BULGARIA - Aug 2021 - Irakli, Sunny Beach, Varna, Beala, Balcic, Topola, Silistra

Urmare din partea a 2-a

Așa cum am spus anterior, baza noastră era la Kamchia, iar de pe la ora prânzului până înspre seară exploram alte zone. Doar în ultimele două zile (ultima noapte) am mers către nord (către România) în speranța că vom reuși să vedem totuși, Kavarna și/sau Krapeț (unde doream să ne punem cortul în caz că nu găseam în altă parte). N-a fost să fie, am ajuns doar până la Topola. Însă voi păstra o relativă cronologie a evenimentelor și voi vorbi de Topola mai către final. 

Ne-am dorit să explorăm din aproape în aproape și alte zone de campare și alte plaje un pic mai la sud de Kamchia, însă deoarece nu ne-am făcut un plan clar, iar netul nu prea mergea cum trebuie, GPS-ul nu prea ne-a ajutat și am cam ratat anumite drumuri sau am nimerit hârtoape. 

Din ce văd eu acum pe hartă, zona Șkorpilovți era cea mai apropiată zonă faină de Kamchia. Plaja de după râul Kamchia pare destul de virgină, însă cred că ar fi fain de făcut o drumeție (sunt 5 Km din Kamchia în Șkorpiloviți) ... Văd că și acolo există un râu și mai multe zone de campare ce merită explorate. Îmi pare rău și nu-mi pare că n-am ajuns să vedem această zonă, deoarece avem un motiv suplimentar să ne reîntoarcem.

Așadar, am ratat Șkorpiloviț și am sperat să putem ajunge la Kara Dere cu 5 km mai la sud de  Șkorpiloviț. Însă după cum aveam să descoperim , atât drumul dinspre Gorița spre Kara Dere cât și cel din Beala, sunt drumuri de țară, prăfuite și pline de hârtoape. Deci doar cu 4x4 te bagi pe acolo. Părerea mea. 

Beala

Beala ne-a surprins frumos. Nu știam nimic de această localitate, dar absolut nimic și am descoperit o stațiune destul de mare și cochetă, cu multe locuri de cazare, hoteluri, bloculețe. Nu ne-au interesat construcțiile și arhitectura zonei, ci am dorit să ajungem direct la plajă. Am mers la intuiție, știind că trebuie să mergem la vale și am nimerit din prima, fix locul unde e o parcare spre o promenadă centrală de coborâre. Uitându-mă pe hartă am văzut că mai înspre sud, plaja devine mai largă și mult mai atractivă, să fiu sincer.

Țărmul în dreptul plajei este destul de înalt, iar soarele apune mai devreme decât în Kamchia. 

În zonele unde țărmul este înalt, deoarece orientarea este în general către Est, soarele apune mai repede. 

După cum se poate vedea în poze, plaja este destul de îngustă și aglomerată.  Apa era destul de agitată și plină de alge și se adâncea destul de repede. Însă asta nu ne-a împiedicat să mergem un pic mai în larg unde apa era mai liniștită și mai curată, și să făcem ture de-a lungul țărmului, care are totuși, un farmec aparte. Însă sincer, nu m-aș mai întoarce acolo decât dacă am merge mai la sud, spre capul Sveti Atnas. În dreptul orașului nu e pe gustul meu (prea înghesuit, prea aglomerat). Am venit, am văzut, am plecat. ... 

IATĂ AICI ȘI CÂTEVA FILMĂRI DIN ZONĂ

Irakli 

În altă zi am coborât mai spre sud și am mers direct către campingul Irakli care se află undeva mai la Sud de Obzor (un alt orășel asemănător cu Beala), dar cu o intrare spectaculoasă, cu o belvedere frumoasă de pe șosea. Vezi AICI cam cum arată drumul pe lângă Obzor. Un orășel pe care nu am simțit să-l explorăm și nici să mergem să-i vedem plajele de data asta. Poate altă dată.

