ADOLESCENȚA - iubirile platonice, sexualitatea (1991 - 1994) - 15 - 18 ani

 După cum am povestit în primul articol dedicat subiectului „Îndrăgostiri, sexualitate - 7 - 14 ani (1983 - 1990)”, începeau să se dezvolte anumite complexe.

Articol terminat în 16.12.2022

Senzația mea până la vârsta respectivă (15) era că fetele care-mi plac mie sunt cumva distante, inaccesibile, un ideal imposibil de atins și nu se uită la mine, nu mă observă, nu observă semnele pe care evident le transmiteam ... timid, dar le transmiteam. Cred că acele fete dacă mă plăceau, observau că le plac. 

Eu am avut o dezvoltare hormonală diferită. Dacă majoritatea băieților din jurul meu deja pe la 13-14 ani aveau pilozități, vocea îngroșată, penisul mai dezvoltat, eu abia pe la 15 ani am început să dau primele semne ale pubertății. De la 15 ani eram deja un cazan hormonal sub presiune, iar intensitatea senzațiilor devenea extrem de puternică ... aproape de delirul psihedelic. 

Prima fată care mi-a plăcut în liceu a fost CM, dar nu suficient de mult încât să-i spun sau să inițiez ceva. Apoi, am intrat împreună cu majoritatea băieților din clasă sub mrejele altei zeițe a senzualității la acea vreme, AS. 

Ca și CE despre care am vorbit în capitolul anterior dedicat subiectului, AS emana acea vibrație a zeiței. Din păcate zeița era împreună cu SD (mai mare cu 2 sau 3 ani decât noi). AS părea mult mai femeie și evoluată sexual decât eram noi băieții. Era intimidant de emancipată comparativ cu noi. Eram fascinat să o văd cum se săruta cu poftă cu SD și ce dezinvoltă era, după perioada de închistare a comunismului. 

Timp de 2 ani am urmărit-o în relație cu SD si nu puteam decât sa visez sa mă apropi de ea, sa o ating. Visele erau aproape dureroase, aflate sub influența hormonală. Mă gândeam continuu aproape numai la ea. Ce școală, ce altceva, mintea mea zbura numai la vise romantice cu ea. Și nu nu visam să fac sex cu ea (deși făceam laba la greu, dar nu cu ea în cap) ... asta era așa ceva mult prea mult să îndrăznesc să visez, ci pur și simplu pentru mine era suficient la acea vreme să o pot ține de mână, să o sărut, să o ating, s-o îmbrățișez. Era foarte dureroasă această neputință de a face acest lucru.  Imaginea mea despre ea era atât de înaltă că aveam senzația că sexul întinează imaginea mea despre ea. Ideea să fac sex cu ea, era ceva de neconceput atunci. 

Prin clasa a 11 s-a despărțit de SD și atunci am realizat cât de mulți o plăceau. Mi-am destăinuit sentimentele înăbușite față de AS lui O (unul dintre prietenii mei cei mai buni din copilărie care acum mi-era în continuare coleg) și am aflat că și el era îndrăgostit de ea. Apoi am aflat că și alți colegi erau îndrăgostiți de ea și în timp am auzit și de alții și de alții. Chiar și bunul meu prieten de la bloc, GC, căruia îi povesteam de ea, când a văzut-o prima dată și el s-a îndrăgostit. 

AS arăta cam ca fata din serialul StarGirl, doar că avea ochii căprui. Sau așa mi se părea mie la acea vreme. O divinizam ...

Fata era o bombă de energie, jucăușă, inteligentă, frumoasă, de familie bunicică, oricum peste nivelul meu social. Părinții ei aveau un magazin în oraș, ceea ce la acea vreme, era mult ... Puțini aveau  suficienți bani, pile, relații să dețină un magazin în anii ăia. În plus avea o casă pe bulevard undeva pe lângă liceul Petrol, iar camera ei era undeva sus. Am fost la ea de ziua ei odată și de aia știu. 

