YOGA - Anul IV - Viața de Ashram 2 (SEPT 98 - IULIE 99)

Continuare de la YOGA - Viața de Ashram - ANUL III (Oct. 1997 - AUG.1998)

Articol început în Aprilie 20024

Sfârșitul anului 98 este marcat în continuare de frământările mele, duse la paroxism în privința stilului aproape bipolar al lui Y de a mă face cu capul, începutul problemelor cu continența și a lipsei de rezultate  pe termen lung a practicilor de tip yoghin, dar și de începutul prieteniei ce părea pe viață cu L, un tip care inițial l-am simțit ca pe un frate și care mai târziu, după vreo 7 ani, a ajuns într-o fază de narcisism grețos, extrem, care-mi amintea de fratele meu din anii 2003, până în ziua despărțirii definitive de el, de prin 2016. Parcă era epidemie de narcisism sau poate că universul dorea să-mi transmită ceva: ce prost sunt eu și ce buni erau ei, că asta încercau să-mi transmită prin toate mijloacele. Și într-o oarecare măsură au reușit. Nu pot spune că am fost complet neatins ... m-a durut mult, dar despre perioada asta voi reveni poate, cu alta ocazie, mai târziu în viață. 

Începea pentru mine perioada de rupere gradată de marasmul MISA de influența toxică a ashramului și a lui Gibi, iar în acest proces, mi-au fost de mare folos învățăturile lui Gurdjieff venite prin cărțile lui Uspenski, cărțile din seria „Conversații cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch, cărți care, cel puțin ultimele, m-au șocat pozitiv, am simțit că m-au scos cumva din bula de vinovăție și de credințe yoghino-creștine care mă făceau să mă auto-resping maxim și astfel, încetișor să-mi recapăt o brumă de iubire și acceptare de sine, care în acele momente era destul de praf. 

Împreună cu L am început să am curaj să-mi exprim anumite îndoieli și să văd că și altcineva vedea logica în ceea ce spuneam și eram cam pe aceiași frecvență de undă.

Îmi amintesc că unele dintre primele discuții au fost legate de iubirea și de modul cum iubesc cu adevărat yoghinii, dar mai ales yoghinele, că ele erau subiectul dureros pentru noi. Observam că se folosea cu ușurință acest termen „iubirea”, dar după cum ne învățase Osho, dar și creștinismul, adevărata iubire era un ideal foarte înalt, pe care foarte puțini oameni îl trăiau cu adevărat, deoarece implica ne-condiționare, libertate absolută, lipsa geloziei, detașarea, non-atașament, iubirea aproapelui ca pe tine însuți, empatie, bun simț, sacrificiu de sine până la moarte, ceea ce presupunea un adevărat nivel înalt de conștiință, trăire, evoluție, lucruri pe care nu le observam cu adevărat la cei din jur. 

Observam că se știau teoretic aceste aspecte, dar ca trăire oamenii se prefăceau că trăiesc așa. Îți puneau măști de sfinți sau de înțelepți, se prefăceau că sunt detașați, liberi, evoluați, își puneau măști de evoluați și în realitate erau ca toți ceilalți. Faptul că citisei Biblia, pe Osho, participasei la o tonă de conferințe și știai care e comportamentul potrivit, asta nu însemna că și aplicai în practică acele învățăminte înalte.

Dacă Iisus spune, iubește-ți aproapele, iartă-ți dușmanul, dă și cămașa de pe tine, asta nu înseamnă că tu și poți trăi cu starea lui Iisus. Da, te poți preface că ești creștin, poți copia comportamente, poți dărui fără să simți cu adevărat, poți să te prefaci că iubești, că ești smerit, poți dărui cămașa de pe tine, poți ierta așa de fațadă, ca să  nu dai prost, dar tu în sinea ta să urăști, să-ți vină să le rupi capul cu dinți celor pe care-i ierți, să fii fals, să te minți pe tine însuți și pe cei din jur. Ce spune Iisus e un ideal de urmat, dar asta nu înseamnă că odată ce ai citit cum e bine să fi, tu, în secunda 2 și poți să fii așa. Este un proces, o evoluție c să ajungi la acel ideal, înțelepciune, profunzime, iar astea nu le capeți așa ușor.

Așa și cu idealurile yoghine: aveam tone de idealuri teoretice și țeluri către care aspiram, dar în realitate eram cam departe de majoritatea. Aspiram prin practica noastră să începem să ne amplificăm anumite calități, treziri ale ființei, treziri ale potențialităților latente, gen clarviziune, intuiție superioară, iubire divină, continență perfectă sau chestii mai umane la care eram deficitari, gen charismă, amplificarea memoriei, conexiune cu divinul, empatie, puritate, generozitate, dinamism, inițiativă, curaj, erudiție, elocvență, fermitate, forță, șamd. Însă deși uneori simțeam anumite activări temporare care ne dădeau un plus, poate din ceea ce urmăream mai sus, aceste treziri se stingeau rapid și reveneam la starea „larvară” anterioară ... 

Acest cuvânt „larvar” era unul folosit adesea în limbajul de lemn specific misan. Eram majoritatea niște larve, iar termenul era folosit în sens negativ, de parcă larva are vreo vină că e larvă. Există un timp al larvarității și o perioadă în care larva devine pupă, crisalidă, apoi prin metamorfoză, larva devine fluture, dar acest proces, cred că, oricât ne-am dori, nu se poate forța. Poate mă înșel ... nu știu. 

Yoghinii zic că practicând yoga, faci procesul mai rapid. Personal cred că toate au vremea lor și nu trebuie să judecăm sau să grăbim nicio etapă. Apoi, fiecare om e diferit și nu există formule universale aplicabile universal, care să determine treziri bruște, rapide, tuturor. Ba dimpotrivă, aș zice că poate, forțarea unei treziri poate fi periculoasă. Nu odată am auzit de oameni care și-au forțat trezirea energiei Kundalini, iar apoi au rămas cu sechele. 

Dacă o anumită trezire fizică sau energetică nu este însoțită și de o conștientizarea adecvată, de un nivel de conștiință adecvat nivelului atins, riști să o iei razna pe câmpii.

Apoi, un alt subiect care ne frământa mult, era cel legat de continență. Ne era foarte greu să fim continenți. L a intrat în relație cu C (prietena despre care am vorbit în capitolul anterior) și treceam amândoi cam prin același tumult emoțional, deoarece și C și Y erau curviștine de MISA, împrăștiate în toate direcțiile, „iubire” maximă, dar care lipsea cu desăvârșire sau multă imaginație că ele iubeau, care „fuzionau amoros” aparent detașate și lipsite de gelozie cu cine le făcea să li se frământe păsărica ... scuze, inima, iar noi sufeream ca proștii, încercând să ne dăm mai puternici decât eram, dar în același timp miroseam impostura. Le vedeam că nu sunt ceea ce spun, că sunt ipocrite, că nu simt ce zic că simt, că mimau evoluția, că mimau calitățile ideale către care tindeam să le obținem. 

