YOGA - Viața de Ashram - ANUL III (Oct. 1997 - Aug.1998)

Continuare de la  YOGA - Anul II (Aug. 1996 - Sept. 1997)

Început în Ianuarie 2024

Doresc să repet, de la bun început ideea că aceasta este percepția mea subiectivă, supusă greșelilor, pătată de frustrările mele, de amintirile mele mai mult sau mai puțin corecte, de înțelegerile mele care nu sunt adevărul suprem, o părere subiectivă pe care sunteți liberi să o credeți sau nu, însă toate ce le spun se bazează pe o grămadă de experiențe avute în cadrul MISA și pe la ashramuri, în inima mișcării să zic așa, unde am avut acces la informații mai multe și mai directe, despre ce se petrecea acolo. 

Bineînțeles, multe din spusele mele nu au cum să fie dovedite, sunt doar chestii auzite sau trăite de mine. Pentru unele chestii am poze, filmări, dar acelea le ofer doar dacă este absolut necesar, celor doritori, dacă sunt contactat.

Așadar, la bunicul meu nu mai puteam locui așa că am avut de ales dintre a merge la cămin sau a merge în Ashram. Nu mă atrăgea absolut deloc ideea de cămin, deși cred că mi-ar fi folosit experiența, mai ales că am observat că cei care locuiau în cămine erau mai solidari unii cu alții, mai buni prieteni unii cu alții, socializau mai mult unii cu alții, erau evident mult mai apropiați între ei, iar eu mă simțeam adeseori în plus sau pe dinafară ... asta le oferea mereu un plus la examene. Se susțineau reciproc, erau o echipă. 

Eu însă doream să evoluez să spiritual și-mi imaginam că voi avea timp să aprofundez practica, așa că am ales fără să ezit, ashramul. 

În capul meu existau idei despre ashramul clasic, unde oamenii practică mult, studiază mult, sunt dedicați, ca la mânăstire, aprofundării celor studiate. Îmi imaginam că voi putea în sfârșit să meditez cu orele, nederanjat, sub supravegherea atentă a maestrului, care ne lua cumva, pe toți sub aripa lui. Avem în cap ideea că voi locui singur sau cel mult împreună cu încă un om, ca la cămin și voi avea liniștea necesară practicii. ... Deci LOL ... cât de departe de adevăr.

Așa că am mers la Gargarian și i-am explicat situația mea, iar el scurt, m-a trimis la ashramul de la Obor, pe str. Oteșani, cu normă de lucru de 4 ore și hrană.  Inițial mi-a dat o perioadă de probă de 2 săptămâni, urmând ca după aceea să merg din nou la el, să mai pierd altă noapte, așteptând altă aprobare de la el. 

Vedeți bilețelul mai jos:

Mie mi-a picat foarte greu acea trimitere la un șantier de construcții. Nu vedeam cum am să mai pot să și merg la școală să și lucrez în construcții și să mai și fac practica spirituală dorită. Nu înțelegeam ce dorea Gibonul de la mine și de ce a fost așa de tranșant, direct și dur. De ce mă pedepsea trimițându-mă la o muncă de jos în construcții, când eu eram un delicat, un sensibil, un tip orientat mai mult către sferele înalte, nu către munca brută, de jos. 

Dar bineînțeles, ca de obicei la ora aceea, îmi ziceam că Gregarian știe mai bine ce am nevoie și probabil dorea să mă mai masculinizez, să fiu mai vital, mai puternic. Mi-am zis că asta merit, deoarece am fost leneș și am acceptat fără discuții.

Atunci am aflat că principala cale spirituală aleasă de Gibon, pentru ashramiști, mai ales pentru cei care lucrau la construcții, era Karma Yoga. Nu Hatha, nu Laya, nu Bahkti, nu Jnana, nu Raja, ci Karma Yoga sau Yoga acțiunii detașate. 

Karma Yoga făcea parte din activitatea majorității ashramiștilor, într-un fel sau în altul: fie că munceai la bucătărie, brutărie, tipografie, construcții, șamd, ore bune, ca la un servici, de obicei 7 sau 8, erau dedicate Karmei Yoga. Dacă nu aveai muncă solicitantă în construcții, pe la Pipera sau Obor, unde era regim de Canalul Dunăre Marea Neagră, atunci seara mai băgai și 2 ore de asane și meditație. Bineînțeles trebuia să mergi obligatoriu și la cursul de yoga. 

„Dintre căile clasice către eliberarea spirituală în hinduism, Karma yoga este calea acțiunii altruiste. Învață că un căutător spiritual ar trebui să acționeze conform dharmei, fără a fi atașat de roadele muncii sau consecințe personale. Karma Yoga, afirmă Bhagavad Gita, purifică mintea. Îl conduce pe cineva să ia în considerare dharma muncii și munca conform dharmei cuiva, a face lucrarea lui Dumnezeu și, în acest sens, a deveni și a fi „ca întru Krishna” în fiecare moment al vieții.

Potrivit zeului Krishna în Bhagavad Gita, Karma yoga este practica spirituală a „acțiunii dezinteresate efectuate în beneficiul altora”. Karma yoga este o cale de a ajunge la moksha (eliberarea spirituală) prin muncă. Este acțiunea corectă, fără a fi atașat de roadele muncii sau a fi manipulat de ceea ce rezultatele ar putea fi, o dedicare față de datorie și încercarea de a face ceea ce e mai bine, fiind neutru față de recompense sau rezultate, cum ar fi succesul sau eșecul.

Tendința unei ființe umane de a căuta roadele acțiunii este normală, susțin textele hinduse, dar un atașament exclusiv față de roadele muncii și consecințe pozitive imediate poate compromite dharma (acțiune etică, îndreptățită).” SURSA

Iar pentru a ne asigura că într-adevăr suntem divin integrați și că suntem detașați de roadele acțiunilor noastre, practicam non-stop, CONSACRAREA. Despre limitările conceptului, am discutat pe larg în primul articol dedicat Yogăi.

În teorie totul sună ideal de bine, utopic chiar ... este „suficient” ca tu conștient să ai intenția bună, iar apoi te detașezi. Sau așa ar trebui ... 

Ei bine, iată că eu cel puțin, nu m-am detașat deloc. Deși la vremea respectivă credeam că mă abandonez în brațele divinului, că mă golesc ca Dumnezeu să acționeze prin mine, iată că nu am căpătat acea detașare reală, veritabilă, care ar fi trebuit să apară. A te abandona doar la nivelul conștient, egotic, încrâncenat, doar în capul tău, nu cred că e suficient.

Așadar, vrând nevrând, forțat de împrejurări, am acceptat calea Karnei de Tun Yoga, după cum îi mai spun eu. Cumva sub umbrela acestor idei spirituale înalte, tu acceptai orice abuz, să fi tratat oricum, deoarece NU „TU” sufereai, ci egoul tău, iar oricum Dumnezeu acționa prin tine. 

Cumva te disociai de propria persoană, o dădeai deoparte, ca să evoluezi. Nu contau durerile, suferințele, chinul, tortura ... toate aparțineau corpului și minții, nu sinelui tău real, care era dincolo de aceste „nimicuri” materiale. Gibonul și toți cei din jurul tău, te puteau trata oricum, căci „tu” nu mai existai ... sau te străduiai să nu mai exiști ca ego, persoană, voință individuală, ca X-ulache care face și drege. 

Deveneai drona utilă a „Maestrului” care te dirija de colo colo, unde era nevoie de tine, iar tu îți abandonai propria voință individuală, „egotică” în fața voinței divine, care în cazul de față, era manifestată „cel mai plenar, perfect, maiestuos” de Gibon. 

Gregarian, era pentru noi, cea mai apropiată ființă de Dumnezeu, prin care se manifesta voința divină perfect. Așa că dacă te abandonai voinței lui Gibi, era ca și cum te abandonai voinței „divine”. 

În teorie toate sunau ideal de frumos, doar că ce se întâmplă, dacă Gargarian, nu este eliberatul care se spune, nu este vehicolul perfect al voinței divine, ci doar un om ca toți alții, poate mai citit, mai narcisist, mai sigur pe el, capabil să manipuleze ființele mai proaste din jurul lui, fără urmă de mustrare de conștiință, deoarece e un psihopat? Dacă omul e un psihopat și tu te abandonezi voinței lui, crezând că te abandonezi voinței divine, mai evoluezi spiritual? E discutabil ... 

Unii spun că nu contează că cel care te ghidonează e maestru iluminat sau nu, dacă tu ajungi la scopul final, că oricum toată viața este un maestru, tot ce există este un maestru, că Dumnezeu este în tot și toate și prin tot și toate, te ghidează. Atunci de ce mai este necesar un maestru anume? Oare un maestru feik nu te duce către rătăcire? Nu te duce în șanț? Mă întreb ...

În fine, poate nu sunt cel mai în măsură, să afirm că această cale spirituală, Karma Yoga, la modul cum e practicată în MISA este ok sau nu. Pentru mine nu cred că a fost. 

Dar pot spune cu certitudine, că sub umbrela Karmei Yoga, au fost trimise fete în Japonia, să facă pe escortele, chiar și prostituție dacă doreau (nu le era interzis), striptease la bară, să vrăjească bărbații de acolo să le dea bani și cadouri, în ideea că ele dacă vor face consacrarea și vor dărui toate acțiunile și roadele acțiunilor lor lui Dumnezeu, în speță Gibi, vor face de fapt prostituție divină, iar dacă vor dărui roadele muncii lor, banii, cadourile, școlii de yoga, adică lui Grigore în particular, și vor ajuta astfel ca școala să crească, de fapt ele fac un mare bine, atât lor, cât și planetei. La fel și cu video-chatul, filmele erotice sau porno făcute în cadrul școlii, dacă erau făcute în mod integrat „divin”, în spiritul karmei yoga, atunci totul e scuzabil, totul e minunat ... 

Practic nu tu faci ce faci, ci Dumnezeu prin tine, pentru un scop nobil. Haiducie divină, iei de la bogați, ca să dai la săraci ... măcar de s-ar fi împărțit cașcavalul echitabil la toți. Era o treabă mai echitabilă ... dar nu e cazul aici ...

Dar adeseori, când nu mai era nevoie de tine, ți se putea da și un șut în cur, un pas înainte, că vorba aia, trebuia să te detașezi spiritual până la capăt. Nu contează că ai fost folosit până la epuizare, că ți-ai dat viața la propriu și la figurat, sănătatea, averea, școlii sau lui Gibi direct, ei/el se puteau șterge la cur cu tine direct, să te considere același nimeni, depersonalizat total ... Un nimeni fără nicio valoare, de care se pot descotorosi oricând nu mai au nevoie de tine. Dar mai ales dacă ai ceva de comentat și faci ciocul mare. Cu ciocul mic și joc de glezne, aveai mai mute șanse să reziști ...  

Adică Gibi te putea abuza în orice fel, erai sclavul lui, iar tu nu puteai să zici ceva că nah, făcusei consacrarea și erai „detașat”, integrat divin, iar oricum tot ce venea de la el, era direct de la Dumnezeu ... putea să se și cace pe tine ... tu erai doar hârtia igienică a lui Dumnezeu și trebuia să-ți accepți spășit rolul. Asta e ... dacă asta dorea „Dumnezeu” de la tine, trebuia să taci și să înghiți. 

Iar de fete nu mai zic, au înghițit multe ... mulți metri de carne de Bivol pe la „inițierile” tantrice ale Gibonului. Cu aceiași atitudine, de supunere totală „voinței divine” au mers multe femei la Bivol, dar despre povestea fetelor abuzate prin haremul lui Gibi, voi vorbi mai încolo. Momentan mă rezum la povestea anului 3.