Deci era „Out Of My League” și era dureros să constat asta. Era dureros să o văd aproape zilnic la școală, plus că mergeam cu colegii în diverse drumeții, la petreceri, la teatru, la TIB. Era mereu prezentă în viața mea și cu toate astea nu putea fi cu mine.

Camera ei era pentru mine ca un sanctuar al zeiței. În visele mele m-am proiectat de multe ori în acea cameră. Visam dureros de intens și-mi doream să fiu cu ea la modul visceral. Îmi ziceam la acea vreme că nu voi mai iubi pe nimeni așa de intens și că era iubirea vieții mele. Deliram efectiv ... (după acel moment au mai fost și alte episoade cu alte fete față de care am simțit cel puțin la fel de intens, asta până pe la 25 de ani când mi s-au mai liniștit hormonii și am reușit să-mi îngrop o mare parte din suflet și din speranțe, dar despre asta, la momentul potrivit).

Deci știu ce înseamnă hormonii tinereții și cum poți ajunge să gândești atât de dramatic.

La petreceri, aniversări, eram de obicei, spiritul petrecerii. Eu veneam cu muzica. Aveam multe selecții. Îmi plăcea așa de mult să dansez cu ea ... Eram disperat cu baladele rock în special. Mă rupeau, dar era o durere cumva atât de intensă că devenea plăcută. Pe de-o parte îmi venea să plâng, să urlu că nu pot fi cu ea, pe de alta visam să dansez cu ea și să trăim împreună pe astfel de ritmuri.  La petreceri am dansat totuși cu ea.

Visam genul ăla de iubire totală, eu cu motocicleta cu pleata în vânt, rebel (genul Lorenzo Lamas), iar ea la fel, tot genul rebel. În sufletul meu am fost și sunt un rebel, în căutarea iubirii totale. 

Sistemul, școala, societatea simțeam intuitiv încă de pe atunci că sunt anti-iubire, anti-suflet, anti-viață, anti-libertate, iar mai târziu am și intelectualizat aceste gânduri. Voi filozofa mai mult la capitolul yoga.

După faza Michael Jackson în care am experimentat ce experimentează puicuțele leșinăcioase când văd diverse vedete, încetișor am trecut către faza rock (despre care voi povesti mai în detaliu în alt episod).

 Deci mă identificam la acea vreme mai mult cu curentul rock decât cu altceva. La acea vreme era o modă cu depeșiștii și rockerii și o oarecare rivalitate. Nu înțeleg de ce. Cert este că fiecare avea un look aparte. Nu-mi plăcea stilul depeș (pe care-l asociez cu cocalarii de mai târziu), dar nici nu-l respingeam visceral așa cum făceau unii, așa cum fac cu manelele acum. Era cumva o rușine să asculți Depeche ...

La una din petrecerile aniversare, la NM îmi amintesc, AS era îndrăgostită de Depeche și de dragul ei am acceptat să ascult, cu oareșce rușine interioară,  și culmea am recunoscut că-mi plac foarte mult. La vremea aceea tocmai apăruse albumul „Violator”, care este cel mai bun al lui Depeche Mode (părerea mea), care avea sunete ET pentru vremea lui.

 Atunci am realizat pentru prima dată că iubirea te împinge să-ți depășești limitele, să ieși din carapacea închistată a egoului tău, a ideilor tale preconcepute, a prejudecăților, a falsei imagini de sine. Nu conceptualizam asta intelectual, dar intuitiv asta am înțeles că e lecția. Nu filozofam prea mult la acea dată, însă în mine exista deja un zbucium și întrebări existențiale neconștientizate încă, fără răspuns. 

Rockerii erau imaginea rebeliunii, iar eu eram un rocker care asculta și Depeche pe ascuns ... rebel total :))

Tot atunci la acea petrecere am auzit prima dată piesa Teo Toriatte a lui Queen. Nu auzisem piesa până în clipa aceea, dar faptul că ea, zeița asculta și Depeche și Queen m-a atins profund .. m-am topit în brațele ei când am dansat. Cu ea cred că am dansat pe piesa asta. Un cui înroșit în suflet ...