L cel puțin, în anii ce au urmat a testat-o maxim, până la paroxism pe C, să-i scoată figurile de detașată și evoluată din cap. A înșelat-o și el cu zeci de fete, uneori doar așa din răzbunare și bineînțeles a făcut-o și el cu capul pe ea, așa cum și ea l-a terminat inițial. Parcă-l văd: „da, te crezi detașată, evoluată, lipsită de gelozie? Ia de aici” ... i-a dat să zacă ... A plâns C râuri de lacrimi, dar totodată fututul împrăștiat al lui L cu o grămadă de misance și nu numai, continența de aiurea,  i-a adus și căderea în narcisismul grețos de mai târziu. 

El și era un sex simbol al MISA, folosit ca model în revista Yoga Magazin la un moment dat. Era frumos ca bărbat ce-i drept, mușchiulos, bronzat, cu părul negru, lung cârlionțat, ochii negrii, dantură perfectă ... Dar la începuturi era moderat, curat, bine intenționat. Mai târziu recunoștea cu un râs zgomotos diabolic, că a ajuns un escroc sentimental, dar că face toate jocurile astea conștient ca să le cardească pe proaste. Și din păcate, majoritatea femeilor care mi-au plăcut mie, el le-a vrăjit și le-a „iubit”. Asta e.

Continența pe genunchi, așa cum e practicată la MISA, este o tehnică periculoasă. 

Nu neg continența ca tehnică de evoluție spirituală, deoarece taoismul vorbește despre modul cum ar trebui practicată și beneficiile acesteia, însă ca să o poți practica cu adevărat, cred că trebuie să fii în inimă, foarte afectiv, foarte iubitor și/sau să practici foarte mult tehnici de transmutare și sublimare, cu o disciplină de fier, ceea ce nu ai mereu timp sau rareori poți să-ți impui un ritm susținut a la long, să lucrezi asane, meditații, pranayame, bandha-uri sau vizualizări care să-ți sublimeze potențialul creator. 

În vechime, această tehnică era practicată mai degrabă la curtea regelui, de potențații financiar care aveau sclavi și-și permiteau luxul unei practici susținute. 

Apoi există oameni și oameni și tind să cred că zodiile de pământ și/sau de apă, au un potențial sexual mai mare, mai greoi de sublimat decât zodiile de foc sau de aer. Eu de exemplu, deși practicam la greu, nu simțeam că pot sublima. 

Chiar la începutul lui 99 am făcut un tapas de o săptămână special (eu cu L și WC), să vedem dacă funcționează tehnicile: o oră de udiane (Udhyana Bandha) și Nauly Kria 2 ore. La sfârșitul tapasului am avut poluție nocturnă, așa că am cam început să-mi bag poola în tehnicile MISA, să nu dau vina dar pe mine, ci pe tehnici în sine. Practicam perfect Nauly și Mayurasana (în care ajunsesem să stau 2 minute), Scorpionul (și în ăsta stăteam vreo 3 minute), dar și statul pe cap Shirshasana (20 min) și Oli Mudras. Ajunsesem să fac clipe de prezență cu tehnica ceasului, fără să-mi zboare atenția, până la 20 de minute. Se ziea că dacă reușești 3 minute ești mega șmecher ... Ei bine, nicio șmecherie ... 

Dar nu m-am lăsat și am făcut un alt tapas de 5 ore de Udiane, timp de o săptămână ... Nu am realizat nimic așa că m-am ambiționat să țin un tapas de 3 luni, numai cu asane grele. Un tapas pe care l-am ținut până la tabăra de Vira de la Pipera, cu Narcis Futălău. Voi scrie mai jos ce am realizat și acolo.

Ți se dau tot felul de astfel de idealuri care să-ți mențină mintea ocupată, să ai impresia că faci ceva deosebit pentru tine și umanitate, că devi o persoană mai bună, iar tu te chinui și bagi mult efort, timp, energie, suferință, iar atunci când atingi acele idealuri nu găsești nimic deosebit ... eventual un gol al visului împlinit. Și astfel ești ocupat, calmat, așezat în banca ta, nu te agiți, nu ripostezi, nu faci nimic decât să tragi de tine în asane, meditații șamd și speri să te schimbi tu ca să se schimbe lumea. 

Poate în cazul unora a funcționat șuntarea asta spirituală și au devenit niște ființe mai bune, mai evoluate, însă ființe cu mari probleme emoționale de acasă, cam au nevoie de psihoterapie. Bineînțeles că aflat în postura asta de om cu stimă de sine scăzută, atragi tot felul de abuzatori, de narcisiști sau mai bine zis ei te miros și se apropie, iar tu îi tolerezi. 

Unul dintre aceste mari idealuri fără de care nu erai considerat yoghin adevărat, mascul shivaic adevărat, era să fi continent. Era mare rușine, dacă tu, un vira, erou spiritual, nu reușeai să fi perfect continent. Însă cu timpul am înțeles că este la fel de greu să fii perfect continent ca și bărbat, pe cât este ca femeie să-ți sublimezi și să-ți transmuți ciclul. Asta era o alta tehnică pentru a atinge un ideal aproape imposibil, predată femeilor prin cărțile scrise la ordinul Gibonului, dar care apar scrise sub numele lui.

Deci sunt niște tehnici foarte dificile, practica necesită o disciplină riguroasă și un nivel de vibrație mai înalt, pe Manipura cel puțin, ideal de la Anahata în sus, totuși. Ca să fi pe Manipura ca nivel, nivelul tău de motivație legat de onoare, demnitate, trebuie să fie maxim, ca un japonez samurai, pentru care onoarea este sfântă, iar pe Anahata, tot ce faci e din suflet și te dărui pentru ceilalți, uneori până la sacrificiu de sine și nu ca o corvoadă, ci pentru că asta te împlinește cu adevărat ... „tu” dispari. Deci ușor de spus, greu de trăit așa ceva.

Practica incorectă pe nivelul pe Svadisthana, cel al căutării plăcerii și evitării durerii, în care majoritatea oamenilor se bălăcesc, poate duce la fenomene de mediumitate și posedare de paraziți sugaci de loosh sexual, gen succubus sau incubus, fenomene de prădătorism sexual în care ești înnebunit/ă să faci sex oricând, cu oricine, oricum, apar deviațiile sexuale, dar și fenomene de cristalizare a acestor energii nesublimate, sub formă de chisturi fizice și alte probleme în zona sexuală, gen senzații de durere și/sau presiune surdă în zona abdominală, sub ombilic, senzații deranjante care-ți dau o stare de iritare constantă. Nu mai vorbesc aici de bolile cu transmitere sexuală, care pe acel nivel de vibrație, proliferează. Sincer, deși nu am aprofundat cazuistica, intuitiv, cred că pot apărea și probleme psihice diverse, datorate acestor energii nesublimate.

Dar la MISA nu se spune nimic despre aceste posibile aspecte negative datorate unei practici incorecte. Ba dimpotrivă, se promovează continența ca fiind ceva absolut posibil, ușor chiar, o normalitate și nu o excepție ... 

