptând dacă e necesar, nu cerând de la sistem, nu arătând că tu ai certificat de născut viu și ai o carte de identitate desenată cu pixul sau ceva. Ilar ... 

Și mai cred că în ziua de azi e cu atât mai evident că sistemul ne vrea ori sclavi ori morți, așa că a te apăra e o datorie firească, de bun simț, chiar morală, civică ... asta cred. Suntem asaltați de forțe oculte, dar și de cele inculte, slugarnice, obediente, trădătoare, de la noi ... Cineva dorește să ne rărească, să fim mai puțini, dar și controlați absolut ... Dacă nu ați înțeles asta, închideți pagina asta, luați pastila albastră și întorceți-vă în SOMN și VISARE.

Vedeți cum fac țiganii  ... la faza asta țiganii sunt de admirat. Trebuie să reinventăm haiducia, că altfel suntem victime sigure ... Părerea mea. 

Dar am ajuns prea comozi ... Orașul ne-a înmuiat și denaturat complet ... Nu mai suntem puternici cum eram odată. Depindem de sistem, de comoditățile sistemului ... Avem mâncarea la nas, mașinile ne duc de colo colo, existența ți-o câștigi cel mai adesea în moduri nenaturale, susținând sistemul toxic. 

Așadar, eu aș zice să rămânem cu picioarele pe Pământ și să ne obiectivăm ... AUTO-SUSTENABILITATEA este UTOPIE ... la fel ca și SUVERANITATEA ... Cred că momentan vorbim de cai verzi pe pereți și de blana ursului din pădure. 

Vorbim de cel mult, cel mult o etapă tranzitorie de la TOXIC la un pic mai PUȚIN TOXIC ... De la impact extrem asupra mediului, la unul un pic, doar un pic mai redus, în speranța că poate, copiii noștrii sau nepoții noștrii, vor fi mai puternici și nu vor mai îngenunchea așa cum au făcut-o părinții noștrii, dar și noi și vor fi mai în armonie cu natura, mai curajoși.

Când ne vom face noi totul cu materiale locale ca să nu mai depindem absolut deloc de sistem, vom putea vorbi de auto-sustenabilitate. Dar asta va însemna renunțarea la multe tehnologii ... să fim ca acele comunități AMISH din SUA. Dar și aceia folosesc totuși metale care se extrag din mine, sticlă, tehnologii care crează șuruburi, piulițe, gaz lampant, lămpi cu gaz, oglinzi și alte tehnologii din secolul 17. De ce s-au oprit la un anumit nivel al tehnologiei e greu de înțeles. Până la urmă ori nu mai folosești tehnologii ori le folosești ... de ce să te oprești la jumătate? Care-i ideea? 

Dacă rămâi unit până la urmă sistemul cedează, așa cum a cedat și în cazul acestei comunități religioase. În 1956, Senatul american a fost nevoit să introducă un amendament în Codul Fiscal american, prin care grupurile religioase care nu doresc să beneficieze de serviciile sociale ale statului să fie exceptate de la plata contribuțiilor. 

Asta ca să înțelegeți că NU TREBUIE să plătești taxe și impozite, NU TREBUIE să te supui, atâta timp cât tu nu ai nevoie de sistemul lor. Dar ca să nu ai nevoie de sistemul lor, trebuie să poți! Până una alta mergem pe burtă ... Asta e adevărul dureros. Hai să nu ne mai auto-halucinăm că suntem auto-sustenabili ... Și mai facem și Festivaluri, auzi ... LOL ... Este drăguț, naiv, motivațional, inspirațional, idealist, dar departe de realitate până la urmă.

Tind să cred că acea comunitate religioasă a fost lăsată totuși în pace deoarece are un model de organizare destul de draconic, iar limitările religioase și ascezele diverse îi fac pe amishi să ofere suficient loosh arhonilor religioși. Adică e o societate în care oricum este destul de dificil de trăit, fanatizată. Suferința e pe gustul controlorilor.

În fine, voi mai dezvolta subiectul și în celălalt articol dedicat subiectului ... posibil să mai fie un articol sau două ... vedem. 

Să revenim la comunitate ... Chiar și ideea că noi eram o comunitate atunci, este exagerată ... Eram o intenție de a deveni comunitate. Practic existau maxim 10 familii mai implicate în ideea asta și mulți meteoriți care gravitau în jurul lor, dar și aceste 10 familii nu aveau o viziune unită. Singurul punct comun era că oamenii doreau să fugă de la oraș, să aibă un locușor al lor undeva în natură, înconjurați de oameni cu care să se înțeleagă cât de cât. 

Unii aveau înțelegeri spirtuale profunde și căutări adânci, alții doar dorința unei case de vacanțe, cu grătare și prieteni cool. Unii doreau asceză, contemplare, meditație, recluziune, izolare, solitudine, veganism, trai simplu, grijă față de mediu, alții veselie, muzica dată la maxim și hăhăială cu țipete de copii, animale behăind și mugind, înjunghieri de porci, alcool, petreceri. Unii doreau un bordei, alții vilă cu piscină ... Poate exagerez, dar cam așa de divergente erau uneori perspectivele asupra lucrurilor. Iar noi doream să creem armonie între note atât de disonante. Chiar ne-am străduit câțiva ani .... O misiune imposibilă aș zice. 