Am preferat să ținem drumul către Sunny Beach, dar mai întâi am explorat un pic campingul Irakli care este unul de genul cum era Vama Veche acum 25 de ani, plin de tineri, sălbatic, dar mult mai mișto, căci bineînțeles, pădurea aia face toți banii. 

Acum uitându-mă pe hartă am văzut că zona este destul de ofertantă și are și o zonă cu bungalowri și vile, mai la Nord (unde există și o zonă de campare mai modernă).

Noi am mers doar pentru zona Camping Irakli Wild și The Last Wild Man și să ne facem o idee despre cum sunt drumurile, atmosfera, plaja și sincer, mie personal mi-a plăcut. Pare o zonă ce mai merită explorată, însă atenție că drumurile sunt pulbere și destul de prost marcate. Dacă totuși ești atent, nu mergi mai mult de 1 km pe drumuri proaste. Noi am și mers din greșeală câțiva km pe un drum bombardat, în pantă, către Emona ... Dacă era un drum circulabil ne-ar fi tentat să ajungem până la Capul Emine, dar erau vreo 10 - 15 km de drum imposibil. Doar cu 4x4 te bagi pe acolo.

Mai jos este ieșirea spre plajă dinspre The Last Wild Man.

Și aici există un râu care ar trebui să se verse în mare (Vaya), dar nu am văzut decât un lăculeț de acumulare. Posibil ca debitul să fie extrem de scăzut, dar apa era clar curgătoare, deoarece era mult prea curată. Se vedea că nu e stătută. Poate au făcut vreo țeavă pe sub plajă. Nu știu.

Dintr-un motiv necunoscut, nu am găsit prea multe poze făcute în zona asta și de asemenea filmările sunt parțial calitative, deoarece am uitat să golesc cardul, iar telefonul a făcut o comicărie și la un moment dat a început să înregistreze în format 3gp, dar cumva cu încetinitorul (foarte interesant efectul) și fără sunet. Puteți mări voi viteza la 2x să-l vedeți în viteză relativ normală. Din păcate nici ceilalți nu au înregistrat, dar chiar și așa vă puteți face o idee cam cum e locul.

Din ce am văzut, lumea campează prin toată pădurea, pe cont propriu, dar există și un spațiu amenajat, unde ai toaletă, dușuri, robinete cu apă, furtun, chiuvete, locuri cu mese și curent electric. Dacă am reținut bine, prețul era tot undeva pe la 40 - 50 de leva (dacă ar fi fost să mergem noi acolo - o mașină, 2 corturi, 4 persone). Însă în spațiul amenajat, sunt puține corturi la umbră, iar soarele te cam bate în cap toată ziua, deoarece zona mai umbrită este înspre nord, iar acolo locurile de campare sunt limitate. În pădure e gratis și ai umbră toată ziua. Eu așa alege pădurea.

Pe plajă există o terasă, dușuri și toaletă, din ce-mi amintesc.

VEDEȚI MAI JOS CÂTEVA FILMĂRI DIN ZONA IRAKLI

SUNNY BEACH (NESEBĂR)

Am auzit multe lucruri frumoase despre Sunny Beach așa că nu am rezistat tentației să vedem și noi „pomul lăudat”, deși știam că e aglomerat și plin de lume. 

Prima confuzie am avut-o când am intrat în Sunny Beach este că în paranteză scria Nesebăr (deși eu știam că Nesebăr era un pic mai la sud, legată de Sunny Beach). Nu am înțeles care-i șmecheria.

Plaja are vreo 7-10 km km cred, e un golf mare și are în capăt peninsula Staria Grad. Am sperat să putem ajunge până acolo, dar aglomerația și căldura ne-au tăiat elanul. 

