ADOLESCENȚA - (1991 - 1995) - 15 - 19 ani - sănătate, familie, prieteni, vecini, religia, muzica

 

Articol scris în februarie 2023, la 46 de ani.

Repet ce am mai spus și în alte articole ... memoria îmi poate juca feste, mai ales când este o încărcătură emoțională mare, însă așa văd eu lucrurile acum. Și e posibil să greșesc ... Poate de aia am și acționat ca atare.

Am dedicat deja două articole acestei perioade din viața acestei personalități efemere, unul legat de LICEU cimitir all tinereții mele și altul legat de Sexualitate și IUBIRI ... Nu știu dacă o să mai dedic vre-un articol acestei vârste în afară de acesta, dar nu pot trece mai departe fără a consemna și alte povești și imbolduri care m-au propulsat mai târziu către o anumită direcție în viață și anume către ezoterism, conspirații, yoga, religie, mistere, științe de frontieră și către o atitudine anti-sistem în general. 

A fost o perioadă intensă, dusă la paroxism, asta și datorită schimbărilor hormonale majore evident, dar asta nu ne zicea nimeni. Nu înțelegeam de ce totul era mult mai intens, eram mult mai radicali, totul era ori alb ori negru, săream dintr-o extremă în alta și totodată eram într-o căutare a propriei identități.

 Personal simțeam să fiu altfel decât restul, non-conformist, dar era plin de non-conformiști în jur așa că eram un non-conformist sub acoperire sau nu exageram ...

Le voi lua pe domenii :

Sănătate

Deoarece fumam la greu, făceam laba la greu, mâncam toate căkturile, băgam în mine Cola ca la balamuc, nu prea făceam sporturi de rezistență sau anduranță, ci mă limitam să joc baschet la greu, iar vara înotam mult pe la ștranduri, mai jucam fotbal cu băieții pe maidane și tenis de masă când și când, asta nu mi-a modelat corpul foarte mult. În plus am crescut din clasa a noua când aveam 1.73 m până la 1.93 m în clasa a 12-a, dar am început să cresc târziu, prin clasa a 11-a mi mult. Deci în vreo 2 ani, am crescut minim 15 cm. Schimbările hormonale, dieta haotică, lipsa de disciplină, rigoare, m-au menținut într-o structură corporală aschilambică, eram foarte slab ... mi se mai zicea pălugă, Păsări Lăți, cocostârc. Lung, slab, iar către clasa a 12 mi-am lăsat și părul lung, deci aveam un aspect, nu știu cum să zic, dezlânat. Credeam că părul lung de rockeraș îmi va da un plus de masculinitate feroce. Poate ar fi fost așa, dacă trăgeam de fiare și avem mușchi pe mine, aveam testosteron, eram solar, masculin, dar nu, eu eram feminin, slab, longilin, relativ firav. 

Cam așa arătam la 18 ani.

Aici eram prin clasa a 11-a, cred ... eram singurul pe atunci când dădeam coș de sus. 

Mari probleme de sănătate n-am avut totuși, doar că nu aveam o rezistență foarte mare. În generală eram al doilea la rezistență, după D, dar în liceu, deja se simțea că fumez și nu mai trăgeam la fel. 

O părere de rău am că l-am făcut să fumeze și pe bunul prieten O, care cred că și acum fumează. Am încercat să-l fac să se lase pe la 19 ani când am mers împreună la yoga, dar a preferat să se lase de yoga decât să renunțe la fumat și carne. Despre Yoga, la momentul potrivit.

Mi-ar fi prins tare bine dacă aș fi avut ambiția fratelui meu, să-mi modelez corpul ca el, însă pe mine exemplul lui nu mă inspira foarte tare. Deși era frumos, avea mușchi, era mega, super sportiv, cel mai tare din parcare, cel mai bun din liceu la baschet, cel mai cel, cu toate astea nu mi se părea un model de succes, de urmat .... era un tip arogant și complexat, în ultimă instanță. Toată cocoșeala lui, violența lui, ascundeau o frică și o stimă de sine scăzută. Așa că am preferat să rămân cumva în umbra lui (cum eram oricum), să rămân cel mic, cel plăpând, firav, deși de la 17 ani eram mai înalt ca el. El avea 1.88 m.

Că tot am adus vorba de fratele meu , voi vorbi mai jos de :

Relația cu familia

Cu fratele meu m-am înțeles totuși bine în perioada liceului. El intrase cumva în rolul de părinte, de tată, dar îi mai scăzuse din aroganță, era mai ponderat, începuse să caute răspunsuri la frământările lui existențiale. Suferise mult după accidente (am vorbit de ele în capitolele dedicate copilăriei) și după diversele probleme digestive și petrecea destul de mult timp pe la biblioteca orașului, investigând cărțile existente la acea vreme, foarte puține pe subiectele care-l frământau pe el, fără prea multe răspunsuri.

