YOGA - Anul II (Aug. 1996 - Sept. 1997)

Continuare de la YOGA - Începuturi (1995 - 1996) - ANUL I

Articol început în 21 dec. 2023

Așa cum am spus și în primul articol experiența mea nu este adevărul suprem legat de MISA și de yoga practicată în Romania, ci este doar percepția mea subiectivă, având la dispoziție informații limitate, dar totuși mult mai multe decât au avut alții. Evident că pot greși, evident că amintirile mele pot să fie fragmentate sau greșite. Au trecut aproape 30 de ani de atunci, totuși. Evident că perspectiva mea poate fi una greșită deoarece nu sunt deținătorul adevărului absolut, însă acesta este adevărul meu, de „rătăcit” vorba lui Gibi ... cine mă crede bine, cine, nu, iarăși bine.

În încercarea mea de a rămâne cât mai fidel amintirilor mele, am fost nevoit să recitesc jurnalele din acea perioadă și continui să descopăr lucruri pe care mi le aminteam altfel sau deloc. 

De exemplu, în primul articol am zis că nu am simțit nicio diferență între lucrul cu mantre. Acum am descoperit că sunetul de Laya Yoga de la mantra lui Kali suna mai înalt și la început chiar am avut niște trăiri interesante, de rotire în interiorul meu cumva și ascensiune, la prima meditație cu mantra lui Kali (Krim) dar de frică m-am blocat. 

Deci iată, un exemplu de amintire greșită. Așadar, evident că pot greși. Alte amintiri greșite sunt legate de faptul că uitasem că inițial avusesem totuși niște trăiri destul de intense, când începeam să practic ceva, dar pe parcurs, adeseori imediat, nu prea mai simțeam nimic. Practica repetitivă devenea mecanică și cumva seacă, searbădă. o povară, un chin. Iar asta mă demoraliza, demobiliza, descentra. Iar aici cred că înțelepciunea Vipassana, m-ar fi ajutat foarte mult să fiu detașat cu adevărat de senzațiile apărute sau de așa zisa lipsă de senzații sau chiar de senzațiile negative. 

Dar din păcate la vremea aceea nu știam să practic detașat, ci încrâncenat să obțin rezultatele promise ...

 Până la urmă mi se pare și normal să te aștepți totuși la niște rezultate după ce bagi atâta timp, ore, energie în diversele practici. Unii spun că tocmai pentru că practici încrâncenat, dornic de rezultate imediate, că ești nerăbdător, cumva e ca și cum l-ai condiționa pe Dumnezeu, l-ai presa să-ți dea ce ți s-a promis și de aceea nu prea se mai întâmplă mare lucru, deoarece pleci cu așteptări. Iar așteptările pot fi foarte înalte dacă inițial ai avut niște momente de grație, deoarece ai practicat corect, fără mari așteptări. Cam într-una din 100 de dăți mai ajungeam să mai simt și eu ceva deosebit poate, iar asta era absolut insuficient. În rest doar efort sec. Frustrant ...

Voi încerca pe cât posibil să păstrez o relativă cronologie a evenimentelor, pentru a se putea percepe evoluția stărilor mele ...

În Aug 96 am fost pentru prima dată la tabăra yoghină de la Costinești. Tabăra spirituală dura în teorie de la 1 August până în 31 August, dar marea majoritatea venea doar într-un concediu de maxim 2 săptămâni. Cei mai mulți doreau să prindă în acest concediu spirala de Hiatus de la sfârșitul lunii August. Hiatusul era calculat de yoghini, după nu știu ce calcule, care implicau legea lui 3 și legea lui 7 și era un fel de pauză între ani. Atunci se termina anul și începea altul, energetic vorbind, din prisma yoghinilor. Era ca un fel de revelion spiritual. Spirala se făcea clasic, iar muzica era ca de obicei foarte transcendentă și puternică. 

Așadar, prima dată când am participat și eu la tabără a fost timp de 2 zile, ca să prind neapărat Hiatusul ... Nu se puteam să pierd și Hiatusul. Era prea mult pentru mine. Prea lăsasem spiritualitatea pentru scopuri materiale ... Mă simțeam tare „involuat”. 

Tot în acel an, cred că mi-am depășit  inhibițiile și am făcut nudism pentru prima oară, alături de prietenii yoghini. Mi-a fost un pic jenă la început, dar mai târziu, efectul de turmă și-a făcut efectul. În cazul acesta aș zice că puterea conformării sociale a funcționat în sens pozitiv. Nudismul este ceva ce mă face să mă simt cu adevărat liber când merg în natură, mai ales la mare (unde bineînțeles, nu deranjez pe nimeni, (adeseori în marginile extreme ale plajelor) sau dacă nu este nimeni altcineva prezent). Este o senzație super faină. În plus, te vede soarele și în zonele intime, iar din ce am înțeles, pe piele, mai ales în zona dintre anus și sex, ar exista niște puncte de încărcare cu energie solară yang. Nu știu dacă sunt reale, dar cert este că și zona intimă are nevoie de soare, să se simtă mai bine. 

Ca și efect psihologic, cel puțin în cazul meu, apărea o de-sexualizare. Faptul că vedeam fetele care îmi plăceau așa goale, nud, cumva mă făceau să mai pierd din magie, din plăcerea descoperirii fructului ascuns. Doar 2 femei m-au făcut totuși să nu-mi pot controla erecția și să mă facă să intru în mare în mod repetat, că eram prea de la Țărănoaia cu membrul întărit. Prima a fost UK și cealaltă Camelia, actuala soție. Și cu O, au existat ceva fantezii ce m-au chinuit mult timp, mai ales după ce am văzut-o goală la Herculane prin 2003, răscrăcănată, foarte aproape de mine, dar m-am controlat. În general nu aveam probleme și nu prea mă excitau femeile de la nudiști, dar în cazul lor am picat testul.

Examenele de intrare la facultate erau la începutul lui Septembrie 96 așa că nu mi-am permis prea multă lejereală. Era oricum o nebunie la cât de puțin învățasem să mai sacrific 3 zile practic, incluzând drumul. 

Dar la vremea aceea, începusem să capăt o încredere maximă în Legea Realizării Perfecte și eram foarte încrezător că voi reuși. Eram atât de încrezător, că până și mama mea începuse să mă creadă. 

Recitind jurnalul am aflat că învățasem cam 30% din teorie la Geografie și rezolvasem grilele. 

La vremea respectivă a reapărut meteoric în viața noastră, aparent „întâmplător”, o prietenă de-a mamei mele din copilărie, care era profesoară de Geografie și ea mi-a recomandat atunci fix manualul de grile potrivit. Iar la mate m-am pregătit practic vreo 2 săptămâni, trecând prin materie cel mult 10%. 

Mergeam pe ideea că Dumnezeu te ajută dar nu-ți bagă în traistă, dar totodată credeam și în bancul cu lozul. Adică, totuși, ca să câștigi, oricât de mici ar fi șansele, trebuie să tragi un loz. 

„Toata viața lui, Bulă s-a rugat la Dumnezeu să câștige la loz în plic. Zi și noapte, obsesiv, și-a făcut cruci de câte ori trecea pe lângă biserică, a ținut posturi, s-a ferit cu maximă îndemânare de pisici negre și de trecutul pe sub scară. Și-a asasinat prietenii cu discuții interminabile despre noroc, numere norocoase și mai ales cunoscuții care au câștigat vreodată ceva la vreun joc de noroc.  Până într-o bună zi, când, agasat la culme, Dumnezeu i se arată lui Bulă în vis: “Bulă, da-mi o șansă: trage-un loz!”

Așadar, lozul meu, loteria mea, era să învăț foarte bine câteva subiecte și să mentalizez că-mi pică acelea, dar totodată mă rugam fervent lui Dumnezeu să mă ajute, fiind în același timp și în starea de facă-se voia Ta, nu a mea. Știam că nu meritam după cât învățasem, dar știam totodată că idea că nu merit poate fi cea care ar fi putut determina să nu merit, așa că mă străduiam să-mi elimin gândurile parazite. 

De fiecare dată făceam consacrări și încercam să mă simt inspirat și ghidat de divin. Îmi notam că eram surprins că de fiecare dată primeam „răspunsul” divin și aproape că nu-mi venea să cred. Era dificil să-mi îndepărtez îndoiala. părea prea frumos să fie adevărat. Din fericire, chiar a fost adevărat.

Cu 2-3 zile înainte de examenul la mate, am repetat cu Oaie o funcție din analiză. În seara de dinaintea examenului la Mate, am citit la inspirație câteva exerciții din manualul de Mate și ce să vezi, la examen mi-a picat ce repetasem cu Oaie, ce citisem în seara aceea, un exercițiu asemănător cu cel din manual și încă unul din materia pe care o citisem și o repetasem cel mai bine, suficient cât să iau aproape 7. 

La geografie a fost o poveste aproape asemănătoare și am picat pe subiect și am rezolvat și grilele perfect și am luat 9.77.  Am intrat al 22-lea. La cât de Bâtă Lemn Tănase eram, aș zice că e o performanță incredibilă. 

Îmi ziceam atunci că nu mă voi mai îndoi NICIODATĂ de Dumnezeu. Ce copiluț naiv și radical eram ... 

