.: TIPIA ORMENIȘULUI ȘI RACOȘ

În Iulie 2020 ne-am propus să explorăm Tipia Ormenișului un loc unde se spune că ar fi existat cândva o așezare dacică fortificată. Iată ce ne zice wiki: „Între Munții Baraolt și Munții Perșani râul Olt curge prin strânsura Defileului Racoșului, lung de aproape 17 km. La ieșirea din defileu Oltul este străjuit de două mameloane, Tipia Racoșului pe malul drept și Tipia Ormenișului pe malul stâng. Cetatea Racoșului a fost construită pe Tipia Ormenișului, pe un platou, îngust și prelung, mărginit spre nord de o prăpastie amețitoare cu pereți verticali. Marginea dinspre prăpastie a stâncii a fost fasonată în forma unei borduri iar pe celelalte trei laturi s-a ridicat zidul cetății dacice pe la mijlocul secolului I î.e.n. Atât cetatea, cât și construcțiile de pe terase au fost distruse și incendiate în războaiele de la începutul secolului al II-lea e.n.”

Conform dex-ului „Tipia este o colină cu vârful teșit, de forma unui trunchi de con” ... ca să știț'.

Mai multe detalii despre loc AICI.

Iata mai jos harta locului și drumurile parcurse de noi:

Drumul până acolo este o aventură, una frumoasă, dar mai puțin recomandată mașinilor cu gardă joasă. Noi am mers acolo dinspre localitatea Mateiaș. Tipia se află cam la 8 km de Mateiaș, iar zona este minunată.

Drumul e un macadam foarte prost, dar cu grijă se poate ajunge acolo. Vedeți mai jos un film al drumului:

Drumul dinspre Augustin ar fi cică, un pic mai accesibil.

Zona de campare ne-a surprins însă foarte plăcut ... foarte largă și încăpătoare, cu multe locuri la umbră, cu un pârâiaș ce trecea prin zonă și cu râul Olt în apropiere. Am fost surprinși să găsim însă, în zonă, într-un loc care nouă ni se părea foarte izolat și necunoscut, o gașcă mare de oameni care veniseră cu o muzică de excepție, să facă un festival acolo sau ceva.

Muzica pusă de acei indivizi ne-a dat de gândit și ne-a încântat maxim. Prea aveam gusturi asemănătoare cu ei. Tipii aveau niște boxe mari, generator și erau mai mulți DJ care au schimbat diverse stiluri toată ziua și toată noaptea. Însă toate stilurile alese aveau un numitor comun să zic așa: rafinamentul, muzica neagresivă, o notă meditativă, chill, dar de impact. Camelia a stat cu telefonul pe sus până pe la 3 dimineața, încercând să prindă cu Shazam-ul numele celor care cântau.

I-am văzut pe unii că făceau posturi yoga sau meditau așa că ne-am prins că erau posibil de pe la MISA sau ceva de genul. Până i-am văzut făcând asta, am crezut că poate oamenii sunt foarte high și fumau ceva, că muzica era prea de genul.

Iată AICI câteva dintre piesele care ne-au „spart la corason” în noaptea aia magică. Muzica umplea toată valea, iar profunzimea bașilor și amplitudinea ritmurilor te băga în transă. Am dansat o grămadă în jurul focului (singurul loc unde nu te ciuruiau țânțarii).

A doua zi Camelia a îndrăznit de dimineață să se apropie de acel grup și am descoperit că printre cei de acolo era și un prieten mai vechi din MISA, D, unul dintre membrii unei trupe cunoscute în cadrul cursului. Așa am aflat că era vorba de o aniversare a cuiva de fapt și că se perindaseră vreo 4 DJ pe la butoane . . E interesant că am ajuns în acest loc în care speram că nu-l avea nimeni în vedere și am dat peste acești oameni. La fel am pățit și la Poiana Velicanului. Speram să fim singurii care căutăm și găsim astfel de locuri „secrete”, dar iată că am tot dat peste yoghini. Mno ... rezonanța.

MAI JOS UN FILMULEȚ CU LOCUL DE CAMPARE

(în fundal se aude muzica venită de la aproximativ 100 m distanță de noi)

Dar să revenim la prima zi și la traseul de pe Tipie.

Am sperat așadar să găsim ruinele acelei cetăți. Nu le-am găsit.

