ZIUA A 2-A - 3.10.2019
Continuare din ZIUA 1
Deși nu am dormit suficient, pe la 4 dimineața ne-au trezit tunetele și fulgerele. Am zis că vine potopul. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată așa de multe fulgere odată și să aud tunet după tunet, aproape continuu. Era și vijelie. Știam că se prognozase ceva ploaie pentru joi (3.10) și posibil și vineri asa că am crezut că gata, a venit toamna, definitiv. Citisem prin alte locuri că în perioada asta încep ploile, așa că eram relativ resemnat de ce va urma. A fost un risc să luăm pentru această perioadă.
Și tuna și fulgera și tuna și fulgera și bătea vântul, însă de plouat tot nu începea să plouă, iar după vreo 20-30 de minute de scremete și vuit au picurat vreo 2 stropi și apoi vedeam cum se îndepărta „furtuna” mergând către Tropea și mare, și încet încet nu mai vedeam decât luminile fulgerelor în depărtare, lumini care-mi arătau cât de vast și frumos era peisajul de la terasa noastră.
Aș putea concluziona că furtuna aceea a fost una specific italiană, pe caracterul lor. Gură mare, multă fanfară și tamtam, însă ca și ploaie ... niente. Mai mult ne-a amenințat că ne face și ne drege, că ne rupe fâșul, dar nimic.
Când ne-am trezit dimineața, era un pic înnorat, dar se zărea soarele ici colo printre nori. Cam în majoritatea zilelor a plouat noaptea, dimineața pe la 7.30 era înnorat și pe la 10 când terminam micul dejun deja se însenina (asta în cele 5 zile când n-a plouat).
Micul dejun a fost mult peste așteptări, fiind unul de tip bufet în care puteai să mănânci cât pofteai din cele expuse, iar în caz că se termina ceva, îți ofereau ei.
Noi ca și vegani ne-am fi dorit să avem totuși mai multe legume (ardei, castraveți, roșii - roșii care în primele 2 zile au lipsit, până când cineva le-a cerut în meniu) însă până la urmă ne-am adaptat și am mâncat ce era (evitând bineînțeles carnea). Am devenit ovo - lacto - vegetarieni pentru o săptămână și ne-am făcut plinul de brânzeturi și ouă pe 1 an. Ne-am bucurat că existau totuși fructe, cereale și sucuri de fructe. Pâinea era făcută în casă și de asemenea prăjiturile și croissant-urile , au fost de-a dreptul delicioase. Însă nu am avut parte de pâine de casă în fiecare zi, uneori am mâncat doar pâine ambalată pentru toster. Pâinea făcută în hotel era excelentă, însă pâinea găsită pe la magazine, pe lângă faptul că era scumpă era și vai mama ei. Găurită, tare, ațoasă cu gust să zic așa slăbuț și 1,3 Euro/500g minim. Parcă nu se pricep să facă pâine sau grâul lor e diferit de al nostru. Cel puțin în acea zonă.
Ca și vegan dacă nu ești doldora de bani (ca și la noi de altfel) e mai dificil de trăit cu produsele din magazine, care sunt de 2-3 ori mai scumpe decât cele non-vegane, iar gama de produse vegane este foarte subțire. Vorbesc pentru zona unde am fost și nu mă mai repet, ca să știți. Nu știu dacă e toată Italia așa. Dar și produsele vegetariene mâncate au fost destul de scumpe (din punct de vedere al meu, al românului cu un buget obișnuit, de 2000 de lei/lună net). Legumele în medie de la 1,5 euro/kg în sus, brânzeturile de la 8 euro/kg în sus. Doar dacă găseai ceva la ofertă, aveai șanse să găsești un preț asemănător cu cel din România.
Interesant e că nu se găsesc cuțite, linguri și farfurii de plastic la bucată sau la set-uri mici cum găsești la noi peste tot, ci doar la seturi de 20-25 de bucăți așa că am fost nevoiți să luăm de la restaurant 3 farfurii, 3 cuțite, 3 linguri. Sala de mese este deschisă tot timpul și poți să te servești de acolo cu anumite lucruri care mai rămân după ce se strânge micul dejun, cum ar fi anumite fructe (merele și portocalele) sau să-ți faci o cafea, ceai. Am impresia că și pâinea de toast mai rămânea.

Este oarecum surprinzător să vezi într-o țară în care citricele și uleiul de măsline se produc local, prețul de la vânzare să fie mai mare ca la noi. Adică noi mai găsim portocale și cu 2-3-4 lei, însă la ei, fără 1,5 euro (6-7 lei)/kg nu găsești. Uleiul de măsline și măslinele, mai scumpe ca la noi. Sigur, poate în orașele mari, la magazinele mari o fi altfel situația, nu știu.