Primul an de facultate din București l-am petrecut în apartamentul bunicului din partea tatălui, apartamentul lui fiind undeva prin Pantelimon. Datorită unor neînțelegeri și călcări pe coadă reciproce, acuze nefondate, tensiuni datorate diferențelor de viziune între mine și bunicul, dar și pe fondul atacurilor tot mai furibunde din presă împotriva MISA, bunicul a decis să nu mă mai lase să stau la el ...

 Pe de-o parte mi-a reproșat că i-am furat bani din casă, ceea ce mai târziu s-a dovedit a nu fi adevărat, el fiind bătrân  și uituc, apoi mi-a sugerat cumva că ar trebui să plătesc și eu ceva, că o chirie la cămin ar fi undeva pe la 200 de lei. Nu știu în ce măsură îmi permitea la vremea aceea bugetul să particip la cheltuieli și nu-mi mai amintesc să o fi făcut vreodată. Cred că înțelegerea inițială era că mă primește necondiționat. Oricum, în vara lui 97, bunicul și-a rupt piciorul și familia a angajat o femeie care să aibă grijă de el, femeie căreia i s-a oferit camera unde stătusem eu. În fine ... Halal familie. Nici bunicul, nici mătușa, sora tatălui, nici nașa lui R, verișoara mamei, E, nici fratele mamei V, deși aveau camere disponibile, nu și-au cedat din confort, pentru mine. Mai târziu, s-au ofuscat că nu-i mai bag în seamă. Ce așteptări ai frate de la un copil sau tânăr care atunci când are nevoie, nu primește niciun ajutor de la familie? Ajută-l la nevoie, dacă vrei să fii ajutat mai târziu în viață. Sigur, nu există nicio garanție, dar cam așa ar trebui să se ajute familia sănătoasă la cap și suflet ... necondiționat.

Istoria cu familia pe partea paternă s-a încheiat după acel episod în proporție de 99%. Am mai fost la înmormântarea bunicului, 1 an mai târziu și am mai reluat legătura cu tatăl meu când m-am căsătorit, dar pentru scurtă durată, ca apoi să moară de tot, toată relația. Poveste urâtă ... poate o voi povesti cândva.

În acel an am început yoga la București, la sediul PLD, Partidul Liber Democrat, condus de revoluționarul Nica Leon. La vremea respectivă, s-a dorit cumva să existe și o implicare în politică a MISA, prin colaborarea cu acest Nica Leon. Sediul PLD era fix lângă Primăria București, vis-a-vis de Parcul Cișmigiu, într-o locație mai mult decât selectă. La parter era sala de conferințe, iar la etaj se putea practica yoga. Instructoarea mea era culmea, fix doctorița Camelia Galben, cea a cărei carte, Shivambu Kalpa, mă făcuse să încep practica urino-terapiei. Ce să zic, era super profesionistă tipa. Mult mai avansată decât Dhyana.  Cursul de anul 2, era Duminica de la 8 dimineața am impresia. 

În fiecare marțe și vinere se țineau la sediul PLD, conferințe pe diverse teme, majoritatea ținute de Eugenie Pârț și Zveltana Cauciuc, dar mai veneau din când în când și fam. Sexan, Gibi, Monica C. (o altă instructoare MISA, din Australia, care a murit de cancer și pe care Gregarian a bălăcărit-o, ea fiind pe patul de moarte şi printre altele a zis că i se trage boala de la faptul că l-a bârfit pe el) și mulți alți instructori care aveau probabil, temă pentru acasă de la Gibi, să țină și ei o conferință. Se simțea clar diferența între trăitori și cei care citeau diverse texte. 

La textieri căscam de mă dureau fălcile, mă plictiseam, oboseam. Printre cei mai charismatici și elocvenți conferențiari, Eugenie Pârț era pe de parte cel mai tare și mai fascinant pentru mine la ora aia. Cursurile lui mi se păreau că erau făcute parcă, pentru mine și aproape de fiecare dată trăiam niște fenomene de sincronicitate, deoarece mi se răspundea la multe întrebări pe care le aveam în respectiva săptămână. Parcă comunicam telepatic cu Eugenie. 

În acea perioadă simțeam că rătăcesc mult în labirinturile mentale și informaționale și simțeam nevoia unei obiectivări, a unui ghidaj, care să mă direcționeze pe calea potrivită. Nu eram sigur de mine, nu mă cunoșteam prea bine, iar căutarea mea era sinceră, pură și plină de candoare. 

Gargarian mi se părea mult prea inaccesibil, mult prea ocupat și asaltat de discipoli, așa că mi-am îndreptat atenția inițial către Eugenie, mai ales că din conferințele lui asta lăsa să se înțeleagă, că e deschis să ghideze și el discipoli, să mai preia din povara lui Gibi. Eugenie mi se părea mai accesibil, mai uman, mai tangibil. De aceea m-am simțit luat pe sus de o mână invizibilă când am mers prima dată către el și i-am zis că apreciez foarte mult ceea ce face și că mi-aș dori să mă poată ajuta pe calea spirituală. Ce plm de mână invizibilă m-a dus către acest libidinos cu ifose spirituale, nu știu ... posibil mâna lui Michiduță.

Inițial a fost cald și încântat de idee, însă eu personal nu prea vedeam cum, decât poate printr-un contact direct nemijlocit, în care să-i pot explica mai în detaliu ce e cu mine. Nu doream să pun doar niște întrebări, ci să descriu contextul mai larg în care au apărut acele întrebări. Am realizat că era efectiv imposibil să purtăm o discuție după conferințe, deoarece și el era asaltat de oameni ... mai ales de femei, după cum am observat mai târziu. 

Ca să-mi confirme că sunt observat, odată chiar a venit către mine și m-a întrebat ce părere am de conferință. Am avut o discuție foarte scurtă și caldă, iar asta mi-a dat curaj să-l abordez mai cu tupeu.

În perioada aceea Nica Leon și Eugenie au dorit crearea unui Grup de Acțiune Rapidă sau ceva de genul, care să-l susțină pe Nica Leon, deoarece forțele „oculte” doreau să-i fure sediul, iar asta însemna să rămână și școala fără sală. Asta ne-a învârtoșat patriotic și mai mulți yoghini s-au înscris în partidul lui Nica Leon, inclusiv eu. Am fost stimulat și de Eugenie care m-a întrebat direct dacă mă bag sau nu în acest grup și în ciuda îndoielilor și necunoscutelor avute, am ales să am încredere în Eugenie și să mă arunc în necunoscut. Aveam încredere că el știe mai bine care e treaba și ce e corect. 

Personal nu știam nimic de povestea reală din spatele lui Nica Leon și care era adevărul legat de acel sediu și acceptam de bune și cu încredere absolută ce ne zicea Gibi și Eugenie. Cum s-a sfârșit povestea cu Nica Leon și sediul PLD, voi povesti la articolul de la Anul 3. Voi spune doar atât, pentru a vă stimula interesul de a citi în continuare: am fost carne de tun, papagali fanatizați și era s-o luăm în mână foarte grav, să fim chiar arestați. Mai multe detalii în articolul următor.

În dorința de fi un discipol bun și implicat și dornic de transformare, inițial am vrut să-i dau lui Eugenie jurnalele mele să le citească, ca să mă cunoască mai bine, dar apoi m-am decis să-i scriu o scrisoare. Nu era lungă, vreo 4 pagini A4, dar acolo îi descriam pe scurt povestea mea și ce mă durea pe mine atunci cel mai tare, lipsa iubirii, a dragostei din viața mea, rezistențele mele, egoismele mele și tot ce credeam eu că ar fi fost problema mea și ceream o părere mai obiectivă, din afară, pe subiect. 

I-am dat scrisoarea după una din conferințe și apoi am așteptat înfrigurat să văd ce-mi va spune data viitoare. Data viitoare nici nu m-a băgat în seamă, deși am stat ca prostul după el nu știu cât timp. El se preocupa cu fetele care veniseră către el, iar eu am rămas cu buza umflată. Mă văzuse, dar a preferat să nu mă bage în seamă. probabil că nici nu citise scrisoarea și nu dorea să mă rănească. M-a rănit oricum. Eu mi-am deschis sufletul foarte mult față de el în acea scrisoare, iar el s-a kkt. Așa că am decis să nu-l mai abordez eu. Dacă are ceva să-mi spună, să vină el către mine. Mingea era în terenul lui. 

Observându-i comportamentul de după conferințe, am observat că și el ca și Gibi, nu prea era interesat de discipoli masculi, ci de discipolițe bune de inițiere tantrică. Doar pentru ele avea ochi cu adevărat.

Cred că am mai vorbit câteva luni mai târziu, după una din spirale, foarte puțin, dar nu mi-a dat niciun semn că citise scrisoarea. 

Apoi ultima dată când am vorbit foarte pe scurt cu el, a fost odată când venise să-mi ia iubita de atunci, la montă, când locuiam la ashramul Rădăcini și mi-a zis că am o candoare și o puritate foarte mare și ar fi bine să nu le pierd niciodată și cam atât. 

Y, prietena mea de atunci mi-a povestit că Pârțulică a început s-o vrăjească cu fel și fel de texte, dar ea era „vaccinată” deja de mine, care-i stimulasem un scepticism mai sănătos legat de anumite aspecte, iar ea i-a dat jet libidinosului Pârț care a rămas cu penisul ... scuze, buza umflată ...

În schimb cred că de el am auzit după aia o grămadă de povești, bârfe, despre cum făcea el pariu cu bunul lui prieten, Narcis Futălău marele Swami violator din Thailanda, și alți instructori MISA, care babardeau mai multe femei în acele tabere yoghine de pe la mare în special. Despre Narcis voi discuta mai multe în capitolele viitoare. Poate mă înșel ... Dar nu m-aș mira să fie adevărat. 