În plus nu intrase la facultate așa că a făcut o postliceală cu profil energetic, mult sub valoarea lui și ca stimă de sine a fost groaznic. După ce a terminat școala s-a angajat într-o vreme la Sinaia la RENEL și făcea naveta cu muncitorii, de la 5 dimineața și citea contoare. 

Toate aceste lucruri l-au îngenunchiat și era un pic mai smerit, iar mie îmi plăcea mai mult starea lui. Puteam să comunic cu el mai bine. Chiar eram într-o relație de relativă armonie.

Tatăl meu nu a dat nici-un semn în toți acești ani, dar primeam pensie alimentară și asta m-a ajutat multicel, din punct de vedere material. Mai primeam și o alocație anemică de la școală, vreo 20 de lei/lună (bătaie de joc), dar era mai bine decât nimic.

Mama era iubitoare ca de obicei și încerca să ne ajute să avem un viitor. Pusese banii de după accidentul  fratelui deoparte, dar în timp, încet încet s-au dus. Un singur salariu de mamă singură, profesoară, cu 2 copii mari, la acea vreme, era absolut insuficient și țin minte că se împrumuta mereu să ajungem de la o lună la alta. Plătea din salariu datoria, făcea alta și luam de la capăt. 

După ce am luat-o pe mamaie la bloc, ne mai foloseam și de pensia ei, ceva absolut insignifiant, căci fusese casnică, am impresia.  Sincer, nici nu mai știu dacă avea pensie mamaie ...  

Mamaia a murit prin 92, după vreo 15 ani de chinuri și am moștenit casa. În casa aia trebuia investit destul de mult ca să fie mai comod de locuit. La bloc, cum necum, erau condițiile mai ușoare. Așa că prin 93 mama a decis să vândă casa.

Verișoara E. a murit de ciudă că nu i-a ieșit și ei ceva la treaba asta, deși nu avea niciun drept. Și știu că au fost discuții, era supărată că nu a fost consultată (E. era verișoară, adică fata sorei lui mamaie). Nu știu de unde avea ea pretențiile astea, când mama a avut grijă de mamaie încă din 77. Am impresia că E. o ajutase pe mama cu ceva cândva, nu mai știu sigur și probabil era vreo datorie, cel puțin morală, între ele. Nu sunt sigur. 

 Poate a crezut că ne-am îmbogățit sau ceva. Casa am vândut-o cu 4000$ (vreo 20 000 de lei la acea vreme). Acum casa aia ar fi valorat 50 000$ pe puțin. Acei bani au fost salvarea noastră de moment. S-au plătit datoriile, am luat un covor, ne-am îmbrăcat mai bine și am avut o vară prosperă anul acela. Mama a mers la o prietenă în Germania, iar eu cheltuiam ca belferul cu prietenii, mergeam la Bingo, fumam în sfârșit țigări bune, mergem prin baruri ...spărgeam banii. Sigur, nu mulți, dar era bine. Au fost două săptămâni de vis, în care am simțit ce bine e să ai bani. Însă fără disciplină, ajungi prost.

Mama a împărțit banii ce au rămas în 3. Cred că rămăseseră vreo 3000 de $ și aveam fiecare câte 1000$ puși deoparte pentru viitor. 

Cred că prin 93 era când a venit un tip, un așa zis prieten din cartier pe la noi, deoarece auzise că avem bani, iar el pornise nu știu ce afacere și ne garanta că dacă-l ajutăm, ne va da dublu în câteva luni sau ceva de genul, o dobândă consistentă oricum. 

Eu aveam 17 ani, fratele meu 23. ne-am așezat la masă cu mama, iar ea zis că nu se bagă cu banii ei, însă eu am avut încredere în discernământul fratelui meu și am decis împreună să ne riscăm. Am făcut și un contract la mână, cu martori că i-am dat banii și am sperat ca totul să fie bine. Canci ...

Trebuia să facem la notar contractul. La acea vreme, acel contract de mână valora fix pix în instanțe. Așa am aflat cât de corectă e justiția. Eu habar n-aveam de chestiunile juridice. Am avut încredere că fratele meu părea să cunoască mai multe ca mine, dar și el a fost un fraierache ...

Omul s-a făcut nevăzut cu banii. Nu știu ce a făcut cu ei. Știu că la un moment dat ajunsese și pe la închisoare.

Îmi amintesc cum îl suna fratele din timp în timp și-l presa și ăsta-l ducea cu fofârlica, că da, da, că într-o săptămână, că în cealaltă și tot așa până nu a mai răspuns la telefon.