Dacă vom mai reveni vreodată când e mai liber și mai puțin cald, poate da, deoarece mi-ar place să ajungem și mai la sud spre Burgas și până la Rezovo, dar asta probabil când vom avea o rulotă cu care să mergem mai multe săptămâni, drumul fiind destul de lung până acolo. Zona Strandzha Nature Park pare un fel de rai împădurit ce merită explorat în detaliu (aș dedica 3 luni minim explorării acelui loc).

Dar să revenim la oile noastre din Sunny Beach. Bineînțeles că prima problemă cu care ne-am confruntat, au fost parcările. S-a construit în disperare și se construia încă, iar hotelierii din zonă nu s-au gândit că au nevoie de parcare pe lângă hotel, așa că parcările mari din oraș sunt rezervate hotelurilor, iar tu ca turist în trecere nu prea ai unde să parchezi. Până la urmă ne-am sucit și ne-am învârtit până am ajuns printre niște blocuri de locuințe cu parfum de hotel. Nu erau suficient de elegante să fie hoteluri, dar nici sufcient de urâte ca să fie blocuri de locuințe. Erau undeva între. Vezi AICI.

Drumurile erau neterminate, mult praf și un haos al stăduțelor. 

Plaja este extrem de aglomerată și pe alocuri este mai îngustă de 2 m. Personal n-aș sta să fac baie acolo nici să mă bați. De ce aș merge la mare să mă înghesui când am de ales să am plaje naturale, sălbatice, curate, aproape private cum era la Kamchia? Dacă nu aș avea de ales, aș înțelege, dar slavă Domnului, Bulgaria chiar are locuri nenumărate unde te poți lăfăi în liniște la plajă și în mare.

Ne-am plimbat un pic pe faleză și ne-a plăcut cum era amenajată, până la un punct.

Am întâlnit și mârlănism de tip oligarh în care unii se cred stăpâni și ceilalți sunt proști. De exemplu pozele de la complexul de mai jos, unde era multă activitate și foarte mulți copii, multă agitație, muzică, show de show.  Acest complex pur și simplu a blocat drumul de pe faleză, nu ai cum să mergi mai departe de acest complex (vezi AICI). Băi nene, dar cine se cred ăștia frate? Mor cu cocalarii ăștia.

În fine, după ce ne-am plimbat un pic și am decis că nu are rost să facem plajă acolo și nici nu prea aveai unde să te așezi să-ți mănânci mâncarea de acasă, am decis să luăm prima masă la un restaurant de pe malul mării. De fapt era un complex cu Hotel și Piscină, pe nume Fantasy.

Mai jos vedeți cam care erau prețurile și așa a fost și pe la următoarele 2 restaurante la care am mai fost (în Varna și Balcic). Orientativ ... vă reamintesc că 1 Leva = 2,5 Lei (aprox.)

Am cheltuit cam 90 de leva, aprox 225 lei (și aici și la celelalte restaurante pe unde am mai mâncat, cu tot cu bacșiș). Cred că am mâncat câte două feluri de mâncare fiecare și am băut fiecare câte un suc sau o bere fără alcool. Ospitalitatea este seacă ca și în România. Ești servit pur și simplu și atât. Nu ți se oferă nicio scobitoare în plus și niciun zâmbet gratis. Complet diferit de Grecia. Acolo a fost o cu totul altă experiență.

Cam astea sunt primele impresii legate de Sani Bici ... nu țin neapărat să revin aici, decât în trecere spre alte minunății ale naturii mai de la Sud.

Plecarea din Kamchia s-a lăsat cu lacrimi și râuri de iubire ... prietenii bulgari au făcut 100 de fotografii cu noi (am postat în primul articol o parte din ele), iar la final ne-au însoțit cu toții la mașină, s-au așezat în față pe marginea drumului și au aruncat cu apă în fața mașinii (pentru ei e un mod de a ne ura drum bun, ceva tradițional de la ei). Știu sigur că am înregistrat momentul, dar nu am mai găsit pe niciun telefon filmarea, din păcate. A fost emoționant. 