Bineînțeles, aceste zvonuri pot fi doar vorbe răutăcioase, însă actele de mai târziu ale unora dintre aceste VIPuri MISAne, îmi dau de înțeles că nu sunt doar zvonuri sau vorbe în vânt, iar înclinațiile lor către astfel de fapte reprobabile, de prădători sexuali, pot fi foarte reale. 

Mai târziu, Gargarian, probabil a simțit că Pârțulică dorea să-i mai rărească haremul, să-i mai fure din iubite și poate, de ce nu, să fie mai plăcut și adulat decât Gibonul, așa că a urmat o umilire de aproape un an a lui Eugenie, sub pretextul că el a promis să scrie o carte și nu reușise până atunci. Mi s-a părut și atunci un pretext exagerat, de neînțeles, pentru o așa umilire și terfelire a lui Eugenie care totuși, săptămână de săptămână, ținea niște conferințe foarte studiate și documentate. Nu e puțin lucru. Acum lucrurile sunt mult mai clare, privite prin această cheie.

Până la urmă, Eugenie a reușit să scrie cartea „Ce am invatat eu… invatandu-I pe altii”. 

Mai târziu Pârțulică s-a dezis de MISA și GiBi, iar acum predă yoga pe cont propriu. În descrierea școlii lui, nu face nicio referire la perioada de lingău în cur a lui Gibi, timp de 15 de ani, căci el a fost unul dintre primii discipoli ai lui Gregarian, alături de Narcis Futălău, Claudel Margaretă, familia Sexan și familia Maro Închis (Violent și Kkmelia). Și în plus, datorită lui, a convins mulți alți pupincuriști, scuze discipoli, să se închine la „icoana lui Gibi”. Datorită lui și eu și cred că mulți alții, am văzut în Gargarian, mult mai mult decât era. 

Dacă eminența cenușie Pârț, un academician doctor inginer de renume „mondial”, de o erudiție ieșită din comun și o experiență extraordinară, nu îl lingea în cur pe Gibi și nu-l prezenta ca pe un maestru eliberat, poate rămâneam cu îndoielile mele. Dar Eugenie a fost mai credibil și mai puternic mental pentru mine și decât a fost Gibi vreodată pentru mine. Mi-am zis că dacă Eugenie îl vede așa pe Gibi, poate că sunt eu defect de nu reușesc să-l simt și eu așa. 

Lui Gibi i s-au făcut și filme omagiale, cum le zicem noi, în care i se prezenta astrograma. Numai partea bună din ea, normal. Vechea gardă povestea despre ce au trăit alături de maestru şi tot aşa s-a ajuns la cultul personalităţii, la spectacolele cu striptease, la racolat femei care să ajungă în pat la Gregarian.

Așadar îl consider pe Eugenie direct responsabil de îndoctrinarea și spălarea pe creier a multor oameni de la MISA, influențându-i cu puterea lui mentală să fie discipolii lui Gibi.

Eram atât de convins că Gargarian e un maestru veritabil și că sunt eu defect că nu-l simt, că am început să visez la propriu și la figurat la prima întâlnire fizică, față în față cu G. Acum nu știu dacă a fost doar dorința mea intensă care s-a materializat în vise sau Gibi chiar avea ceva puteri atunci (ceea ce mă îndoiesc), dar înainte de întâlnirea propriu-zisă l-am mai visat de vreo 3 ori, iar în acele vise îi spuneam că-l iubesc cu toată inima. 

Într-unul dintre vise chiar m-a sărutat pe buze, ceea ce mi s-a părut zen, chiar și pentru un vis. În vise Gibi era foarte afectuos, deschis, de-al casei, îl simțeam ca pe un prieten apropiat, ceea ce în realitate, nu l-am simțit niciodată. De aceea tind să cred că toate acele vise erau doar niște proiecții de-ale mele, suprapunând peste imaginea lui Gibi, o imagine de maestru ca cea din cartea lui Paramahansa Yogananda „Autobiografia unui yoghin” și dn cărțile lui Osho și mai târziu, din cartea lui Aivanhov: Ce este un maestru spiritual.

Prima dată când am mers către Gibi, fizic, a fost după o conferință de la sediul PLD prin Noiembrie sau Decembrie 97. Atunci am mers către el și i-am zis că-i mulțumesc pentru ce face și că-l iubesc și l-am rugat să mă lase să-l îmbrățișez. El mi-a zis să-l iubesc pe Dumnezeu, nu pe el. Și atât. Un răspuns bun, n-am ce să zic. Înțelept ...

În perioada respectivă practicam tapasuri scurte, de câte o săptămână, ca să le pot ține și să nu-mi pierd voința. Însă chiar și așa mi-era foarte dificil să fiu constant în practică. Aveam perioade de lucru intens și perioade de lejereală totală. Eram inconsecvent și mi-era foarte greu să-mi găsesc voința. Sufeream tare mult din cauza slăbiciunilor mele și mă judecam foarte aspru. Stările mele oscilau adesea de la agonie la extaz și invers. 

Aveam o prietenă în acea perioadă, N, care foarte interesant, era tot Peștoaică cu ascendent în Scorpion, ca și O, care mă plăcea foarte mult, dar eu nu aveam nicio atracție sexuală față de ea. Însă ea mă iubea necondiționat și mi-a devenit confidentă. Însă tipa în ciuda unei aspirații superficiale, nu prea simțea să practice mai nimic și-mi amintesc că pierdeam multe nopți cu ea, în discuții, care mai târziu s-au dovedit a fi sterile. Simțeam că pierd foarte mult timp cu ea și că discuțiile interminabile nu duceau la niciun rezultat. O pomenesc deoarece mi-am amintit că un lucru care mă frapa la yoghini inițial, era faptul că se sărutau pe buze. Prietenește, dar pe buze. iar cu fata asta a fost prima cu care am exersat sărutul pe bune, nu numai prietenește. S-a oferit să mă învețe. 

Am chinuit-o mult pe fata asta cred. O simțeam călare în penisul meu, energetic vorbind, nu știu cum să zic altfel, dar eu m-am ținut tare până la capăt. Am fost mereu principial și mi-am zis că dacă nu simt că sunt îndrăgostit, nu voi face niciodată sex de aiurea. Și cu atitudinea asta am făcut mereu notă discordantă în rândul yoghinilor care, în genere, erau foarte deschiși să facă sex  oriunde, cu oricine și oricând. Voi povesti mai mult despre tentațiile sexuale cele mai intense, din timpul locuiri în ashramuri.

În perioada respectivă eram oricum o bombă sexuală deoarece nici nu mă mai masturbam și practicam cu greu continența. În perioada aceea aveam totuși lunar, cel puțin, câte o poluție nocturnă, care-mi făcea în ciudă practic, deoarece în capul meu era ideea că era ca un reset, ca și cum până în clipa aceea eșuam și o luam de la capăt. Trăgea de mine ca disperatul Nauli Krya și Shirshasana (statul pe cap) pentru a transmuta si sublima potențialul sexual creator, dar în ciuda eforturilor, nu reușeam. 

Cred că tot în acel an am început să fac blocajul energetic, ca să mă antrenez pentru actul sexual propriu-zis. Acesta presupunea să mă apropi de punctul de no return, de dinainte de ejaculare, să simt momentul acela și să mă opresc înainte de asta încercând să nu ejaculez. Așa că după vreun an de pauză am început din nou să mă masturbez, dar cu continență. Dacă treceam totuși de punctul fără întoarcere, blocam mecanic ejacularea, apăsându-mă cu degetele în zona dintre anus și sex, iar sperma nu mai ieșea, ci se ducea în vezică sau înapoi în testicule. Încercam să obțin vestitul orgasm fără ejaculare, însă eu personal nu l-am reușit niciodată, nici când am început să practic cu o femeie. Senzația orgasmului fără ejaculare era sub senzația momentului când faci urinarea fracționată, care alături de Ashwini Mudra, erau cele două exerciții esențiale pentru îmbunătățirea controlului ejaculării. 

Nu știu cât de sănătoasă e această practică a blocării fizice cu mâna, cu adevărat. Cert este că am ajuns să stăpânesc destul de bine tehnica și reușeam să nu ejaculez când făceam sex, în 90% din cazuri, cel puțin, iar când nu reușeam, făceam blocarea mecanică. O să povestesc mai multe despre neajunsurile continenței, când am început s-o practic efectiv cu iubitele. În primii 2 ani de yoga, a fost doar un antrenament pregătitor pentru practica efectivă a continenței în cuplu.

În schimb îmi antrenam la greu puterea de transfigurare. Mă străduiam să văd zeița, pe Shakti, în toate femeile. Bineînțeles că nu reușeam să fac asta, decât în cazul femeilor frumoase ... halal putere de transfigurare. LOL Cert este că o bună perioadă de timp începusem să văd mult mai multe femei frumoase în jurul meu și aveam o atracție uneori, magnetică pentru ele. 

Vorba proverbului „nu există femei urâte, ci nu sunt bărbații suficient de beți”. Eu eram „îmbătat” de hormoni și de transfigurare.  Au existat mai multe momente totuși, care mi-au confirmat poate, în mod obiectiv, că ceva se petrecea. 