Prin clasa a 11, am simțit să vorbesc cu cineva mai în detaliu despre trăirile mele, despre durerile mele, deoarece simțeam că sunt singur în durerea mea, așa că am început un jurnal, ca să-mi amintesc cât oi trăi ce am simțit atunci. Posibil să mă fi inspirat și Jurnalul Adolescentului Miop în decizia să scriu un jurnal. 

Acum am căutat jurnalele și le-am găsit. 

Pe 28.09.1993 am început primul jurnal și am continuat asta până prin 2002, cred. L-am numit Jurnalul Unui Adolescent. Nu l-am mai deschis de prin 95 cred, când am trecut la volumul 3 (YOGA). Pe prima pagină scrie: „Sper ca peste câteva decenii să pot să citesc din acest jurnal stând confortabil în fotoliu și să mă distrez sau să rămân gânditor la ceea ce voi scrie în acest jurnal”. LOL, fix asta se întâmplă acum la aproape 30 de ani de atunci.  Am scris două caiete în liceu, dar în acele caiete am scris cele mai semnificative experiențe ale adolescenței mele. Am fost inspirat.

A fost un efort intuitiv de a-mi păstra amintirile cât mai obiective, știind că se pot pierde, deforma. 

Am pornit jurnalul deoarece simțeam că mi se schimba gândirea și asta din cauza școlii, a matematicii și a dragostei. Realizam atunci că fusese dragoste la prima vedere (uitasem acest aspect), însă neconștientizată și abia după ce a vorbit cu mine, sentimentul a devenit tot mai profund până a devenit obsesie. De asemenea și GC ... și e era obsedat de ea. 

Din ce citesc, aflu cu surprindere că recunoșteam atunci că datorită dragostei am meditat mai profund la sentimentele mele și asta mi-a schimbat felul de a gândi. Acum văd că și SD m-a influențat să scriu jurnalul, sugerându-mi să scriu tot ce am vorbit cu AS și apoi să-i dau și lui să citească, să-și facă o idee dacă ea simte ceva pentru mine sau nu (i-am dat lui SD după câteva zile să citească și mi-a subliniat în jurnal anumite lucruri și a adăugat câteva remarci, ici colo).

Acest jurnal m-a oglindit, m-a făcut să reflect, să interiorizez experiența. Observam chestii la mine care erau scoase la suprafață, egoism, perfidie șamd ... Începusem procesul conștientizării de sine, a tuturor aspectelor mele, atât de umbră cât și de lumină. Iar asta începe să te schimbe ...

Răsfoind jurnalul acum, realizez că sunt foarte multe lucruri pe care le uitasem și nu chestii minore. De exemplu AS m-a întrebat dacă o invit la nunta mea și că SD plecase la Sarmisegetuza să se sinucidă. Începusem să-mi observ fluctuațiile din inimă, fluturii din stomac și fiorul din inimă care apăreau și dispăreau cu intensități diferite. Uneori mă mai slăbea pentru ca mai târziu, când o revedeam, să mi se reactiveze. Încercam să fac pe durul, pe indiferentul, să nu par prea disperat. Toate aceste conștientizări te fac să reflectezi la natura realității și la efemeritatea experiențelor, la efemeritatea senzațiilor. Iar acesta este un aspect foarte important în Buddhism (voi vorbi mai mult despre asta la capittolul VIPASSANA).

Când am aflat că AS vrea să fie prietenă cu I s-a prăbușit cerul pe mine și-mi reproșam că nu am făcut mai multe să-i dau de înțeles ce simt pentru ea (deși cred că era evident). Apoi am auzit o frântură de discuție în care colega de bancă a AS, IT, o întreba : dar cu Tilo cum  rămâne? (Tilo era porecla mea din liceu), iar AS a zis: mai vedem! Sau așa mi s-a părut atunci sau am vrut să mi se pară. Deci mă remarcase ...

