ARMONIA BRASSOVIA - visul unei comunități auto-sustenabile - Partea I (începuturile și Gherdealul)

Articol scris prin Septembrie 2022 ...

O să prezint perspectiva noastră subiectivă asupra poveștii ... bineînțeles că fiecare om are o percepție  diferită asupra acestei comunități și asupra adevărului a ceea ce s-a întâmplat acolo, iar noi o prezentăm pe a noastră, de la nivelul nostru de implicare și participare în această comunitate. 

Ce pot spune este că am fost acolo de la bun început și am rămas până prin 2017 când a ars cabana ... ăla fost momentul care a cam pus capac, cel puțin pentru noi ... Locul are încă o atracție mare pentru noi, dar nu știm dacă vom mai face parte vreodată din ce a rămas acolo. Comunitatea nu a murit de tot, dar este o umbră firavă a ceea ce a fost ... Însă în prezent există totuși o familie mutată acolo și se preconizează să se mai mute două cât de curând, ceea ce este mai mult decât oricând, chiar și când cochetam peste 50 de familii, cu ideea de a ne așeza acolo. 

Dar să revenim la începuturi : ideea de comunitate am avut-o mai de mult timp, încă de pe vremea când eram la MISA în ashramurile din București și visam la comunități spirituale, dar în cazul nostru comun (blogul este despre amândoi), de când mergeam pe la cursurile de Vipassana și visam la un centru de meditație asemănător cu cel de la Dumbrava de Sus, la „Copiii Soarelui”, aceasta fiind una din primele comunități de gen, dacă nu cea mai veche și mai longevivă. Deci de prin 2004 - 2005 aș zice, am cochetat cu ideea de comunitate spirituală, auto-sustenabilă.

Apoi am devenit interesat de psihedelice și visam la comunitățile spirituale de pe mapamond unde se făceau ceremonii cu fel și fel de psihedelice: ayahuasca, cactuși diverși, Iboga, ciuperci, LSD șamd. 

Apoi am dat peste cărțile lui Vladimir Megre de la Editura Dianușa, din seria „Cedrii Sunători ai Rusiei” cărți care mi-au întărit credința că aceste comunități auto-sustenabile pot fi o soluție alternativă la comunitățile denaturate care există momentan pe Pământ (orașele, metropolele). 

Nu sunt un tip de inițiativă (deși viața m-a dus în fel și fel de grupuri de pionierat) și oricum nu am avut niciodată banii să pornesc așa ceva, dar eram deschis la idee, iar în 2012 am primit invitația de la FD să particip la ediția I a Festivalului Comunităților Auto-Sustenabile din Brașov, în 21 Dec. 2012 (F era pe atunci un om care avea un blog foarte interesant, pe care l-am urmărit cu mare interes și am devenit prieteni virtuali ... după acel moment am devenit prieteni și în fizic). 

Comunitatea a fost o inițiativă comună a dr. MP și a lui FD.

În ziua aceea am cunoscut mulți oameni cu care și acum sunt prieten, cum ar fi I, R, V, MP și alții.

Din acel moment, aproape în fiecare lună s-au ținut întâlniri (cel puțin odată pe lună) între membrii existenți și/sau aspiranți în comunitatea Armonia Brassovia (nume dat după câteva luni după un brainstorming pe forum - la vremea aceea foloseam forum). Cel puțin până în momentul desprinderii noastre parțiale de comunitate (prin 2018 cred), aceste întâlniri se țineau. În prezent știu că se mai țin mai rar, iar numărul membrilor activi este sub 10 în clipa asta. Mai există membrii care ca și noi, au dat bani pentru teren, dar nu s-au mai implicat activ absolut deloc.

Entuziasmul a fost mare la început și mulți au rezonat cu această idee de comunitate. De aceea s-a și ales numele de Armonia, deoarece eram foarte mulți și foarte diverși, ca nivel de evoluție, conștiență, afinități, aspirații, viziuni, iar ideea de bază era să armonizăm aceste „note” diferite, într-un cântec frumos. S-a sperat că acest țel comun de a fi într-o comunitate ecologică auto-sustenabilă, care să fie în armonie cu natura, să fie suficient pentru a ne uni și a trece peste asperitățile inerente în orice relație sau grup. 

În timp am înțeles că nu e chiar așa sau este extrem de dificil și am realizat că mai importantă este armonizarea nucleului de oameni cei mai dedicați, aducerea la un numitor comun și întărirea acestui nucleu, în jurul căruia să crească organic restul comunității. Nu cred că am reușit și voi explica pe parcurs obstacolele.