Au existat mai multe momente în acel an în care am fost înconjurat de multe femei frumoase, care-mi căutau prezența sau care se simțeau atrase de mine. La una dintre conferințe când am prins un loc în față, îmi amintesc acum, citind jurnalul, au venit 5 femei superbe și au stat în jurul meu, în stânga , dreapta, în brațe și două la picioare. Mă simțeam ca un adevărat Shiva ... îmi ziceam eu atunci și chiar și Pârțulică se uita uimit în direcția mea. Se întreba probabil: ce are necâștigătorul ăla și nu am eu? LOL ... Dumnezeu mi-a trimis femei, dar eu eram blocat. Doream să mă simt îndrăgostit. Am ratat cred, multe șanse atunci. 

Una dintre șansele cele mai mari au fost legate de o tipă care părea picată din soare, după care m-am aprins tare. Cred că era și mai frumoasă ca O. Era efectiv model ... blondă, perfectă, angelică, sâni superbi, picioare lungi, senzuală, languroasă ... Am rămas mască când am văzut-o. Efectiv nu mă putem abține să n-o privesc ... aparent „întâmplător”, evident ... Și nu eram singurul. Mai mulți bărbați o sorbeau din priviri. 

Îmi amintesc că mă uitam la ea și-mi notam în jurnal ce simțeam față de ea, ca și cum îi făceam un portret. Așa păream. Mă uitam la ea și apoi mai notam câteva gânduri și stări, lamentări, văicăreli, imbolduri la îmbărbătare. Ea a părut intrigată ce făceam eu acolo sau așa mi s-a părut atunci. La un moment dat am simțit că insistența privirii mele a jenat-o la un moment dat.  

Până la urmă am decis să ies și să-i dau niște flori ... M-am dus până la Universitate să găsesc. De la Cișmigiu la Universitate e ceva de mers. La întoarcere am dat peste un yoghin de an mare care a încercat să mă învețe ce tehnică să aplic să am mai mare succes. Să mă dau relaxat, jucăuș și detașat. Mi-a dat și un pahar de sifon rece și mi-a zis să merg la ea și să-i zic cu un zâmbet pe buze: „Am simțit că ți-e sete!” și apoi să plec. 

În teorie totul suna frumos. În practică îmi tremurau gladiolele ca la balamuc, dar mi-am depășit frica și am mers către ea. I-a dat florile, iar când a lăsat capul în jos să se uite la flori, am sărutat-o pe obraz, fără să-i cer acordul. Nu s-a retras sau ceva, dar nici nu m-am simțit prea ok făcând asta. Apoi i-am dat sifonul, cu un zâmbet un pic crispat și i-am zis : am simțit că ți-e sete! 

M-am simțit fals, că nu eram eu așa, jucam un rol, dar nah , văzusem că dacă fac ca mine, intru în Friend Zone, așa că am încercat să aplic sfaturile unui yoghin cu experiență. Tipa a zâmbit. S-a uitat după mine și un pic mai târziu și mi-a zâmbit.

În spate fiind tipul de an mai mare de la yoga îmi zicea că mintea feminină e yang și simte imediat bărbatul slab, te miroase, simte dacă ești autentic ... așa că trebuia să fac pe durul, inabordabilul detașat, așa că am plecat zicându-mi că am aruncat sămânța și o să văd dacă a încolțit ceva în ea, data viitoare.

Nu a mai fost nicio dată viitoare, deoarece după cum am aflat mai târziu, tipa era din Germania și plecase.  Un alt mare regret din viața asta ... Asta e.

Starea asta de Shiva, cum îi ziceam eu, s-a mai manifestat și cu alte ocazii, dar ca un făcut, femeile de care eram eu îndrăgostit, nu prea picau în mreje ... Am și o poză din ashram cu un astfel de moment și o să o postez la momentul potrivit.

Revenind la Gibi și întâlnirile cu el ... prima dată când am fost la „Căsuță” cum i se zicea pe atunci casei de pe strada Peleaga 25, cu R, care avusese o problemă cu iubita lui de atunci I. Tipa îl înșelase cu altcineva, iar el i-a dat o bucată, am impresia. Bineînțeles, era câh, urât, iar Gibi trebuia să-i dea pedeapsă. Nu mai știu ce pedeapsă a primit, dar îmi amintesc o parte din discuțiile mele cu R de pe atunci. 

Atunci l-am văzut pentru prima dată în viață pe R plângând și vulnerabil. Îmi cerea mie sfaturi. Cred că era prima dată în viață. S-a mai întâmplat odată faza asta vreo 10 ani mai târziu, când l-a părăsit o altă iubită, tot I, și l-a înșelat cu altul. Îmi amintesc că-mi zicea că în lumea normală, când iubita te înșeală, orice bărbat adevărat îi dă o bucată femeii și că numai la MISA e altfel. Pe de altă parte tot el îmi zicea înainte de fazele astea că „femeia o cucerești cu insistență și o faci să rămână lângă tine, cu indiferență”. Iată că indiferența lui, miserupismul lui, iar în cazul iubitei de după 10 ani mai târziu, înșelarea cu altele, tratarea cu lipsă de respect, i-au fost din nou fatale. 

Revenind la „Căsuță” ... Gibonul avea un talent deosebit să chinuie oamenii și venea pe la niște ore aiuritoare, peste tot pe unde era așteptat. Nu conta că era așteptat de un om sau de 5000 de oameni, el venea mereu cu întârzieri cu orele. Aveai nevoie de el? Nașpa, aștepți frate până mori ... De multe ori nici nu venea și pierdeai nopți de aiurea. Nu era obligat să vină, dar totuși, știi frate că te așteptă puhoiul de lume, care puhoi, cum necum te face milionar în euro, îți oferă o viață de belfer, iar tu ce faci? Îi tratezi cu curul.  

După zeci de dăți în care l-am așteptat de-a lungul timpului pe la toate conferințele, taberele, întâlnirile private am realizat că omul era un pic psihopat, lipsit complet de respect față de oamenii care-l așteptau. L-am văzut adeseori că băgase mufa la „savarină”, căci fața lui era iritată ca un inel în jurul gurii, iar mai târziu am aflat, din gura diverselor martore, că de fapt stătea să dea la buci diverselor shakti care și-o căutau fremătătoare, apoi venea la sclavii care-l așteptau de behăiau de somn, de foame și de dor de codrul verde. 

În ultimii ani, după ce mi se acrise total de stilul lui de kkt, veneam cu orele întârziere față de ora programată, relaxat și de multe ori nimeream la fix ... Era o formă de abuz în masă, iar yoghinii ziceau că așa ne testa el răbdarea, dedicarea, perseverența, dorința de a evolua. Mai ziceau că de fapt, el stătuse până în ultima clipă să redacteze nu știu ce text ... când de fapt, tot mai târziu am aflat că textele i le conspectau sclavii din diverse lucrări, iar el doar trecea prin ele și modifica ici colo cu pixul și spunea că de fapt, el le-a conceput. Apoi începea să le citească, să le turuie în stilul lui specific, apăsat, sacadat, hipnotizant aproape. Aveam tone de conferințe de-ale lui de prin diverse locuri. Nu zic că nu zicea și lucruri valoroase, dar stilul asta complet lipsit de respect la adresa oamenilor, era revoltător.

La fel și cărțile scoase de „el”. Voi mai reveni la acest subiect poate, cândva. Pe fostul forum exmisa, existau nenumărate dovezi în direcția asta. poate o să găsesc niște linkuri unde să fac trimitere la niște analize ale unor cărți scose de MISA, care erau un copy paste ordinar și unde mărețul guru intervenea și scotea pasaje și introducea el pasaje cu limbajul de lemn, specific misan.

Revenind la prima întâlnire de la căsuță ... Atunci a venit pe la 4.30 dimineața. Stăteam vreo 20 de oameni într-o cămăruță ce mirosea a igrasie, o cameră neaerisită că simțeai că te ia cu leșin. Mureai de somn, iar momentul când apărea era fremătător. Parcă venea „Iisus” pe o rază ... Atunci toată energia se schimba, iar G ne lua în sensul acelor de ceasornic și ne întreb care e șpilul.  Eu nu venisem cu vreo problemă și am vărsat ceva ce mi-a venit prima dată în minte, iar el m-a luat în bombeu un pic. Mi-a zis că sunt leneș și că vorbesc prea mult. 

Mare revelație ... așa și? Eram leneș că-l așteptasem ca boul o noapte întreagă în interesul altuia. Eram evident un prost care merita tratat cu curul că stăteam atârnat de penisul lui să-mi dea sfaturi „geniale”. Nu m-a ajutat cu nimic ce mi-a spus atunci și nimic din ce mi-a spus el vreodată ... ever. Dar absolut nimic. Nicio revelație personalizată, nicio clarviziune. Sfaturi mecanice date tuturor la ștanță. 

La vremea respectivă îmi ziceam că Gibi mi se oculta, că dorea să mă facă să caut răspunsurile în cursuri, să nu mai depind de el. Însă de teorie eram prea plin, deja și rătăceam ... aveam nevoie de un ghid care să mă vadă subtil și să-mi zică ce aveam nevoie direct, fără ocolișuri. Ăsta e rolul maestrului cred, pe lângă faptul că prezența lui este ca un foc spiritual și te poate aprinde.

În schimb atunci am văzut pentru prima dată cât de dur era cu unii oameni și cum le vorbea și-i făcea cretini, proști, vaci încălțate. Se răstea la oameni ca la ultimii sclavi, mai ales la unii care atunci am aflat că erau ashramiști. Mno, la vremea respectivă nu mi s-a ridicat niciun steguleț roșu și-mi ziceam că oamenii ăia au făcut ei ceva rău de merită să fie tratați așa. Erau de fapt abuzați de un tiran ... asta am aflat mai târziu. 