Am găsit totuși la un moment dat niște avocado-uri de 2-3 ori mai mari decât cele mai mari de la noi, cu 4 Euro/kg. Am luat unul și era perfect de gustos și copt.
O singură chestie am de reproșat la capitolul restaurant: unele dintre farfurii, căni, pahare, tacâmuri miroseau că nu au fost clătite bine, mirosul acela grețos de apă de vase care îmi face rău. Și asta s-a întâmplat în fiecare zi așa că înainte să le folosesc le miroseam să văd dacă sunt clătite sau nu.
Apa a fost cea mai accesibilă, însă nu am găsit apă fără fluor și clor. Am găsit apă cu prețuri între 17 cenți și 75 de cenți. Unele se simțea că aveau un gust accentuat de clor. Deci șansa să bei ceva apă sănătoasă acolo, e minimă. Dacă ești localnic poate doar dacă-ți faci fântână să ai apă bună.
Am avut o sete mai intensă din cauză mâncatului de mâncare mai acidă, a apei sărate din mare (care mi s-a părut parcă un pic mai sărată ca cea din Thassos), dar și a mișcării făcute zilnic cu mersul pe jos și înotatul. Deci țineți apa la îndepicior și nu faceți rabat. Noi ne-am lejerit, am zis că ne descurcăm cu mai puțină, dar am suferit de sete uneori, deoarece estimam greșit nevoia de apă care era mult mai mare decât în mod normal. Apa de la robinete am înțeles că nu ar fi potabilă, oriunde am întrebat, atât la hotel cât și la plajele pe unde am umblat. Pe la plaje te costa 1 euro un pahar de apă rece de 250 ml. Așa că eu m-am mai riscat și am băut apă de la robinet. Apa mi s-a părut cu un gust bun, ușor sălciu, dar ok, nici rece nici călâe, chiar mai bună decât unele ape îmbuteliate. Nu am avut nicio problemă de sănătate după ce am băut această apă de robinet.
Hotelul este unul destul de frumos. Nu e ceva spectaculos, dar nici vreo janghină. Noi am locuit la etajul 1 și am fost beneficiarii unei terase imense în loc de balcon. Cei de la etajele superioare sau de pe partea opusă nouă aveau doar niște mici balcoane, pe care o să le vedeți în filmări.
Intrarea în camere este pe bază de cartelă, iar în hotel, după or 22 există un cod la poartă care deschide ușa.
Camera în care am locuit e spațioasă, confortabilă însă există anumite lucruri care par făcute cu fundul, cel puțin în camera unde am stat noi. De exemplu, dușul în loc să fie vreo cădiță, văniță sau măcar un sifon îngropat mai jos decât podeaua băii, zona unde făceai duș era mai ridicată decât restul băii și trebuia să lași perdelele de la duș să blocheze să se ducă toată apa în baie. Ceea ce uneori se mai ducea și trebuia să ștergem noi cu cârpa pe jos, ceea ce nu era prea drăguț. (posibil să fi existat o cabină de duș din sticlă, care acum nu mai este).
Apoi era o lumină băgată după șifonier, iar luminiile led de la capul patului nu mai funcționau și trebuia ținută aprinsă lumina de sus puternică, chiar dacă eu doream să mai stau jumătate de oră după „stingere”.
Prosoapele ni se schimbau zilnic, iar uneori la 2 zile. Curățenia se făcea în fiecare zi în camere. Am avut suficiente prosoape și pentru plajă și pentru duș și pentru orice, chiar mai multe decât necesar.
3 sau 4 zile nu a mers netul la hotel, ceea ce a fost destul de neplăcut. Sunt curios ce factură voi avea la Digi luna viitoare, căci am consumat vreo 2 GB de net pe roaming. Acoperirea roamingului în zonă a fost foarte bună, surprinzător de bună, aveam net mai rapid decât cel wireless din hotel, ajungând uneori și la 30 Mbs la download și upload. Iar acoperirea a fost în toată zona , destul de bună. Doar la Capo Vaticano, pe o plajă mai retrasă nu am avut net. Netul de la hotel slab slab, undeva la 2-3 Mbs și uneori abia se mișca.
Deci cu plusuri și minusuri, una peste alta, hotelul e ok, la limita între 2 și 3 stele, cred.
Vedeți AICI, câteva filmări cu hotelul.

Noi stăteam cam la 20 de minute de cea mai apropiată plajă (cea din Riaci) și existau mai multe trasee de coborâre pe care le-am filmat, toate fiind foarte frumoase și spectaculoase, căci faleza este undeva la 50-80 m deasupra nivelului mării.
