Așa cum am zis în articolul anterior, stațiunea Kamchia este împărțită în două părți, prima pentru „săraci” (partea nordică) și cealaltă despărțită de un gard prin care se poate trece per pedes (în zona central-sudică), deși începe cu Paradise Bungalows care ocupă toată partea centrală, este dominată totuși de o zonă cu clădiri și hoteluri moderne, dar și de un complex imens, o tabără internațională pentru copii, cu facilități de ultimă generație, un complex construit relativ recent (numit tot Kamchia), pe care însă nu am simțit să-l vizităm (deși se pare că este posibil - am văzut la un moment dat o intrare dinspre plajă). Din ce l-am studiat, pare a fi o bază de educație și vacanță, construită de ruși, am impresia, cu terenuri sportive, bazin olimpic cu trambulină, centre de cercetare și informatică și o grămadă de astfel de lucruri. Pare a fi pentru viitorii astronauți, aspectul fiind unul futurist. Vezi AICI mai mult detalii.
Noi am zis că-l vom vizita dacă o să mai rămână timp, prioritatea fiind natura, râul, soarele. N-a fost să fie. Poate data aviatoare ...
Partea cea mai sudică are o altă zonă cu multe construcții, pe malul râului Kamchia (o să vedeți mai multe indicatoare pe ici colo legate de ROBINZONE), dând locului un aspect oarecum dezolant, deși în sine, zona are un farmec aparte, după cum o să vedeți dinspre râu, dar drumul e cam îngust și vechi, cu diverse hârtoape și zone în pantă. AICI vedeți o scurtă filmare din zonă.
Partea cea mai sudică este o zonă a „pre-bogaților”, fiind o zonă cu multe proprietăți private, unele mai frumoase, altele mai puțin, există și bungalowri, restaurante și alte atracții. Pădurea e aproape și locul are potențial, ca toată stațiunea. Posibil ca acolo să nu mai fie rezervație UNESCO, după cum am înțeles că este în toată pădurea.
Dintre atracțiile cele mai mari sunt râul, posibilitatea de croazieră pe râu și plaja foarte interesantă.
Toată stațiunea are vreo 2 km, iar plaja vreo 3 km așa că poate fi parcursă relativ lejer de la un capăt în celălalt pe jos. Din ce am studiat, stațiunea a suferit multe modificări în timp, fiind un loc într-o continuă schimbare.
Iată o hartă a anilor 70:
Atunci cred că au fost construite multe lucruri. Construcțiile din Nord (în dreapta pozei) au rezistat mai bine și s-au înmulțit, cele din partea centrală au cam dispărut. Se mai văd ici colo ruinele, mai ales genul căsuțe de vacanță triunghiulare, cum era și pe la noi (vezi aici sau aici), magazine dezafectate (aici) sau chiar și hoteluri mai mari, gen acesta.
Iar râul, după cum se poate vedea în stânga (la SUD) curge drept în mare. Dacă ar curge direct în mare, ar fi un râușor relativ micuț și mai greu navigabil, însă dacă la vărsare se blochează cu un banc de nisip, nivelul apei se ridică și poate circula și un vaporaș, cel puțin pe o distanță relativ scurtă.
Deci așa arăta râul la intrarea în mare, cândva mai demult.
În pozele din Google Earth (vezi articolul precedent) râul se vărsa cotind înspre dreapta (spre Nord) formând o mică deltă, multe poze de pe net fiind făcute cu acea configurație.
Cam așa ceva:
De aceea am fost un pic surprins după cum veți vedea în filmare deoarece credeam că așa o să văd râul și am crezut că nu avea debitul suficient să se verse în mare.
Posibil să se fi făcut niște lucrări recente, care au mutat către stânga curgerea apei, către Sud, acum existând un lăcușor mai mare la capăt, iar bărcile pot întoarce mai ușor. Apa în acel capăt nu are mai mult de 2,5 - 3m din ce am observat. Fundul e nisipos fiind foarte plăcut de înotat. Apa am perceput-o destul de curată, fără mirosuri sau gust ciudat.
Este o experiență unică să poți face baie în apă dulce la câțiva metri de apa Mării Negre.
Am vrut să văd cât de mult pătrunde apa dulce în apa mării sau invers. Am fost surprins să văd că nu se întrepătrund apele decât pe vreo 5 m. Cam la 2-3 m de locul unde se vărsa râul în mare apa era dulce înspre râu și sărată înspre mare, deci era ca și cum nu s-ar fi influențat deloc. Practic eu făceam baie în apă dulce și mă uitam la apa sărată a mării la câțiva m de mine. Foarte interesant.
Am făcut plajă între zona cu apă dulce și cea cu apă sărată. După ce te băgai în apa sărată, puteai să te cureți de sare cu apa din râu, care era și un pic mai rece ca apa mării. Foarte plăcut.
VEDEȚI AICI ȘI UN FILM din locul acela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!