Revenind la facultate ... găseam extrem de dificil să asimilez informațiile de la facultate. Simțeam că nu au nicio legătură cu interesele mele și adeseori aveam senzații de greață până la vomă, când trebuia să învăț rahaturile alea, mai ales în stresiune.

În prima stresiune, am urmărit să aplic aceiași metodă ca la intrarea la facultate și mi-a ieșit din nou schema, dar de data asta am simțit totuși că mi se eroda încrederea în sine și în faptul că eu chiar merit să trec mai departe, deoarece simțeam că trec ca rața prin apă și nu se lega nimic de mine și totodată, nici în practica mea spirituală nu excelam, deoarece mintea mea era acaparată de grija pentru aceste examene. Un cerc vicios ...

În stresiunea de vară, nu neapărat încrederea în metodă a început să scadă, cât încrederea că merit, deoarece învățam extrem de puțin, doar în sesiune, doar în pauzele dintre examene, dar mai ales în ultimele 2 zile. Eram doar cu memoria de scurtă durată și știam că așa nu rezistă informațiile. De aceea nu știam dacă merit. 

Am reușit să iau și examenele din sesiunea de vară cu note destul de mari, dar la doua dintre materii „economie politică” si contabilitate, am picat. 

La Economie Politică, deoarece din start nu am fost de acord cu ideile acesteia, m-am blocat complet și nu am învățat nimic. Nu simțeam să învăț nimic deoarece nu credeam absolut nimic din această materie.

Văd că mi-am notat în jurnal că încă de la primul curs ne ziceau că nevoile adevărate sunt doar cele materiale, iar nevoile celelalte din piramida lui Maslow, sunt iluzorii, false. Știu că aproape la fiecare curs sau seminar la care participam la această materie, existau idei cu care nu eram de acord. Dar nu am discutat în contradictoriu cu profesorul, deoarece nu doream să-mi fac un dușman din el. 

O prostie aș zice. Mai bine intram în discuții în contradictoriu cu el. Măcar eram mai demn. Însă ca și student, elev, te afli cumva în postura ingrată de învățăcel, de discipol, care acceptă autoritatea profesorului, fără să crâcnească și te faci frate cu dracul, ca să treci. Mergi pe burtă ... Sistemul nu încurajează gândirea critică, ci obediența absolută. Mi-a fost frică să comentez.

 Dacă aveam însă o siguranță pe mine, un spate, cineva care să mă încurajeze, să mă sprijine și să mă asculte, să-mi zică să am curaj să fiu eu însumi, că el/ea este acolo, plasa mea de siguranță, no matter what, indiferent că picam examenele, eram repetent șamd, poate mă manifestam mai curajos. 

Și din păcate nici în Dumnezeu nu aveam încredere 100% că poate fi plasa mea de siguranță, deoarece mă sabotau idei de genul: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în tristă” , „Dumnezeu îți dă, dacă meriți”, ”Tu trebuie să faci un pas către Dumnezeu, iar el va face 10 către tine”. Adică eu credeam că depinde și de mine și aveam ideea că Dumnezeu mă judecă și-mi dă după merit ... nu mă iubea necondiționat. Totodată și eu mă judecam foarte aspru.  

O parte din judecata de sine, auto-învinuire, o atribui și ideilor greșite venite de la religie, dar și de la MISA și de la societatea din jur, inclusiv părinții, rudele, profesorii, șamd, care în realitate nu iubeau necondiționat și nici nu considerau iubirea un aspect demn de luat în considerare, ba dimpotrivă, aș putea spune, că întreaga societate e menită să ucidă iubirea, e anti-iubire.

Cumva, mă simțeam vinovat, păcătos, rău, neiubibil, DACĂ nu fac una sau alta, dacă nu sunt într-un fel sau altul. Cumva Dumnezeu era ca și Gargarian, care ne judeca foarte aspru, intolerant, eram doar  DACĂ ... iubirea de la Dumnezeu, Gibi, Dumnezeul creștin și implicit de la mine însumi, pentru mine, venea doar DACĂ ... era condiționată de ceva anume. Ceea ce e o imaturitate spirituală clasică!

Știam eu cu adevărat dacă merit sau nu? Mai târziu am înțeles că și ideea de merit e limitatoare. Dacă tu crezi că nu meriți, atunci nu meriți, deoarece îți creezi realitatea cu astfel de idei. Deci trebuie să crezi că meriți, indiferent ce ... Dumnezeu e oricum infinit iertător și iubitor. Nu? Ideea e să te ierți tu pe tine însuți, să te iubești și tu pe tine însuți necondiționat și să crezi că și Dumnezeu o face și-ți oferă mereu și mereu, totul. Aici a fost adevăratul conflict din mine, din mintea mea, iar acest conflict permanent, mi-a erodat încrederea în Dumnezeu și în proces. Aceste idei contradictorii te nevrozează.

Nu am trecut în sesiune examenul la Economie politică și am impresia că nici la RE (re-examniare), însă la RERE eram singurul elev care ajunsese în acea fază, iar proful s-a uitat la notele mele și a zis ceva de genul: „văd că ai note mari la celelalte materii și cred că ai șanse să te descurci în viață și fără materia mea, așa că nu vreau să fie eu cel care te lasă repetent” și mi-a dat 5, fără să știu nimic, dar nimic, absolut nimic.

La Contabilitate situația a fost însă diferită. M-am rugat mult, cu disperare, cu multă sinceritate și pe multe pagini de jurnal mă abandonam voinței divine ... m-am zvârcolit mult cu acel examen și reușisem să capăt încrederea că totuși, o să iau examenul. Fusesem la seminarii, luasem notă mare cu partea practică, învățasem un pic, aveam prezență și chiar speram că o să iau minim 6 după ce făcusem la examen. Aveam încredere aproape totală, că și de data asta, miracolul divin a funcționat, iar Dumnezeu m-a ajutat. De aceea, când am picat acel examen, eram complet descumpănit și nu am înțeles de ce mi se întâmpla ce mi se întâmpla. 

Acela a fost aș zice, momentul de șoc în care am început să-mi pierd încrederea în proces, în mine, în rugăciune, în faptul că totul e posibil, dacă te rogi sincer și crezi că e posibil. 

De-a lungul facultății, am trecut prin alte câteva zeci de examene, care și ele mi-au știrbit gradat această încredere în legea atracției, în mine, în Dumnezeu, în școala de yoga, și am simțit că o parte din sufletul meu, cel puțin, a fost îngropată atunci. A fost un test prea mare pentru credința și puterea mea.

Și așa am tăcut și am înghițit mult kkt de la acestă facultate materialistă în esență, cu speranța că voi trece, cu capul plecat, însă la majoritatea materiilor, am început să-mi fac copiuțe, mai ales servite, deoarece nu mai doream să stau vara stresat din cauza examenelor, așa cum pățisem în primul an. Nu simțeam că mă mai pot baza 100% pe Dumnezeu, nici pe mine, din cauza ideilor de mai sus.

Examenul la Conta l-am trecut cu un 6 amețit în Re cred. Greu, greu ... neîncrederea în mine era la apogeu, iar de atunci încolo, fiecare stresiune era un calvar, un iad care simțeam că mă pârjolește sufletește.

 Examenul la „Economie Politică” din ReRe mi-a umbrit vara, îmi stătea pe cap, era ca o piază rea care nu-mi dădea pace, nu aveam liniște. Și era și mai groaznic deoarece îmi fragmenta și vacanța de la mare, examenul de ReRe fiind undeva după 23 August. Vacanța dura până în 31, iar cele mai interesante lucruri fix atunci, după 20 August, se întâmplau.

În anii ce au urmat, lucrurile au fost și mai nasoale. Am avut și 3 examene în ReRe, ba unul l-am dus până în ReReRe și atunci doar prin farmec, nu am rămas repetent. Deci groaznic ... niște veri oribile,  în care eram stresat maxim și în care am aflat ce înseamnă să fi corigent. Nu fusesem niciodată corigent până în facultate.

Acum dacă stau să mă gândesc bine, mai bine rămâneam repetent. Nu știu unde mă grăbeam. Toate examenele date, oricum se echivalau. Oricum n-aveam nicio perspectivă pe profilul meu. Trebuia să fiu mai relaxat, nu să mă grăbesc să intru în câmpul muncii ... ceea ce oricum n-am ajuns să o fac cu adevărat, niciodată. Așa că a fost un timp pierdut, la modul absolut. 

Iar de armată tot n-am scăpat, ci a îmbrăcat altă formă: lucrul în ashram în construcții, la Karnea De Tun Yoga ... Și mă mai chinuiam și cu examenele de aiurea, ratând să fac ce simțeam să fac cu adevărat. Iad dublu.

 Dar mai multe despre facultate, o să mai povestesc la fiecare an în parte. 

Acum, revenind la întâlnirile personale cu Gibi din acel an. Una din întâlnirile care au început să-mi dea cu virgulă a fost cea în care m-am dus la GB să-l întreb de ce nu percep nicio schimbare la mine în urma practicii urino-terapiei (Amaroly, Shivanbu Kalpa). Îl rugam să se uite la mine și să-mi spună dacă el observa ceva diferit la mine, de la ultima întâlnire cu el, că eu nu reușeam să văd. Iar el doar mi-a confirmat faptul că eu nu puteam să văd și că de fapt m-am mai vitalizat. 