După ce l-a ales pe IN să fie prietenul ei, am realizat că și O simțea cam ce simt și eu și am devenit tovarăși de suferință. La acea vreme mi-am promis lăuntric că n-o să mai fiu niciodată așa de timid și o să fiu mai îndrăzneț, deoarece simțeam că pierdusem iubirea vieții mele. 

Din păcate am continuat acest tipar încă mulți ani după aia. 

Ziceam atunci că nu voi uita niciodată piesa Master Of The Wind a lui MANOWAR pe care o voi numi „Alinare Sufletească”. LOL ... cât dramatism. Abia acum mi-am reamintit de ea. Mișto ce-i drept, dar totuși .. ce tare mă luam în serios. Nu pot decât să zâmbesc.

Adevărul e că atunci trăiam totul la paroxism ... totul era maxim. Drogați cu hormoni, abia atunci simțeam că trăiam. 

După aia mi-am comparat toate experiențele cu ce am simțit atunci. Atunci simțisem acea iubire până la sacrificiu de sine, poate cea mai intensă ... până la nebunie. Sau ești după cum zice englezul „out of mind” ... experiența iubirii și a sexului, te face să ieși cel puțin parțial din minte, transcenzi mintea și asta spun tantricii că se poate întâmpla cu ajutorul sexualității, a iubirii totale.

 Restul experiențelor păreau să pălească prin comparație, iar aici e posibil să fi greșit mai târziu, după ce a trecut explozia hormonală și nu am mai simțit la fel de intens. 

Totul pălea prin comparație cu ce simțisem în anii adolescenței și un pic mai târziu cu OM și NP. Vorba aceea: „fericiți cei ce n-au fost fericiți vreodată, căci nu știu ce pierd.” 

Eu experimentasem senzații paroxistice, iar mai târziu totul părea mult mai fad și mi-am zis că asta nu e iubire ... și nici nu aveam senzația aia de sacrificu de sine și ideea că e iubirea vieții mele, așa că am zis că nu e iubire ce am simțit mai târziu. Sau poate îmi îngropasem (cel puțin parțial) sufletul ... o să explic la momentul potrivit de ce și cum.

Mai târziu, după vreo 25 de ani, am întrebat-o pe AS dacă văzuse că simt ceva pentru ea atunci și a zis că da, dar nu dorea să mă rănească. Intuiția îi spunea că e posibil să fie o relație karmică din aia cu multă suferință. Ea mi-a spus că este rea, însă eu nu o puteam crede. Eram orbit ... 

Eu îi vedeam doar lumina, divinitatea nu și umbrele, doar îngerul, nu și demonul. Ea dorea să mă echilibreze. 

Însă aici cred că intervine rolul iubirii, îndrăgostirii, când îl vezi pe celălalt la cel mai înalt potențial, îl transfigurezi și îl susți să-și atingă acest potențial. Așa cred că se pot ajuta iubiții să crească și să evolueze, să se apropie de Dumnezeu.

Relația AS cu IN nu a durat mult ... cred că doar o săptămână, însă suficient să mă perpelească zi de zi. Văd, din ce mi-am notat, că în ciuda durerii mele, mă interesa fericirea ei mai mult. La un moment dat, înainte să se închege relația lui IN cu AS, el era destul de confuz în privința gândurilor AS față de el, iar eu l-am încurajat și l-am convins că AS simțea ceva pentru el. Deci pe de-o parte mă tortura ideea ca IN să fie cu ea, dar pe de altă parte le doream binele și doream s-o văd fericită pe AS. Deci renunțasem la mine pentru ea ...