Ne-am dus într-o zi pe la el pe la Poiana Câmpina ... locuia undeva aproape de Podul lui Rache (care acum văd că a dispărut de pe hartă) să-i facem să-i dregem, să punem presiune pe el ... sula. Nu era acasă. 

După vreo 2 ani ne-am resemnat și ne-am luat gândul de la acei bani. Pentru vremea aceea 2000$ erau o sumă destul de mare. La acea vreme, un salariu de profesoară era vreo 500 de lei sau ceva de genul, echivalentul (5 milioane lei vechi), cred ...  deși avea gradul I mama, ca și profesoară de română.

Deși tatăl nu mai comunica cu noi, familia lui era de partea noastră (și am explicat de ce în capitolele anterioare). Sora tatălui era însă mai mult plecată din țară, la fel și verișoara (fata sorei), prin țări arabe. mătușa era asistentă medicală și călătorea prin Tunisia sau Algeria, nu mai știu sigur, iar verișoara era stewardesă prin Kuweit. Deci erau doldora de bani. 

Deși erau doldora de bani, nu-mi amintesc să ne fi ajutat vreodată cu ceva, deși țineau la noi. În afară de momentele când ne mai chema la București când revenea din străinătate, să ne mai vedem un pic, nema, niente, nada. A mai fost odată cred când și-a sărbătorit verișoara ziua sau ceva, când ne-a invitat la Hotel Păltiniș în Sinaia și ne-au făcut cinste, în rest nimic frate. Parcă eram străini. Nu că am fi așteptat ceva de la ele, că se simțea că sunt reci ca reptilele, doar cu o față un pic mai umană, că erau femei. Atât, în rest dure, aspre, caustice, sâsâitoare ... Plus că fumau la greu, țigară după țigară, iar astea le-a închis inima, le-a blocat Anahata. Am observat asta la oamenii care fumează. Sunt mai reci emoțional.

Mai târziu, când eram la facultate în anul 1 (voi vorbi în detaliu mai încolo), locuiam la bunicul din partea tatălui, în București, iar mătușa încerca să-mi controleze mie viața, criticându-mă că sunt vegetarian și că fac yoga. Asta mi-a pus capac. 

Iar bomboana de pe colivă a fost când bunicul, sclerozat fiind, avea 85 de ani, m-a acuzat că i-am furat bani din casă (el mă vedea tot ca pe copilul din urmă cu 10 ani, deși mă schimbasem radical de atunci, plus că în practica yoga, yama și nyama sunt sfinte, iar furtul de neconceput). Bineînțeles, bunicul uitase unde pusese banii, dar nu am auzit nicio scuză. 

Atunci am rupt-o de tot și cu mătușa. 

Mai târziu, după vreo 25 de ani, mătușa mi-a reproșat că am fost necomunicativ și distant. LOL ... oamenii ăștia trăiesc în alte sfere, pe alte planete foarte îndepărtate ... în alte galaxii.

Luna trecută (în Ian 2023) a murit tatăl meu la 80 de ani. Nu am simțit nici un zvâc lăuntric. Mătușa care e mai mare cu ceva ani, încă mai trăiește. Nu știu cum trăiesc unii așa de mult, fumând atât de mult. 

Bunicul din partea tatălui a murit în 1997 la 87 de ani, la vreo 2 ani după ce am rupt legătura cu ei.

Ideea e că pe partea familială a tatălui, totul s-a răcit din 96.

Pe partea maică-mi, mai era mătușa E. din București, rămasă singură din anii 80, în buricul târgului. Avea un apartament în Piața Romană. I-am sugerat de mai multe ori să se mute cu noi, că era cam singură acolo. Să se mute cu noi ori la casă ori la bloc ... găseam o soluție. Ne înțelegeam binișor, ea era și nașa fratelui meu și-l iubea mult. Era ca o a doua mamă pentru noi. 

Dacă vindea apartamentul ei la acea vreme făcea o avere. Dar ea nu și nu. Au venit mulți să cumpere de la ea. Blocul ăla devenise unul cu birouri.  N-a vrut și n-a vrut. A fost o chestie de orgoliu al ei. Acolo se simțea vedetă, importantă, miez. Ne-a și zis că e obișnuită cu agitația orașului, obișnuită să fie în mijlocul evenimentelor. Acolo e un fel de Km 1 al țării, după Piața Universității, unde e Km 0. 

Deși era destul de neputincioasă și se mișca foarte greu, nu a vrut să accepte ajutorul nostru. Ne-ar fi fost tuturor mai bine, cred. Dacă eram o familie mai unită, era mai bine pentru toată lumea. 