Eu ca eu, am ieșit repede din poveste, după 3 ani de ashram, dar am auzit povești sfâșietoare de la foști ashramiști care își dedicaseră viața acolo, trup și suflet pentru mișcare, iar după 20 - 25 de ani de sclavageală pe plantația MISA, au fost eliminați ca niște măsele stricate. Nu li s-a oferit absolut nimic, nicio plasă de siguranță nimic. 

Până și în sistemul criminal din societatea normală, ți se oferă frate un șomaj, o compensație că ai sclavagit în sistem, o pensie, mică mare, discutabilă, o asigurare de sănătate, ceva ... orice ... Ei bine, MISA a făcut milioane de euro pe urma acestor amărâți, dar nu a împărțit cu ei profitul sau să le ofere ceva beneficii sau avantaje, că nah, au pus umărul la „propășirea” neamului românesc. Nimic frate ... au fost dați oamenii afară din ashramuri, după ce acești oameni ieșiseră complet din sistem, timp de zeci de ani și erau efectiv praf în vânt. Nu mai aveau prieteni, relații, nu aveau un ban strâns deoparte, nimic și au fost lăsați cu curul gol. Personal consider că acesta este un abuz, iar totul se desfășoară sub umbrela depersonalizantă a Karnei de Tun Yoga. 

Să fie de bine, să fie de rău? Nu știu ... la nivelul percepției mele actuale, aș zice că și și ... sau nici nici. Dar simt nevoia să spun adevărul meu.

Sigur, toate „adevărurile” mele pot fi frustrările mele pe subiect, pot fi absolut subiective ... Eu poate nu am înțeles care-i treaba, dar pot să spun măcar atât: băi nene, această cale nu cred că mi se potrivește și nu mi s-a potrivit cu adevărat niciodată. Iar Gibi ne-a trimis pe mulți la grămadă la construcții, fără să țină cont de nimic, de înclinațiile noastre, de faptul că o cale ne este potrivită sau nu. Atunci era nevoie de muncitori ... asta e ...ghinion ... ce dacă tu ești făcut pentru Raja Yoga ... bagă Karma Yoga până zaci.

Nu cred în genul ăsta de abordare fără scrupule a acestei căi și cred că există un bun simț și o limită. Dacă dispare bunul simț, empatia, iubirea, iar maestrul te tratează ca pe un dobitoc, ca pe un sclav prost, atunci chiar ești dobitoc că încă mai stai în cloaca aia. Îți arde Karma de prostie ... Asta e Karma Yoga practicată la MISA.

Eu vorbesc bineînțeles, în numele meu ... Încă am foști și actuali prieteni, care încă mai sunt la MISA, încă locuiesc în ashramuri, încă speră de atâția zeci de ani ... poate ei chiar au evoluat ... s-au eliberat ... nu știu. Personal am îndoieli, cu riscul de a-i jigni grav ... cum pana mea mai rezistați acolo băi fraților? Văleu ...

Dar să revin la prima mea interacțiune cu ashramul Obor. Atunci se dorea construirea unei săli de curs, ca să nu se mai depindă de nimeni, deoarece mulți proprietari de spații, după ce au acceptat inițial să se facă yoga într-un loc sau altul, mai devreme sau mai târziu, de voie de nevoie, că sesizau ciudățenii sau că erau presiuni pe ei, alegeau să nu mai primească yoghinii la ei.  

Locul era o clădire veche, posibil abandonată sau ceva, destul de mare, care mai avea câteva camere în picioare, dar și o hală mare care în timp a fost transformată în sala de curs, la parter, iar deasupra urmau să fie camere de locuit. Mai avea de asemenea un beci imens.

Când am ajuns eu acolo, existau practic 2 camere de locuit și o baie. Într-una din camere, de aproximativ 5m x 4m locuiau aproximativ 15 persoane, erau două paturi suprapuse, iar în a doua cameră, locuia șeful ashramului, Radu C, singur. Mai venea din când în când, iubita pe la el. Deci din start, exista o discriminare cumva ... un individ putea locui singur, într-o cameră, poate jumătate din cealaltă, iar restul, sclavii de rând, se înghesuiau claie peste grămadă, în cealaltă cameră. 

Când am ajuns în cameră, m-au ochit direct două fete, IS și EA, care dormeau în același pat și mi-au zis să dorm cu ele în pat, că prin alte părți nu prea mai era loc. EA mai și lipsea din gând în gând, așa că în cea mai mare parte a timpului am dormit cu IS. 

Ceilalți băieți mă priveau cu ceva invidie. Și cu și mai multă invidie mă priveau când după 4 ore de muncă, puteam să fac ce vreau, că eram student. Majoritatea munceau minim 8 ore. Unii stăteau și mai mult ... erau complet dăruiți cauzei: gen culturistul Dan B, o forță a naturii. 

Taurul Radu C, că așa arăta, ca un taur înfuriat, era zbirul nostru, omul care ne ținea din scurt și care ne raporta la Gibi în caz de ceva. Parcă-l văd dând scularea de dimineață, sprijinit în șolduri, îi plăcea să mugească, ca să ne trezească repede. 

El mi-a testat imediat ce am venit, dedicarea, voința ... țin minte că m-a luat pe acoperiș,  noaptea, după programul celorlalți, să facem nu mai știu ce. Și ploua și era frig și m-a ținut acolo o vreme să vadă dacă mă plâng sau ceva, dar am îndurat cu stoicism. 

În toată acea perioadă de 2 săptămâni m-a testat să vadă cât sunt de determinat să rămân. Până la urmă am rămas vreo 2 luni cred, dar din cauză că eram singurul care făceam notă discordantă cu programul meu, iar ceilalți se ofticau, cred, am fost trimis la ashramul de pe strada Rădăcini, din Ferentari. 

La început am cerut permisiunea să merg într-un uichend la Câmpina să-mi mai iau câteva lucruri, iar Gibonul a simțit să specifice clar că voi merge doar o singură dată. Deci eram proprietatea lui cumva, eram într-un fel de închisoare în care fiecare gest al meu depindea de permisiunile lui. Libertatea mea în ashram depindea complet aproape, de deciziile lui. O să mai prezint și alte bilete în direcția asta. Iată-l pe cel de atunci.

La Obor am participat la cele mai dure munci : săpat șanțuri, făcut betoane la lopată, urcat betoane la etaj, din mână în mână, dărâmări de ziduri, muncă grea de salahor. 

Nu existau norme de protecție, iar ca bătaia de joc să fie completă, Gibi insista ca bărbații să facă totul manual, cu muncă fizică brută, deși erau bani să se bage în unelte, nu se dorea. Cică așa ne ardeam karma mai repede. Karma de proști da ... cu siguranță.

Pe de-o parte se dorea să se miște lucrurile mai repede, pe de alta, nu se cumpărau scule să se facă lucrurile mai repede, așa că oamenii erau hămăliți ca hoții de cai, să se miște mai cu talent. Pe de altă parte, apăruse și un protejat de-al Gibonului, un khăzărel ashkenazist, Marius N, care se folosea de mâna de lucru gratis din ashram, ca să-și facă o viluță în Dorobanți. Din ce am auzit, Marius N și Radu C  și mai era un heirupist cu nume de italian, la fel de alunecos, Petrini parcă-l chema ... raportau fals la Gibi, că băieții se mișcă încet, deși munceau pe rupte, tocmai pentru că o parte din ei erau folosiți pe șest de Marius N, la vila lui din Dorobanți și prin alte părți. 

Mânării ... Iar Gibonul tot pe săracii „negrii de pe plantație” se răzbuna. La un moment dat, am impresia că nu ni s-a mai dat hrană sau ceva de genul, dacă nu ne mișcăm mai repede. Nu ne mișcam mai repede deoarece nu aveam scule și eram duși prin alte părți, pe șestache.

Oricum hrana aceea era de o valoare nutritivă foarte mică. În genere ciorbe și tocane, foarte puțină mâncare vie gen salate sau fructe și de obicei insuficientă pentru efortul băgat. Cred că era o singură masă/zi. Nu mai știu sigur. Dacă mă înșel îmi cer scuze. La insistențe s-au băgat la un moment dat lactate în meniul celor care băgau muncă fizică grea. Bani erau, erau gârlă ... aveau bani să cumpere case pe bandă rulantă, pe care să le facă ashramuri, dar nu erau suficienți bani să se dea o mâncare mai consistentă și calitativă oamenilor. Dacă Gregarian avea mai multă grijă de sclavii deja implicați în mișcare, cred că era mai respectat, pe termen lung. Acum mulți s-ai lepădat de el și-l scuipă cu năduf.

Dimineața se punea muzică eroică și băgam juma' de oră de udhyane, înainte de lucru. Era frumos. Aveam senzația că salvăm planeta. Iar asta ne dădea aripi.

Ca un fapt divers legat de normele de protecție. Nu interesa pe nimeni acolo dacă trăiești sau mori. Odată intrat în echipele de muncitori, erai tratat ca un sclav prost. La un moment dat țin minte că eram undeva sus pe o schelă și lumea era nervoasă că se spărsese un zid și de fapt nu era nevoie. Astfel de faze în care făceai ceva și după aia se realiza că nu era nevoie, era la ordinea zilei. Important era ca tu să fii ocupat cu munca, să faci ceva sau să dai impresia că faci ceva, să nu cumva să mănânci pe degeaba pe acolo. 

Bun ... și cum dădeam eu cu un piron mare în zid, cu un ciocan greu, am picat de la aproximativ 3 m, pe spate, deoarece m-am dezechilibrat din cauza greutății barosului. În spatele meu, era un morman mare de lemne pline de cuie ruginite și fiare de tot felul. Putem să mă înfig într-un fier, să-mi rup ceva sau să mă înfig în niște cuie ruginite, puteam efectiv să mor acolo, dar din fericire o mână invizibilă m-a protejat și am picat astfel încât să nu pățesc nimic, nici cea mai mică zgârietură. Nimeni nu m-a întrebat ceva de sănătate. Nu s-a îngrijorat nimeni. „Bărbații” eroi ai neamului, nu se îngrijorează pentru atât. Era un fapt divers, normal ... Sclavii pot să moară liniștiți ... cam asta era atitudinea. 

De-a lungul timpului m-am mai rănit pe șantiere, dar din fericire nimic grav. Însă normele de protecție a muncii erau inexistente. Nimeni nu te învăța nimic, nu te sfătuia în niciun fel cum să te ferești sau să te protejezi de ceva. Asta e ... ești suficient de inteligent să te ferești bine, nu, iarăși bine. Dacă-ți tăiai un deget, o mână, orice, asta e, karma ... dacă ești prost asta pățești ... nimeni nu-și asuma nimic. 

Îmi amintesc de cazul unui coleg de ashram de la Rădăcini, FB, care și-a tăiat foarte adânc piciorul, din cauza unui geam, și a stat în spital mult timp. Și un altul tot de la Rădăcini, nu mai știu cum îl chema, care și-a pierdut două degete. Era tâmplar. Ăla a și luat-o razna pe câmpii, la un moment dat.

De aia cred că există o limită a modului în care este aplicată și interpretată această Karnea de Tun Yoga. Chiar așa să nu mai existe pic de bun simț, empatie, omenie? Odată ce oamenii se dăruiau complet lui Dumnezeu, se considera că Dumnezeu are grijă de tine. Iar dacă pățeai ceva, asta e, știe Dumnezeu mai bine de ce. Responsabilii de șantier puteau să-și bage p...a, să-și ia mâna de pe tine și să nu-și asume nicio responsabilitate. Curat murdat monșer ... aș zice.

Cu fetele din pat, la Obor, nu am făcut aproape nimic, deși I mă cam plăcea. Cu ea cred că m-am sărutat la un moment dat și am atins-o pe sâni. Dar atât doar. I-am zis că vreau să simt că sunt îndrăgostit. Dar nu era genul meu. Era destul de frumoasă și proaspătă, dar nu suficient.