După ce a trecut scurta relație cu IN, O și-a luat inima în dinți și i-a cerut prietenia (așa se făcea la vremea aceea, lol). Eu tot prost, n-am avut curajul ... Și cu O s-a sărutat odată parcă, iar omulețul era în al 9-lea cer, pentru ca apoi, câteva zile mai târziu, AS a zis stop, are nevoie de pauză, iar O s-a întors la suferința obișnuită. Dar măcar a sărutat-o, a ținut-o de mână. Asta ar fi trebuit să-i dea un plus de încredere în sine ... măcar nu are așa mari regrete, căci a încercat.

A existat o perioadă de tatonare și indecizie din partea ei vreo lună (nu dorea să fie nici cu IN nici cu O), iar acum recitind jurnalul cred că dacă încercam și eu ceva în acele momente, aș fi avut șanse. Am fost acolo când s-a legat prietenia dintre ea și BC, un tip care mie personal mi se părea foarte antipatic, dintr-o familie foarte bogată din oraș, iar tipul era plin de bășini, arogant. Pe tipul ăsta l-a ales de prieten atunci. Atunci am simțit că cine se aseamănă se adună și că nu întâmplător e atrasă de un abuzator, un băiat rău. Ea îmi spusese că e rea ... deci nu întâmplător a fost atrasă de un băiat rău.

Nici eu nu sunt ușă de biserică ... mi-am descoperit multe umbre, multă durere, multă furie și e posibil să fi ajuns și noi la certuri monstru dacă eram împreună ... dar unde e dragoste multă, găsești și forța să te auto-depășești, să te schimbi, să lași de la tine, să cauți mai în profunzime forța de a depăși aceste obstacole.

Timiditatea mea putea veni dintr-o lipsă de încredere în mine, dar și din orgoliul (aveam o imagine de sine intactă și nu doream să mi-o fac țăndări), frică de refuz. Și asta mă bloca ... capacitatea de a-ți depăși timiditatea, de risca să fi refuzat și chiar să pici și în ridicol, am înțeles că e apreciată de majoritatea femeilor. Dar la vremea respectivă n-am știut, nu am avut un mentor care să mă îndrume.

Posibil să fie și alte forțe în joc care poate m-au protejat de suferințe și mai mari și intuiția că nu va fi bine și că nu era femeia vieții mele. 

 AS mi-a mai recunoscut după 25 de ani că nu-și asculta sufletul la acea vreme și că a ales după cum o programaseră părinții, iar soțul ei BC era un nume în oraș, una din familiile cele mai bogate din oraș. A fost 18 ani într-o relație toxică care a dus-o în pragul spitalului de nebuni.

Eu devenisem confidentul ei la acea vreme, un prieten foarte apropiat, însă după faza cu BC m-am rupt emoțional de ea, mai ales când începuse să spună la toată clasă cât de îndrăgostită era ea. Atunci pusesem ochi pe o zicală: „Cel care zice cât iubește, nu iubește cu adevărat!” ... era doar o mască.

 Țin minte că mă străduiam conștient să văd ce e mai urât la ea. Să-i văd umbrele, să o văd pe WC, să o dau jos de pe piedestal, să interpretez totul într-o notă negativă. Și mi-a mers figura. Mi-am îngropat sentimentele față de ea și cu asta, probabil și o parte din suflet.

Am mai fost atras de multe alte fete în liceu. M-am aprins după una Monica de la clasa a 10-a, dar mi-a furat-o rapid FB, înainte să am curaj să-i zic ceva. 

Apoi mi-a mai plăcut mult mult fiica doctorului stomatologic, nu mai știu cum o chema (erau două surori) ... dar erau în altă ligă clar. Nici nu cred că mă văzuse vreodată. Era atât de sus că nici cu prăjina nu-i ajungeam la nas. 