Relația cu ea a fost totuși destul de caldă (sau așa credeam eu) până acum vreo 10 ani când mi-a reproșat că o sun doar pentru că am interes material la ea. S-a ofticat când i-am povestit ce rele făcea nepotul ei iubit (fratele meu) și nu m-a crezut nici pe mine nici pe Camelia (o să povestesc odată toată tărășenia) . E. credea că-i băgăm strâmbe. Asta e. A preferat o minciună confortabilă și strâmbele pe bune pe care i le băga R (fratele) despre noi, decât să ne creadă pe noi, un adevăr dureros. 

 Viața mea la acea vreme era destul de săracă material, locuiam în Brașov, iar la București nu ajungeam decât dacă aveam absolută nevoie, adică f rar și de multe ori pe mare alergătură. Dacă ajungeam odată pe an, era bine. Dar o sunam mereu pe E cel puțin de paște, revelion, de ziua ei și de 8 Martie. Uneori, foarte rar, am mai ajuns la ea, dar nu eram în măsură să o ajutăm cu ceva, deoarece eram departe. Dacă nu a acceptat ajutorul nostru la momentul potrivit, ne-am dus care încotro. 

După faza cu telefonul acela în care mi-a zis că o sunt doar pentru că am interes la ea, mi s-a tăiat complet. Nu am mai sunat-o. Nu m-a mai sunat. Asta a fost tot.

Relația cu alți membrii ai familie din partea mamei, a fost practic inexistentă. A mai venit pe la noi prin anii 90, o verișoară de la Beiuș (T) și cam atât. Își mai scriau din când în când, în rest nema. Am pierdut complet legătura cu toți.

Deci pe partea mea de familie, nu mai am nicio legătură în prezent, iar rupturile au început încă de acum 30 - 35 de ani. 

Nașa mea de botez T, a reapărut în viața mea, acum vreo 10 ani, după vreo 20 de ani de tăcere radio. Și aia o femeie dură, un zbir la școală, profă de geografie (a murit și ea anul trecut în 2022) teroarea terorilor copiilor de la Gen. 1, dar avea totuși un suflet bun uneori și era corectă. Dar nu mai știu ce problemă a avut la un moment dat cu tatăl meu, care era cam arogant și bădăran și au rupt-o mult timp cu noi.  

După divorțul mamei de tată, ne-am mai văzut rar cu nașa ... foarte rar și scurt. Foarte expeditivă mereu. Cordială de complezență așa, dar fără prea multe dulcegării. Era datoria mamei să țină legătura cu nașa, nu noi ca și copii. Când ești copil faci ce simți, iar adulții sunt cei care te sprijină la început, cei care cultivă relațiile și caută să-și apropie copii, nepoții. Mulți se așteaptă să fie invers. Nu e așa. 

Eu dacă simțeam pe cineva cald cu mine mă apropiam. Dacă mă mai și susținea, sprijinea cu ceva, o simțeam și mai aproape. Și așa a fost cu unii oameni care nu erau în familie, cum era nea S, de care voi vorbi mai jos. Cu nașa în schimb, nu am simțit acea conexiune niciodată. era străină, distantă, protocolară. Ea era și mai aristocrată așa, cu casă faină, mașină, haine scumpe, bani, șmecherie grup pe ea. Soțul ei fusese director la una din cele mai mari fabrici din Câmpina la acea vreme (nu mai știu cum se numea ... posibil ACC). Noi eram așa mai săraci, familie modestă din blocurile muncitorești de la marginea orașului. Poate nu a vrut să aibă de a face cu noi. Ca și copil am simțit asta și nu m-am apropiat nici eu mai mult de ea. Nu știu ce se așteaptă unii? Copiii oglindesc adulții ... ei sunt curați. 

Ochii care nu se văd se uită. În timp ne-am văzut tot mai rar și mai rar și nu am simțit niciun imbold sau dorință să mă apropii de ea nici mai târziu. Nu-mi place să fiu fals și să fac ce nu simt. Poate era în interesul meu să fiu mai apropiat de ea, că nah, avea bani, casă, poziție socială, dar eu nu sunt așa. Nu îmi fac relații pe interes, nu păstrez oamenii pe lângă mine pe interes. Nu am făcut asta niciodată și nu cred că voi face asta. Nu mi se pare ok. Și nu, nu sunt ca ăia din reclama cu mătușa, când făceau orice să primească moștenirea lor ... nu ... mi se pare oribil. Prefer să mor sărac decât să fiu fals.

Coliva de pe tortul relației cu nașa, e că în ciuda faptului că ea dorea să o tratăm ca pe o nouă mamă, la un moment dat, prin 2014 când doream să plecăm din Brașov fie la Câmpina, fie în altă parte, am întrebat-o pe nașă dacă știe pe cineva care ne-ar putea închiria mai ieftin o casă sau un apartament în Câmpina. Mi-a zis că nu, ca să aflu mai târziu că ea avea un apartament pe care-l închiria, dar nu a pomenit nimic de el. Te declari că vrei să fi mamă, dar până la urmă tot interesele poartă fesele. Ce să zic ... urât. De atunci am rărit-o și mai mult cu telefoanele, iar discuțiile au fost foarte scurte și reci, de complezență. Nu că ar fi fost altfel cândva. 