VARNA 

În ultimile două zile am mers către nord pentru a revedea faleza, parcul și bineînțeles, restaurantul Mr. Baba (corabia restaurant din portul Varnei), în speranșa că vom mai găsi bucătarul de acum 2 ani care ne-a preparat acel rissotto cu ciuperci absolut excepțional (am vorbit în articolul din 2019 despre asta). Nu a fost cazul, dar mâncarea a fost destul de delicioasă. Este un loc unde cred că voi mai reveni, deoarece meniul vegetarian e destul de bogat. 

De data asta, am venit pe zi, în tihnă, fără grabă, fără oboseală ... 

Prăjiturile au fost delicioase

Am plimbat-o și pe A prin parc (pentru ea era prima dată) și ne-am reamintit cât de frumoasă este acea zonă. O să vin odată țintit să mă plimb prin tot parcul de la un capăt la altul.

La fel de multă lume, la fel de animat locul, doar artiștii stradali au fost diferiți.

De data asta am avut câteva surprize frumoase. Pe de-o parte am dat peste un păpușar talentat:

Apoi, am dat peste o mini-orchestră de „cameră” de parc de fapt, care se încălzea cu ritmuri din Vivaldi. Nu am stat foarte mult deoarece era deja destul de târziu și începea să se înopteze, iar noi doream să mai mergem vreo 100 de km către nord. I-am auzit de la distanță interpretând Anotimpurile de Vivaldi ... suna fenomenal.

Dragonii de lângă piscina olimpică 

(Varna are și izvoare termale - există și niște băi romane - de pe vremea romanilor)

Zona turnul cu ceas

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Eram pe picior de plecare când am dat peste o tânără care cânta divin la harpă. Clara o chema și ne-a fermecat complet. În plus, lângă ea stătea un cățel Collie cu păr lung, foarte prietenos și afectuos. Am stat cu ea de vorbă un pic. Ea locuia permanent într-un campervan pe care-l parca undeva în afara Varnei (pe lângă capul Galata) și trăia din cântat la Harpă pe străzile diverselor orașe din Europa. Un spirit liber și frumos, sensibil, dar totodată dârz și curajos. Știu sigur că am înregistrat-o și pe ea cântând, dar pe telefonul soției. Cumva s-a rătăcit și această înregistrare.

Bineînțeles, că s-a făcut vreo 10 când am plecat și am zis să punem GPS-ul să ne scoată pe ocolitoarea stațiunilor prin Kicevo, însă nu ne-a avertizat nimeni că drumul e pulbere ... deci o astfel de mizerie de drum mai rar. Am mers vreo 5 km pe un drum de acest gen și apoi am decis să facem cale întoarsă, iar GPS-ul era complet confuz. Ar fi vrut să ne bage pe niște drumuri de țară și mai pulbere, prin niște câmpuri, păduri și răgălii. Dar până la urmă am ajuns la șoseaua principală după ce am șerpuit printre o sută de străduțe întortocheate. 

Din Albena am ales varianta de ajungere în Balcic pe ruta mai aproape de mare, care e mai scurtă (decât cea pe care am mers data trecută, prin stânga, venind de la sud) și am rămas surprins să văd cât de mult e construit în acea zonă și că mai există și alte stațiuni și locuri interesante între Balcic și Albena. 

Până la urmă am ales să ne oprim la Topola. era deja 23.30 noaptea și am văzut pe GPS că exista un drum care era cumva în afara Topolei, într-o margine, care dădea spre o parcare de mașini și părea și o zonă de campare, însă noapte fiind nu vedeam mai nimic așa că ne-am dus direct la parcare ca apoi să explorăm pe jos să vedem ce găsim. Era o beznă de-ți băgai degetele în ochi. Parcarea era goală sau așa părea. Eram undeva „in the middle of nowhere”, dar nu mai conta. Doream să ne punem corturile undeva repede și atât.