Îmi amintesc că la un moment dat era „ordin pe unitate” ca oamenii să facă fuziuni amoroase, la o anumită oră, în ziua de Tripura Sundari, adică cu 2 zile înainte de Lună Plină, când se spunea că era cel mai benefic pentru transmutare și sublimare. Atunci am privit cu jenă cum în patul vecin, unul din cupluri, a tras o cortină și au început să facă sex, cu noi în cameră. Că așa era recomandat ... penibil. 

Nu mi s-a sculat niciodată la comandă de Tripura Sundari și doar așa în spirit de rebel ce eram, am refuzat mereu să fac așa ceva, la unison, cu ceilalți. Nu mi se trezea iubirea și dorința de sex, la comandă oricum ... totul se trezea spontan, când se trezea, nu la comandă. Dar în ashramuri am văzut adeseori cupluri care se duceau să facă sex la unison cu ceilalți, de Tripura Sundari. 

Nu mai țin minte dacă se făceau și ceva consacrări către maestru, dar eu bănuiesc că aceste fuziuni amoroase la unison, ar fi putut să fie și niște drenări de loosh de calitate înaltă, hrănindu-se astfel Marele Parazit sugaci de energie sexuală în exces, pe care adepții MISA îl hrănesc inconștienți, atunci când nu sublimează energia sexuală complet. 

Există unii care au fost pe la diverși clarvăzători, iar unii au văzut în spatele lui Bivolului un mare demon sugaci de loosh sexual, o entitate care pe de-o parte îl susține pe Gibon să aibă charismă și să atragă mai mulți sclavi în mișcare și pe de altă parte, acest demon, entitate ce-o fi, se hrănea cu energiile sexuale în exces, declanșate de yoghinii continenți care nu sublimează.

Sigur, toate astea pot fi povești, dar știm noi cu adevărat că nu?

Despre continență sper să pot povesti mai mult în acest articol, dacă nu se lungește prea mult.

Dintre amintirile de la ashramul Obor au fost și unele speciale. 

Țin minte că începusem un tapas de 7 zile cu 49 de lumânări, nu mai știu pentru ce, și mergeam în beci, unde era o grămadă de nisip unde înfigeam lumânările, iar acolo meditam cu starea de absorbție în Brahmarandra. Începusem să simt din nou acea stare de absorbție a energiei prin Brahmarandra și cumva deveneam mai transcendent ca stare. 

La un moment dat a și venit Gibi la ashram, să ne vadă și să ne încurajeze, iar atunci l-am întrebat dacă într-adevăr mi s-a deschis energetic Brahmarandra sau ceva, iar el a zis că da. Dar de eliberat tot nu m-am eliberat prin miracol divin. Asta e ... ghinion. 😅 Bine că „mi-am ars karma” de mii de vieți ... că așa se zicea. La o singură spirală, îți ardeai karma pe zeci sau sute de vieți. Curat noroc dom'le ...

O altă amintire frumoasă a fost descoperirea lui Sarah Brightman cu albumul Timeless. De atunci o port în suflet ca pe o zeiță din alte sfere. La vremea aceea nu-i știam chipul, dar chipul ei nu m-a dezamăgit. Este singura artistă pe care am îndrăgit-o maxim și pe care am și văzut-o în concert la București în 2004, după ce a scos albumul Harem. 

Atunci la Obor cred că am renunțat la urino-terapie. Nu o prea mai puteam practica și nu mai simțeam să o fac. Nu aveam niciun rezultat palpabil după 2 ani jumate de practică. Simțeam că o făceam degeaba. Asta a fost una din marile mele decepții în practica spirituală de la MISA.

Țin minte că în perioada când eram la Obor mergeam tot la sediul PLD la sală, iar banii de taxe de la cursul de anul II, erau strânși de o tipă care ieșea clar în evidență față de celelalte. Se îmbrăca cu gust, avea haine ce păreau scumpe, se machia, e aranja și făcea evident notă discordantă, fiind mult mai feminină sau își scotea în evidență feminitatea mult mai mult decât celelalte. Era frumușică și cred că ne-am făcut niște ochi dulci, în joacă, un flirt nevinovat. Nu știam nimic de ea atunci și nu-mi amintesc să fi vorbit ceva mai mult cu ea decât chestiile legate de curs. Brunetă sau roșcată închis, focoasă cu un fund bombat, ochii negri.

„Întâmplarea” face ca eu să fiu trimis la ashramul Rădăcini, unde ce să vezi, locuia și C, frumoasa brunetă. Ne-am lipit instant. În prima seară când am ajuns la Rădăcini, am fost băgat într-o cameră cu încă 5 sau 6 oameni, printre care și ea. Nici nu am apucat să mă așez după ce s-a închis lumina, că ea, C a venit lângă mine, a început să mă pupe și să mă atingă pe sex prin pantaloni. Mă simțeam luat pe sus, complet dezarmat. Nu știam ce să fac, dacă să o jignesc refuzând-o, însă nu aveam timp de gândit. Ce consacrare, ce transfigurare, ce preludiu? (astea erau așa zisele etape recomandate pentru yoghini, la modul ideal) ... Ca să nu mai zicem de iubire ... Fără iubire nu se recomanda clar, să facem fuziuni amoroase. 

Dar tipa a sărit peste toate etapele. Mi-era și jenă că erau și ceilalți oameni din cameră, care nu știam dacă adormiseră sau nu. La un moment dat mi-a dat chiloții jos și a luat-o în gură direct. Normal că mi s-a sculat, dar era în sufletul meu un mix de surpriză, plăcere, jenă, adrenalină și gânduri care-mi ziceau că nu e bine așa. 

Nu am avut timp să analizez mult situația, că tipa era deja călare pe mine ... Mă simțeam un pic violat. Pentru mine era a doua oară când făceam sex. Nu mai știu cum s-a terminat ... posibil să o fi oprit și să-i fi spus eu totuși, să continuăm cu altă ocazie. Ocazie pe care tipa a tot căutat-o, dar eu nu prea am mai simțit să i-o ofer. 

Practic din prima zi, m-am lipit de C, care era genul de tipă care cerea mult de la tine, să o duci colo colo, să o protejezi, să faci una alta pentru ea și mă simțeam cam folosit de ea și nu-mi prea plăcea asta. Nu simțeam mai nimic pentru ea, în afară că-mi plăcea sexual că era frumușică. Dar pentru mine nu era suficient să pot face sex cu ea. Sufletește, mental, ca energie, nu-mi plăcea. Părea cam egoistă, prea identificată cu imaginea ei, prea poza, prinsă în propriile ei mreje narcisiste. Ziceam și atunci că mi se părea că e profitoare.

La un moment dat țin minte că m-a dus la un apartament al unei prietene de-a ei, să încercăm să facem ceva acolo. Atunci i-am zis clar că eu nu simt să fac nimic cu ea, dar cu tact. De fapt, recitind jurnalul, văd că discuțiile noastre s-au întins pe multe luni. Și la un moment dat s-a mai suit odată pe mine și-mi arăta unde e punctul G, stimulându-se un pic cu penisul meu. Dar nu am făcut sex practic. Am oprit-o.

 Am vorbit mult despre cum simt eu lucrurile. A părut să mă înțeleagă. Eu nu doream să fac dragoste fără să simt că sunt îndrăgostit sau cel puțin să simt că sunt special pentru iubita mea, că atenția ei este doar pe mine, că vrea să fie cu mine exclusiv, nu să fiu și eu unul din cei mulți. 

Ea era ca și Y, genul fluturaș, bisexuală, deschisă sexual, o făcea cu cine apuca. La un moment dat a făcut sex cu o prietenă din Danemarca și gemea să se audă până în Danemarca. O exchibiționistă extrovertită, foarte vocală, guralivă, olteancă ... o gură mare să te ferească Dumnezo ...

Am rămas prieteni buni pentru mult timp. Mai târziu ea a devenit iubita celui mai bun prieten al meu din ashram, L. Ea a rămas la MISA, iar la o vreme, după 2010, ne-am răcit. 

În ashram eu ochisem o altă tipă, Y, care semăna destul de mult cu O, tot blondă cu ochii albaștrii, dar care părea un pic mai rece, mai dură, mai tăioasă. Mai târziu am realizat că era doar o mască, că în realitate era o fetiță speriată și foarte jucăușă ... o fetiță la propriu, adeseori foarte superficială. 

Tipa era mai mare ca mine cu 3 ani și mi-a zis că inițial nu m-a observat. Eram unul dintre multiplii bărbați cu care ea avusese de-a face până atunci. Însă o respecta și admira pe C și faptul că C mă văzuse și mă plăcea, i-a atras atenția asupra mea. A început să mă vadă și ea ... Asta la vreo 2 - 3 săptămâni după ce am ajuns la Rădăcini. 

Am avut o perioadă de tatonare și tensiuni sexuale cu Y timp de multe luni, vreo 9, timp în care am chinuit-o (vorba ei) deoarece nu doream să fac sex cu ea, așa cum am zis mai sus. Să fiu unul dintre cei mulți. Doream să simt că mă îndrăgostesc de ea, dar îi lipsea candoarea, puritatea și jucăușenia care pe mine simțeam că mă fac să mă îndrăgostesc. 

Avea adeseori un comportament aproape schizofrenic: azi ne deschideam, ne apropiam, vorbeam câte în lună și în stele, ne mângâiam, atingeam, ne excitam, iar mâine, era din nou rece, sloi, de parcă nu se întâmplase nimic, ceea ce pe mine mă făcea cu capul. Până nu am simțit că e cu atenția pe mine total, dornică să fie cu mine, să mă cunoască, să o simt și pe ea îndrăgostită de mine, nu am cedat ... 

Când am semi-cedat, fusese imediat după ce am văzut Titanicul împreună (prin Mai 98) și era undeva la jumătatea drumului, aveam senzația că ne-am mai deschis așa afectiv un pic ... am văzut filmul chiar de 3 ori în perioada aceea... Dar tot simt că m-am grăbit să o las în viața mea, iar timp de vreo 2 ani, m-a chinuit groaznic cu escapadele ei cu alții. N-avea nicio treaba cu etapele recomandate de Gibi: transfigurare, consacrare, iubire.  Sărea cu o nonșalanță uluitoare pentru mine peste aceste etape și mă simțeam descumpănit. Practic ea era mai mare decât mine ca vârstă, ca ani de curs, avea mult mult mai multă experiență decât mine în domeniu și mă așteptam să fie mai conștientă de aceste aspecte, dar eu trebuia să iau inițiativa. Mă simțeam ca un dogmatic din ăla de la sectă, care trebuia să fac niște chestii recomandate, pe când ea era spontană și se arunca în sex rapid. 

În perioada aceea am mers și la Gibi să-l întreb dacă aș putea face sex și să mă aștept să apară iubirea și a fost ferm și mi-a zis un categoric NU. Însă am cedat presiunii ... mi-a fost frică să nu o pierd. 

În acel an simțeam că mă puteam îndrăgosti de Y, dacă și ea era mai deschisă, dulce, caldă, blândă, așa cum vedeam că putea fi, în anumite momente. Dar nu era decât din gând în gând. În rest mă bulversa, mă șoca, cu schimbările ei de stare. Acum era rece, acum era caldă ... acum dispărea în ceață și ne certam, după aia venea înapoi languroasă și dulce ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mă făcea cu capul efectiv ... iar eu îi cam cedam, cel puțin la începuturi. M-am frământat mult. Simțeam că nu puteam comunica cu ea. I-am scris și o scrisoare kilometrică la un moment dat, că parcă nu reușea să stea cu atenția pe mine. 

Abia după vreo 2 ani s-a mai liniștit și a fost cu mine încă vreo 2, din care 1 an plecată prin Japonia, unde bineînțeles, s-a „îndrăgostit” de alții. Prima dată s-a „îndrăgostit” de un moș plin de bani, care o trata ca pe o regină, iar ea îi mai zicea câte un „moși moși” și „aișteru” (nu stiu cum se scrie) pe la telefon. Cu alt japonez s-a și căsătorit la un moment dat. Ne-am despărțit după 4 ani de relație cu năbădăi. Deci cunosc în detaliu cum plecau fetele în Japonia, ce făceau pe acolo, ce jurăminte făceau, ce promisiuni li se făcea șamd, dar despre asta voi vorbi într-un capitol următor.