E o tehnică regală, nu o tehnică pentru tot omul ... părerea mea.

Pe la mare și pe la alte tabere, se răspândeau flyere oamenilor de rând de pe stradă, în care se promova continența, cumva ca o metodă de a atrage și mai mulți botaniști în mișcare. „Vrei să fii ciumec, să stai în erecție 8 ore și să oferi iubitei 10 orgasme? Învață continența ...” Mi se pare o abordare absolut iresponsabilă. Aceasta cred că e o tehnică ce ar trebui predată în mod privat, celor mai dedicați, disciplinați, dăruiți discipoli, care chiar pot practica așa ceva, cum trebuie.

Acum, în Taoism, calea continenței este mult mai puțin rigidă și echilibrată. Cumva se pune accentul pe a urma o cale de mijloc. Nici să risipești excesiv sămânța, dar nici să te ții la modul infinit. Acolo se recomandă o anumită disciplină, hrană și o atenție nuanțată, acordată subiectului, pe vârste. Ceea ce mi se pare corect. Unul e potențialul tău sexual la 20 de ani și altul la 50. Recomand în acest sens cartea lui Daniel Reid - Tao pentru sex și longevitate.

Mi-a fost greu să mă echilibrez pe subiect și încet încet am realizat că pentru mine și programul meu, această tehnică nu e fezabilă. 

Îmi amintesc că la Tabăra de vira din 99 de la Pipera, realizată ca un hei rup muncitoresc, sub ghidajul lui Narcis Futălău, violatorul din Carpați, pe lângă faptul că băgam muncă fizică la rupere, 8 ore pe zi, muncă de salahori, de negrii pe plantație și cu mâncare lipsită de nutrienții absolut necesari unui astfel de efort, dimineața mai băgam și program de asane viraice vreo 2 ore ... adică cele mai solicitante asane învățate la MISA (Virasana - postura eroului, Chakrasana - Podul, Vrihikasana - Scorpionul, Shirshasana - statul pe cap, Mayurasana - postura păunului, Dandasana, plus anumite respirații pe care Narcis ni le-a predat atunci, care erau cumva „pe sub mână”, fără ca Gargarian să știe. Una din tehnici era Bhastika, respirația focului și alta Kapalabhati. Tot ce făceam acolo era menit să ne solarizeze, să ne ajute să transmutăm și să sublimăm potențialul sexual, să devenim mai masculini. 

Toate bune și frumoase, doar că eu am visat în ultima zi  că-mi făceam singur amor oral și am avut poluție nocturnă ... Asta după o tabără de 7 zile extrem de solicitantă și intensă în care în mod normal trebuia să fiu sublimat până la Dumnezeu și înapoi.

I-am spus lui Gibi ce am visat și ce problemă am avut și mi-a recomandat anafrodisiace, deoarece se pare că potențialul meu sexual era prea debordant și că simboliza și o problemă narcisistă. La vremea respectivă, majoritatea abordării misane punea accent pe afrodisiace, cum să devenim și mai sexuali, mai efervescenți, iar mie îmi recomanda anafrodisiace. Eram zen. Dar mă simțeam ca o oaie neagră.

Iată AICI câteva răspunsuri pe subiectul Continenței MISAne oferite de un călugăr tibetan, dar și „Crearea legăturilor magice prin continență la MISA”.

Ca o paranteză : o chestie m-a marcat totuși la acel curs de Vira: filmul Matrix. Filmul vieții mele. Numărul 1. Filmul pe care l-am văzut cred de vreo 15 ori. Filmul nu apăruse încă la cinematografele din România. Cineva a reușit să-l tragă de pe net la o calitate execrabilă. Eram totuși în 99. Cineva îl filmase în sală în SUA, apoi la pus pe net, iar noi ne uitam în premieră la acel film. 

Eram undeva pe acoperișul sălii de la Pipera, iar eu nu am prins filmul de la început. Ci undeva din momentul în care Neo era scos din apă de acel braț robotic al navei Nabucodonosor. Deși nu prinsesem începutul am înțeles cumva intuitiv despre ce era vorba și m-am conectat complet la film. Vorbele lui Morpheus de după scena aia, au fost ca un ciocan pneumatic în creierul meu. 

Am rămas aproape blocat pe parcursul filmului, șocat că există un film care să spună atâtea adevăruri despre realitate. Nu-mi venea să cred. Parcă venise marea trezire a umanității ... 

După film am intrat într-o stare meditativă foarte profundă și vreo 3 ore am fost cumva transcendent. Fusese un film zguduitor și încă de atunci i-am prins esența, aproape complet. 

Sigur, filmul e plin de simboluri cap coadă, la fiecare imagine aproape, este înțesat de profunzimi și înțelesuri pe care le-am descifrat încetișor în anii ce au urmat. Este poate printre puținele filme care le-aș putea privi oricât și de la care învăț mereu câte ceva nou. Vedeți AICI câteva dintre ideile mai profunde ale filmului.

Este filmul care mi-a marcat viața cel mai mult și după cum zicea și Keanu Reeves, acest film este de fapt, un documentar, pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit.

După aceea am fost să văd filmul în premieră în România, la cinema Cotroceni, deci am fost printre primii din țară care am văzut acest film. De fiecare dată când l-am văzut, mai ales prima parte, m-a marcat grav ca și idee, iar apoi, adevărurile spuse în film într-o formă simbolică, am înțeles că pot fi reale la propriu ... suntem generatoare de loosh pentru unele specii care se hrănesc cu așa ceva, iar întreg sistemul, întreaga „realitate” un fel de simulare pentru suflete, care generează această psihozimă pentru paraziți.

Revenind la practica yoga, din momentul ăla a cam început să mi se rupă tot mai mult de yoga misană și să fiu super sceptic. În plus la cursurile de yoga începuseră să se predea niște chestii destul de departe de nivelul meu de percepție și de trăire. Revelarea vieților anterioare a fost sigur în anul 4. Exista genul acela de cursuri, cum ar fi cel despre invizibilitate, care mi se păreau de noaptea minții. Ok, dacă tot spui că e ceva real, demonstrează-mi, nu mă mai aburi cu texte. 

Eram încontinuu bombardați cu noi tehnici, noi teorii, noi mantre, noi abordări, noi tradiții, noi unghiuri ... săptămână de săptămână încă ceva nou. Plus că mai mergeam și la Shivaism și Eneagramă și am mers și la 3 stagii de Parapsihologie cu Claudiu Trandafir, dar asta la finele lui 99  ... Mă simțeam ca rața prin apă și aveam senzația că nu am cum să asimilez atât de multă informație și să și practic, iar acumularea de informație în provoca „indigestie” intelectuală. Simțeam că este prea mult, iar asta e mai degrabă ceva negativ decât ceva pozitiv. 