Aspectul ce ținea de faptul că nu eram vital mi l-a readus în atenție câteva luni mai târziu din nou, deși continuam să practic Amaroly. Deci Amaroly nu mă ajuta cu adevărat să mă vitalizez. Eram slab ca o scândură și practicam deja de 2 ani, dar Gibi o dădea cotită că hâr că mâr.  

Mi-a zis că poate nu practicam corect, că ar fi trebuit să folosesc și suplimentele din plante, rețetele  oferite în Damar Tantra. Eu m-am ținut tare și i-am zis că poate are dreptate și nu am practicat ca la carte, 100%, dar am practicat poate 95% din timp. Nu mă așteptam să obțin efectele descrise în carte, care ar fi trebuit să apară după 2 ani, care erau de-a dreptul spectaculoase, ci mă așteptam să obțin măcar efectele specificate în carte după 2 sau 3 luni de zile de practică, când se spunea că scăpai de toate bolile, iar eu eram răcit constant, în anul acela răcisem deja de vreo 4 ori. 

Mi-a mai zis că am devenit mai conștient de sine, că Amaroly îmi obiectiva momentele când făceam anumite excese și că totul se reflecta în urină. Sincer, nu cred că aveam nevoie să-mi beau pișatul ca să fiu mai conștient de mine. Dacă știam că asta e singurul efect după 2 ani, nu mă mai apucam de la bun început. 

Mai conștient de mine deveneam pe zi ce trece prin tot ce făceam, inclusiv jurnalul, poate cel mai bun mod de auto-reflectare, nu trebuia să beau urină să devin mai conștient. Dar avea dreptate totuși, deveneam tot mai conștient că eram dus de nas, că eram un papagal care credea într-un farsor.

Ca în bancul cu olteanul cu peștii de care vorbeam în articolul anterior. Da, pe măsură ce mă deșteptam și deveneam mai conștient, realizam șmenul spiritual din MISA.

Așa că am realizat atunci că ce mi-a zis Gibi, nu mă ajuta cu nimic cu adevărat. 

Acela a fost un prim moment de îndoială în puterea clarviziunii lui Gregarian, dar i-am dat circumstanțe atenuante. Mi-am zis că poate nu merit eu mai multă atenție și mai multă clarviziune din partea lui. Am dat vina pe mine. El de fapt mi se oculta „divin” și se comporta ca un om obișnuit ca să-mi testeze încrederea, aspirația ... LOL.

Ca să înțelegeți mai bine genul de sfaturi pe care mi le dădea și care nu mă ajutau niciodată cu nimic erau ceva de genul: „Gibi, am probleme cu încrederea în tine și să mă apropi de tine. Ce să fac să-mi îndepărtez îndoielile?”

 Asta îl întrebam eu la o lună sau două după momentul cu Amaroly. 

Iar el mi-a zis: urmărește să ai mai multă încredere (LOL) să te deschizi afectiv, să te împlinești să te armonizezi fizic, să lucrezi udhyane și nauly. Shambavi Mudra și Ashwini Mudra. Și de asemenea să mă angrenez într-un cuplu armonios, cu continență. 

M-a întrebat dacă mă antrenam pentru continență. Dacă avea un minim de clarviziune, nu mai trebuia să mă întrebe. De 2 ani mă chinuiam cu continența lui pește prăjit, dar nah, nu practicam suficient, nu aveam o disciplină de fier și mă simțeam vinovat ... și nici nu avusesem cu cine să practic în afară de surorile Pumnu: Manuela și Palmela. 

Dar ce legătură avea continența și angrenarea în cuplu, Shambavi Mudra (concentrarea pe un punct) cu mărirea încrederi mele în el, nu știu. De fapt știu acum: niciuna. El arunca sfaturi la modul mecanic, dădea tapasuri și îndrumări la inspirația de moment, fără să aibe pic de clarviziune. Așa scăpa de tine pentru un timp. După ce trăgeai de tine ca disperatul tapasurile acelea, de cele mai multe ori nu vedeai nicio schimbare către scopul propus, dar sutele de ore pierdute în practica aia, nu ți le dădea nimeni înapoi. Dar erai ocupat. Te ținea ocupat, preocupat. Și asta era o formă de control mental și social.

Am băgat în anii ce au venit de-a Udhyane, Nauly, Shambavi, trataka cu yantre și tehnica ceasului de am spart și credeți-mă că nu mi s-a amplificat încrederea în Gibon, dimpotrivă, cu fiecare întâlnire cu el, scădea și mai mult. Cu fiecare tapas și tehnică lucrată în cadrul misa, deveneam tot mai conștient că sunt prost și pierd vremea. Așa îmi ardeam karma de prostie. 

L-am mai întrebat atunci dacă s-a descărcat puterea primei mantre, deoarece credeam că e posibil să o fi rostit fără să vreau cu voce tare de față cu alții, fără să vreau și nu mai auzisem de vre-un an sunetul subtil. Iar el mi-a zis că dacă o spusesem neintenționat, nu se descărca. 

De obicei îî spuneam că-l iubesc și-l îmbrățișam și-l sărutam. Dacă nici asta nu era deschidere afectivă din partea mea, către el, nu știu ce era. Dar el continua să-mi zică să mă deschid afectiv, de parcă ce făcusem până atunci, nu reprezenta nimic. 

Tot în perioada aceea începusem să observ cu oarecare invidie, că fetele frumoase cu sâni mari, vitale, aveau o cu totul altă trecere la Gibon și că avea o cu totul altă stare și deschidere ... Dintr-odată se însenina, devenea volubil, afectuos, era tot un zâmbet, jucăuș, în timp ce cu mine, cu bărbații în general, era rece, serios, milităros, chiar dur.  

La fel ca Eugenie. Măi să fie, îmi ziceam ... ce norocoase fetele astea. Încă nu făceam legăturile sau nu doream să le fac și să văd adevărul ... încă.

Am fost foarte atent și receptiv la acest aspect, mai ales când s-a dus prima mea iubită la Gibon ... era frumoasă și avea 17 ani ... Gibi era tot un zâmbet. Cu mine fusese rece, expeditiv, iar cu ea, imediat după mine, era schimbat 180 de grade. Curat murdar monșer.

Apropos de prima mea iubită, înainte să descriu cum am întâlnit-o, voi detalia contextul mai larg. 

În Iunie se țineau concursurile de yoga așa că, din dorința de a progresa, de a fi în preajma lui Gibi mai mult, participam ca martor la concursuri, de pe margine. Am participat ca martor, la concursurile de an 6, 5, 4, 3, 2 (anul meu), dar și la anul 1. Încercam să-mi măresc afecțiunea. deschiderea către Gibon și de ce nu, să mă fac observat de el, să-i devin familiar, să fiu și eu văzut, poate, așa cum erau văzute instant toate femeile vitale cu țâțe mari. Canci ... n-a fost să fie. LOL

Îmi amintesc că începeam să intuiesc și să simt ce transmitea Gibi: sunete de mantre, curenți colorați, stări subtile. Intuiam sau percepeam uneori până la 80% din ce „transmitea” el. Doar la concursul de anul 2, anul meu, la care am participat, nu am perceput decât 20% și eram uimit că de data asta am fost așa pe lângă. Ce se întâmplase, nu știu ... cred că și la loterie, trebuie să ai un pic de inspirație și noroc ... zic. El poate chiar credea că transmitea ceva, iar noi trebuia să-i citim, poate, telepatic, intențiile.

El era extrem de sigur, că ce transmite el poate fi perceput de toți, că era un far în întuneric sau ceva, iar noi ne aprindeam de la el. Avea așa mare încredere că el transmite chestii treburi, că a încercat să convingă lumea și la tv în 2004, la emisiunea lui Marius Tucă, că el transmite ceva. 

În acea emisiune a și mințit din nou că el a evadat din închisoare folosind tehnici de yoga, că l-a convins în mod paranormal pe gardian să-i lase scara să evadeze. Eu cu ochii mei l-am văzut pe gardian când a zis că fusese ordin să fie lăsat să evadeze, ca apoi să aibă motiv să-l țină mai mult în închisoare, pentru o faptă mai gravă. Dacă are cineva interviul, să dea un semn.  Iar dacă ceea ce spunea el fusese adevărat, de ce nu a evadat din pușcărie din nou, în anii de după 2005 când a stat din nou la pușcărie?

Revenind la concursuri ... La anul 2, am dat-o din nou în bară cu grație, din cauza emoțiilor cred. Dar m-am ambiționat să merg și la anul 1. 

La anul 1 deja mă simțeam un „superior” evoluat, care dominam din ceruri mulțimea de „pufani”. Aveam ceva experiență cu concursurile, ce-i drept. Participasem deja la 7 ca martor sau concurent direct, iar acela era deja al 8-lea. Însă eram tot la fel de paraleli...biped cu adevărat. Dar nah, starea aceea de solaritate și încredere, mă făcea un pic mai masculin, mai sigur pe mine, mai detașat. Iar asta era atractiv pentru fete. 

 

Atunci mi-am întâlnit prima iubită reală. Ramona, din Sibiu, născută în Ianuarie 1981. Nu-i mai știu numele de familie, dar dacă a auzit cineva de cineva cu semnalmente asemănătoare, să-mi zică. Locuia pe strada Semaforului. Am pierdut corespondența cu ea.