Deși nu a avut copii, nu a simțit să se apropie de noi mai mult ... Asta e ... Bafta mea.

Oameni superficiali, lipsiți de suflet, ca să nu zic altfel. Și nașa, fumătoare înrăită. 

Prietenii, relații

În bloc aveam fel și fel de vecini. Parcă eram într-o nuvelă. Fiecare veci avea o personalitate aparte, iar unii aveau și porecle nostime. Îmi amintesc de unul căruia îi ziceam Coaie Reci. Altei vecine îi ziceam OZN. Alteia îi ziceam Hardughia, alteia baba de la parter, alteia baba O. 

OZN avea mereu pălării largi, era profesoară, iar copiii de la școală o botezaseră așa. Se plângea toată ziua de dureri: „așa mă dor picioarele, așa mă doare spatele” și-și repeta mantra asta la nesfârșit, dar a trăit mult. Mult peste mama ... posibil să fi ajuns pe la 80. Nu știu dacă mai trăiește. 

... continui acum in Iulie 2023

Poate unele lucruri le voi repeta, deoarece scrisul acestei povești se întinde peste luni și ani, deoarece scriu printre picături, când am timp și stare să scriu.

Lui OZN îi mai ziceam fătălău, deoarece avea o construcție un pic androginală și părea un bărbat travestit. Mai era și fecioară cred și ca zodie, iar prezența ei era una de drama queen, afectată, ca în filmele după Caragiale sau ceva.

Baba O era o mahalagoaică cu pretenții de divă, bună învățătoare, dar o bârfitoare notorie. I se auzea vocea în tot blocul când vorbea. Avea și niște probleme hormonale care îi dădeau un aspect dizgrațios, dar avea niște copii faini. Fata ei, C era o bunăciune. Simt să o articulez un pic deoarece îmi amintesc că la vremea când mama mai trăia, scornise niște bârfe minicinoase, iar mama era afectată. Nu mai știu despre ce a fost vorba, dar știu că de atunci nu au mai fost așa apropiate. 

Mai era o voce puternică în bloc, doamna P, altă zdrahoancă de femeie, iar soțul ei, era mic, pișpiriu și avea o poreclă comică de care nu-mi amintesc acum. Mergea cu o motoretă sau bicicletă cu motor sau ceva, dacă rețin bine și era mai mereu beat. E de înțeles, pe de-o parte ... Dar P. era o femeie simplă, gen vânzătoare la aprozar, nerafinată, brută, cu un suflet bun, totuși. era mai păroasă așa și de fiecare dată când mă gândesc la bancul ala cu „bărbații erau la fel de groaznici”  (cine nu-l știe, să dea un semn), ea e prototipul. 

Privind în urmă, vecinii mei de la bloc aveau ceva din personajele de le un teatru, de pe scena vieții.  Toți au jucat un rol mai mult sau mai puțin direct, în formarea mea ca om. 

Prieteni

Dintre prietenii din afara cercului de vecini din bloc, cel mai apropiat a fost SS, fratele lui AM, colega cu mama la școală. Îi datorez multă recunoștință pentru că ne-a fost aproape când ne-a fost cel mai greu, imediat după divorțul mamei, când abia puteam trăi de la o lună la alta. Un om extrem de sufletist, de ajutor, mereu serviabil. Un părinte adevărat. Cred că și-ar fi dorit și el băieți. Avea două fete. 

A fost pentru noi ca o rudă apropiată. Îmi pare rău că am pierdut legătura cu el. Dacă mai trăiești S, să-ți de Dumnezeu sănătate și viață lungă. Dacă nu, sigur ești un înger! 

Dacă tot sunt la capitolul prieteni și/sau vecini, trebuie să vorbesc despre una dintre cele mai surprinzătoare despărțiri, de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei la acea vreme: GC. 

Cu GC eram frați de cruce aproape. Cred că am mai pomenit în articolele anterioare de el. Oricum, prieten vechi, de când deschisesem ochii. El era genul artistului neînțeles cumva de lume, interiorizat, timid, feminin, cu un păr lung, mereu în căutare de muzică bună. Cu el eram la competiție să zic așa, la capitolul muzică. Era mai studios ca mine și mai meticulos în studiul lui. Datorită lui am aflat multe lucruri noi în muzică. Era înclinat către muzica rock, dar nu numai. 