Am început să explorăm cu lanternele zona și cu surprindere am văzut o mașină luxoasă, de Brașov parcată acolo (singura) ... și i-am întâlnit și pe proprietari. Am intrat bineînțeles în vorbă și ne-am distrat de minune de această situație. Ce șanse erau să întâlnim tocmai acolo, la ora aia, niște Brașoveni?

În fine, am găsit un loc relativ ok de pus cortul (lângă un punct electric dezafectat sau ceva), vezi în filmare, iar dimineața ne-a trezit soarele mai devreme decât mă așteptam. Soarele bătea dintr-un unghi neașteptat. Părea că soarele răsărise la Nord, dar apoi am realizat că zona asta era cu fața spre Sud (senzație nouă pe țărmul Mării Negre) ...

Plaja în acel loc era destul de îngustă, iar noi am ales să ne așezăm fix în capăt, unde abia aveam loc de un prosop. În apă sunt multe pietre mari, dar rotunjite, așa că vă invit să aveți atenție. Am mers un pic către Est prin apă (să căutăm un loc mai spațios și mai ferit pentru plajă, eventual pentru nudism, dar nu am găsit) și am trecut printre astfel de bolovani, iar la un moment dat erau pâlcuri de alge mari prin care nu prea mai puteai trece (fără să te înneci sau ceva). 

Apa era un pic tulbure-albicioasă, cel puțin în zona aceea și cred că din cauza stâncilor calcaroase din zonă. Chiar și acest locușor e mai fain decât orice loc din litoralul românesc, un loc fain, cu personalitate, cu diversitate, cu natură relativ virgină.

Ca fapt divers, femeia mai în vârstă cu care ne-am împrietenit, bulgăroaica de la campingul Neptun (noi îi ziceam Generalul, deoarece soțul ei , ne-a zis că e foarte disciplinată și dă ordine, lol) , pe care nu mai rețin cum o chema (avea origini tătărești), ne-a spus că ea s-a născut în Topola. Atunci am auzit prima dată de acest loc.

Și încă ceva drăguț: eram în 15.08 (de Sf. Marie) și pe un lemn de lângă corturile noastre scria „La Mulți Ani, Roxy!” Numai bun de pozat și de trimis la una dintre dragele noastre Mării, pe care o cheamă și Roxana.

VEDEȚI MAI JOS ȘI NIȘTE FILMĂRI, DIN TOPOLA

După 11 am strâns catrafusele și am mers la Balcic să mâncăm ceva și să luăm niște suveniruri și parfum de trandafiri (aproape de Castelul Reginei Maria).  Acolo există multe magazinașe și tarabe cu parfum de trandafiri bulgăresc. 

Am mâncat „La Ariciu”, restaurantul unui bulgar, dar care știe limba română, un om care stătea afară și îmbia oamenii să-i treacă pragul, oferindu-le meniul. Deci omul mare patron, stătea în stradă ca un angajat oarecare și chema clienții ... Așa se face treaba! Zâmbitor, serviabil, plăcut ... Cât am așteptat-o pe Camelia să cumpere suveniruri, am avut timp să împărtășim o grămadă și să jucăm și vreo 10 partide de șah ... exagerez ... au fost cel mult 9. Servirea a fost rapidă și mâncarea foarte bună, deși localul era plin. Nota 10 nea Ariciu.

Drumul de întoarcere am preferat să fie pe la Silistra și să trecem cu bacul. Avusesem experiența autostrăzii infernale cu 2 ani înainte, tot de Sf. Marie, așa că am preferat să evităm traficul de pe litoralul românesc. Așa că am ținut drumul spre Dobric și apoi spre Silistra. Drumul era extrem de lejer, necirculat cu peisaje foarte frumoase, și-mi amintea de drumurile făcute în copilărie în zona Dobrogei, cu multe suișuri și coborâșuri care-ți dădeau goluri în stomac... Ne-am felicitat că am făcut alegerea potrivită și am crezut că totul va decurge lin. 