Mi-a mai plăcut de surorile P (Anca si Ioana), Lorena si AP, dar nu suficient să mi se trezească fluturii din stomac. Eram ca în Mambo Number 5 ... îmi dansau hormonii în tărtăcuță

Mi-a mai plăcut multe de tot și de Caniș (Canigia) ... chiar mult .. ne jucam mult împreună. Ea era bună înotătoare. Au fost multe întâlniri, petreceri unde am fost împreună. Din păcate ei îi plăceau băieții mai mari (gen frate-miu sau Ghi, cu care s-a și căsătorit). Am revăzut-o la vreo 20 de ani după ce n-o mai văzusem. Ofilită, 2 copii, o umbră din ce fusese ... 

A mai existat o mică idilă și tentativă de a începe o relație cu o brunețică care nu-mi plăcea cine știe ce, după ce am fost la o petrecere la Lunca Mare a Doftanei. M-am pilit bine la acea petrecere și m-am dat la tipa asta mai mult ca la altele. După ce m-am dezmeticit a doua zi, am realizat că nu-mi prea plăcea tipa cu adevărat. Atunci am realizat că alcoolul le poate face mai frumoase pe fete și că nu există fete urâte, ci nu ai băut tu suficient de mult sau nu sunt suficient de machiate. De tipa asta acum mi-am amintit. 

Interesant e că pe măsură ce stau cu atenția pe anumită parte a amintirilor mele, apar tot mai multe. Asta mă face să cred că avem toate amintirile intacte pe HDD, iar dacă stăruiești cu atenția suficient de mult, acestea ies la suprafață.

Mi-au mai plăcut două fete multicel: Livia M (o fecioară după zodie cu o energie foarte plăcută) cu care chiar am avut o tentativă de a fi împreuna. Ne-am plimbat pe Bul și apoi cam asta a fost. Nu mai știu de ce nu s-a legat.

Diana M sora lui CM de la mine din clasă a fost ultima obsesie din liceu. D era ca un îngeraș pur, copil dulce, Candy, puritatea în persoană cu un zâmbet de te băga în boale. Din nou timiditatea m-a împiedicat s-o abordez, dar nu simțeam la fel de intens ca pentru AS. Ceva îmi zicea că nu e ea aleasa, deși mă obseda. Aveam ritualul „Întoarcere la Erik” unde mergeam doar ca să o văd, să o observ de la distanță.

Luni de zile am urmărit-o sperând ca poate ceva ne va apropia mai mult, că va exista un semn că și ea mă place, că și ea m-a observat. Știu că am dansat odată cu ea la discotecă, dar nu mai sunt sigur și nu știu de ce, că nu am încercat totuși s-o abordez, să-i cer prietenia. În amintire am un moment când m-am dus către ea, dar nu mai știu ce s-a întâmplat. Cert este că nu s-a legat nimic. Un alt regret din viața asta. 

Pregătirea pentru facultate și bac mi-a scos din sistem dragostea pentru vreo 2 ani, după care a revenit cu cea mai mare forță ever la 20 de ani (despre OM , Y și UK voi povesti la capitolul potrivit). 

Atunci am început să observ că ar fi posibil să existe o lege a compensației în acest univers. Mi s-a închis o ușă și mi se deschideau altele. Vedeam și fete frumoase care sufereau din cauza bărbaților, nu numai invers. 

Atunci, la 17 ani începeam să-mi pun  primele întrebări existențiale: pentru ce trăiesc? Exist sau trăiesc? Trăiesc fără a fi fericit vreodată pe deplin? Sunt una din persoanele care s-au născut degeaba? La acea vreme pentru mine lumea era o suferință împănată din când în când cu mici bucurii. Începeam să cred că totul se învârte într-un cerc și că lanțul suferinței se prelungește la nesfârșit, că mai devreme sau mai târziu te plictisești de toate și vrei mai mult, mai mult și mai mult. Inconștient, aveam în cap filozofii budhiste.

Din ce am observat, am fost îndragostit inconștient, cel mai profund de ființe care au rezonat cu mine la nivele foarte profunde fără să realizez asta la suprafată ... Aveam înclinații sufletești asemanatoare, mod de a gândi samd ... 