Cumva în sinea mea amânam momentul unei practici mai așezate cu o anumită tehnică, deoarece doream să le știu pe toate înainte să mă apuc.  Era un fel de lăcomie spirituală și o foame de cunoaștere intelectuală, care la un moment dat a avut un efect de recul: deveneam refractar. Da, mergeam la cursuri, dar nu prea mai puteam asimila. Notam mecanic cât mai mult, acumulam cursuri, cărți, conferințe, în speranța că va veni și momentul când voi putea să practic mai intens o chestie din miile predate. 

Plus că deveneam tot mai sceptic așa că dădeam cu reject tot mai mult la multe dintre informațiile aflate. 

Revenind la relații și continență ... aflam atunci, în 99, cu stupoare și durere, că Y făcuse threesome în diverse combinații (două fete și un bărbat și o fată și doi bărbați) și de asemenea avusese nenumărate aventuri cu diverși, pentru ea fiind ceva absolut normal. Înțelegeam cum curvăsăria cu parfum spiritual era ceva absolut firesc la MISA, iar eu mă simțeam retrograd, învechit, nealiniat cu acest curent progresist din punct de vedere sexual. Îmi dădeam seama cât de naivuț și idealist eram și mă durea. 

Ce iubire, ce transfigurare, ce consacrare? Depravare ... cap coadă. Eram scârbit de textele și teoria neaplicată și diferența de la cer la pământ între ceea ce se transmitea sau imaginea pe care doreau s-o transmită misanii și ce se punea în practică. 

Printre cei cu care făcuse amor Y erau VIPuri mari din MISA, deci e clar că problema era și la vârf. Y n-avea nicio treabă cu etapele „amorului transfigurator extatic” promovat de MISA, nu-i dădea nicio importanță. Dacă ar fi învățat ceva de genul de la VIP-urile MISA m-ar fi inițiat și pe mine, ar fi fost ea cea care să mă învețe, să mă corecteze, că vorba aia era infinit mai experimentată decât mine și mai mare cu 3 ani și la curs cu 3 sau 4 ani mai mare, dar nici vorbă de așa ceva. Eu mă simțeam ca un sectant din ăla prost cu Biblia în mână, în vizite la curvele din filmele porno. Mi-a zburat gândul la filmul Orgazmo ... lol. 

Am trecut prin niște momente de durere sufletească duse la paroxism în acea perioadă. Îmi aduc aminte că mergeam ca un nebun pe străzi, chinuit de durere și-mi ziceam că nu mai suport, nu mai vreau să simt. Mă zvârcoleam într-un iad al durerii și mă rugam la Dumnezeu să nu mai simt așa ceva, că nu mai pot duce. Cred că rugăciunile au fost ascultate, deoarece încet încet nu am mai simțit.

La fel am mai cerut odată să nu mai simt chinul în privința lui O. Simțeam că mă doare prea tare neîmplinirea iubirii în privința ei și am cerut cred, să simt din nou când voi fi pregătit. 

Cred că atunci a murit o parte din sufletul meu sau s-a fragmentat sau ceva, deoarece din perioada aceea nu am mai simțit la fel de intens și nu m-am mai îndrăgostit ca atunci. Au mai fost câteva momente de aprindere sufletească de scurtă durată, dar nimic comparabil cu ce am trăit în anii aceia: un foc arzător dureros, nimicitor, aproape până la delir, în inimă. A dispărut agonia, dar a dispărut și extazul, căci cele două merg mână în mână. Sunt două fețe ale aceleiași monede. 

Amenințarea că vom merge la Gibon să ne dea binecuvântarea relației, a mai îmblânzit-o un timp pe Y și a fost mai normală o perioadă, până a plecat în Japonia sau cel puțin a avut mai puține oscilații ca de obicei. De prin Feb 99 a început să fie doar cu mine, până la faza cu Japonia.

Am și ajuns la Gibi împreună cu Y și i-am zis că suntem foarte atrași unul de celălalt, iar el ne-a întrebat cum stăm cu iubirea. I-am spus că vrem să ne iubim foarte mult, iar el ne-a da câteva sfaturi cum să amplificăm iubirea dintre noi: să fim sinceri, deschiși sufletește, să fim prieteni, să comunicăm foarte mult, să ne plimbăm împreună periodic, să facem meditații pe muzică la unison, identificări (priviri ochi în ochi), întâlniri în astral, să urmărim să ne simțim de la distanță, să ne mentalizăm de la distanță. Ce să mai, omul era bun la dat sfaturi și sunt de acord cu el, dar nici el nu aplica ce ne recomanda nouă și făcea sex fără iubire, la greu. 

Nu am reușit decât parțial aceste lucruri. Nu am reușit faza cu întâlnirea astrală sau să ne mentalizăm de la distanță.  Sufletul meu era zdrobit și mă străduiam să-mi recapăt încrederea în ea. Dar Gargarian a zis că ne susține subtil relația, așa că eram acoperiți ... lol ... Atât de acoperiți am fost, că în Japonia, Y s-a „îndrăgostit” de un moș cu bani, iar mai târziu, a ajuns și la montă la Gregarian. Iubire mare, relații stabile ... Voi zice mai multe în Epilog, dacă voi ajunge acolo cu scrisul, că mai sunt multe povești.

Mi-am notat în jurnal că în aceiași zi am văzut filmul „The Truman Show” împreună cu Y , realizând cât de inițiatic este și că aveam o stare de hiperluciditate și atenție, o stare de libertate lăuntrică și o trezire puternică a sufletului care ne-a entuziasmat ca pe doi copii. Ne uitam pe stradă ca și cum eram pe o scenă a vieții, iar ceilalți actori în filmul nostru.

Un alt ideal pentru mine la acea vreme era atingerea mult râvnitului și trâmbițatului orgasm fără ejaculare. Personal nu am reușit niciodată să obțin vreo senzație cât de cât apropiată de orgasmul veritabil, cu ejaculare. Cel mult am obținut poate, niște fiori asemănători cu senzația când faci blocajul urinar sau când faci pipi după ce te-ai ținut mult timp, adică niște fiori pe coloană și atât. Adeseori făceam blocajul mecanic cu mâna, ca să împiedic să iasă sămânța, care cel mai adesea se ducea în vezică și nu rezolvam nimic. Doar că această abținere și frică de a ejacula ca un om normal, atâta amar de vreme, vreo 8 ani, mi-a creat la nivelul zonei abdominale o stare de presiune și disconfort, care nici acum la 22 de ani de atunci, nu a dispărut complet. Am momente când o simt mai intens și momente când o simt mi puțin. Am o sensibilitate mai mare în acea zonă. mi-m făcut și ecografie să mă asigur că nu este vreo tumoare ceva, dar nu, este doar ceva energetic, un blocaj energetic.

Atunci am început să am primele îndoieli și legat de continență. Vedeam că în mod normal și ea se apropia de orgasm când și mie îmi venea să ejaculez, iar eu prin faptul că mă opream și încercam să controlez asta, nici ea nu ajungea la orgasm. Mai târziu am reușit totuși, în cealaltă relație să ofer iubitei orgasm și fără să ejaculez eu. Nu mai știu dacă în cea cu Y am reușit acest lucru. 