Cu el făceam fel și fel de audiții. Avea și un pick-up cu niște boxe bunicele și așa mai reușeam să ascultăm unele lucruri, mai calitativ: gen Phoenix, Celelalte Cuvinte, Octave și altele, Împreună cu el mi-am extins un pic orizontul muzical, dar și eu i-am deschis lui mai târziu, cred, gustul către muzica electronică, mai ales după 93 sau 94, când mi-am luat o combină muzicală, dublu radio casetofon, o marcă coreeană , care acum ar fi fost poate undeva pe la 1500 de lei în banii actuali. Am luat-o cu mari eforturi să zic așa. 

Atunci mi-am achiziționat primele CD-uri : Voices al lui Vangelis, Songs of a Distant Earth al lui Mike Oldfield și Images, un best of al lui Jean Michel Jarre. Modul cum ieșea sunetul din neant parcă, fără fâsâituri, pocnete, scârțâituri, fâșâit, mi se părea uluitor. După ce mă chinuisem ani de zile cu niște casetofoane din alea chinezești, cu piese de plastic, care gemeau din toate încheieturile, acum, scula asta părea ruptă din Star Trek.

Îmi amintesc cum adormeam cu telecomanda în mână, urmărind butonul roșu aprins al combinei ascultând vreo casetă sau vreun cd, complet scufundat în armoniile respective, călătorind în imaginație, acelea fiind poate, primele mele meditații spontane, în care eram complet prezent în sunete, încercând cumva să le absorb în mine. Uneori muzica îmi producea un efect cathartic, eliberator și plângeam în hohote. 

Revin un pic mai jos la muzică. Am vrut doar să descriu contextul mai amplu al relației mele cu GC. Eram ca sufletele pereche cumva. Unii ziceau că suntem îndrăgostiți, că prea stăteam mult împreună. El era Rac, și era mult mult mai feminin și apos decât mine. Eu tot zodie feminină, Capricorn, dar mai ancorat în concret. Dar relația noastră nu a avut, evident, nicio conotație sexuală și nu cred că ar fi avut, nici măcar dacă eram spălați pe creier de agenda progresistă. La amândoi ne plăceau fetele. 

L-a un moment dat GC s-a apucat să învețe chitara și-mi pare tare rău că nu am învățat și eu atunci, împreună cu el. A fost un autodidact și-mi amintesc că mult timp, vreun an de zile cel puțin, doar zdrăngănea corzile, căutându-și inspirația. Abia dacă lega 2-3 acorduri, dar avea aerul ăsta pătruns de inspirație, care mă distra. Am încercat și eu să zdrăngăn împreună cu el, dar m-am lăsat când au început să mă doară buricele degetelor. Și el avea bășici la degete, dar nu s-a lăsat. Până la urmă a ajuns să cânte binișor. Toată admirația pentru el. Un trubadur aparent neînțeles, care se retrăgea adesea în lumea lui și uneori avea accese de furie absolut comice pentru noi ceilalți. veneau ca din neant, frustrări acumulate, reproșuri nerostite, că nu avea puterea să se confrunte și nu dorea să stârnească un conflict sau ceva. Adeseori mergea singur prin păduri, cu chitara sau fără și stătea așa în solitudine. 

Era făcut pentru meditație, introspecție, contemplare ... un artist clasic. 

Cu toate ieșirile lui ciudate uneori, eu cu el, SD și AM eram prieteni buni. Am povestit mai mult despre Aureole și prietenia noastră, în articolul anterior.

În acea perioadă începuseră să apară diversele secte protestante, care cutreierau țara în lung și-n lat, ținând tot felul de prelegeri și cuvântări, la nivel mare, căutând adepți. Îmi amintesc de Evangheliști parcă, care aveau un cort mare ca de circ, cu dungi albe și albastre care a venit fix în fața blocului la noi, unde se mai făcuseră și multitudinea de adepți biblici nou apăruți, care învățaseră Biblia foarte bine și când vorbeai cu ei, mereu făceau referire la citate biblice cu număr și serie, fiind oarecum ca niște roboți ai bibliei. 

Nu am știut atunci, dar mama lui G a picat în plasa unor protestanți, nu mai știu care și începuse să devină un pic rigidă și fanatică. Îmi amintesc că vorbeam cu G despre aspectele astea și cumva condamnam genul ăsta de fanatism pe care-l vedeam atât la mama lui cât și la diverșii propovăduitori pe care-i întâlneai atunci pe stradă, mereu cu Biblia în mână, ca un colac de salvare. Știu că avea ceva discuții cu mama lui pe tema asta, el fiind oarecum mai rebel așa. 