Poate nu am mers pe unde trebuie. Nu știu. Cert este că a fost o zi de explorare destul de înnorată, destul de umedă, cu momente în care a plouat destul de consistent, însă am simțit prea puțin această ploaie datorită frunzișului foarte des al copacilor. Însă așa de mulți țânțari ca în 2020, mai rar. Cred că s-a întâmplat ceva în anul acela. Am mers de multe ori cu cortul, prin păduri șamd, însă niciodată nu am văzut așa de mulți țânțari și asta pe tot parcursul verii. ă

Vă recomand să vă luați pantaloni lungi și geci lejere cu mânecă lungă. Dacă nu aveți mai merge să vă protejați cu uleiuri volatile de mentă, lămâiță (puse în ulei de suport) și alte uleiuri puternice ca și miros sau să luați mentă de pe drum și să vă frecați palmele, picioarele și mâinile cu frunzele. Nu sunt cine știe protectoare, iar țânțarii vă înțeapă mai în scârbă așa.

Prima parte a traseului a fost prin noroaie și printr-o pădure super deasă și adeseori prin locuri fără potecă. Știam că trebuie să ajungem la vârf. Urcușul este destul de pieptiș.

MAI JOS O MICĂ FILMARE CU BUCATA ASTA DE TRASEU:

După vreo oră de urcuș ajungi pe vârf, unde peisajul se deschide și există o poiană mare.

Noi am ales varianta asta de urcare, ocolită, sperând să nimerim și zidurile cetății, dar drumul direct este cel care urcă din poiana în care am campat fix în sus (pe acel drum noi am coborât). Traseul de urcare e de maxim 45 de minute pe traseul scurt, direct.

VEDEȚI AICI CÂTEVA FILMĂRI ALE ACESTEI PĂRȚI A TRASEULUI

(Spre Sud):

În partea de sus a vârfului, există totuși o zonă de platou ce ar fi putut fi cândva, totuși locul unde să fi fost amplasată cetatea, dar nu am mai văzut urme. Sau nu m-am uitat cu atenție. Este un loc cu panoramă frumoasă, cu vedere spre locul de campare, Olt, Racoș și spre cealaltă tipie, a Racoșului.

Cele două tipii străjuiesc cumva defileul Racoș (Oltul ce trece aici printre munți, pentru a coborî din nou către Sud).

Vârful piramidal din poza de mai jos este un „mamelon” frate cu Tipia Ormenișului, o formă piramidală pe nume Tipa Racoșului

VEDEȚI AICI O FILMARE DIN ACEL LOC

(privind spre Nord)

Drumul de coborâre a început cu trecerea printr-o zonă foarte tenebroasă ca energie, o parte a pădurii extrem de deasă ce crea un desiș întunecat, ceva ce-mi amintea de Blair Wich Project. În mijloc era un bolovan ca un altar, dar și o baltă întunecată, iar din loc în loc erau avamposturi de vânătoare. Părea un loc unde fuseseră omorâte multe animale, energetic vorbind, puțea a „carnagiu”, a cruzime, a tortură, a iad. O tăcere asurzitoare, ne dădea fiori și ne făcea să devenim mai vocali ca de obicei. Până și pozele au ieși neclare acolo. Pare a fi un câmp electromagnetic special. Am simțit să grăbim pași. E un loc pe unde nu mi-ar place să petrec noaptea.

Aici și o filmare a locului respectiv

Traseele nu sunt marcate așa că te poți rătăci dacă nu ai busolă sau GPS. La un moment dat am mers vreo 10 - 15 minute în direcție greșită așa că ne-am întors înapoi aproape de pădurea „blestemată” de unde era un drum mai abupt de coborâre în partea stângă. Pe drumul de coborâre ne-a prins ploaia, dar bolta de copăcei ne-a protejat cât de cât. Pare fi o zonă defrișată care acum este în refacere. Copăceii nu par să aibă mai mult de 5 - 10 ani. Din fericire capacitatea de refacere a naturii la noi în țară, este foarte mare. Slavă Domnului! Sperăm să nu poată defrișa ei, cât se poate reface natura.

A doua zi am mers la Racoș să vizităm Coloanele de Bazalt, lacul de Smarald și dacă mai era timp și zona vulcanului. Prietenii noștrii mai fuseseră în zonă, iar R. chiar în acel an (2020) și accesul era liber. Când am ajuns noi, nu mai era acces liber ... prețul era 20 de lei/persoană și nu mai era voie nici să faci baie în lac. Ne-am enervat că eram cumva puși în fața faptului împlinit, iar eu personal eram dispus să renunț, deoarece mi se par măgării toate chestiile astea. Dar I. a insistat să intrăm. Și îi mulțumim ... a fost o experiență frumoasă până la urmă.