Nu vreau să demonizez complet continența, deoarece are și aspecte pozitive când este realizată cu măsură, echilibrat, conform filozofiei taoiste. Pe mine m-a ajutat mult să fie stăpân pe mine, să-mi controlez impulsul ejaculator în 90% din cazuri, să duc femeia la orgasm în primul rând, să nu ejaculez ca animalul în femeie după 2 minute, ci să mențin dorința de a ejacula și 3-4 ore. Asta face și femeia să se relaxeze sau să se abandoneze energiei, să se miște în voie, să-și dea libertatea de a se dezlănțui fără a-i fi frică că bărbatul ejaculează în ea și o lasă gravidă sau o obligă să ia pastile anticoncepție, care te termină hormonal sau și mai rău, să ajungă la avort, în caz că ai scăpat ceva „micșunei” în ea fără să-ți dai seama și să nu știi sigur. Calitatea actului sexual este maximă, folosind continența cu cap. Totodată cred că e o chestie foarte masculină în pat, să dai dovadă că-ți poți stăpâni energia, impulsul ejaculator. E ceva foarte shivaic, solar (vorba misanilor) și atractiv pentru o femeie.

Ca o concluzie legată de continență: consider că adevărata cale este cea de mijloc. Ideal este sa poți să ajungi sa transmuti si sa sublimezi întregul potential vital si sexual, în energii mai înalte, mai spirituale (fiind o cale regala de evoluție spirituala), dar pentru a face acest lucru nu este asa de simplu pe cat se spune si se vrea. Nu toată lumea are timp sa practice yoga sau alte cai spirituale menite sa ajute la transmutarea si sublimarea acestui potențial.

Deci poate că, indicat ar fi ca din când in când, când nu reușești sa transmuti si sa sublimezi sa mai dai drumul la supapă, fără a face excese totuși (așa zisul tantrism gri). Corpul dă oricum drumul la supapă ca vrei tu sau nu, prin polutiile nocturne si dacă tot o face, de ce sa nu faci din asta un gest conștient, de care sa te bucuri împreuna cu ființa iubita? 

Dacă nu vrei copil totuși, fă asta în afara perioadei de ovulație (4-5 zile înainte și după ziua de maxim de ovulație ... trebuie să mențineți un calendar). Iar ca să fiți și mai siguri, nu ejaculați în femeie cu 2 zile înainte și după ziua nityiei ei, adică în ziua care corespunde fazei lunare în care s-a născut. Într-o lună sunt de obicei 2 perioade de maxim al ovulației, iar tradițiile asiatice, mai ales cele din shivaismul cașmirian spun că femeia e cea mai fertilă în perioadă care corespunde fazei lunare în care s-a născut. Dacă de exemplu s-a născut de pătrar, atunci și într-un pătrar și în celălalt, este bine ca cel puțin 2 zile înainte și după pătrare, să nu ejaculați în interiorul femeii. Dacă pătrarul corespunde cu ziua din calendar când nu ar fi la ovulație, este cu risc. Deci, cel mai bine ar fi ca faza lunară să fie în concordanță cu calendarul ovulației în ambele situații: și dacă vreți să concepeți și dacă nu vreți. Sper că ați înțeles raționamentul.

Cumpătarea este cheia, calea de mijloc și ascultarea cu sinceritate a corpului (aceasta îți spune dacă este bine sa ejaculezi sau nu) ... Eu așa simt lucrurile. mai ales de la o anumită vârstă clar simți clar că nu întotdeauna îți vine să ejaculezi, așa că e bine să nu ejaculezi, dacă nu simți să o faci. În cartea recomandată mai sus, „TAO pentru sex și longevitate”, se oferă anumite ghidaje orientative, pe care fiecare om și le poate adapta tipologiei lui. Părerea mea.

Mi-am dorit mult ca Eneagrama să fie acel instrument care să-mi obiectiveze cel mai profund tipologia psihologică cea mai profundă, însă eu m-am regăsit aproape în toate tipologiile, care ar fi o chestie a devotului, ca tipologie ... cică. Devotul, Mediatorul și Artistul mi-au ieșit cel mai mult ca punctaj ... La fel și cu harta natală din Astrologie și cu tipologiile de personalitate din ultimele teste psihologice cele mai șmechere de pe piață. La fel și cu alte teste de personalitate. Există foarte mult Efect Barnum implicat și mulți vânzători de iluzii. Dacă fac de 3 ori acele teste îmi ies personalități diferite. Sunt fascinante de studiat, dar e și multă barbologie. 

Legat de Astrologie, personal cred de exemplu, că exista ceva adevăr în ea, posibil atunci când era făcută pe 13 case inegale, deoarece, din ce am înțeles, în anumite zodii, soarele nu zăbovește la fel de mult ca în altele. Ofiucusul de exemplu, o zodie eliminată din calendar, are doar câteva zile. Este clar că există 13 luni într-un an, că o fază lunară are 28 de zile, iar 28x13=364 ... o zi este una de hiatus, iar unele tradiții o plasează la 1 Aprilie, când era cu adevărat trecerea între ani, înainte de schimbarea calendarelor. Și e mai logic așa, deoarece cam de la 1 Aprilie începe cu adevărat, cel mai des, primăvara. Sau poate și mai bine ar fi după echinocțiul din 22 Martie, când este și un moment astrologic important, căci din acel moment ziua e mai lungă decât noaptea.

Cred că toate aceste instrumente, gen Astrologie, Eneagramă, Tarot și alte „arte” divinatorii, pot fi niște instrumente utile pentru anumiți oameni care au o anumită empatie, inuiție sau clarviziune, care simt și văd anumite lucruri, dar nu le pot exprima, iar aceste instrumente oferă un cadrul intelectual structurat care poate fi de folos, în exprima într-un mod mai coerent aceste trăiri intuitive. 

Revenind la Y și ashram. În acea perioadă am început să conștientizăm că o mare parte din problemele noastre au și o bază concretă: lipsa banilor. Așa că am început în Ian 99 să lucrăm pentru prima dată în direcția asta, folosind Legea Realizării Perfecte și curentul subtil colorat verde financiar și să jucăm la Loto 6 din 49. Eram ferm convinși că nu există nimic întâmplător pe lume și dacă ne punem focalizarea, ambiția, dorința, putem să schimbăm realitatea după cum credeam noi, să sucim mâna universului la spate, să ne dea ce vrem noi. Era suficient doar să eliminăm gândurile negative, să le blocăm, să schimbăm programarea că nu merităm și plini de elan și entuziasm am purces la drum. 

O altă direcție în care am pompat multă încredere, dorință, speranță și în care am luat-o în gură la modul total, de foarte multe ori de atunci încoace. Deci cu 10 ani înainte să apară filmul Secretul - Legea Atracției, care a revoluționat conștiința de masă, eu deja practicam și am reușit să realizez că lucrurile nu sunt chiar așa ca-n filmele mele mentale. 