Am avut mai multe întâlniri la rând prin 2014 sau 2015, în care cu ajutorul lui Claudian Doboș, am făcut o grămadă de exerciții de Team Building și armonizare de grup, foarte utile și foarte amuzante. Ne-am întâlnit în multe locații, dar cel mai mult la Auditoriumul de la Transilvania și mai târziu la cabana construită pe terenul de la Șinca Veche.

Am învățat multe, am înțeles multe, am și greșit mult și sper ca alții să învețe din experiența noastră.

La fiecare întâlnire apăreau fețe noi, care majoritatea nu mai se întorceau. Era un talmeș balmeș energetic, un haos creator cumva, ce semăna cu zbuciumul unei noi nașteri ... Și așa a fost vreme de vreo 3-4 ani, până s-a votat un statut clar (dar despre asta voi vorbi în episodul 2 cred). Atunci lucrurile s-au liniștit ... brusc și s-au cam împrăștiat oamenii. Aducerea unui plus de rigoare, de disciplină, de reguli în mijlocul haosului, a fost considerată necesară de unii, dar majoritatea s-a cam retras după acel moment.

Cred că voi vorbi în mai multe episoade despre această experiență deoarece sunt multe de spus.

Pentru început voi vorbi despre experiența Gherdeal.

Primul loc care a venit către noi ca și idee de așezământ pentru comunitate a fost localitatea semi-părăsită din Gherdeal, aproape de Făgăraș, la 105 km de Brașov. Cam departe pentru gustul nostru să fiu sincer, dar totuși, părea ideal pentru ca oamenii hotărâți să înceapă ceva.

Am fost acolo de mai multe ori în 2013 pentru a prospecta locația.  

Localitatea este așezată ca într-o oală, protejată din toate direcțiile de codrii seculari. 

Iată niște poze din Aprilie 2013

Satul avea mai multe case săsești părăsite ... acum nu mai știu care e situția.

În apropiere de sat există mult teren liber, înconjurat de pădure ... între timp am înțeles că ar fi intrat în proprietatea nu știu cui ... 

De asemenea există și mai multe pârâiașe în zonă cu un debit destul de anemic. Nu cred că rezistă vara.

Aceasta era o bilă neagră. Măcar era curat, deoarece nu existau construcții sau ceva în zonă și nici proprietăți.

Iată mai jos niște poze din 1.05.2013

Undeva într-o margine exista un lac, în care la acea vreme am putut să fac baie. Acum am înțeles că e plin de răgălii.

Există foarte mult loc viran în zonă și am găsit zone pline cu flori de fragi.

Așa arată intrarea în Gherdeal în Mai, după ce treci pe lângă niște stejari seculari și printr-o boltă realizată de copaci. 

AICI ȘI O FILMARE A LOCURILOR DIN MAI 2013:

În Iunie 2013, am pus-o de o întâlnire mai mare, să stăm și peste noapte cu corturile undeva lângă o casă din Gherdeal pe care pusesem ochii să o transformăm în bază de plecare. 

I. și V. chiar au rămas acolo timp de două săptămâni și a amenajat-o cât de cât să fie locuibilă. Nu mai știu a cui era casa, dar am impresia că puteam s-o folosim.

La această întâlnire l-am adus cu noi și pe „bunul prieten” M.M. (proprietarul blogului DEZVĂLUIRI), marele traducător de materiale anti-sistem, care și-a dorit și el să vadă care e treaba cu comunitățile. Nu era prima dată când îl primisem în casa noastră și în ceea ce se dorea a fi „familia noastră” de suflet și-l tratasem mereu cu drag,  considerație și respect. Însă omul a dat dovadă de o cumplită aroganță și imaturitate emoțională de copil de creșă, până la urmă, lucru care s-a repetat mulți ani mai târziu după acest episod, când i-am mai dat o șansă de recuperare. 

Ideea a fost să-l ajutăm să socializeze și să caute să se integreze și el printre oameni (că era cam singuratic), nu numai cu noi, că nu venise doar pentru noi la „comunitate”. 

Se aștepta probabil să fie întâmpinat cu pâine și sare, covor roșu, ca vre-un fel de VIP al interentului, lumea să-l dezmierde fin cu limba la rozetă, iar el să ne mângâie superior pe creștet. Se aștepta poate să-l fi prezentat ca pe mărețul traducător, cu surle și trâmbițe, eventual cu fanfara militară, iar oamenii să-l vadă ca pe un zeu ceva, dar nu a fost așa. Majoritatea habar n-aveau cine e, deoarece majoritatea nu știa nici cine suntem noi, așa că nu știu ce se aștepta el, dar s-a simțit probabil un pic stingher că nu prea era băgat în seamă așa cum îl băgasem noi în seamă. 