Tind să cred așa cum am spus în articolul anterior că o comunitate are mai multe șanse să reziste, dacă se pleacă de la un nucleu dur de oameni cu viziune comună, chiar și de la o familie sau de la un vizionar spiritual cu bani (cum e cazul Auroville și Aurobindo în India, comunitatea lui Osho din Rajneshpuram sau din Poona, comunitatea lui Sadhguru, comunitatea lui Mooji din Portugalia, comunitatea din SUA „Ananda World Brotherhood Village” (Satul Frăției Globale Ananda) sau comunitățiile din Rusia care au viziunea comună din cărțile cu Anastasia, de Vladimir Megre) sau comunitatea „Isusului” Vissarion din Siberia. Restul se emulează gradat, organic, iar comunitatea crește, dacă solul e fertil și grădinarul înțelept.

În cazul Armoniei, vizionarul spiritual s-a dorit a fi Dr. MP, iar omul de inițiativă, fâșneț, întreprinzător, FD și putea fi o combinație de succes dacă cei 2 s-ar fi armonziat ei în primul rând. Viziunea comună se învârtea în jurul ideilor din cărțile lui Vladimir Megre, dar și pe comunicările spirituale ale lui Sal Rachele și pe ajutorul prietenului radiestezist al lui MP. Nu toți rezonau cu aceste idei, iar eu personal cred că ar fi fost un filtru absolut necesar , ca toți cei care doreau să vină în comunitate, să citească cărțile și să rezoneze cu ele. 

Din păcate drumurile lor s-au despărțit în 2014, dar despre asta voi vorbi în articolul următor.

În perioada Iunie 2013 până prin Martie 2014 am fost în căutări diverse, iar mai jos doresc să postez câteva dintre locurile pe unde a umblat pentru terenuri.

Din lipsă de fonduri, nu am reușit să umblăm prea mult, iar aici ne-am lovit prima dată de lipsa de coeziune a grupului. Știm că existau oameni cu bani care puteau contribui la această căutare sprijinindu-i pe cei care puteau face asta, dar nu au făcut acest lucru. Noi nu e permiteam să hălăduim aiurea pe coclauri, doar pe banii noștrii, din păcate. Deși îmi amintesc că am făcut apel la vremea aceea, nu am reușit să ne facem auziți ... Găsisem locuri cu mare potențial, dar nu a fost posibil să mai mergem să aprofundăm. 

Existau mai multe tipuri de indivizi : unii care se implicau, dar nu aveau bani (cazul nostru), alții aveau bani, dar erau prea departe și nu aveau timp (unii au trimis bani, în timp), alții care stăteau relativ pe margine și așteptau să se așeze lucrurile ca să se afilieze și ei, ceea ce nu mi se părea ok. De aceea zic că este necesar să se plece mai degrabă de la mic către mare, de la puțini, dar egal implicați și cu resurse asmănătoare sau care să negocieze gradul de implicare: unii cu resurse, alții cu munca, alții cu altceva ... Adică să contribuie cumva fiecare, în mod cât de cât egal. Era frustrant, așa că la un moment dat am început să concepem un sistem, care nu a prea funcționat, legat de orele de implicare lunare, contribuții echivalate, șamd.

Din păcate nu am dat peste Holbav atunci ... era un loc absolut perfect pentru comunitate la acea vreme. Și mult mai aproape. Dar ne-am luat după F care ne-a spus că pe o rază de 30 de km în jurul Brașovului, n-avem nicio șansă să găsim ceva decent ca și preț și automat am căutat mai departe. Holbavul era însă, accesibil și la 20 - 25 km distanță. 

Iată harta locurilor vizitate la sfârșit de Mai în 2013:

Iată câteva imagini din Veneția De Sus și De Jos:

Un loc cu mult teren, cu pârâu, cu mult potențial. Din păcate nu ne-am mai întors să vedem care e situația terenurilor. Asta e ... „selavi” ...în altă viață, poate.

Apoi am trecut prin Comana de Jos și de Sus:

Din păcate ne-a prins și ploaia și am explorat mai cu sfială.

Dacă am realizat ceva e că există terenuri vaste, întinse, nepopulate, iar ideea că suntem prea mulți, doar o fantasmă grotească. Dacă teritoriul Românie doar, ar fi cultivat și gestionat cum trebuie, doar el, cred că ar putea hrăni toată planeta. Dar nu se dorește ... e teritoriul de rezervă pentru poporul „ales” de naiba ... de arhoni.

Apoi am mers la Bogata Olteană și Dopca.

Acolo am găsit și un deal cu pietre verzi-albăstrui.

IATĂ MAI JOS și NIȘTE FILMĂRI:

Prin Noiembrie am ajuns și la Vârghiș:

Locul acesta era superb ... poieniță după poieniță, așezate pe malul unui râu spectaculos.

 

Însă principala problemă era că majoritatea locurilor aveau proprietari diferiți. La vremea respectivă nici nu făceam diferența între extravilan și intravilan. Șansele să fi găsit un lot de teren mare, cum visam noi atunci, erau mici. Visam mare, doream să plecăm de la mare direct și asta a fost o greșeală ... părerea noastră.

VA URMA ... Partea a 3-A - ȘINCA VECHE (2014)