Ce drept au unii să îngrădească niște formațiuni naturale, să se declare stăpânii lor și să ceară bani pentru asta? Hai SICTIR! Milioane de ani nu a cerut nimeni niciun leu pentru vizitarea zonei, iar acum te trezești tu brusc că ești șmecher și poți face bani pe spatele proștilor.

Și pentru ce au cerut ei bani? Pentru că au amenajat o parcare (nenecesară din punctul meu de vedere, deoarece spațiul era arhisuficient și înainte) ... Au terasat cu buldozerul un locușor și au turnat pietriș. (vedeți în filmarea de mai jos).

Asta a fost marea lor investiție. Și au mai pus câte un coș de gunoi ici colo. Pentru asta ceri tu 20 de lei de persoană? (cu banii ăia cică puteai să vizitezi și muzeul din comună) ... Și-au scos investiția într-o zi!

Mama voastră de afaceriști împuțiți! Și în plus nici nu mai lași omul să facă baie!?! După ce că limitezi accesul, ceri bani, nici baie nu mai poate să facă omul? Îmi venea să fac spume. De aceea ne-am revoltat și am făcut baie, în ciuda paznicului lupii care tot venea și ne cerea să ieșim din apă. Ieșeam și apoi intram înapoi.

Mai întâi câteva poze și filmări de la Coloanele de Bazalt:

Greu de crezut explicația științifică a modului cum s-au format aceste coloane cu forme hexagonale, de o geometrie atât de perfectă, cum am văzut că există și în alte părți ale lumii. Par mai degrabă urmele unor copaci gigantici, care s-au silicizat, bazaltificat în timp. În articolul „Pădurile Pierdute ale Terrei - copacii giganți din siliciu” găsim niște explicații poate, mai rezonabile pentru apariția unor astfel de coloane bazaltice.

Locul este într-adevăr spectaculos.

VEDEȚI AICI ȘI CÂTEVA FILMĂRI DIN ZONĂ:

Lacul de Smarald este apărut însă în mijlocul unei foste cariere de piatră. Acum vreo 15 ani cariera a fost închisă deoarece au atins pânza freatică în timpul săpăturilor, iar lacul a început să se formeze. Deci este o apariție relativ recentă în zonă.

Locul este de asemenea foarte spectaculos.

Sătui de restricții și de începuturile Noii Normalități totalitare am dat cu flit noilor reguli de la Lacul de Smarald. Ne-am dus în capul nordic al lacului, cel mai îndepărtat de traseul turistic (să-i facem viața mai grea paznicului) și ne-am bucurat că mai erau acolo vreo 8 tineri din Brașov de care ne-am lipit rapid. Am făcut baie, plajă și ne-am distrat maxim. Și ei ca și noi, rebeli și liberi. Am vorbit câte-n lună și-n stele de frecția plandemonică, iar după aia ne-am mai văzut odată la un protest. Din păcate, nu am mai ținut legătura. E greu ...

Vă recomand pantofii de apă deoarece pietrele sunt destul de ascuțite și atenție la răgăliile din apă, deoarece sunt destul de mari și te poți încurca în ele. Încercați să le evitați sau mergeți cu un plutitor, saltea ceva sau înotați cu grijă folosind ochelarii de înnot ca să vedeți ce este pe dedesubt. În zona aceea unde am făcut noi baie, apa devine adâncă destul de brusc, iar eu personal cel puțin, nu m-am aventurat să încerc să-i ating fundul. Am înțeles că ar avea vreo 10 m unde e cea mai adâncă. Deci nu intrați dacă nu știți să înnotați, decât cu saltea, colac, plutitor.

VEDEȚI AICI câteva filmări din zonă:

Nu știu dacă vom mai merge în zonă ... La scorurile astea și la ce are de oferit zona, nu cred că se merită ... părerea mea. Am vrea totuși să ajungem la Tipia Racoșului poate, cândva, dar și la vulcan, în caz că poate, în extra-sezon, se va intra și fără taxă. Poate în timpul săptămânii nu e nimeni. Există niște vulcani noroioși în apropiere de Homorod și e posibil să facem un mic ocol și până la Racoș să verificăm ce și cum. Dacă mai ajungem, actualizez aici ...

Și drumul până acolo la Racoș este frumos, mai ales în zona dintre Rupea și Racoș, dar și prin zona Bogata Olteană și Dopca. Peisaj specific transilvănean. Superb!