Momentan mă rezum doar la primul an petrecut în ashramuri. 

Recitind jurnalul realizez cât de multe lucruri am uitat, iar unele destul de importante.  

De exemplu, citesc că la un moment dat am mers la o petrecere, unde era Y, C și alte fete din ashramuri și din afară, iar la acea petrecere a fost și Eugenie Pârț. Iar la acea petrecere am tras un bilețel ca eu și cu încă o tipă, să facem striptease. Și am făcut și s-a distrat toată lumea. Nu faci în fiecare zi striptease, așa că mă mir că uitasem complet acest lucru. Iar Eugenie m-a admirat. Mda ... 

În 98, la o spirală din Februarie m-am întâlnit din nou cu O ... întâmplarea face că eram îmbrățișat cu Y atunci și s-a nimerit să fie undeva aproape de mine .. din nou. Atunci le-am făcut cunoștință celor două, iar Y era pe lângă O, o femeie destul de puternică și o trata pe O ca pe o fetiță. O avea un ascendent asupra mea, dar acum parcă eram protejat de leoaica Y și mă simțeam și eu mai mascul feroce. Mai târziu am aflat că O o privea pe Y dintr-o poziție inferioară, Y era ceva WOW pentru O. Iar de-a lungul timpului Y a avut și ea un complex cu O, din cauză a ceea ce i-am povestit eu despre O, ce am simțit față de ea ... ceva ce nu am simțit niciodată față de Y. Deci s-au complexat reciproc fără să știe. Dar vreo 10 ani mai târziu au fost iubite, pt. scurt timp, din ce am auzit ... cu L, threesome, alea alea ...

Apropos, ambele din Iași și O și Y ... iar mai târziu și Camelia ... toate blonde cu ochi albaștrii. Ieșencele mi-au intrat adânc în suflet ... asta e. 

După faza cu apropierea noastră de la spirală, sincronicitățile cu O au mai continuat și în acel an. Eu încercam s-o uit pe O, iar universul mi-o tot scotea în cale, chinuindu-mă. 

În acel an a venit și ea în Ashram, la iubitul ei, într-o speluncă de pe strada Trompetului. Și acum am în nări mirosul de igrasie din acel loc insalubru, o casă veche, posibil fostă țigănească. Am fost la ea acolo după ce am devenit colegi de curs și la Yoga și la Shivaism și la Eneagramă. Uneori o mai conduceam noaptea acasă. 

Mi-a devenit o prietenă destul de apropiată. Eram totuși în Friend Zone pentru ea și ea pentru mine, căci odată intrat într-o relație (cu Y), eu personal nu mă mai duceam cu alta. Eram bărbatul unei singure femei, chiar dacă ea era femeia mai multor bărbați. Undeva în sinea mea totuși, speram ca O să se despartă de iubitul ei D și să mă vadă pe mine ... dacă O începea să mă vadă atunci, eram dispus să renunț la Y, pentru ea. Dar nu aș mai fi încercat nimic dacă nu eram liberi din nou, amândoi. Am visat mult timp acest scenariu ... că mă va căuta într-o zi, dornică.

Însă înainte să fie acceptată la Trompetului, prin Martie 98, O a mers la ashramul de pe strada Păunași să-i ceară acordul lui Gibi.  O văzusem cu câteva zile înainte la cursul de yoga comun și am dorit să-i fac cadou o casetă atunci cu Secret Garden - Songs from a secret garden. N-a fost să fie. În seara de dinainte de faza cu Păunași, am visat-o foarte frumos și ne iubeam foarte frumos și curat. Nu o mai visasem până atunci, decât cu ochii deschiși. Întâmplător, am avut și eu treabă pe la Păunași și bineînțeles, tot „întâmplător” m-am întâlnit cu ea pe acea stradă lăturalnică din Ferentari. I-am povestit visul, a părut impresionată, iar la plecare am vrut s-o pup de la revedere și s-a ferit din nou, cu o silă pe figură. M-am simțit din nou, penibil ... oribil. A avut mereu un talent să mă facă să mă simt groaznic. 

Alte sincronicități notate de mine atunci:

1. Uneori, înaintea unor tabere, exista un volum de muncă mai mare la tipografie și se muncea 24/24 7/7, deoarece se tipăreau cărți, broșuri, pliante șamd, pentru acele tabere, așa că fiecare ashramist din zona Ferentari, unde existau nenumărate ashramuri, avea normă acolo câteva ore. Eu puteam alege orice zi și orice oră din săptămâna aceea de foc, să merg să-mi fac norma, dar am ales o zi de la 10 dimineața până seara la 22.  Ea a ales fix aceiași oră și zi.

2. Biletele de tren pentru Herculane 98 - din cauza mea și a unui coleg din ashram B, O și D au fost nevoiți să ia același tren cu noi, deoarece noi luasem ultimele bilete. Nu am înțeles exact logica, dar așa notam eu atunci.

3. Camera mea de hotel (Am impresia că eram la Afrodita în Herculane, atunci, nu mai sunt sigur) era 920, iar a lui O cu D, 921. Însă deoarece nu era balcon, eu am decis să cerem altă cameră și ne-au dat la 1310, adică la et. 13, camera 10. M-a durut inima că a trebuit să mă mut de lângă ea, dar a doua zi, am aflat de la ea că a fost o încurcătură și s-au mutat și ei la et. 13, la 1317, iar eu puteam să-i văd de la geam cumva. 

4. La Herculane 98, la o conferință, deși era plin plin, a găsit loc fix în spatele meu.

5. La altă spirală din Iunie sau Iulie 98, a nimerit iar în spatele meu, f aproape, deși de data aceea mințisem că sunt Geamăn ca să pot sta cu y de mână în spirală.

Așa putere de manifestare mai rar ... oare nu de aducea totuși, universul împreună? Pe mine apropierea de ea mă și fascina, dar mă și durea enorm. Cred că universul era un pic sadic. Așa de masochist eu nu eram. 

Scuze dacă nu respect o cronologie absolută în acest articol, dar pe măsură ce dezvolt anumite subiecte, îmi vin alte idei dintr-o cronologie mai înaintată în timp și apoi mai citesc în jurnal și revin la cronologia actuală, deci este un pic de bulibășeală, dar mă străduiesc să vorbesc în special de anul 3 de yoga.

Văd că prin Iunie 98 eram încă foarte îndrăgostit de O și atunci i-am dat caseta acea cu Secret Garden și îi spuneam că încă o iubesc, în engleză, scris pe casetă și recunoșteam în sinea mea că era singura care o iubeam cu adevărat. În ciuda faptului că ea nu mă vedea. Deși atunci notam că ne făcusem ceva ocheade pline de înțeles și aveam din nou speranțe. Se juca cu mine. 

Nu mai știu sigur. Posibil să nu fi notat în jurnal, dar la un moment dat am mers la ea acasă ... o conduceam de la un curs, iar D, iubitul ei nu era acolo. M-a invitat înăuntru, dar mă simțeam foarte stingher,  mai ales că pățisem fazele alea cu sila și respingerile ei, așa că eram băiat cuminte, nu am mai încercat nimic. Am întrebat-o dacă are poze cu ea, cu familia ei și printre pozele acelea erau și unele cu ea goală. Nu s-a ferit să mi le arate. Am întrebat-o dacă-mi poate da o poză cu ea, iar ea a zis da, iar atunci cred că un drăcușor și-a băgat coada, iar eu am ales o poză cu ea goală, deși nu simțeam neapărat asta. Cred că a fost dezamăgită de alegerea mea, dar mi-a dat-o. Unul dintre momentele penibile. Nu știu cum, dar am avut multe momente când m-am simțit penibil ... ridicol. 

Îmi ziceam totuși atunci, că ea nu era numai în afara mea, ci era în mine, mă modela din interior, iar eu cumva trăim doar pentru ea. Mă raportam mereu la ea și doream să fiu mai bun, pentru ea. Pentru Y nu am simțit acest imbold, nu mă stimula să-mi doresc să fiu cea mai bună versiune a mea.

O doream pe O, dar mă resemnasem cumva, știm că nu sunt suficient de bun pentru ea.

Programul era infernal, iar în perioada aia de la Herculane m-am chinuit mult cu tapasul. Abia dacă aveam timp să dorm 3 ore pe noapte. Deci trăgeam de mine ca de hoții de cai, disperat să evoluez. Grăbit să evadez din această realitate, din suferință, din angoasă ... Asta arată un nivel foarte scăzut de vibrație ... căutarea plăcerii, a extazului ultim, evitarea durerii, suferinței - nivelul lui Svadisthana, centrul 2 de forță, sexual. Și aici îi prinde pe mulți cu această lăcomie spirituală, fuga după extaz. Și eu am fost botanist ... asta e.

La începutul lui 98 a existat și o selecție pentru grupul de VIRA, organizat de Gibi. Cuvântul sanscrit „vira” se traduce în limba română prin erou.  În tradiţia orientală, vira desemnează o tipologie umană care îi cuprinde pe acei aspiranţi la desăvârşire ce dezvoltă constant o atitudine eroică (vira bhava), plină de curaj şi de un nobil elan transformator, în viaţa lor de zi cu zi. Mai multe detalii despre grupul de VIRA de la MISA vedeți AICI  de ex.

Gibi dorea așadar să facă din noi niște bărbați feroce, care să polarizeze femeile bine. Îmi amintesc că am mers la preselecție la sediul PLD, și acolo dezbrăcați în chiloți, urcam pe scenă, iar Gibonul se uita la noi, în special la abdomen, să vadă dacă nu suntem prea grași probabil. I-a respins pe unii care erau mai grăsuți. 

Eu la vremea aia eram scândură. Aveam 1.93 și 78 de kg, dar am trecut testul ... Nu mai țin minte exact, dar parcă am participat la unul sau două grupuri de Vira cu Gibi sau nu mai știu exact, posibil să fi ascultat de pe niște casete video, instrucțiunile lui. 

Ceea ce mi-a rămas în memorie de la acele grupuri de vira, sunt tehnicile de mărire a penisului, mai ales cele cu ajutorul pompei cu vacuum. Nu o aveam mică, dar comparativ cu Bivolul și cu alți bărbați de prin ashram, era eclipsată. Sigur, la acea vreme nu știam că de fapt, este perfectă, cel puțin pentru iubitele cu care am fost eu. Nu cred că ești atras de anumite femei întâmplător. Cred că există o compatibilitate energetică și sexuală inconștientă, iar lucrurile se potrivesc de minune la nivel sexual, chiar dacă o ai mai mică sau mai mare. 

Dar atunci ne-am cumpărat toți băieții Vacuum Developer și foloseam acele vacuumuri, adeseori în grup, la grămadă, în cameră, sigur, fiecare cu Vacuumul lui, până ce adeseori se spărgeau vasele de sânge din cauza presiunii. Nu știu dacă mi-a crescut penisul vreun centimetru sau nu, dar știu că am băgat câteva luni de zile vacuumul ăla pe penis. Băgam muncitorește la pompă și ne admiram reciproc bărbățiile. Deschidere totală ... Ca în copilărie când ne mastrubam în grup, acum într-un registru nou :)

 Majoritatea o aveam aproximativ la fel de mare, dar când venea B și ne arăta belengherul lui, ne umilea pe toți. Îi plăcea să facă mișto de noi. Avea o sculă de neam prost ... flască era undeva la 20 de cm, adică mai mare decât a noastră în erecție. Ca și Gibonul, că și ăla o avea de vreo 25 cred, după cum arăta în poză. 