El venise și cu cățelul lui și era destul de paradit fizic la acea vreme, așa că nu prea îi făcea plăcere să se plimbe cu noi, care eram dornici să explorăm zona cât mai mult. L-am întrebat dacă e ok ca el să stea pe lângă cort și mașină, să aștepte și să încerce să se împrietenească cu cei de acolo, care mai rămăseseră (mai ales niște mame cu copiii și alți câțiva). 

Noi i-am zis că în principiu la cât vedem noi și cunoștem harta, nu ar trebui să dureze mai mult de 2-3 ore drumeția, însă nu aveam de unde să anticipăm că teritoriul era mult mai vast și am explorat vreo 5-6 ore până la urmă. Când am ajuns la cort înapoi din drumeție, omul era deja cu capsa pusă, nervos, că el ar fi plecat, că s-a simțit neglijat, că l-am lăsat atâta vreme „singur”. 

Deoarece nu mi-am amintit unde semnasem „contractul” în care noi promiteam că revenim la o anumită oră fixă și că „bebelușul trebuia hrănit la țâță” la oră fixă, bineînțeles că m-am urzicat și eu, iar el a devenit țapăn de rigid și a zis că a doua zi la prima oră plecăm. Că el ar fi plecat deja dacă nu mai avea ceva lucruri lăsate la Brașov. Încă de atunci eu personal am realizat că omul e dereglat la mansardă, că e incapabil să fie flexibil, cu adevărat prietenos și sociabil, să se bucure de natură. Cu atât mai mult cu cât fusesem până atunci doar serviabil și prietenos cu el, de când ne știam. 

Singurul dezacord cu el a fost pe tema Krishnamurti, chiar cu o seară înainte să mergem la Gherdeal. El era mega fan Krishnamurti, tradusese deja o grămadă din filmele cu acesta (el find cred, singurul traducător autorizat al filmelor lui Krishnamurti, pe România), dar eu personal nu rezonez cu stilul lui Krishnamurti. Însă din respect pentru el și la cererea lui, ne-am uitat la un film, iar eu din când în când opream filmul și-mi manifestam dezacordul cu unele din cele spuse de Krishnamurti. Atunci lui i-a sărit țandăra și m-a întrebat „dacă-l urăști pe K atât de mult, de ce l-ai mai publicat pe blog?”. Deci cu el lucrurile erau ceva de genul: ori ești cu el, ori ești împotriva lui, nu exista cale de mijloc, nu existau nuanțe. Dacă nu-mi place 100% ce spune sau cum spune cineva și nu sunt de acord 100% cu el, asta nu înseamnă că-l urăsc ... este absurd. Dar el așa vedea lucrurile. Iar dacă eu îl „uram” pe K, e clar că-l „uram” și pe el :))) ... Era atât de identificat cu ideile lui, ideile lui Krishnamurti, erau ca o mască a personalității lui, pe care și-o apăra cu încrâncenare ... ideile lui deveniseră „persoana” lui. Orice „atac” la ideile lui Krishnamurti, erau un atac la persoana lui ... direct. Deci, poți să fi tu enciclopedie ambulantă, dar poți să ai dezvolatere emoțională de țânc. Așa că i se pusese un pic pata pe mine încă decuseară, iar asta s-a văzut a doua zi, când mi-a tras-o militărește și tăios.

Mai târziu, câțiva ani mai târziu, mi-a recunoscut că și Krishnamurti avea greșeli și limitări, ar asta m-a făcut să-i dau atenție din nou. 

Dar să revenim la oile noastre de la Gherdeal ...

A doua zi se anunțase și o întânire de grup în care se punea țara la cale așa că m-am simțit cu atât mai frustrat că trebui să plecăm ca să-i fac hatârul, „bebelușului” MM. Ba mai mult, la insistențele Cameliei, mi-am călcat pe tot ceea ce simțeam și credeam și am încercat să fiu împăcuitor, mi-am cerut scuze, i-am zis să încerce să nu păstreze dușmănie pentru un lucru atât de minor, dar el, nu și nu și nu ... Îmi venea să-i frig una în mecla aia de băiețel de creșă să-și revină ... că efectiv așa era. Îmi pare rău că nu am făcut-o, deoarece mai târziu a recidivat, după ce l-am ajutat să-și strângă bani să-și repare cataracta la ambii ochi. 

După mai mulți ani, tot el a revenit cu mesaje către mine și prost am fost că i-am răspuns și l-am băgat în seamă, fără să-i cer să-și ceară scuze sau să recunoască că a greșit cumva față de noi. Ba mai mult, l-am primit în casa noastră din nou.