Mai jos puteți vedea câteva poze din Santa Domenica :
Iar aici câteva filmări:
În prima zi de plajă am ales (la inspirație) spectaculoasa coborâre spre mare din zona La Scalea, care deși e mai scurtă, e mai abruptă, iar la urcare ne-a scos un pic sufletul din noi când alergam să prindem trenul (spre Ricadi) în ziua a 7-a.
Mai jos câteva poze din zona La Scalea.
În zare se vede vulcanul Stromboli - „Farul Mediteranei” (care erupe continuu de 2000 de ani) și care odată la 5-10 minute scoate câte-un fuior de fum. Este primul vulcan activ pe care-l văd cu ochii mei pe viu. Vulcanul era la 55Km de noi și are o înălțime de aproape 1000 de m. Dacă am fi avut mai mult timp poate făceam și o croazieră până la el, căci se organizau. Stromoboli face parte dintr-un arhipelag de mai multe insule, din care noi vedeam profilate la orizont, doar 4.
VEDEȚI AICI coborârea La Scalea și imagini de plaja izolată și impracticabilă din dreptul Santei Domenica.
În dreptul scărilor La scalea nu se poate face baie sau plajă, fiind o zonă mai greu accesibilă, însă după ce mergi vreo 50 m (înspre Tropea) și te cocoți pe pietre și stânci ajungi la plaja de lângă resortul Borgo di Riaci.
Zona aceasta a plajei are soare cred doar după ora 12. Pare o zonă cu mai multe pietre în apă sau cel puțin așa se vedea de sus. Lumea nu prea stă aici, ci preferă să meargă la plaja Riaci, cea de după resortul Borgo di Riaci.
Acest resort este fix pe plajă, iar când marea e mai agitată nu ai de ales decât să treci prin interiorul său. De 2-3 ori a fost ok, nu ne-a zis nimeni nimic, însă într-una din dăți, un angajat ne-a apostrofat în italiană, iar noi ne-am făcut că plouă și nu înțelegem. Până la urmă cu ce drept blochează ei trecerea pe plajă E de bun simț să lași oamenii să treacă dintr-o parte în cealaltă fără să fie nevoiți să înoate.
Și la ei ca și la noi există multe zone de plajă privată, uneori chiar delimitate clar prin gărdulețe.
Însă dincolo de reproșurile aduse acestui resort Borgo di Riaci, locația este ireproșabilă, lux, lux, piscină, restaurant, hotel, grădină spectaculoasă, de un bun gust fantastic și o amplasare de vis. Un loc ideal să organizezi evenimente, dar și o nuntă, cu marea în spate ... fantastic locul. chiar am prins o nuntă la un moment dat când am trecut pe plajă.
Am vrut într-o seară să ne așezăm și să mâncăm ceva la ei, dar nu, zona este rezervată doar clienților resortului, fiind ceva exclusivist.
Iată mai jos câteva poze și filmări cu acest resort impresionant.
Mai jos și câteva filmări:
Nisipul în toată zona Santa Domenica - Riaci - Tropea are o granulație mărișoară, e dificil de mers prin el și nu e cea mai plăcută senzație la tălpi. Masajul la tălpi este intens. De aceea vă recomand atât pentru plajă cât și pentru apă, să vă luați papuci speciali (eu mi-am rupt sandalele de piele mergând când pe nisip umed când pe nisipul uscat în care ți se afundă piciorul mai mult decât în nisipul mai fin). În plus în apă sunt multe zone cu pietre.
Plaja Riaci (compusă din plaja Sunshine și plaja Oasi) este destul de mărișoară, iar în capete sunt zone cu stânci pietre, excelent de explorat cu ochelarii de înot, de sărit de pe stânci și pline pline de peștișori.
La una din terase există și posibilitatea să te speli, cu sau fără cost, există și un robinet, dar și o zonă de dușuri unde băgai moneda să curgă apa și de asemenea toaletă.
Am prins o zi relativ liniștită, însă apa avea ceva vălușoare. Soarele chiar și la ora prânzului, nu avea intensitatea din timpul verii, fiind numai plăcut și suportabil, însă chiar și așa, tot m-am prăjit un pic pe nas. Însă cu o minimă atenție, poți sta lejer toată ziua, inclusiv la prânz, la soare. Deci chiar dacă e ziua mai scurtă decât vara și soarele luminează zona doar de pe la 10.00 încolo, cred că poți sta mai mult la soare decât vara. Practic vara te coci de cald și nu intră în discuție să stai de la 11 încolo la plajă, până după 17. Așa că eu consider lunile Mai, începutul lui Iunie, Septembrie și chiar începutul lui Octombrie, ideale pentru a face plajă aici.