Iată câteva dintre ideile legate de conceptul de VIRA și atitudinea unui VIRA:

Interesante învățături ... nu?

Sincer nu prea îmi mai amintesc alte învățături de la acest grup de vira, dar știu că în 99 am mers la un grup practic de Vira la ashramul Pipera , cu Narcis Futălău. Despre asta voi vorbi la momentul potrivit.

Ce mai rețin eu ca stare de bărbat în cadru MISA era că mă simțeam aproape permanent lovit, terfelit, făcut cu ou și cu oțet, demasculinizat, castrat în multe dintre conferințele Gibonului, care ne umilea constant ca bărbați și le ridica în slăvi pe femei. Avea un stil de a face mișto de lipsa de bărbăție a misanilor că-ți venea să mori. Acesta era un mod de a se ipostazia pe sine deasupra fraierilor care-l lingeau în cur, inclusiv eu, de a arăta ce bun era el și ce proști eram noi (și avea dreptate), iar femeile erau în limbă după Scumpiii ... El era masculul Alfa, iar noi trepădușii care-i mențineam femeile ocupate, până le chema Bivolul la montă. Atunci noi nu mai existam ... eram cantități neglijabile, iar ele deveneau dintr-odată din niște femei obișnuite, cu bune și rele, niște zeițe, niște shakti-uri mărețe, pe care le-a băgat Zeul în seamă. 

Ca și bărbat nu m-am simțit niciodată suficient de bun, suficient de orice ca să fiu iubit, acceptat, apreciat de Gibon, pe care-l consideram un fel de tată spiritual și maestru. Uneori contactele cu el mă șocau efectiv și le simțeam ca pe niște pedepse.

Erau și idei bune la acele conferințe, dar cumva mă simțeam mereu departe de acele idealuri, mă simțeam involuat, inferior. De exemplu, la conferința cu bărbații din Herculane 98 notam: „cei care nu pot iubi suferă de egoism crâncen, se tem de iubire și suferă de infirmitate afectivă și nu ne putem abandona iubirii și implicit lui Dumnezeu. Satanicii nu pot să iubească (iar pe mine tocmai mă făcuse Gibi satanic)” . Mă simțeam foarte vizat și mă dureau tare genul acesta de obiectivări.

Tot atunci ni s-a spus prima dată să absorbim Kalasurile femeii (secrețiile din timpul sexului), sângele de la ciclu femeii din prima zi, dar și urina lor, când facem dragoste (jetul din mijloc), ca să devenim mai androginali, prin trezirea femeii interioare. 

Deci pe de-o parte trebuia să fim masculi feroce, dar în același timp să ne trezim femeia interioară, că așa aveam șanse să ne îmbunătățim continența. Și că trezind în noi tandrețea și intuiția, în timp, deveneam niște forțe. 

Iar ca să ne obiectivă faptul că avem femeia interioară trezită erau niște jaloane: 1. Suntem mereu doritori să ne ascultăm iubita, să ascultăm și să aplicăm ce spune ea. 2. Bărbatul e capabil să împartă treburile casnice, ba chiar să le facă numai el. 3. Când are probleme, solicită ajutorul și nu-și reprimă emoțiile și lacrimile. 

Eu toate aceste jaloane le marcam și le-am marcat mereu cu brio, dar nu mă simțeam mai bărbat, ci dimpotrivă, mai castrat psihic. Și nici acum nu pot spune, după 30 de ani, că sunt acel bărbat clasic despre care vorbesc diverșii psihologi, gen John Grey, Mark Grungor sau Alan Pease. Mereu am fost mai feminin ... de aia am și stat în Friend Zone-ul unor fete de care am fost îndrăgostit. 

Deci trebuia să fim și puternici și tandri și fermi și ascultători și masculini arzători și intuitivi ascultători, să mergem și la luptă, dar să stăm și la cratiță, și încrezători în noi înșine, să știm bine ce vrem, dar să le ascultăm și pe femei și să facem ce spun ele, dar și ce vrem noi, să fim siguri pe noi și să acționăm cu fermitate, hotărâre și forță.  Să avem atenție, răbdare, empatie ... adică și calități masculine, dar și feminine. Să abandonăm gândirea cuceritoare care cucerește femeia prin luptă, dar să și o cucerim prin poolarizare de masculi puternici ce eram. Mda ...

 Trageți singuri concluziile. Deveneam mai masculini sau mai feminini prin astfel de idei? Iar apoi ni se  reproșa că nu suntem suficient de masculi, de yang ... Dăă ... Eram mai confuz ca niciodată.

Tot atunci am aflat din nou cât de mare accent se punea pe iubire. Sexul fără iubire e curvie. Și să nu facem sex ca să apară mai apoi iubirea. Idei foarte frumoase de altfel, pe care nu prea le-am văzut puse în practică. Multă teorie frumoasă și puțină practică. 

Acum, recitind jurnalul, am înțeles de ce nu -mi prea mai aduceam aminte. Ca să fim complet cu atenția pe ce zicea Gargarian, ni s-a interzis să notăm ce ne zicea, dar eu mi-am notat oricum, mai târziu, ce-mi aminteam, în jurnal.

Cam întreaga stare de Vira, din cadrul MISA se învârtea în jurul Lingamului, prin care se manifesta Shiva practic. Trebuia să ne trezim puterea lingamului, ca să putem poolariza mai bine femeile, să devenim shivaici în manifestare, să-i consacrăm lui Shiva tot ce făceam ca să-l lăsăm pe Shiva să acționeze prin noi și să învățăm de la el. Era un fel de posesie ... ne lăsam posedați de divin, de Shiva, în jocul amoros. Acum, e greu de știut dacă era Shiva acolo cel ce se manifesta sau vre-un alt drăcușor dornic de energie sexuală. 

Ni s-a repetat obsesiv cât de importantă e iubirea, cât de importante sunt transfigurarea, preludiul și postludiul, dar și de efectul de avalanșă de după postludiu, care apare când iubiții merg la distanță unii de ceilalți, după sex. Ni s-a povestit despre posturile pe centrii de forță, absorbirea fluidelor femeii (kalasuri, urină, sânge menstrual) pentru a deveni mai shivaici, deci în esență, cam majoritatea îndrumărilor legate de starea de Vira sau erou spiritual divin, se învârteau în jurul sexului.  Mda ...

Când am ajuns la Rădăcini, Gregarian mi-a dat normă 7 ore de muncă, deși eram în continuare student. Probabil că mă raportase taurul furios Radu C, șeful de la Obor, care semăna un pic cu Epstein, tot Capricorn și ăla, că eram leneș, că mă fofilam sau ceva ... după ce fusesem trimis de el în Dorobanți pe șestache pentru Marius N. Am explicat mai sus. 

Iată bilețelul prin care eram sclavagit 7 ore pe zi, deși eram student:

Deci până în 15.01.98 ar fi trebuit să bag 7 ore, iar sesiunea mea începea pe 19.01 și aveam nevoie de cel puțin 2 săptămâni de pregătire înainte pentru sesiune, în care să fac rost de cursuri, să le xeroxez să le învăț șamd. așa că am trimis Bivolului alt bilet (de data asta trimeteam bilețelele prin intermediul șefului de ashram, Alex), prin care ceream păsuire timp de o luna practic, să-mi pot pregăti examenele și să le dau. 

Gibonul mi-a oferit păsuire doar pentru 2 săptămâni, iar din 18.01.98, ar fi trebuit să lucrez 9 ore/zi, timp de 3 luni, dacă nu, părăseam ashramul. Asta pe lângă cele 2 ore de asane obligatorii și cursul de yoga la care eram obligat/forțat să merg. Mai mergeam și la cursurile de Shivaism și Ayurveda.

La celelalte ashramuri unde băieții lucrau de la 8 ore în sus în construcții la Karnea de Tun Yoga, nu se mai făceau și asane. Deci eram hămălit grav.

 Iată biletul cu pricina.

Practic îmi futea anul școlar complet (nu că mi-ar fi păsat cu adevărat, totuși), căci nu mai aveam timp de nicio școală, iar la unele materii se țineau seminarii, colocvii și trebuia să ai prezență.  Ar fi trebuit atunci să îmi bag picioarele în ashram și în regimul lui dictatorial, dar deja îmi făcusem prieteni noi, îmi plăcea de Y, așa că am mers pe burtă.

VC era unul dintre acei prieteni, un tip moale ca și Oaie, foarte submisiv și copil la acea vreme. Cumva eram ca un model pentru el. Însă amândoi aveam nevoie de un plus de voință și împreună cu el mi-am asumat un tapas de 7 săptămâni de asane, udhyana și nauly, meditații, una dimineață, alta seara, shambavi, ashvini ... Cumulat cred că erau vreo 3 - 4 ore zilnic ... asta pe lângă programul de lucru. A fost primul tapas greu, dus până la capăt. 

Devenisem bun prieten cu acest VC, iar lui i-am prezentat odiseea mea cu O. El era virgin atunci și clar nu prea înțelegea legăturile pe care i le făceam eu între iubire și calea spirituală. Era un omuleț frumos, cu aspirație, un copil naiv. Cred că el avea 19 - 20 de ani, maxim atunci, iar eu 22.  Era ca un cățeluș care cumva îmi căuta prezența. Simțeam cum mă absorbea, mă asimila, îmi absorbea glumele, prezența și starea mai de încredere masculină pe care o căpătasem în acea perioadă. 

În vacanța din 98 de la mare, am stat mulți ashramiști cu cortul în spatele viluței lui Gibi de la mare, gratis, iar O era și ea acolo ... Se pare că D o înșelase pentru prima dată, iar acum căuta și ea pe cineva cu care să se răzbune. Nu m-a ales pe mine care și eu eram supărat pe Y, ci pe VC ... pe VC ... 

Băi frate, m-am simțit încă odată mega terfelit în orgoliul meu. Dintre toți papagalii, tocmai pe VC să-l alegi? Era un neica nimeni chiar și în comparație cu mine. S-a folosit de el vreo 3 zile, iar ăsta nu mai știa de capul lui. Dar măcar a făcut sex cu ea, s-au sărutat, s-au ținut de mână, alea alea, ceea ce eu nici măcar nu puteam să sper. Iar VC a fost cam bulangiu, ținând cont de ce i-am povestit despre durerile mele în privința ei. Putea să fie mai discret, dar nah, trebuia să ne detașăm. 

Mimam detașarea deși în sufletul meu mă zbuciumam tare. VC mi-a spus că a vorbit cu O despre mine, iar ea zicea că mă place mult, dar nu e atrasă erotic de mine.

După VC au urmat mulți alți indivizi pentru O, care a intrat într-o spirală descendentă a curvăsăriei în stil MISAn, de care mi s-a făcut greață efectiv. Cred că în anul acela am și văzut-o la MISS SHAKTI, răscrăcănată, goală, în fața tuturor, iar asta mi-a amplificat dezamăgirea în ceea ce o privește. Mai revin un pic mai jos despre MISS Shakti, după ce mai citesc în jurnal.

Revenind la viața efectivă din ashramul Rădăcini:

Eram vreo 20 - 25 de oameni în ashram. Odată pe săptămână se țineau ședințe cu problemele din ashram și se făceau diverse anunțuri. În general problemele avute se trimiteau cu bilețel la Gibi prin șeful de ashram. Doar în situații speciale mai ajungeai să vorbești tu direct cu Gargarian. 

La una din întâlnirile directe cu el, în 20.03.98, îmi amintesc că în ziua aceea privisem ca prostul pe cineva care sudase. Nimeni nu mi-a spus că nu e bine să te uiți, apropos de normele de protecție a muncii, iar eu aveam atunci senzația aceea de nisip în ochi. Practic nu putem ține ochii deschiși de durere, iar în seara aceea am mers la Gibon. 5 ore nu am putut deschide ochii. Noroc că a venit pe la 4 dimineața ca de obicei și am putut să-l zăresc un pic, dar eram zombie zombie. Parcă eram Rockie după ce luase pumni în meclă și nu mai vedea cu niciun ochi.