 Au existat ceva sincronicități remarcabile în privința ei, iar lucrurile s-au legat extraordinar de rapid și ușor. Era evident că mă place, toate semnalele erau clare. Nu primeam semnale interpretabile sau ambigue. Deci eram normal la cap, iar faptul că celelalte fete care mi-au plăcut până atunci, nu dăduseră semnale clare, arătau fie că nu mă plăceau, fie că doreau jocuri de dominare și manipulare sau erau prea timide. Chestia cu curtatul, umilitul bărbatului până în pânzele albe, faptul că se dau indisponibile sau inabordabile, greu de cucerit,  deși îți doresc organul până în prăsele, sunt jocuri de orgolii și dominare în realitate, jocuri care nu mi-au plăcut niciodată și nu mi s-au părut normale, firești. 

Mi-a plăcut mult de fată inițial, dar pe măsură ce am corespondat am realizat că nu prea avea cunoaștere, minte, nu mă stimula mental. 

O, de ex. avea de toate, dar nu mă plăcuse ... mai târziu am aflat de fapt că nu prea avea suflet, iar abuzurile i-au creat ceva probleme temporare la tărtăcuță, aflându-se practic într-un fel de defensivă. Dar despre O, un pic mai târziu.

Cu Ramona am făcut prima dată dragoste, la 21 de ani, și atunci am realizat că antrenamentul cu Manuela și Palmela fusese eficient. Eram bun, ce să mai ... am făcut 4 ore de dragoste, cu continență ... mult sport. Citisem destul de mult despre cum se poate satisface o femeie, așa că am trecut cu brio testul practic. Degeaba faci 4 ore de sport dacă devine ceva de palmares sau ceva mecanic.

În acest an 2 de yoga în mare parte am bătut-o în cap, la propriu și la figurat. În acel an am început să realizez pregnant că „eu” nu sunt un singur „eu” ci o mulțime de euri. O parte importantă din euri doreau să evolueze, să facă tapasuri, să se dedice complet vieții spirituale, iar o altă parte din euri, mă trăgeau înapoi. O parte din euri mă judecau, mă criticau, altele mă ridicau în slăvi. O parte din euri dorea să stea la picioarele maestrului, îl iubeau, o altă parte se îndoiau de el ... De multe ori o parte din euri doreau să meargă la Gibon, dar de multe ori nu primeam răspuns la consacrare. Mai târziu am aflat că de fapt eurile care nu doreau să ajung la Gibi, cu adevărat, blocau „răspunsul”.

 Începusem să nu prea mai simt spiralele și mă întrebam de ce. Aveam tone de întrebări fără răspuns. 

În anumite momente simțeam un sunet subtil, mai ales în preajma lui Gibi. L-am și întrebat la un moment dat, ce sunet aud când este el în preajmă și mi-a zis că e sunetul lui personal. Tare ... 

Materialul scârțâia grav și atunci, dar cumva costurile vieții erau mai suportabile. 

În acel an (1997) mi-am dorit mult să ajung la mare, dar din lipsă de cash, am mers la Gibi să-i zic să mă lase să particip la programul taberei în perioada 23.08 - 31.08, fără bani, iar el m-a băgat în echipa de ordine, unde beneficiam și de masă. Îmi amintesc că  am stat undeva la cort, în grădina cuiva. Una din amintirile din acel cort e că la un moment dat a fost o ploaie de numa numa și-mi pluteau lucrurile prin apa din cort. 

Iată mai jos primul meu bilet de la Gibi, cel cu care a pornit odiseea nenumăratelor bilețele la Gibon, mai ales în perioada din Ashram.

În acea vară am avut una din cele mai puternice trăiri spirituale avute vreodată. Dar asta cred că tot pe fondul deschiderii inimii mele către O, din nou. Da, O. 

Când am ajuns la mare, la Costinești, am fost mai întâi undeva în zona hotelului Forum, nu mai știu de ce, dar acolo o grămadă de fete făceau yoga, râdeau .... printre ele era și O. Când am văzut-o mi-a sărit inima din piept, iarăși. Senzația era asemănătoare: agonie și extaz. Aproape că deliram ... senzația aceea că-ți pierzi mințile. Era tipul de frumusețe care mă tulbura maxim. Vocea ei, râsul ei, parcă erau venite direct din rai sau dintr-un tărâm elfesc. Piesa asta muzicală SOFTWARE - Kardio-Sphere mi se pare că exprimă cel mai bine modul cum mi se deschidea inima și cum începeam să aud vocea ei angelică. Eram la propriu, fermecat ... vrăjit. Era singura ființă pe care o întâlnisem care avea acest efect asupra mea. Eram ca molia la bec. Mă simțeam neputincios. 

Am pierdut jurnalul din perioada următoare, așa că nu mai știu cum am ajuns să vorbesc cu ea din nou. Posibil să mă fi observat. Avusesem totuși o corespondență cu ea prin scrisori. Ne cunoșteam cât de cât. M-am dus din nou către ea, deși simțeam acea reținere și strângere de inimă. Doream să înțeleg de ce simt ceea ce simt, ce am eu de împărțit cu acea fată. Credeam că mi se luase, că-mi trecuse atracția față de ea, dar am fost luat din nou, prin surprindere. 

Nu mai știu exact cum, dar mi-a spus unde locuia și m-a invitat în vizită la ea la cort. Nu mai știu sub ce pretext, însă eu eram nedumerit. Când am ajuns la cortul ei, ea mai locuia cu o fată în cort, tot O o chema, tot din Iași. Și aceasta era frumoasă. Țin mine că m-am fâstâcit și roșit din cap până în picioare în prezența lor. Nu mai știu ce am discutat, dar trăiam din nou fenomenul acela de om lipsit de minte, parcă eram bolând și nu puteam îndruga două cuvinte. După ce am ieșit din cortul lor, mă simțeam ca un bou. Cred că făcuseră un pic de mișto de mine. Mergeam pe străzi de parcă eram beat, dar nu de fericire, ci de durere că nu puteam fi cea mai bună versiune a mea în prezența ei, ci eram un dobi. Mă uram ... 

În zilele următoare nu am mai căutat-o, însă ca un făcut, trăiam din nou acele sincronicități în care mă tot întâlneam cu ea. Cum doream să o uit, iar dădeam de ea și iar mă aprindeam. Universul mă chinuia, la propriu, iar eu nu mai înțelegeam nimic.

Pe fondul acesta de inimă rănită, dar deschisă, s-a efectuat la amfiteatrul din Costinești, o meditație cu Grația lui Shiva. Muzica m-a luat complet prin surprindere. Era poate cea mai extraterestră, complexă, înălțătoare, sublimă, muzică auzită până atunci. Era o compilație din albumul EXXOS - Dune - A Spice Opera, o muzică care la acea vreme nu avea egal și care nici acum nu aș putea spune că nu ar fi avangardistă. Iar piesa Wake up era cea care mi-a trezit o stare de iubire sau ceva de genul. fără margini. Am plâns minute bune, cathartic, transportat în altă lume ... Nu știu cum să zic, dar după acest moment, simțeam că plutesc. Mergeam pe străzi transportat în alt univers. Când am ajuns la cort, îmi amintesc că era un câine acolo în acea grădină care lătra a prost, aproape mereu. Țin minte că m-am uitat către el și i-am transmis iubirea pe care o simțeam în suflet atunci, iar el, s-a liniștit. Fără să-i zic nimic, fără să-l ating. Pentru mine a fost o confirmare suplimentară că simțeam într-adevăr, ceva extraordinar. 

A fost una dintre cele mai înalte trăiri din viața asta, după cea de la Herculane cu un an înainte și ambele petrecute în prezența ei, a zeiței mele de la acea vreme, care a avut fără să vrea, un efect catalizator pentru ceva procese din mine. Sigur, imaginație, hormoni, feromoni poate, totul era în mintea mea, fără nicio legătură cu ce simțea ea, însă pentru mine, ea era zeița, vedeam în ea acea zeiță intangibilă, muza mea. Am trăit din nou un fel de extaz, aș zice. 

Dar ca orice senzație, oricât de intensă ar fi fost s-a estompat gradat, iar ca să mă echilibreze total, universul mi-a oferit și una dintre cele mai groaznice experiențe. La plajă m-am întâlnit cu ea, din nou, iar acum era cu un alt băiat, DN, lector Ayurveda, un mic vipușor, ambițios, fâșneț, dar cu o față de indian, ex-oftalmic, ca un broscoi. L-a ales pe el, în loc să mă aleagă pe mine. Tipul avea experiență, era mai sigur pe el ... asta a fost. De mine cică nu era atrasă erotic (după cum am aflat un an mai târziu), dar de broscoi era atrasă ... mă lași ... M-a rupt în 14 să-i văd împreună, dar asta a fost. Umilire completă ... 

Au fost vreo 10 ani împreună, ani plini de năbădăi, în care el, în stil MISAn caracteristic a înșelat-o, apoi și ea pe el, ca să se răzbune, de multe ori ... nu știu sigur cine a început primul, dar cred că el. Cert este că a suferit mult în acea relație și apoi și în cea care a urmat.  Voi vorbi mai mult despre relațiile deschise, masca de detașare și impunerea lipsei de gelozie în relațiile yoghine. 