AS am aflat că și ea a fost la MISA și că a fost și este și acum genul rebel, fix cum îmi doream când eram rocker. Fata nebunatică, rebelă, sexoasă, cu care să fii într-o iubire totală. Deci, undeva în profund semănam. Dar nu știam asta.

Mai târziu mi s-a confirmat că eram atras de ființe cu care rezonam. Cu cât rezonezi mai mult în profunzime, în înclinați, gusturi, tendințe, cu atât sunt șansele să te aprinzi mai tare. 

Îmi amintesc că mă masturbam mult. Atunci devenea accesul la pornografie mult mai facil ... Mi-ar fi prins poate mai bine să-mi fi folosit potențialul energetic creator într-o formă mai bună: să fi făcut un sport mai cu spor, să fii învățat un instrument, dar nu aveam bani și nici oameni care să mă ghideze. Pe mama o dominam, iar eu făceam cam tot ce mă durea capul.

Eram foarte slab fizic, longilin, fusiform, iar masturbatul și fumatul, faptul că beam Cola la greu, alcool  nu m-au ajutat în perioada adolescenței. 

Fratele meu era într-o recuperare fizică și psihologică de după operație și eșecurile cu facultatea, se angajase undeva pe la Sinaia, făcea naveta și începuse și el să invesigheze psihologia și mariile întrebări existențiale. Nu avea timp de mine și nici suficientă încredere în sine să mă ghideze cumva. 

Aici cred că un tată sănătos la cap, care e prieten cu copilul, poate fi de mare ajutor în formarea echilibrată a copilului, mai ales a băiatului.

Închei prin a spune că mi-aș fi dorit să am un model de bărbat în viața mea care să mă inspire atunci, să-mi fi dat ceva sfaturi sau imbolduri la momentul potrivit. Eram înconjurat doar de oameni care nici ei nu excelau la capitolul relații. 

Mi-aș fi dorit să existe un bărbat care să mă fi îndemnat să trag de fiare, să-mi consolidez încrederea în mine, să devin mai bărbat. Să mă scoată pe munte, să mă tragă în diverse direcții utile unui bărbat, să am preocupări bărbătești și disciplină, mai mult decât să joc un fotbal cu băieții sau să joc baschet. 

Cred că ritualurile de trecere din vechiile tradiții sunt foarte utile în formarea ca bărbat. Să te antrenezi să te poți apăra și să-ți aperi familia, să poți trăi singur în pădure măcar 3 zile, să-ți întărești rezistența și să faci lucruri care să-ți crească puterea și încrederea în sine. 

Cred că o mare parte din sufletul meu s-a fragmentat în liceu ... Cred în teoria asta a fragmentării. Cred că părticele din sufletul meu au rămas la toate fetele pe care le-am iubit Platonic, îndrăgit și nu am primit nimic în schimb. Atunci a început să-mi moară o parte a sufletului. Sau mai bine să nu zic suflet ... ceva în mine se stingea atunci.

M-am auto-educat haotic, iar acum am ajuns în mare măsură, o frunză în vânt ... liber, sălbatic, dar în mare măsură obosit și destul de supărat pe viață, pe mine ... A trecut timpul, dar nu m-am vindecat cu adevărat. Nu m-am vindecat nici în relațiile ce au urmat ...

O parte din mine crede că mi-am irosit menirea în viața asta: găsirea iubirii reciproce perfecte, ideale, femeia cu care să mă completez perfect și cu care să simt că ating extazul divin, unirea totală în iubire. Iar acum tind să cred că e prea târziu, deoarece acum nu mai am energia de atunci, nici măcar cea de la 25 și nici nu sunt bărbatul moartea femeilor, nici bani nu am să le fac să stea mai mult pe lângă mine, așa că nu văd vreo perspectivă în direcția asta. 

Poate e doar un ideal fals, poate e doar programul reproducerii ... tind să cred că nu și voi mai detalia asta în capitolele următoare dedicate acestui subiect, mai ales la capitolul YOGA unde vor fi cred, multe capitole.