Documentarul e bine făcut ... da speranță, dar cei care au practicat ce spun cei de acolo or să vadă că apar și nuanțări, obstacole, că nu totul e așa de simplu ... uneori merge alteori nu merge, uneori ți se permite împlinirea unui vis alteori nu. 

Exista și o karma, o soartă, o misiune a sufletului, exista și o conștiință colectiva peste care e greu să treci adeseori. Nu e așa de ușor să atingi acel bob de muștar de credință pură care poate mișcă munții din loc. Trebuie să ai o minte focalizata, antrenata, perseverenta în atingerea scopului propus (zi de zi să mentalizezi), pasiune, credință în ceva că vei reuși (în Dumnezeu, în Iisus, în Satan, într-un talisman, într-o persoana, în ceva , orice, că acel vis sau dorință ți se vă împlini ... credința e cea care ajuta, nu în ceea ce credeți, nu suportul credinței voastre este cel care vă împlinește visul) ... Sunt niște condiții pe care majoritatea oamenilor nu le îndeplinesc. Nu este ușor să rupi anumite condiționări mentale subconștiente. Nu este ușor să te eliberezi de lanțurile sclaviei mintii. Asta descoperă cei care practica. Cert este că se merita încercat și mulţi au reuşit. Aşa că nu vă descurajaţi dacă nu vă iese din prima. Şi încă ceva ... Ai grijă ce-ţi doreşți că s-ar putea să se întâmple!!! (în acest sens vă recomand comedia Bedazzled - Pact cu diavoliţa).

În acea perioadă am început să citesc „A 4-a Cale” de Ouspensky, o carte (cea cu copertă galbenă, din prima ediție) care pentru L era un fel de Biblie. O citea ca disperatul, din scoarță-n scoarță, era subliniată și purtată la el mereu. Și așa a fost vreo 5 ani cel puțin după aia. Așa că împreună L am început să practicăm tot felul de tehnici conjuncturale care să ne aducă atenția în prezent, să ne stimulăm dubla atenție pentru ca astfel să începem să ne observăm tiparele mentale subconștiente, programele și să ieșim gradat din ele. Făcusem niște bilețele în care notasem fel și fel de metode pe care să le practicăm în ziua respectivă. Le băgasem într-o căciulă și dimineața trăgeam unul dintre bilete.

Observasem că dacă practicam o anumită tehnică mai mult timp, tindeam să devenim mecanici, neatenți așa că ne-am zis că poate, elementul de noutate ne va ține mai mult prezenți.

O parte din tehnicile conjuncturale ne-au fost inspirate de Eugenie Pârț, dar unele le-am conceput chiar noi 2, eu și L. Iată AICI câteva dintre ele. 

Unele din primele auto-observări ne-au făcut să remarcăm anumite tendințe inconștiente, pe care le-am pus cumva într-o ordine a importanței. 

Nu le mai știu exact pe toate dar îmi amintesc punctul 2 și 3. 2-ul era tendința de a monopoliza discuțiile, de a vorbi peste ceilalți, iar 3-ul era să spui despre tine cât de bun ești tu, totul se întorcea la tine. Cumva, exista tendința reflexă în noi de a aduce mereu discuția la noi, dându-ne pe noi exemplu de cât de buni fusesem sau eram. Ne era bineînțeles mai ușor să observăm aceste lucruri la ceilalți și adeseori ne uitam unul la altul și ziceam: „2”, „3” ... Doar noi știam ce însemna. 

Încercam să ne obiectivăm unul pe celălalt și aveam și un mod de atenționare de a face un zgomot din degete prin care ne întrebam: „ești mă?” „Unde ești cu gândurile?” Adeseori urmăream să mergem pe firul gândurilor să vedem ce a determinat pierderea atenției din prezent sau dubla atenție, care se întâmpla aproape permanent, iar cel mai adesea descopeream mintea maimuță care pornea de la un stimul exterior, un zgomot, ceva ne distrăgea, iar apoi de la acea distragere, mintea pleca dintr-un subiect în altul până ajungeam la chestii fără nicio legătură cu nimic, un fel de telefonul fără fir, iar mintea făcea și face asta continuu. 

Am făcut aceste exerciții multe luni și nu am observat nicio îmbunătățire, cel puțin nu la mine, ba dimpotrivă aș putea spune în cazul lui L. El devenise excesiv în a practica 3-uri, pe care avea impresia că le controla pentru că le observa și părea că joacă conștient acele roluri narcisiste în esență. De fapt asta era tendința lui naturală, firească, iar acum lăsa impresia că de fapt e în control. Nu era ... Deloc. 

Ani mai târziu devenise extrem, dar extrem de narcisist ... cât de bun era el și ce prost eram eu ... 

Ne simțeam însă șmecheri și chiar așa ziceam: noi urmăm calea spirituală a șmecherului. Asta era a 4-a Cale și am impresia că așa o numea Gurdjieff.

A fost însă o practică frumoasă, cât a durat, însă nu știu dacă este cu adevărat o soluție nici asta.

Observarea cu atenție a celor din jur, dar și a noastră ne-a făcut să realizăm că avem cu toții multe tare, multe probleme de rezolvat. Ne-au apucat și revoltele interioare și rebeliunea și la un moment dat am și început să cântăm hip hop spiritual. Nu mai știu exact când, dar cred că spre sfârșitul anului 99. Pe măsură ce citesc jurnalul îmi mai amintesc unele lucruri și le voi consemna într-o relativă ordine cronologică.

Pe L l-am îndrăgit mult și l-am considerat un fel de frate spiritual, îl admiram mult și cu el am reușit să fac niște hei-rup-uri pe care singur nu aș fi reușit să le fac. Măcar așa mi-am scos din sistem ideea că eu sunt defect ... Am tras de mine ca disperatul o bună perioadă de timp, iar efectele practicii erau mai mult decât anemice și efemere.

Citind acum în jurnal mi-am amintit de faptul că am fost prins îmbrățișându-mă cu Y în timpul programului de asane și am primit pedeapsă să nu merg la Herculane în anul acela, ci să stau să păzesc ashramul. Dar eram deja destul de sătul de vacanțe spirituale solicitante și texte, așa că-mi doream solitudine. Eram super relaxat. 

De asemenea, încă un striptease de care am uitat, făcut de mine și L de 8 Martie, cadou pentru fete. Iar ele m-au răsplătit cu niște poze deosebite.

Nu mai știu sigur, dacă tot în 8 Martie 99 sau în 8 Martie 2000, a fost spectacol la Sala Palatului, organizat de MISA pentru tot publicul larg. În acel spectacol, am impresia că am avut rol de Serafim, într-una din piesele de teatru ale Sofrozinului. MISA era pe val și se considera atotputernică. Credea că lumea va fremăta de nerăbdare să intre în MISA. MISA avea bani în acel moment, avea bani mulți, mulți de tot ... cu toate astea, taxele la toate cele, tot creșteau și deveneau tot mai împovărătoare.