Îmi amintesc că era și el cred prezent la un dialog pe care l-am avut cu un propovăduitor din ăsta. Pe vremea aceea nu știam mai nimic din ce știu acum despre Biblie, dar aveam un bun simț nativ și țin minte că la un moment dat l-am întrebat pe robotul bibliei: dacă Dumnezeu a fost așa milostiv, de ce nu a oferit acestă religie așa zis singura adevărată, și celor din Amazonia, băștinașilor din Africa și altor miliarde de oameni care au alte credințe ? De  ce ar fi fost atât de sadic să permită nașterea atâtor miliarde de oameni în păcat, fără șansă de „mântuire”, care nici măcar nu au auzit de Isus, Biblie sau această așa zis unica și cea mai adevărată cale spre mântuire: pocăința, botezul șamd. Mi se părea de o lipsă de bun simț crasă această ideologie a singurei religii adevărate și a singurei căi către mântuire, care era Isus: calea, adevărul și viața. Răspunsurile date de acești indivizi mi se păreau ridicole și nu m-au convins niciodată. Am crezut că sunt pe aceiași lungime de undă cu G pe tema asta. 

Într-o zi senină, m-am dus la S să jucăm cărți sau fotbal pe carton. Cred că eram în clasa a 11-a sau poate a 12-a. Nu mai sunt sigur. Cred că jucasem cărți cu G cu o zi înainte și nu văzusem niciun semn că se schimbase ceva în comportamentul lui. Deci din senin, ca și accesele lui de furie, brusc, s-a sucit la 180 de grade și a zis că el gata, nu mai joacă cărți, nu mai ascultă muzică „păcătoasă” și că o să-mi dea mie toate casetele lui. Avea vreo 200-300 de casete.  Din clipa aia ne-a întors curul complet, devenind altcineva. Brusc așa, de la o zi la alta. fără preaviz, fără nimic. 

De atunci a devenit mielul Domnului ... s-a pocăit ... cu dușmănie așa. De la o zi la alta a devenit din prieten dușman și un fanatic religios. Am încercat să-l aducem un pic pe calea de mijloc, că deraiase rău cu roțile în șanț, dar era fix ca în acele accese de furie iraționale ... odată pornit pe o direcție nu-l mai opreai. Ne-a picat greu faza asta și de atunci am vorbit foarte rar. A devenit o umbră. Ne mai vedeam când și când. ele era mereu cu chitara în spate și am înțeles că el cânta în corul biserici. 

Nu a încercat să ne propovăduiască niciodată nimic, fiind așa cum am zis, un tip relativ interiorizat și discret. După aia ne-am mai văzut odată la câțiva ani. Se pare că are o familie cu 3 copii și o nevastă care mi s-a părut destul de urâțică, roaba Domnului, cu batic pe cap, mult sub ce putea el să atragă ca bărbat. La un moment dat știu că-l plăcuse o fată (CP) care mie-mi plăcuse foarte mult, deci potențial să fie plăcut de femei frumoase avea. 

Lucra la o fabrică ... S-a mutat la Brebu, la țară după moartea părinților. A primit moștenire casa bunicilor. 

Interesant e că mai târziu am luat legătura cu SC, fratele lui GC și omul era mult mai deschis la cap decât fratele lui. A reușit să scape de îndoctrinare părintească. 

Acum înțeleg de ce mama lui GC a mai făcut 2 copii. S, a venit pe lume când G avea vreo 14 ani cred. La pocăiți, prin religie, sunt îndemnați să procreeze cât mai mult, ca să placă Domnului.

Religia

Eu la vremea respectivă eram încă rebel, iar aspectele religioase mă cam lăsau rece. Am explicat la articolul cu Religia din copilărie, de ce. 

Iată încă un aspect pentru care eu cred că religia face mai mult rău decât bine: creează divizare.

În 94, când eram în clasa a 12-a, fratele meu, în căutările lui de atunci s-a dus la cursul de yoga MISA. În acea perioadă cred sau poate un pic mai devreme am început să am o oarecare căutare interioară religios-spirituală. Cred că după ce am văzut filmul lui Zefirelli, Isus din Nazareth, prin 93 sau 94 mi s-a trezit un fior religios și un dor de ceva, de divin ar ice unii. 

Cred că atunci am început să mă rog la Dumnezeu ca Isus din tabloul de la mine din cameră, primit de la mătușa E din Bucale sau poate mai târziu, după ce am ajuns și eu la yoga, nu mai sunt sigur. Despre capitolul Yoga voi dedica mai multe episoade, deoarece mi-au marcat viața profund. 

Mi-am zis că poate nu le știu eu pe toate așa că hai să încerc să mă rog. Cred că după ce am mers la yoga mai degrabă am avut acest imbold și o să explic atunci mai în detaliu ce și cum.

Muzica

Să revin la muzică. După ce am primit cele câteva sute de casete audio cu muzică de la GC, mi-am lărgit și mai mult aria de cunoaștere. Multe dintre casete le aveam și eu, iar pe acelea am înregistrat mai târziu multă muzică spirituală, de meditație, șamd. 