Când nu sunt valuri apa este fenomenal de limpede , de un albastru turcoaz senzațional. Valurile mai tulbură nisipul și algele de pe fund, dar chiar și când sunt valuri, există stânci care au rol de a bloca și se crează zone mai liniștite unde poți face bai liniștit.
Algele din zonă au o consistență mai tare, parcă sunt coji de copac și nu miros.
Ceea ce m-a impresionat foarte mult, era covorul de alge brune care căptușeau toate pietrele și stâncile din zonă de parcă aveau blană. Acele alge aveau consistența unui pluș sau a unei catifele ceea ce era formidabil, deoarece acele stânci în mod normal sunt extrem de zgrunțuroase și tăioase, însă în apă sunt căptușite. În plus pe toate stâncile pe unde m-am cățărat mereu am găsit zone de urcare ca niște trepte , bineînțeles căptușite. Aveam senzația că erau pregătite pentru ca zeii să iasă din mare sau să intre în mare. Nu cumva să se rănească. Nu întâmplător se numește zona „Coasta Zeilor”.
În plus nu prea existau scoici sau arici de mare , ceea ce în Thassos era plin. Deci șansele să te rănești prin zgâriere, tăiere, înțepare în acele stânci sunt foarte mici.
Apoi, acolo unde apa este curată, fără nisip, poți deschide lejer ochii în apă fără să te usture, eu însă am preferat să mă bag cu ochelarii mai mereu, deoarece este mai confortabil. Doar la sărituri îi scoteam.
În partea dinspre Tropea a plajei, în capăt există o zonă cu multe cădițe foarte puțin adânci, protejate de valuri, un loc ideal pentru bălăceala unor copilași până în 2-3 ani (vedeți în filmările de mai sus, filmulețul pârâiașul). Zona zici că e gândită de un designer celest.
Deci nu există termen de comparație cu nimic din ce am văzut la Marea Neagră ... Deși am fost impresionat de Nisipurile de Aur și de Laguna și Nirvana Beach, totuși, Thasosul și acum Italia, au ceva ce cu greu poate fi întrecut, această vegetație exotică și apele de turcoaz, plus stâncăria asta deosebit de frumoasă că ai senzația că ești într-un tablou.
Am reușit cu ajutorul ocheanului pentru telefon să mai prind și aici câteva poze cu catargul unei nave care se apropia și cu Stromboliul în fundal este mai evident decât orice că Pământul nu e plat.
De asemenea am reușit din unghiul în care mă găseam să fac niște poze stâncii din capătul dinspre Capo Vaticano al plajei, stâncă pe care o vom explora intensiv în alte zile de plajă, fiind un adevărat loc de joacă, un mini-parc de distracție acvatică. Prin găurile acelea care se văd se poate trece dintr-o parte în alta și am filmat acest lucru (o să vedeți filmarea în articolele viitoare).
Pentru a încununa o zi de vis, am avut parte și de un apus de vis.
Fiind orientată către nord toată coasta, cred că există perioade din an când poți vedea atât răsăritul cât și apusul de pe coastă ieșind din mare, fiind ceva ce la noi la Marea Neagră nu poți. În fiecare zi totuși, ca un făcut, fix înainte ca soarele să „intre” în mare apăreau niște nori la orizont. Abia în ultima zi cu apus, am nimerit o breșă printre nori și am prins acest moment, când am filmat de la Capo Vaticano (o să vedeți filmarea la momentul potrivit).
Cireașa de pe tortul zilei a venit însă la final când am plecat de la plajă printr-un canion spectaculos, pe un drum privat (cum am aflat ulterior) care merge de la plajă la resortul Tui Sensimar. Am trecut printr-o zonă incredibil de verde, luxuriantă, fiind cred, prima junglă văzută de mine, căci asta era senzația, că e o junglă. Clima subtropicală, palmierii (chiar și bananieri), dădeau senzația că ne aflăm în altă parte a lumii.
VEDEȚI FILMAREA ACESTUI DRUM AICI:
La final, câteva flori și arbori exotici cum numai pe acolo am văzut. Adeseori pluteau în aer niște miresme foarte plăcute, delicate și o mulțime dintre aceste flori aveau un parfum extrem de intens și de plăcut. La capitolul aranjamente florale, peisagiste, italienii sunt experți, nu întâmplător Italia este țara care oferă cele mai multe ornamente florale din UE.
Va urma ... ZIUA a 3-a

Aici câteva filmări realizate atât cu telefoanele cât și cu camera cu efect de ochi de pește cu care am filmat prin apă.

Mulțumesc Camelia pentru o mare parte din poze și filmări!
Va urma ... ZIUA a 3-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!