 Tot atunci, în Feb. 99 era pe terminate ashramul Rădăcini, iar fratele meu, R, dorea să vină în ashram. Uitasem. Nu a mai venit. Cred că lui i-ar fi fost mai necesară decât mie această experiență, dar era prea fricos să încerce.

Tot atunci văd că am aflat pentru prima dată de Vipassana, dar era cu totul altceva de ceea ce am învățat 5 ani mai târziu, în 2004, în Turcia, când am participat la primul meu curs de 10 zile. Dar despre asta voi vorbi la momentul potrivit, la capitolul dedicat acestui subiect important, dacă o să mai am zile de la Dumnezeu și timp s-o fac.

Începeam să cred că Gibonul este o ființă care se auto-halucinează că e maestru eliberat, că e un tip care are multe informații teoretice, iar practică puțină și că modul cum sunt interpretate adevărurile predate nu sunt neapărat modul ideal sau nu sunt aplicate cum trebuie. Mă îndoiam de transformările reale ale ființelor care erau la curs asta și pentru că reușeam să văd în mine cât pot fi de ipocrit, de fricos, de slab și cum puteam specula teoriile, având cunoștințe tot mai multe și mai diverse prin care-mi puteam justifica tot mai elocvent starea „larvară” în care mă găseam, părând un mare „iluminat” în viață și un erudit (sferto-doct de fapt) de excepție. Realizam că pot și am putut convinge ființe cu o minte mai slabă ca mine și un discernământ mai mic, de ideile mele, chiar dacă nu cunosc adevărul ultim, să mă auto-halucinez că știu, când în realitate nu știam mai nimic cu adevărat. Începeam să văd minciuna tot mai mare din mine și din ceilalți. Poate dacă obțineam rezultate în practica mea, îndoielile mele ar fi dispărut de la sine. Nu a fost cazul ...

Pe măsură ce citesc jurnalele din acea perioadă, îmi amintesc multe detalii uitate. Acum văd că începusem totuși, să-i ofer lui Y niște orgasme puternice, deci am reușit și cu ea. Făceam sex ca disperații, iar la un moment dat i-am sugerat o perioadă de abstinență, că prea o făceam normal așa ca tot omul și mai și ejaculam necontrolat din când în când (nu în ea, dar afară ... măcar atâta control, aveam totuși) ... Îmi doream s-o umplu pe Y în toate orificiile, dar era fructul oprit, era buba, urât, câh. Asta e ... cu Y, ne-am refuzat această plăcere. După Yoga, am revenit la normal și m-am putut bucura de sex total. 

Sesiunile de la facultate erau la fel de chinuitoare și ucigătoare pentru sufletul meu. Simțeam această facultate ca pe o povară uriașă și un supliciu pentru suflet. Abia așteptam să o termin odată și să-mi văd de visele mele. M-am zvârcolit mult să o termin și mă simțeam mereu în cu totul altă lume când mai ajungeam pe la școală. Parcă eram pe altă planetă. Nu aveam absolut nici o legătură cu acea școală. În afară de informațiile despre ecologie (multe dintre ele false, după cum am aflat mai târziu, mai ales frecția cu efectul de seră datorat CO2 uman), dar și chestii despre natură, sol, tehnici agricole, care mi-au fost un pic folositoare mai târziu în viață, deoarece am înțeles niște fenomene. Anul 3 de facultate a semănat cu celelalte. Nu mai știu dacă în anul 2 sau 3 de facultate eram să rămân repetent. Dar soarta, „grația divină” m-au făcut să nu. 

Nu știu de ce a trebuit să termin neapărat acel an, deoarece pentru mine chiar nu a contat în viață că am terminat această facultate până la urmă, fără să repet anul. În afară de faptul că era o rușine pentru mine cumva și nu-mi plăcea să-i zic mamei că am picat anul, alt motiv nu era. Ba da ... cred că doream să scap de supliciu mai repede.

Eram singurul care ajunsese cu un examen în re re re, adică prin Octombrie sau ceva de genul. era ultima examinare. Dacă nu luam acel examen picam anul. Și eram singurul din toate grupele care ajunsese în faza aia, Profa nu era la sala de examen și deja mă plimbam pe culoarele facultății, având spectrul repetenției întipărit pe chip. Am mers la secretariatul facultății să întreb de profă, iar tipele nu știau nimic. Credeau că era la sala de examinare. Așa că m-am mai întors odată la sala de examinare și am întâlnit-o pe un culoar. Ea nu credea că eu am să vin. Am mers la sala de examinare. Era examen oral. Tot nu învățasem nimic. Aveam niște servite. M-a lăsat să copiez și mi-a dat un 5 anemic. Mda ...

Mi-am mai amintit că am trecut pe lângă exmatriculare în anul 1 sau 2 când m-a prins proful de mate cu copiuțe, dar nu a fost să fie. Până la urmă am luat acel examen în Re. O matematică infectă, avansată, abstractă, pe care nu m-am mai străduit s-o înțeleg, deoarece nu-i mai vedeam sensul. Mă chinuisem în liceu destul cu ea, așa că acum aveam o repulsie maximă să mai învăț ceva suplimentar. 

Dacă era o facultate de Yoga, Shivaism și Eneagramă, aveam numai 10 pe linie ... N-a fost să fie. 

Mi-am blestemat zilele în cei 4 ani de facultate, iar finalul a fost apoteotic. Voi spune în articolul următor, ce și cum.

Tot în anul acela am avut un nou coleg de ashram, MȚ, un alt făcăraș de MISA, care cardea tot ce prindea, prieten cu una F, cu care am avut istorie mai târziu, când era Y plecată în Japo, cu care a rezonat mai mult L decât eu. Ne înțelegeam relativuț bine și cu el mai târziu, am făcut împreună cu el formația „FreeYourMind Rădăcini”, de hip hop spiritual. Dar despre asta mai târziu. 

Cu O mă înțelegeam tot mai bine în acea perioadă. Era relativ receptivă la mine și țin mine că ziceam că mă urmărea cu interes. Ba mai mult, la un moment dat a zis, că ea crede că am fost frați în altă viață. Și un aspect pe care-l uitasem complet și pe care chiar nu mi-l amintesc nici acum, dar mi l-am notat. Însă continua să mă deranjeze masca ei. Tot timpul avea o mască de șmecheră sau ceva de genul. Poza și făcea ca un măscărici sau ceva. Îmi doream să renunțe la mască ca să mă pot apropia de ea.

Poate că O avea ochi pentru mine, dar eu nu prea mai aveam atunci. Faptul că ea era încă cu DN și auzisem că făcuse un foursome, ea cu N împreună cu UK și M (iubitul lui UK), deja începea să mă scârbească. 

Tot în acel an cred, la una din spirale a venit la mine să mă întrebe ce zodie sunt, iar după ce i-am zis, mi-a spus că zodia mea încă nu o asimilase. La faza aia i-am dat jet. Mi s-a făcut scârbă efectiv. Genul acela de comportament era de neacceptat pentru mine, iar în momentul acela a căzut în ochii mei foarte mult.