Și eu și Paul N., cei mai buni prieteni ai lui ne-am străduit prin platformele noastre și am reușit să-i strângem bani de operații ... Asta a durat aproape 1 an. Însă am observat că omul nu era deschis la ideea de transparență (să arate cine i-a trimis bani și câți, așa cum l-a rugat) și nici să mulțumească, cum era normal celor care l-au susținut, cumva. Ceea ce mi s-a părut suspect ... Posibil să nu fi avut cu adevărat o problemă așa de gravă până la urmă (mai ales că a venit odată până la Moeciu cu mașina și nu s-a lăsat ajutat și nici nu a trecut să ne vadă). Abia la câteva luni după ce știam că  s-a recuperat, văzând că omul nu mai dă niciun semn, l-am rugat să facă și el un gest de mulțumire ceva, pentru toți cei care l-au sprijinit și a scris ultimul lui articol de pe blog (traducând totodată un film cu David Icke, drept mulțumire). Nu ne-a mulțumit, nu a mulțumit celor care l-au sprijinit ... așa caricatură de individ  mai rar. 

Bomboana de pe coliva prieteniei cu acest om a fost momentul când m-a rugat să postez eu undeva filmul, însă trecând prin film am văzut că el a tradus termenul DEEP STATE prin GUVERNUL FANTOMĂ, ceea ce mie personal mi se pare destul de aiurea, deoarece fantomă are sensul de „Ceea ce are o existență incertă, fictivă, ceea ce (nici) nu există în realitate.” conform dex-ului. Statul Profund este foarte real și concret, nu o fantomă.  Așa că am avut îndrăzneala și nesimțirea să adaug în paranteză traducerea mott-a-mott a termenului, așa cum e consacrat în România, de STAT PROFUND, menținând și traducerea lui, deci nu am șters interpretarea lui. 

I-a sărit instantaneu muștarul pe pereți că vai cum am îndrăznit eu să-i modific lui traducerea și în plus să modific lungimea rândului acelei subtitrări? La el toate rândurile de jos sunt mai lungi decât cele de sus. Mi-am cerut scuze că am efectuat acea mică modificare, nesemnificativă din punctul meu de vedere și am zis că refac toată munca (să scot modificarea din subtitrare, să re-encodez filmul și să-l urc pe server din nou),  dar el nu și nu, cu capsa pusă în continuare, nervos, mânios, cu limbaj tăios. Atunci mi s-a pus și mie pata și i-am zis să-și bage subtitrarea undeva sau ceva de genul și să mă lase cu fixismele astea, cu perfecționismul ăsta exagerat. Ca și cum doar asta aștepta, un pretext gata, m-a blocat, a șters toate mesajele din Telegram și mi-a dat unfriend peste tot. Ăsta ți-e omul. 

Mai târziu am aflat că problemele cu cataracta au revenit. Dacă nu elimini cauza profundă, corpul găsește căi să se conformeze. El nu mai vedea nimic bun în lume, nu mai vedea nimic bun în nimeni ... avea gânduri depresive, aproape sinucigașe la un moment dat. Nu mai dorea să vadă frumosul, iubirea, pozitivul indiferent câte argumente i-am adus. Chiar și în noi, cei care nu i-am vrut decât binele, nu a dorit să vadă decât ceea ce credea el că e rău ... Vai de capul lui.

Așa că am pierdut o duminică frumoasă și o ridicare în frecvență cu ajutorul grupului de la acea vreme ... Dar toate trec. 

Iată câteva imagini din locurile pe unde am umblat ca „nesimțiții” de noi, în acea zi „fatidică” ... lol

În vale se vede Oltul și comuna Viștea (în fundal Făgărașii).

Toată zona dimprejurul Gherdealului, mai ales pe panta Nordică era plină de stejari seculari de o frumusețe incredibilă.

Ce să mai, locul era ideal din multe puncte de vedere ... sublim, de-a dreptul ... păcat că nu  s-a legat.

Fatima, cățelul lui MM ... sufletul care l-a mai echilibrat un pic și l-a mai scos din ego

Iată niște filmări din Iunie 2013:

Lucrurile nu s-au concretizat cu Gherdealul, dar comunitatea începea să se lege. Începeam să ne cunoaștem, începeam să ne apropiem, începeam ceva ce ne dădea mai mult sens vieții, speranță, suflet și visare, decât orice până în acel moment.

Va Urma ... partea a II-a - călătorii exterioare și interioare pentru comunitatea Armonia Brassovia