Eu terminasem sesiunea și reîncepusem munca pe plantație, de 9 ore/zi și doream să schimb ceva, deoarece credeam în sinea mea că uitase că eu sunt student și cred că aveam dreptate, iar bulangii de șefi de ashram nu-i spuneau. Așa că am fost eu personal să vorbesc cu el, nu l-am mai lăsat pe Alex ... Eram insistent. Am cerut din nou 4 ore ca și student și am primit. Simțeam atunci că fusesem cu tupeu și că era voia mea și nu a lui Dumnezeu, adică Gibi ... pentru mine voința lui Gibi era voința divină. Și mi-a dat un tapas să fiu mulțumit, să practic Santosha, că aveam mintea orientată negativ.

Și-mi amintesc un alt răspuns stereotip pe care mi l-a dat atunci. I-am zis că mi-e frică de el și ce să fac să nu-mi mai fie frică, iar el mi-a zis: să nu-mi mai fie frică și să am curaj ... Dăăh ... Tare , nu?  Că eu eram stăpânit de forțe satanice și că de aia mi-era frică de el. Că altfel nu se explica ... Nu că era el un dur, un zbir care putea să-mi de să muncesc ca să zac, 9 ore /zi și să mă dea afară din ashram dintr-un moft. Chiar și atunci îmi ziceam că ce mi-a zis nu mă ajuta cu nimic și eram confuz, dar nah, am trecut ca de obicei, peste sfaturile lui mega inspirate și mi-am zis că nu merit mai mult. Mereu dădeam vina pe mine atunci. Nu pe el, nu pe tehnicile predate, nu pe modul de practică în stil misan, NU, eu eram vinovat mereu.

Odată la 20 de zile, aprox, venea rândul fiecăruia să fie de serviciu în ashram. Acel cineva răspundea la poartă, dădea cu mătura, spăla podelele și băile, ducea bidoanele de mâncare goale și spălate, înapoi la Bibliotecă, unde era bucătăria atunci. 

În ashram existau multe reguli de conduită, iar în caz că încălcai vreuna din ele, se mergea de obicei la Gibon cu plângerea, iar sclavul primea amendă. Majoritatea din ashram nu aveam nicio altă sursă de venit, deci nu știu din ce mai plăteau și amenzile. Eu câștigam la vremea aceea doar banii de pensie alimentară, care-mi erau destul de insuficienți, iar când mai primeam și amendă, rămâneam în curul gol. În general, cu banii de pensie îmi plăteam transportul până la școală, xeroxatul cursurilor și/sau a diverselor cărți, îmi mai completam hrana care era destul de săracă în nutrienți și mai făceam cadouri la fete. Cu ce-mi mai rămânea, participam la diversele tabere și-mi plăteam cursurile care nu erau sponsorizate de MISA, pentru munca prestată în ashram.

Mi-am notat în jurnal că la un moment dat

La un moment dat deoarece mergeam și la Yoga și la Șivaism și la Ayurveda și mi-am dorit să merg și la Eneagramă, mi s-a impus să nu fac mai mult de 3 cursuri odată, așa că am renunțat la Ayurveda, care în perioada respectivă mi se părea mai puțin atractivă, deoarece la fiecare curs începusem să învățăm despre diversele plante, să le testăm practic, să le verificăm calitățile subtile. Deoarece există mii de plante, experiența mi se părea destul de lungă durată, mai ales că la fiecare curs, învățam cam de 1-2 plante. 

Cursul de Shivaism m-a fascinat total, cel puțin primii 2 - 3 ani a fost ceva uluitor. Yoga și celelalte mi se păreau deja nesemnificative, ca nivel de cunoaștere și înțelegere pe care mi-o aducea cursul acesta. Sincer, Gibi mi se părea depășit de teoria Șivaită, iar Micușor Latrina mi se părea peste Gregarian ca nivel și ca orice. 

Însă Micușor i-a fost mereu supus lui Gibi, l-a ridicat mereu în slăvi și i-a fost mereu alături și îi este și acum, fiind unul dintre vajnicii apărători ai Gibonului, indiferent de tâmpeniile pe care le face, fiind pe baricadele apărării școlii încă de atunci. De aceea îl consider și pe el responsabil pentru spălarea pe creier în privința lui Gargarian. 

Îmi ziceam ca și în cazul lui Eugenie Pârț: dacă Micușor, această eminență cenușie, această enciclopedie ambulantă, îl vede și-l simte pe Gibi așa, este evident că eu sunt defect, că nu-l simt pe Gibi de nicio culoare. 

În ceea ce privește Shivaismul, primii 2 -3 ani mi s-au părut fenomenali, ca teorie și nivel de aprofundare a înțelegerii spirituale. Chiar și acum consider că este una din cele mai înalte viziuni și înțelegeri despre realitate și spiritualitate, la care am avut acces vreodată. Și acum îmi reprezint realitatea spirituală în cap, conform viziunii shivaite, care mi se pare una dintre cele mai complete. Însă atunci când aceste învățături nu-ți sunt prezentate de un trăitor real, de un eliberat sau iluminat în viață, chiar și aceste învățături foarte înalte te pot duce în șanț.

Țin minte că la sfârșitul fiecărui an, dacă doreai să mergi mai departe, în anii superiori, trebuia să dai un test din anul respectiv. Doar așa mergeai mai departe. Ceea ce mi se pare mai corect decât la Yoga. Iar în plus primeai o inițiere specială. Nu mai știu acum toate inițierile primite, însă sper să-mi fi notat în jurnal. Cred că în primul an am primit, posibil, mantra lui Shiva, prin al doilea sau al 3-lea an, inițierea în Maituna (o să povestesc pe larg poate, la anul respectiv), iar în al 4-lea sau al 5-lea an, am primit inițierea în Sundarialahary. Voi vorbi mai mult despre asta, la anul respectiv. Am renunțat la shivaism când începuse să fie prea bahkticios ... se punea mai mult accent pe adorarea a tot felul de zeități și se pierduse spiritul rațional care mă atrăsese la început. De asemenea nu am obținut rezultatele scontate cu ultima inițiere, în care am investit enorm de mult timp, bani și încredere. Mai multe la momentul respectiv.

Ceea ce mă mai deranja era faptul că toate conceptele acelea profunde erau exemplificate cu diverse muzici. Ce-i drept muzici fabuloase, însă greu de înțeles exact, căci fiecare percepe aceste exemplificări muzicale în mod diferit. Nu cred că ni se trezeau tuturor fix aceleași stări. Fiecare om e unic, iar fiecare are o emoție estetică diferită în fața unei forme de artă, în cazul de față o muzică. Am observat că depinde enorm ce stare lăuntrică ai când asculți o muzică. Uneori te poate irita o muzică prea cosmică, alteori te liniștește, te adoarme, te expansionează șamd. Deci a spune că tu poți transmite ceva obiectiv, clar, pe un fond muzical, mi se pare o mega tâmpenie. Nu suntem 2 oameni la fel.

Și Gibonul începuse să exemplifice orice stare pe muzică. Era cred o formă de hipnoză. Se crea totuși un câmp de armonizare la unison și ne străduiam oarecum să simțim același lucru. Însă deja o dădeau în ridicol. Cum să exemplifici de exemplu starea de „bun simț” pe muzică? Mi se pare complet lipsit de cel mai elementar bun simț. Și tot așa se exemplificau tot felul de chestii pe muzică, ca și cum totul poate fi transmis așa. Starea de discipol model, starea de transă benefică romantică șamd.

O ultimă observație legată de Micușor e că a fost și iubitul Dhyanei, printre altele, fosta mea instructoare, care a murit de cancer la 35 de ani. Circulau vorbe cum că Micușor a avut un comportament tare „iubitor” față de Dhyana, iar aceasta a avut traume psihice care i-au determinat boala. Sigur, sunt doar speculații, dar cum măh tu, guruiaș de renume mondial, să ai o iubită care să-ți moară la vârsta asta și tu să nu o poți ajuta cu nimic? Mai multe informații picante despre Micușor, aici.

Shiva în general  este perceput ca un zeu al distrugerii, însă la MISA e poate, zeul principal, un fel de Dumnezeu Tatăl, ca și la hinduși. Deci este mai degrabă slăvit aspectul distrugător al lui Ishvara, decât cel creator, Brahma sau menținător, Vishnu.

În fine, se pare că Micușor nici nu a fost original, căci cursurile sale au mult copy paste după niște cărți din limba franceză, iar el a fost acuzat că a scos o carte de shivaism și nu a specificat sursa inspirației. Dar mie mi-a plăcut cum interpreta el și făcea unele conexiuni între tot și toate.

Acum, în altă ordine de idei, vreau să povestesc despre influența facultății asupra drumului meu spiritual din acel an. Eram anul 2 de facultate. Nu mai știu cum a decurs prima sesiune, dar cert este că în sesiunea de vară, am început să am primele îndoieli serioase față de Dumnezeu. În anul 3 de yoga, primisem inițierea în marea putere cosmică Tara, energia compasiunii și a grației divine, dacă țin minte bine. Atunci mă rugam frecvent la Tara, iar la primul examen, care mi se părea unul dintre cele mai ușoare eram ferm convins că făcusem 2 subiecte din 3 și că inspirația divină fusese din nou prezentă. Atunci am început pe bune să mă întreb: și dacă totuși Dumnezeu nu există sau nu e așa cum îmi imaginez eu? Dacă tot ce credeam eu era fals? Dacă este totuși haos și nu echilibru? Eu în fond și la urma urmei nu știam nimic sigur.  Totul devenea lipsit de sens și simțeam că-mi pierd mințile efectiv. 

Avusesem impresia clară că voința lui Dumnezeu fusese să iau examenul, văzusem manifestarea Tarei în manifestarea profesorului. Fusesem așa de sigur că văzusem clar totul, că totul a fost așa cum trebuia să fie. Dacă nu aș fi știut nimic, nu aș fi scris nimic, aș fi zis, ok, asta e, dar dimpotrivă, ar fi trebuit să iau un 7 minim. Îl criticam atunci pe Dumnezeu pentru modul lui ciudat de acțiune, că mai întâi mi-a dat speranțe și apoi mi-a spulberat iluziile. Iar durerea a fost cu atât mai mare că ceilalți colegi au luat examenul, iar eu nu. Nu mai înțelegeam nimic. Începuseră niște conflicte foarte dureroase în mine, mă judecam extrem de aspru, mă vedem îngrozitor de urât, îndoiala îmi sfârteca vlaga, după cum mă exprimam atunci.

Practic atunci au început primele mele îndoieli că poate e ceva în neregulă cu calea urmată. Începeam să mă satur să mă tot blamez, deoarece credeam că acționasem corect, însă legea realizării perfecte n-a mai funcționat. Sau poate așa m-a scos gradat Dumnezeu din halucinația MISA.

Am fost aproape să rămân repetent, iar asta mă stresa maxim. Nu știu de ce. Și ce dacă rămâneam repetent? Poate Dumnezeu dorea să rămân repetent deoarece știa că nu voi face absolut nimic cu această facultate în viața mea și nu mă va ajuta la nimic acest efort. Dar dacă știa asta, de ce m-a mai lăsat să intru la facultate în primul rând? 

Dacă eram cu adevărat abandonat voinței divine, eram mai relaxat indiferent ce făceam, dar nu eu îmi doream să termin facultatea. Până la urmă poate era și normal să-mi doresc s-o termin, dacă voința „divină” mi-a arătat că a dorit să intru la facultate. Eram foarte confuz în privința acestei voințe divine și nu înțelegeam de ce se juca așa cu mine.  