La MISA se recomanda să avem cât mai multe iubite/iubiți, ideal să fie din fiecare zodie, ca să asimilăm aspectul energetic al zodiei respective și astfel să devenim omul „cosmic”. Nu am fost niciodată de acord cu genul ăsta de curvăsăreală.

Y a visat-o pe O foarte frumos și s-au apropiat foarte mult în acea perioadă. Ba mai mult, am mers cu Y la O acasă la un moment dat. Nu s-a întâmplat nimic deosebit, că sigur mi-aș fi amintit. Nu cu mine, dar 6-7 ani mai târziu, s-a întâmplat cu L, Y și O. Parcă vorbesc despre altcineva ... memoria asta este o curvă. Chiar nu mai reținusem aceste aspecte.

Jurnalul în care mi-m notat această perioadă este împânzit cu note de la cursurile frecventate în acea perioadă: Shivaism, Eneagramă, Yoga. Răsfoiesc acele însemnări și realizez cât de multe informații asimilam ... 99,9% le-am uitat bineînțeles. Dar sunt și multe informații valoroase, dar și extrem, extrem de complicate pe alocuri. Nici acum nu le înțeleg pe unele, dar apoi atunci. Ni se forma o viziune destul de profundă asupra universului, în care totul era interconectat.

Am descoperit acum un jurnal în care timp de 7 luni am notat zilnic tot ce am făcut, pe scurt, ca să am un martor. Cineva se plânsese probabil, la Gibon, că eu cam trag mâța de coadă, ca și la Obor de altfel, iar Gargarian m-a pus să țin acel jurnal. Nu cred că la văzut niciodată. Notam acolo și ce am făcut cu cine, ce martori au fost șamd. Deci regim de sclavageală. Mai rămânea să ne dea un bici pe spate. 

Totuși, ceva bine făceam, căci la tabăra de Vira de la Pipera, am fost făcut coordonator de echipă. 

Adevărul e că eu făceam lucrurile într-o relativă tihnă, nici foarte încet, nici foarte rapid, ci urmăream cumva să fiu cât mai conștient de ceea ce fac și să fac bine. Erau unii campioni în construcții care băgau ca MIG-ul, dar eu nu am simțit niciodată să mă consum așa de mult. Pentru ce? Oricum pentru mine era o muncă înjositoare, pe care o făceam într-o relativă scârbă, că trebuia. Pentru mine, nu asta însemna ashram. La fel am pățit și vreo 10 ani mai târziu când am lucrat la un hotel. Tot așa am primit plângeri cred, de la șef, că nu știa ce fac și pe unde fac. Și la fel mi-am notat totul într-un jurnal.

Cu mâna pe inimă vă spun că lucram, nu trăgeam chiulul, dar munceam într-un ritm mai chil, nu alert, nu dădeam toată energia din mine, nu mă consumam total pentru acele joburi. Nu era visul meu să fac ceea ce făceam acolo, așa că munceam fix atât cât stabilisem prin contract: 8 ore/zi și punct. Nu stăteam extra program, nu mă stresam, decât în cazuri speciale și atunci făceam ore mai puține în alte zile.

Am notat în jurnal că luasem picasem vreo 3 examene din stresiunea de vară din 99 și tot atunci am luat și examenul de Shivaism de anul 2 (și am primit inițierea în Maithuna - o tehnică pe care o recitesc acum și realizez că e moartea pasiunii - o tehnică pentru care aveam nevoie de mult spațiu să o fac), dar și locul 2 la concursul de yoga de anul 4, iar pentru asta am primit gratuitate la toate cursurile din anul următor și ceva bani de buzunar (nu știu cât mai însemnau 150 000 în 99). Ashramul Rădăcini a luat aproape toate premiile atunci, iar eu eram privit ca un erou. Toate gagicile erau „umede” prin jurul meu. Atunci am avut și eu momentul meu de glorie și celebritate. Am simțit gustul ei, dar nu m-am identificat cu personajul. Am rămas relativ centrat și am jucat un rol de om bucuros șamd. Atunci m-am îndrăgostit de C și am uitat o vreme de O și de Y. 

Am fost tras la sorți să rămân în Ashram în vacanța de vară și întâmplător, bineînțeles și O a fost trasă la sorți să rămână în ashramul ei.  Zicea ea atunci că ne vom face de cap. Frecții ...  până la urmă a plecat la mare și am impresia că și eu ... Nu mai știu sigur. O să știu când voi parcurge jurnalele.

L a rămas și el cu mine, că așa făcusem convenția.

Stările mele intrioare erau într-un zbucium continuu. Oscilam între dezgust față de propria persoană, până la un relativ narcisism și încredere, solaritate, forță. 

Atunci, în Iulie 99, am concluzionat poate, prima dată că toate tehnicile sunt de fapt niște cârje prin care ne întoarcem în prezent. niște tehnici conjucturale. Începusem să fiu mai sigur pe mine și să-mi rostesc îndoielile chiar și în fața Gibonului care începuse să nu mă mai imprsioneze așa de mult. Începeam să văd slăbiciunile sistemului și să consider yoga o cale unui om mai puțin scindat, mai puțin fragmentat decât suntem noi oamenii obișnuiți și doar atunci ai eficiență. 

Simțeam că sunt într-o derivă lăuntrică și nu mă mai împlinea ceea ce făceam. 

În 24.07.99 m-am ras pe cap și apoi am participat la un bal mascat în ashram, unde m-am deghizat în Swami, folosind perdeaua portocalie din cameră. L s-a mascat în nabab arab. Destinic aș zice. Ca în Narcis și Gură de Aur, unul mai practic, mai lumesc, mai pe harneală, iar altul mai ascetic, mai interiorizat. La acel bal mascat eu am mai jucat și rolul lui Claudel Garoafă, iar L pe cel al Gibonului. Nu mai știam ... Iar RL a făcut un dans sexy cu accente un pic homo, în stilul lui caracteristic, care mai târziu l-a făcut remarcat și a devenit om de bază pe la Sofrozin. Era un tip foarte perfecționist. 

 Swami de tip misan: mai o asceză, mai o Maithuna pe barosăneală ...

Articol finalizat în Noiembrie 2024

... Vor urma, Anul V și VI de Yoga ... și Epilogul

Cei 2 ani de ashram rămași, întâlnirile cu G , meditatiile de revelion, renunțarea la curs, fetițele din Japonia, spectacolul de 8 martie, ziua lui G, prieteniile de atunci, hip hopul spiritual, ce facultate am făcut eu și cum am făcut-o, îndrăgostirile, tabăra de Parapsihologie de la Herculane, cursurile de Shivaism, inițerea în Saundary-alahari (meditatia de 49 de zile cu lumânările, invocarea, yantra, medalionul de aur) și multe altele. Clarvăzătoarea Valentina de la Pipera ... si multe multe ale detalii picante din viata de ashramist.