Ajungând la Silistra primul lucru a fost că ne-a oprit un echipaj de poliție înainte să intrăm în oraș. Am crezut că e vreo razie ceva, dar am observat că toate mașinile de România erau oprite, dar nu și cele bulgărești. Era o coadă lungă lungă de mașini și se pare că stăteam cu toții la coadă la Bac. Ca să nu se congestioneze traficul în oraș ne dădeau drumul gradat. Am aflat că era vorba de un singur bac la 20 de minute, care putea căra 12-15 mașini odată, iar programul era până la orele 20. Era ora 17 și stăteam într-un soare infernal. Cum stăteam noi așa „plouați” în soarele torid, vine o tipă către noi (S) și ne întreabă dacă suntem din Brașov. Ea avea mașină de București. Era fix în fața noastră. Bineînțeles că și ea era din Brașov (cum altfel?), ba mai mult, după cum aveam să aflăm mai târziu și ea era arhitect (văzuse un semn al arhitecților la I în mașină) ... Coincidențe, după coincidențe ... 

O prezență foarte plăcută, cu care ne-am distrat de minune, iar cele 3 ore cât am așteptat să trecem cu bacul au zburat efectiv. Am râs, am povestit, am dansat la un moment dat (S a dat drumul la muzica din mașină). O experiență care putea fi una de nervi și blesteme s-a dovedit a fi una foarte plăcută. 

Cum e posibil ca în sezonul de vară când este o așa mare aglomerație să există un singur bac, e de noaptea minții. La un moment dat, am trecut granița și ne așteptam să ajungem imediat, dar apoi am realizat că bacul nu este pe partea bulgărească, ci aparține părții românești, iar coada de mașini se întindea pe câteva sute de m către Ostrov. Era o senzație stranie să te uiți la blocurile acelea aflate fix pe graniță. La unii granița părea că le trece prin bucătărie. Deci cum să fie niște cartiere atât de apropiate de graniță? Cum se păzesc oamenii acolo? 

Granițele - niște aberații din capul oamenilor. Îmi doresc să prind clipa în care granițele să nu mai existe ... cu tot patriotismul.

Ca fapt divers: în zona românească era o localnică, așezată la umbră cu o măsuță, care vindea diverse lucruri celor așezați la coadă ... spirit întreprinzător specific anilor 90 din România ... aia era atmosfera.

Am trecut cu bacul fix la apus, unul spectaculos. Prețul total la Bac a fost de 80 de lei (nu mai știu dacă de mașină și/sau de persoană).

S cu fetița ei, care arăta ca Mowgli ... un suflet foarte viu și jucăuș.

AICI ȘI FILMAREA TRAVERSĂRII CU BACUL

Am vrut să evităm autostrada, dar până la urmă am am agățat-o din greșeala GPS-ului, la Lehliu. Pe la Posada eram deja cu toții zombii (acolo am preluat eu volanul). Era 12 noaptea și doar muzica lui Mișu (INNER SYNC) m-a ținut treaz până acasă. Mișule să-ți dea DD sănătate. Muzica ta ne-a făcut vacanța și mai frumoasă! Dar și apa de la Posada, rece, izvorâtă din munte și frigul de la înălțime ...  ce miraculoasă este apa de munte ... Iar frigul a fost neașteptat, după o săptămână toridă.

Cheltuielile totale au fost pentru toți 4, pentru o săptămână, cu transportul, cazarea, restaurantele șamd, au fost undeva pe la 2200 de lei. Mulțumim I. din nou pentru susținere. Fără ajutorul lui I nu aveam cum să ajungem. Faptul că el ne împrumută, iar noi îi dăm înapoi lunar o anumită sumă, e de mare ajutor. 

Mulțumesc Camelia, I și A pentru o parte din poze și filmări. Mulțumesc Mișu pentru muzica ta, pe care am folosit-o atât de mult în vacanță și am pus-o în fundal la unele filmări.

Sper să vă fie de folos!