Agonie și extaz ... nu știu dacă îi era mai bine cu mine, dar după cum am vorbit cu ea 20 de ani mai târziu, cred că aveam potențialul să ne topim amândoi în iubire, să fim totali, extaz și agonie, să facem copii ... Nici ea nu a făcut copii, dar intuia că dacă am fi fost atunci împreună, am fi făcut copii. Cred că e singura ființă cu care și eu cred că aș fi vrut să am copii. 

Mi-a recunoscut atunci, după 20 de ani, că în anii 90 era copilă și făcea alegeri după alte criterii. Gâsculiță lipsită de încredere în sine, l-a ales pe unul cu încredere în sine, care-i oferea o anumită senzație de protecție și siguranță, ceea ce eu nu păream să-i pot oferi.  Eu nu aveam multe să-i ofer, în afară de ființa mea și viața mea. Asta simțeam atunci, că aș fi gata să-mi dau viața pentru ea. Pentru mine, faptul că simțeam asta, era un semn că simt iubire. Nu-mi amintesc să fi simțit asta pentru altcineva. Halucinații, delir? Posibil, dar ce mai contează că era totul în capul meu, dacă eu simțeam așa?

O să mai revin pe acest subiect, deoarece în anii ce au urmat, am avut multe interacțiuni ... 

Aparent întâmplător, bineînțeles, ea a ajuns gradat tot mai aproape de mine. De la Iași s-a mutat în ashram la București, apoi imediat ce am plecat eu din ashram, ea s-a mutat fix la ashramul de pe strada Rădăcini, unde și-a făcut și casă. E posibil să fi prins o scurtă perioadă împreună în acel ashram. Nu mai sunt sigur. Va trebui să recitesc jurnalele, poate voi găsi acolo. În ashramul Rădăcini am locuit 3 ani, dar despre asta, voi vorbi în capitolele următoare.

Din total necunoscuți, ea din Iași, eu din Câmpina, destinul, aș zice, ne-a adus ca un magnet foarte aproape unul de altul. Să fi fost doar dorința mea care a atras-o magnetic către mine? Așa de puternic să fiu? Ea nu avea nicio voință? Nu avea liber arbitru? Eu tindeam să cred că la un nivel inconștient și ea era totuși atrasă de mine, chiar dacă la suprafață nu lăsa să se vadă sau să dea de înțeles asta. Iar asta mi-a confirmat mai târziu, după 20 de ani.

Asta e ... păcat. Ar fi putut fi ceva frumos ... fenomenal aș putea zice. O să plec în mormânt cu acest mare regret. Simt că am ratat ceva ce avea un potențial excepțional. Și nu aș putea spune că nu am încercat, nu am acționat în direcția ei, nu i-am dat toate semnele că o plac. Ba am picat în toate formele de ridicol să mă apropii de ea. Au mai fost și alte lucruri de un penibil absolut care mi s-au întâmplat în prezența ei, dar despre asta, mai încolo. (faza cu poza ei, cu Vali C, faza cu asimilarea zodiei și faza cu pârțul ... notez să nu uit).

Din păcate nici eu nu am fost bărbatul care puteam să fiu, nici ea nu era prea în contact cu sufletul ei și către mesajele mai adânci ale acestuia, Iar aici nu zic eu asta ca și credință, ci ea însăși mi-a recunoscut asta 20 de ani mai târziu. O să povestesc ce s-a întâmplat într-un final, mai târziu.

Mi-am amintit acum de buldogul lui Gibi, Florin C căruia îi ziceam Răvășitul, unul dintre cei mai constipați locotenenți ai maestrului, cu o față de nebun și foarte bățos, cu părul mereu vâlvoi. Era mereu șeful securității pe la MISA, un alt tip care am înțeles că s-a lăsat și el de MISA mai târziu. Fratele lui, era instructor prin Italia și la fel, a devenit și el un rebel, înfierat de Gibon în fel și chip. Mă distra mereu aspectul lui Răvășitul, care se lua mereu foarte tare în serios, până la penibil. Anul acela la mare cred că l-am văzut prima dată pe individ. 

Vreau să mai spun o fază care mi-a fost povestită, despre acest individ, cum că pe la taberele de Revelarea Sinelui, omul îi lovea cu un băț pe cei care adormeau în timpul meditației sau care nu stăteau drepți ... Fanatisme spirituale.

În altă ordone de idei, în acel an, am câștigat totuși, se pare, locul 3 la concursul de Ayurveda de anul 2.  Uitasem asta.

Tot în perioada aceea din anul 2 de yoga, am început să aflu istoria ascunsă a României, ideile despre tunelurile dacice de pe sub munți, despre inițierile făcute de Zalmolxe prin cavernele de sub Sfinx, despre legendele dacilor, legile belagine șamd. Totul avea un aer legendar, de poveste. 

Îmi amintesc când am mers cu Buddi, unul dintre prietenii de la yoga din Câmpina, care avea o mașină pe care o forja și o băga peste tot, în Bucegi și la Herculane. Cred că era o Dacie, dar mergea cu ea de rupea asfaltul. Foarte vitezoman și nebunatic la volan. Dar ne plăcea ... ne distra mult. 

Am ajuns prima dată la peștera Ialomicioara din Padina, în inima munților Bucegi, înainte să fie intrarea cu plată, înainte să fie  pusă biserica la intrarea în peșteră, înainte să fie amenajată. Posibil în 95, 96 sau 97. Am mers cu dublu scop. Pe de-o parte să-l vizităm pe prietenul yoghin Marinică, care era un fel de lider al grupului de yoga din Câmpina, un tip al extremelor din câte îmi amintesc și care stătea în Peștera Pustnicului, care este aproape de peștera Ialomicioara, undeva pe stânga sus, imediat ce cobori de la Mânăstirea Padina, în drumul care duce la peștera mare.

Marinică dorea să țină post negru 49 de zile, numai cu apă, stând în acea peșteră și bând apă de acolo. cred că era în ziua 21 sau 30, nu mai știu și ce m-a frapat când l-am întâlnit, era mirosul lui. Îi puțea gura ca la balamuc, dar și el. Îți dai seama,  că după 3 săptămâni petrecute în câteva haine, în peștera aia, care e destul de umedă, de noroioasă, ajungi destul de mizerabil. Oricum îl priveam ca pe un erou pe omuleț. Mai târziu am înțeles că s-a apucat de băut sau ceva ... Și-a băgat p...a în yoga. Efectul de recul, de elastic. Când întinzi prea mult coarda, e posibil ori să te pleznească grav, ori să se rupă și să o iei împrăștiat pe câmpii. Și mai cunosc cazuri de astfel de încrâncenați care și-au furat-o grav mai târziu. Sper să nu uit să-i pomenesc.

Tot atunci am mers să vedem peștera Ialomicioara. Eu o vedeam pentru prima dată. Este într-adevăr spectaculoasă și impresionantă, însă ceea ce am mers să explorăm în special, era o cameră aparte, una secretă, pe care puțini o știu, și care se numește Hades. Undeva la câțiva zeci de metri de intrare, pe partea dreaptă, există o intrare ca o crestătură în perete, dar nu se vede dinspre intrare, ci doar atunci când ieși, dacă luminezi bine locul respectiv, că e destul de îngust, ca o fantă în perete. Iar prin fanta aia, te poți strecura, destul de greu, printr-un culoar aproape vertical, pe burtă și pe coate, vreo 10 m, aș zice și ieși într-o încăpere imensă ce are mult stalactite și stalagmite incomplete, care par că generează tot felul de chipuri demonice ... de unde și denumirea de Hades. Foarte claustrofobică acea intrare.  Era o încăpere cam de 50L x 40l x 20h. În capătul Nordic era o gaură, lată cât peretele, în care am luminat noi cu lanternele, dar nu vedeam nimic. Era foarte adâncă. Am aruncat cu pietre să auzim cam cât de adâncă e și se auzeau foarte îndepărtate. Era greu să estimăm. Cert este că de acolo, ar fi putut să pornească ceva  culoare pe sub munte, spre sfinx, căci era fix pe direcția Sfinxului acea intrare.  

Se zice că aceea era cu adevărat încăperea unde făcea Zalmoxe inițieri. 

Din păcate, la acea vreme, nu prea eram echipați cum trebuie, nici lumini nu prea aveam, nici aparate de fotografiat, dar mi-am promis eu atunci că voi reveni. Am revenit de vreo 2-3 ori în peșteră, în următorii 30 de ani, dar nu am mai văzut acea intrare. Posibil să fi fost mascată. 

Deci ceva este acolo și nu am găsit nimic nicăieri pe internet despre acea încăpere. Posibil să fie ținută la secret. Sau poate nu am găsit eu.

Terminat  în Dec. 2023

Va urma ... YOGA - Anii 3 - 6 

VEZI AICI ANUL III - Viața de ashram

 Cei 3 ani de ashram, întâlnirile cu G, mărirea penisului, hip hopul spiritual, primele îndoieli, dezamăgiri, meditatiile de revelion, ziua lui Gibi, problemele cu continența sexuală, renunțarea la curs, fetițele din Japonia, spectacolele MISA de la mare, prieteniile de atunci, hip hopul spiritual, ce facultate am făcut eu și cum am făcut-o, îndrăgostirile,  taberele de la mare și Herculane, tabăra de Parapsihologie de la Herculane, cursurile de Shivaism și Eneagramă și multe altele. Clarvăzătoarea Valentina de la Pipera. Practica tehnicilor conjucturale, 3-urile, auto-observarea, starea de prezență, Gudjieff, Neale Donald Wasch ... si multe multe ale detalii picante din viata de ashramist.