Deși treceam prin perioada rebelă adolescentină, în care rockul mă atrăgea cel mai mult, ascultam și atunci multă muzică instrumentală, clasică sau electronică. 

Pe lângă ce am spus deja în articolul despre Iubiri și sexualitate în adolescență pe tema asta, aș vrea să detaliez un pic cam ce ascultam mai exact și ce limite am atins. 

Ca și muzică rock ascultam în general hard, AC/DC, Manowar, Yngwie Malmsteen, Joe Satriani, Guns 'n' Roses, Bon Jovi, Europe, Queen, Aerosmith, Metallica, Iron Maiden, Accept, Kiss, Extreme, Red Hot Chilli Papers, Mr. Big, Scorpions, Whitesnake, White Lion, Skid Row, ZZ Top, dar și rock vechi, gen  Led Zepelin, Eagles, Pavlov's Dog, Doors, Pink Floyd, dar mai treceam uneori și către heavy metal gen Judas Priest, cel mult Pantera. Uneori am mai ascultat Megadeth, dar ăștia deja mergeau către trash. Nu mi-a plăcut niciodată genul trash, death sau doom. 

În tot liceul am avut pereții din cameră plini de postere cu formații rock, imagini preluate din revistele Bravo de la acea vreme. 

Pe ușa șifonierului în interior pusesem o poză cu o blondă care-mi plăcea mie atunci, iar mai târziu am fost cu femei cel puțin la fel de frumoase. S-ar putea să fi contat ...

Eram deschis către majoritatea genurilor muzicale, mai puțin către populară, manele și muzica aceea de petrecere și „voie bună” aflată undeva între lăutărească, manele și populară, gen Albatros. 

Am fost „sterilizat” față de manele încă din fașă când, prin 93 cred, am mers la mare cu trenul și, timp de 7 ore i-a cântat unui grup de țigani, casetofonul, numai manele. De atunci am o oarecare senzație de ușoară vomă când aud manele. 

Bineînțeles, în această perioadă mi s-a și schimbat vocea. În liceu am continuat să când la cor, dar nepracticând mai intens, simt că am permis vocii să se schimbe mai repede. Cred că dacă-mi exersam vocea mai mult, puteam să-mi mențin calitatea vocii mai mult. Puteam cânta ușor pe note și mai înalte. După ce mi s-a schimbat vocea, am simțit că am pierdut ceva important. Niciodată nu am mai putut cânta la fel.  Simt că dacă mă antrenam atunci, puteam cânta și pe înalte și pe joase și mai baritonal și mai înalt.

Tot în această perioadă am început să intru în contact cu muzica de la MISA, muzica folosită la meditații, exemplificări și să aud de cântăreți despre care nu auzisem până atunci. 

Părea o muzică extraterestră, căzută din sfere înalte și mi se părea incredibil că acești artiști nu erau mai cunoscuți în mass media, așa cum erau Vangelis, Jarre, Kitaro, Oldfield, Tangerine Dream pe care eu îi cunoșteam mai bine. Nu auzisem niciodată de Klaus Schulze care era un Mozart al electronicii, un titan, de Stamatis Spanoudakis, Chris Spheeris și mulți mulți mulți alții pe care-i voi enumera la capitolul yoga. Muzica a fost unul dintre factorii cei mai importanți care m/au dus în direcția yoga atunci.

Majoritatea muzicii o cumpăram de prin București în special, de la Romană și Universitate, iar mai târziu au început să apară marii vânzători de cd-uri și de mp3-uri și prin Ploiești. Din Câmpina luam mai rar de la anumite magazine consacrate. Unul era pe strada 1 Mai din ce-mi amintesc. Cumpăram casete Elba de la ei, așa zis originale, sigilate, legale, dar erau dublu la preț. Oricum, până în August 95 cred că aveam câteva vreo 300 de casete minim. 

Petreceam multe ore făcând fel și fel de selecții, înregistram albume (cam la viteză dublă), făceam schimb de muzică cu diverși, muzica era o mare parte din viața mea de atunci. Muzica a fost una dintre ancorele care m-au ținut pe linia de plutire. 

VA URMA ...

În capitolul următor voi mai scrie despre:

Cărți, reviste, almanahuri, ziare

Filme: La piovra (1992), Sclava Isaura (1992) telenovelele, Dr. Quinn 1993, Șobolanii rosii (1991)

Hot Shots (Formidabilul 1991) Mr. Bean

Desene animate: Macron 1 (92), Nils Holgerson, Captain planet,  Aventurierii spatiului, Sber Rider, Voltron, Sandy Belle, Candy, Pif si Hercule, Snorky, Strumfs, 

Majorat

Caritas, safi si Oglinda.

SUC BULA - marea idee de afaceri sau cu cersetoria comică

și alte idei care nu/mi vin acum, dar vor veni