Acum, revenind în ashram, când erau diverse evenimente gen Herculane, Ziua lui Grieg, tabăra de la mare, erau trase la sorți anumite persoane, care trebuiau să supravegheze ashramul cât timp lipseau ceilalți. Nu înțeleg de ce trebuia neapărat să fie așa, căci vorba aceea, toată lumea pleacă în concediu și lasă casa închisă și asta e. Dar nu, în ashram, trebuia să rămână cineva. Ei bine, în anul acela, eu am fost tras la sorți să rămân de Ziua lui Gibi, pe 12 Martie și în ziua de Hiatus, când eram la mare și trebuia să păzească cineva corturile de la viluța unde locuia Gibonașul.

Ziua Gibonului era pe 13 Martie din ce am înțeles că era în actele oficiale, însă ca să nu fie o zi de rău augur (13) și să dea mai bine la astrograma pentru botaniști, au stabilit ca ziua lui Scumpiiii să fie pe 12 Martie. 

Spectacolele se desfășurau de obicei la Sala Polivalentă și erau într-adevăr grandioase, iar în ultimii ani când am fost la acele spectacole, deveniseră deja extrem de grețoase prin cultul intens al personalității practicat.  Însă, primele la care am participat eu, au fost într-adevăr pline de simțire, umor, în care am trăit stări răvășitor de frumoase. 

Teatru Sofrozin, condus la acea vreme de Oltea Mutulescu, făcea o treabă excelentă și erau puse în scenă, cu actori mai mult sau mai puțin profesioniști, tot felul de scenete, teatru, umor și era ceva extraordinar. Chiar zilele trecute, am auzit că Oltea s-a stins, iar site-ul Active News, un site ultra ortodox, taliban de-a dreptul, deplângea dispariția ei, ca fiind despărțirea de o soră dragă.

Nu știu ce traiectorie a luat Oltea în ultimii ani, dar știu că până prin 2005 cel puțin, încă era șefă de trib pe la Sofrozin. Deci și ea a fost pe la yoga cel puțin vreo 15 ani. Pe la acele spectacole mai apărea și unul dintre membrii grupului Vouă, Ioan Batinaș, care nu știu dacă era yoghin sau doar avea unele colaborări cu Sofrozin. Cert este că o parte dintre yoghini, făceau karma yoga la teatru, asta dacă erau selectați, talentați și apreciați. 

Unul dintre prietenii mei cei mai buni din ashram, RL, un făcăraș șef printre yoghini, era extrem de inteligent și talentat, o enciclopedie de bancuri și de o creativitate ieșită din comun. L-am perceput un pic ca e un al doilea frate, ca energie, tot foc, Berbec, căci era cu 6 ani mai mare ca mine, ca și fratele meu. Energia focului semăna pe alocuri ... Când am ajuns eu în ashram nu era cu Sofrozinul, dar pe parcurs, s-a remarcat cu sketchiurile lui, pe care uneori venea și mi le povestea să vadă ce părere am. De multe ori ziceam bancuri împreună, dar el avea mereu acest talent de a aduce ceva în plus interpretării. Ne tăvăleam pe jos de râs. Îmi amintea și de prietenul S, din copilărie, Berbec ca și RL, care la fel în povestea ce mai scria și la fel, râdeam de ne prăpădeam. Avea mult umor, dar îi plăcea și să dea la buci. Cred că nu ratase vreo bunăciune de prin MISA. O arsese și pe Y. Mai târziu a cardit-o și pe O. Avea talent și un stil aparte de îmbârligare și abureală. 

N-am reușit să învăț de la el. Eu eram prea sincer și nu-mi plăcea vrăjeala, dar RL n-avea nicio străbatere să-și pună orice mască era necesară ca să ajungă în chiloții tuturor. Dar nu l-am văzut în vreo relație stabilă. Picau puicuțele la vrăjeala cocoșelului RL de mamă mamă. Era și expert la striptease și făcea niște dansuri feminine, de parcă era poponaut, dar n-avea simțul ridicolului. Era actor și juca roluri cu strășnicie. 

Uneori îl mai vedeam cum mergea cu B, colegul lui de cameră, pulărău băiatul meu, de care am vorbit mai sus, să-și facă teste de BTS la cabinetul unui medic nebun, după cum ziceau ei și mai veneau cu câte o blenoragie, mai cu câte un sculament. Mereu îi vedeam că se tratau ba de una ba de alta.

Îl admiram totuși ... Era peste mine ca inteligență, cunoaștere, talente, îndemânări, bun meseriaș și foarte perfecționist, atent la detalii. Era mai micuț de înălțime, dar fibros, avea ceva mușchi și compensa frumusețea prin farmec personal și personalitate. Nu era un bărbat frumos, dimpotrivă, dar îmi amintea un pic de Al Pacino. Însă era narcisist nevoie mare ... Se credea mai bun și mai frumos decât era. Până la urmă a jucat și în filmele porno de la MISA, unde a făcut și sex și în 3, dacă nu făcuse până atunci. Îl puteți vedea în filmul The Magic Passage. 

Știu sigur că majoritatea fetelor care se cardeau ... scuze, fuzionau amoros, împrăștiat, sufereau de BTS. Circula și un banc: care e diferența dintre o yoghină de la MISA și o pizza: pizza e posibil să nu aibă ciuperci.  

Și mi se pare corect ... e ca o pedeapsă divină, a promiscuității și vibrației joase cu care se făcea sex. Gibonul știu că se dădea cu fel și fel de chestii pe sculă. Iar nouă ni se recomanda să ne spălăm cu pipi atât canalul, capul, dar și exteriorul, iar dacă simțeam unele furnicături ceva, să dăm cu tinctură de Remf (Mărul Lupului) sau tinctură de propolis. Iar astea ardeau ca dracu ... Eu oricum mă dădeam cam după fiecare act sexual, ca să fiu sigur și am fost ferit de kkturi.

Cum necum, deși știu că iubita mea avea chestii trestii, m-a ferit Dumnezeu și nu am făcut nimic, deoarece eu chiar urmăream să iubesc, să transfigurez, să trăiesc în vibrația adevărului, aveam o puritate, o candoare și în plus, aspect important, mă preocupa în primul rând plăcerea ei și apoi a mea. Îmi făcusem ca misiune să-i ofer orgasm mai întâi ei și după aia mă preocupam de mine. Poate nu era iubire, dar era bun simț. Iar asta cred că m-a protejat. 

Cred că e vorba și de o bună lubrefiere a organelor, care nu se produce fără o excitație adecvată și un preludiu adevărat ... ceea ce nu prea se întâmpla la MISA, deși se recomanda.

Și nici nu m-am împrăștiat fizic, în toate direcțiile. Sigur, mental, mai fantezam cu una și alta, cu cele din revistele porno, dar nah, fizic nu am călcat pe bec. Deși am avut oportunități.

Revenind la Sofrozin, nu sunt sigur, dar cred că ei se ocupau cu evenimentele de tip artistic de la toate evenimentele MISA. În anul următor, voi povesti experiența mea cu Sofrozinul cu spectacolul de 8 Martie și cu hip hopul spiritual de la studiourile Sofrozin.

O parte din taberele yoghine de la mare constau în participarea la spectacolele organizate de Sofrozin, dar și de alții oameni, care pregăteau tot felul de momente artistice sau umoristice.

Acum mi-am amintit că E, unul dintre iubiții lui Y din acea perioadă, era un stand-uper de comedie, în gen Divertis, dar în cadrul MISA, făcând miștouri de misani. Era tare omul ... cu vreo 6-7 ani mai mare ca mine, ce să zic, mult mai potrivit pentru Y. Dar și ăla era un futăraș misan specific, care avea mai multe „iubite”, iar Y nu era singura, așa că și ea suferea la rândule ei, de ce sufeream eu. Dar bunul simț lipsea: nu face altuia ceea ce ție nu-ți place să ți se facă. Dar yoghinii mimau detașarea și sufereau tăcuți.

 Unul din punctele aflate mereu în vizorul Gibonului, era concursul MISS SHAKTI. Nu s-a făcut odată concurs pentru bărbați MISTER SHIVA de exemplu, dar MISS SHAKTI era mereu ... omniprezent. Era un concurs prin care femeile treceau prin mai multe probe eliminatorii, de-a lungul a mai multe zile, iar Gregarian le selecta pe cele care îi plăcuseră lui cel mai mult. Aia era una din bazele lui Gargarian de selecție a viitoarelor femei vite ... vitalizate, la montă ... scuze, inițiere tantrică. 

Una din probele de foc la aceste concursuri, era dansul erotic în care fetele dansau goale și se răscrăcănau în fața tuturor. Inițial spectacolele aveau loc la Amfiteatru, dar acolo mai putea băga câte un ochi și profanii, așa că Gibi a cerut construirea unul loc al MISA pentru evenimente, iar yoghinii au cumpărat un pământ și au făcut un țarc, undeva în partea de Nord a stațiunii Costinești. La marginea stațiunii, la acea vreme. Când concursul a devenit mai profi și exista „țarcul” făcut de MISA, deja fiecare femeie aleasă pentru proba de dans naked mergea și filma câte un moment, în care femeia era cât mai languroasă și zicea câteva cuvinte. 

Nu știu cum erau alții, dar mie mi-era un pic jenă de jena lor. Genul acesta de spectacole mă făceau să-mi pierd toată atracția, toată vraja, tot farmecul, pentru unele dintre femeile pe care le vedeam acolo și de care îmi plăceau în viața de zi cu zi. Așa am văzut și pe O răscrăcănată și pe majoritatea femeilor frumoase din anturajul meu și pe care le mai cunoșteam și eu din afară. Mi se ducea toată atracția erotică pentru ele. Trăiam aceiași senzație de desexualizare, pe care o trăiam la nudiști. Sexul devenea o chestie banală, fără nicio atracție aparte.

Era o mândrie proletară și un gest de mare devoțiune și curaj pentru ele, să se ducă să fie evaluate de ochiul expertului Gibi. Știu sigur că Gibonul invita apoi multe dintre aceste femei, la o întrevedere privată cu „Maestrul” și eventual la o inițiere tantrică cu el. Sigur, prima dată era o invitație delicată, ți se dădea impresia că ai liber arbitru, însă pe măsură ce refuzai astfel de invitații, acele femei erau privite cu suspiciune sau condescendent. 

Cine erau aceste gâște proste care refuzau atenția privată oferită de Dumnezeu pe Pământ? Vaii, cum să nu te duci la Scumpiii când te cheamă? Păi ori crezi în Gibon ori nu? Cum adică să-l refuzi? Păi de ce mai ești la cursul de yoga dacă nu mergi să te fută Gregarian? Adică, dacă tu credeai în yoga Misană, era echivalent cu a crede faptul că cel care o preda sau inițiase școala, era la modul absolut, unul care și trăia toate informațiile din cursuri. Deci dacă femeile refuzau, ori erau respinse de la cursurile de Shakti, ori erau practic  izolate, ca oile negre și apoi li se căutau nod în papură, erau umilite sau ridiculizate în publicul yoghin, ca fiind exemple negative de lipsă de aspirație, superficialitate, larvaritate șamd.

Unele din femei, mai ales cele din ashramuri sau cele care fuseseră și prin Japonia, erau deja legate într-un mod aparte de Gibon, prin diversele jurăminte. Aveau niște beneficii sau li se promiteau anumite avantaje. Unora li se promitea participări gratuite la diversele tabere spirituale, cazare gratuită la Viluță și mai târziu la hotelul făcut de MISA în Costinești. 

Li se ofereau niște treburi, niște chestii, iar apoi dacă refuzai întâlnirile private cu Gibonul, în mod repetat, riscai să pierzi acele privilegii. Unele femei erau invitate încă de acasă, prin instructori, în tabăra de la mare, de exemplu și li se promitea cazare gratuită, doar să vină. Iar când ajungeau în stațiune, aflau că de fapt, trebuiau să accepte o întrevedere tete-a-tete sau buș a buș, buș a dos, cu Grigore. Dacă refuzau, riscau să piardă gratuitatea oferită. Deci erau puse într-o postură penibilă. Multe acceptau un pic constrânse de situație.

De unde știa Gibonul pe cine să invite? Păi pe unele le selecta încă de la concursurile de Miss Shakti, altele după pozele trimise de cursantele dornice de tabere MISAne, iar altele de pe la Grupurile de Shakti, unde se făcea o altă bază de selecție a haremului lui Scumpii, a „mireselor lui Shiva”, după cum se auto-intitulau.

Grupurile de Shakti erau niște grupuri feminine, în care femeile se străduiau practic, să facă anumite practici care într-un final să întruchipeze idealul de femeie râvnit de Gibonel. În general femeile vitale, grăsuțe chiar, mai degrabă brunete. 

Îmi povesteau unele care au ajuns în haremul Gregarianului de pe str. Oteșani, la Obor 2 cum i se mai zicea, iar acolo femeile așteptau uneori și cu săptămânile sau lunile, să vină Gargarian să le bage în seamă și să le ia la „inițiere tantrică”. Venea Gibonul, se uita la ele și pe care i se punea pata atunci, pe aia pica „grația divină”. Multe nu erau selectate niciodată. Adevărul e că erau și unele urâte cu crăci frate ... nu știu ce dorință sexuală să ai să poți face sex cu una din aia. Deci mi se părea că are o foame sexuală nemăsurată.

În timpul așteptării lui Gibi, femeile băgau în ele ca spartele dulciuri și aveau frigiderul plin mereu. Se VITAlizau și ajungeau ca vitele de prăsilă multe dintre ele, niște morse cu pretenții de dive. Noi în ashramuri nu prea aveam după ce bea apă, iar femeile care mergeau la harem, erau ținute în puf. În timpul acela se uitau la filme porno, exersau lesbianismul și se antrenau cu dildourile sau vibratoarele să poată fi penetrate ușor în toate găurile, de Pulărău Băiatul Meu, cu scula de 25. 

Îmi amintesc că la unul dintre concursurile de Shakti, a câștigat Miss Shakti prin 2000 cred, o morsă cu față de țigancă, urâtă cu spume frate ... cumva Gibi a vrut să arate tuturor femeilor, că absolut oricine avea o șansă. 

Mie personal Gibi mi se părea un bărbat urât. Mă distram adeseori cu unii dintre prieteni , uitându-ne la pozele lui care se doreau a fi de „inspirație” și îmi amintesc că ne inspira o figură de bețiv glojgăitor de la birt, față de Grigore de la Sculărie, un muncitor din ăla de la strung cu bască cu țoc, prins în aburii alcoolului. Era adeseori slinos, cu un păr lung, gras, ce miroasea a camfor sau mentă, iar unghiile lungi îl făceau să arate ca un excentric ciudățel. Cu ochelarii ăia mari pe ochi, față de tocilărel, din punctul meu de vedere, nu avea ceva atractiv ca bărbat. Dacă nu știai că e „maestru spiritual” nu ai fi dat 2 bani pe el. Dar iată că a reușit cu aura lui de „Dumnezeu” pe Pământ, să vrăjească mii de femei.

Cunosc personal caz de fetiță de 15 ani, dusă de mânuță de mama ei la Scumpiii, yoghină inițiată și ea de Bivol, ca să o dezvirgineze „maestrul”. Deci știu sigur că făcea și din astea. Mi-a povestit mama ei cu o mândrie proletară tembelă. Credea că eu o să o laud sau ceva. Deci omului îi plăceau tare mult virginele minore. Am mai auzit și alte povești de la alții, dar prima e auzită de mine personal.

Majoritatea femeilor, sunt convins, că trebuiau să treacă peste greața apropierii de acest individ urât, ca un broscoi și să accepte spășite, abuzul sexual, în numele inițierii tantrice. 

Știu sigur din povestirile lor, că multe femei mergeau acolo cu frică, nu simțeau nimic și se lăsau futute la propriu de animal. Ăstuia nu-i păsa că aia tremura, că nu era 100% deschisă, că avea o păsărică mică și o durea, că nu era umezită, că nu prea simțea ea să facă sex cu dihania, dar nah, dacă „Dumnezeu” așa dorea, înseamnă că erau ele defecte sau ceva. 

Iar el, le semi-viola mecanic, tehnic, în posturile pe centrii de la Maituna, uneori și anal, iar dacă astea se plângeau de durere sau ceva, nu el, animalul era vinovat, că le băga mătărânga în găoacea uscată, îngustă, mult prea mică pentru lebărul lui divin, ci ele că nu erau suficient de deschise și așteptau spășite criticile. Trebuiau să lucreze mai mult cu dildoul, să se facă vite cu buci mari, ca să poată și el să ajungă mai greu la scoică, ca mielul lui cu o nară  să treacă printre niște buci măcar de 20 de cm de adânci și astfel să nu le mai rănească. El nu putea fi mai delicat ...

Odată inițiate tantric de Bivolul libidinos, în creierul lor cred că apărea și ceva de genul Sindromul Stockholm. Chiar dacă simțeau în sinea lor că nu e ceva deloc ok, cumva egoul lor trebuia să facă față situației. Pactizau cu abuzatorul ... Era cumplit de greu să accepte că au fost proaste, manipulate, naive așa că erau cumva sclave atașate psihologic de abuzator.

 Ce tărie de caracter să ai să accepți că ai fost prostită și te-a penetrat de fapt un demon, un psihopat? Cât de puternică să fii să ai curaj să ieși în față și să recunoști că ai fost cretină și că te-ai lăsat atinsă, de o dihanie Gregariană? Mai ales că jurai pe sănătatea și evoluția ta spirituală să nu spui nimănui nimic ... Mai există totuși cazuri de eroine care au spus lucrurilor pe nume.

Vedeți AICI de ex. mai multe mărturii în direcția asta. Sau AICI, cazul Arabelei.

Acum, ca să închid povestea anului 3, văd că mi-am notat că la Hiatusul din acel an am fost tras la sorți să rămân să păzesc corturile de la vila de la mare. 

Starea  mea lăuntrică era aproape de vid. Mă simțeam extrem de singur, deși eram în general, înconjurat de lume, râdeam mult (dar undeva simțeam că nu e râsul meu, că e o mască și făceam parte dintr-un bâlci al deșertăcunilor). Simțeam că simptomele mele erau foarte asemănătoare cu cele descrise în cartea „Noaptea întunecată a sufletului” de Sfântul Ioan al Crucii (San Juan de la Cruz).

Mă blamam și mă învinovățeam permanent pentru toate problemele prin care treceam. Cred că aveam doar pe jumătate dreptate. O parte din problemele mele veneau și datorate celor din jur. Vorba lui Freud „Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă scăzută de sine, asigură-te că nu ești înconjurat de tâmpiți!"

Nu întâmplător atragi acei tâmpiți în juru tău, cred ... totuși ... însă mă străduiam cât mă ducea și pe mine capul, să fiu schimbarea pe care doream să o văd în jurul meu. Doream să simt iubire ca să mă angrenez într-o relație mai profundă. Simțeam totuși că nu pot iubi necondiționat. Cumva simțeam că doar eu doream să iubesc și să mă deschid și mi-era evident că de ex, pe Y, o puteam iubi mult mai mult când și ea era caldă, deschisă, blândă, dăruită. Când era rece, tăioasă ca un spin, dură chiar, absentă, cu mintea în 7 direcții, când simțeam că nu era cu mine cu adevărat, că nu mă dorea cu adevărat, că nu era deschisă să vorbească cu mine, să comunice, simțeam că nu o mai pot iubi plenar. Cumva și jocul ăsta al iubirii cred că se alimentează reciproc. Poți iubi un timp unidirecțional, fără reciprocitate, platonic, dar nu știu dacă poți iubi la nesfârșit așa așa cum ziceau unii maeștrii gen Osho, că e posibil. Eu nu am putut și simțeam cum pâlpâie acest foc al iubirii. Era întreținut cu greu și devenea un pic mai puternic când exista reciprocitate. Iubirea romantică nu știu dacă poate supraviețui la modul necondiționat. 

Y, uneori îmi arăta că mă place și făceam dragoste pasional, pentru ca apoi să se închidă complet în carapacea ei, evitând orice comunicare, orice oglindire, orice deschidere care să o poată vulnerabiliza. Am simțit că perioada aceea m-a distrus sufletește foarte mult. Eram într-o vrie lăuntrică și începusem deja să mă cam îndoiesc de tot și de toate, dar încă mai speram că poate poate e o fază trecătoare, că totul se va aranja într-un final. 

Deși mă rugam constant la Dumnezeu, Șiva, Tara, Kali și alte fațete ale lui Dumnezeu, mă raportam permanent la Dumnezeu, aveau o comunicare unidirecțională constantă cu Dumnezeu, îi mulțumeam mereu lui Dumnezeu, adeseori începeam jurnalul cu un gând către Dumnezeu și terminam cu o recunoștință față de Dumnezeu, simțeam tot mai mult că mă afund într-o mocirlă și începeam să mă îndoiesc de tot și de toate. Făceam tone de consacrări, toată viața mea era consacrată ... Ni se spunea că o consacrare ar trebui să dureze 24 de ore ca efect sau ceva de genul, pentru un anumit tip de acțiune. Însă eu consacram și mai des, iar din Anul 4, am început și Arta Binecuvântării. 

Eram într-un contact imaginar unidirecțional cu așa zisul Dumnezeu, aproape tot timpul, dar în fundul sufletului meu eram în Noaptea Sufletului, din care nu știu dacă am ieșit vreodată. Căci identificarea cu structurile efemere ale egoului, mențin ființa ancorată în iluzie, separare, frică. Și nici acum nu sunt mai liber. 

Văd că-l citisem pe Ouspensky cu Fragmentele dintr-o învățătură necunoscută și începeam să-mi observ mecanicitatea și tampoanele psihice, care mă împiedicau să mă obiectivez cu adevărat și mă făceau să trăiesc încă într-un turbion emoțional, ca o găină fără cap.

Despre încercările mele de a mă elibera din mecanicitate, voi vorbi pe larg în capitolul următor.

Articol terminat la sfârșitul lui Ianuarie 2024.

VEDEȚI AICI, DECLARAȚIILE LUI VALENTIN CONSTANTIN

 DESPRE VIAȚA LUI ÎN ASHRAMURI

AICI și Partea a 2-a a interviului.

Pe Valentin cred că l-am întâlnit și eu la Obor și la Dorobanți, posibil și în tabăra de VIRA de la Pipera din 99, despre care voi vorbi în articolul următor, cred. Confirm 100% ceea ce spune el despre perioada până în 2001, cât am fost și eu în mișcare. 

... Va urma ...

YOGA - Anul IV - Viața de Ashram 2 (SEPT 98 - AUG 99)

 ... Anii V, VI și Epilogul ... 

Cei 2 ani de ashram rămași, întâlnirile cu G,  primele îndoieli, mimarea detașării și a lipsei de gelozie, dezamăgiri, meditatiile de revelion, problemele cu continența sexuală, modul cum e promovată la MISA această continență, fără discernământ, renunțarea la curs, fetițele din Japonia, spectacolul de 8 martie, ziua lui G, prieteniile de atunci, hip hopul spiritual, ce facultate am făcut eu și cum am făcut-o, îndrăgostirile,  tabăra de Parapsihologie de la Herculane, cursurile de Shivaism, inițerile în Maituna și Saundarya-lahari (meditatia de 49 de zile cu lumânările, invocarea, yantra, medalionul de aur), Eneagramă și multe altele. Clarvăzătoarea Valentina de la Pipera. Practica tehnicilor conjucturale, 3-urile, auto-observarea, starea de prezență, Ouspenski si Gudjieff, Neale Donald Wasch ... si multe multe ale detalii picante din viata de ashramist.