Am stat și am reflectat de cele spuse de George Bernard Shaw în poza de mai sus și nu știu cum să interpretez ... deci se pare că sunt și un prost (când veți afla câte prostii am făcut în viață veți realiza și cât de mare).
Deci faptul că sunt prost, a spune adevărul nu e periculos pentru mine sau nu realizez cât de periculos este? Adică ești atât de prost că nici nu realizezi cât e de periculos? Sau ce vrea să spună Shaw? Poate îmi oferiți un indiciu.
Probabil, din comentarile voastre voi afla cât sunt de prost :)
Probabil, din comentarile voastre voi afla cât sunt de prost :)
Din experiența mea de viață pot spune cu o certitudine destul de mare că oamenii nu prea vor adevărul, deoarece adeseori acesta este prea dureros de suportat, jenant, penibil, oribil.
Nu întâmplător zicea Isus (sau cine-o fi scris fraza din Biblie, filozofii stoici romani sau mai știu eu cine, bine-a mai zis-o) :"Căutați adevărul și acesta vă va elibera". Dacă ar fi fost simplu acest adevăr probabil am fi fost cu toții niște oameni liberi.
Însă de multe ori constat că adevărul este ca un foc purificator, care aduce lumină, curăță, însă de multe ori este foarte dificil de dus.
De asemenea se mai spune în Biblie, Matei 7.6: "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi." Așa că sunt foarte conștient de riscurile pe care mi le asum, deschizându-mi sufletul în felul acesta, în fața întregii lumi, nu numai câinilor și purceilor.
Nu întâmplător zicea Isus (sau cine-o fi scris fraza din Biblie, filozofii stoici romani sau mai știu eu cine, bine-a mai zis-o) :"Căutați adevărul și acesta vă va elibera". Dacă ar fi fost simplu acest adevăr probabil am fi fost cu toții niște oameni liberi.
Însă de multe ori constat că adevărul este ca un foc purificator, care aduce lumină, curăță, însă de multe ori este foarte dificil de dus.
De asemenea se mai spune în Biblie, Matei 7.6: "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi." Așa că sunt foarte conștient de riscurile pe care mi le asum, deschizându-mi sufletul în felul acesta, în fața întregii lumi, nu numai câinilor și purceilor.
Tind să cred totodată că lumea în care trăiesc este mai degrabă o școală, o închisoare, un purgatoriu în care este predominantă negativitatea ... Există și foarte multă lumină, frumusețe, iubire, însă predominantă este încă negativitatea, datorată unei lipse de maturitate emoțională și spirituală a oamenilor ce locuiesc pe această minunată planetă. Din păcate, cel puțin în vârful ierarhiei planetare, există o elită psihopată care dă tonul multiplelor rele și care trage după ea în jos, deoarece au foarte multă putere (financiară și nu numai), foarte mulți oameni, ei fiind totodată și creatorii multiplelor scenarii negative care se întâmplă pe această planetă.
De aceea tind să-i dau dreptate și lui George Orwell care spunea: "În vremuri ale înșelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluționar." Cred că trăim astfel de vremuri, iar decizia mea de a spune adevărul meu sub forma unei confesiuni poate fi de ajutor, salutară sau poate tembelă. Voi ce credeți? Nu răspundeți acum, ci după ce citiți până la capăt.
Și vă rog nu-mi spuneți să continui să fac asta doar pentru a vedea unde ajunge prostul cu povestea lui.
O să-l citez și pe bunul prieten Sabin care mi-a transmis într-unul dintre comentarii, următorul text:
""Confesiunea reprezintă, alături de teorie, una dintre cele mai legitime forme de a spune adevărul. Ea întruchipează cumva alternativa la discursul conceptual, zona în care se consolidează ceea ce Erich Fromm numea, în celebra sa lucrare Art of Loving, "etica existenței". De la Sf. Augustin, Montaigne, Rousseau şi Freud, până la literatura autobiografică (post)modernă, adevărurile esențiale ne sunt livrate sub forma confesiunii şi a sincerității. Travaliul ontologic, supliciul lui "a fi" - cum ar spune existențialiștii - include şi toate acele lucruri de care, conform etaloanelor anumitor sisteme valorice, ar trebui să ne rușinăm. Cine vrea adevărul - spune Peter Sloterdijk în Critica rațiunii cinice - nu trebuie să se mulțumească cu a construi "teorii", ci trebuie să privească dincolo de măști, într-o zonă unde relaționarea interumană devine posibilă prin confesiune."
Totuși, cred că există și confesiuni extreme sau o latură întunecată a acestor confesiuni, o limită zic eu, iar astăzi cred sincer că voi depăși această limită să văd reacțiile.
Totuși, cred că există și confesiuni extreme sau o latură întunecată a acestor confesiuni, o limită zic eu, iar astăzi cred sincer că voi depăși această limită să văd reacțiile.
Acum, să revenim la oile noastre ... am ajuns deja la 200 de vizionări ale unui articol ceea ce e foarte bine, zic eu, pentru început.
Voi continua confesiunea de azi cu alte câteva capitole din viața până la 14 ani. cred că voi face în multe părți acest capitol deoarece pe măsură ce scormonesc în memorie găsesc lucruri pe care cumva le-am uitat prăfuite într-o partiție a "HDD"-ului pe care n-am mai accesat-o de mult, dar care se dovedesc a fi destul de importante la formarea personalității "mele", a acestui complex-corp minte, acestei haine despre care vă povestesc.
Unul dintre aspectele majore care mi-au marcat viața este iubirea, îndrăgostirea ... Unii ar zice că nu există o legătură cu adevărat, că iubirea nu este același lucru cu îndrăgostirea, că iubirea este adevărată doar când este necondiționată, iubire dăruire, că numai iluminații iubesc, că doar ființe gen Iisus sau Buddha au iubit ... Sau că îndrăgostirea este de fapt o chestie hormonală, că e sex mascat, că de fapt tu vrei să faci sex sau să te reproduci, să te înmulțești și atunci se declanșează un program care te orbește cumva, îți ia mințile și asta se numește îndrăgostire ... Nu neg, reflectând adeseori pe tema asta, am realizat că o mare parte din așa zisa iubire și îndrăgostire trăită, simțită de mine de-a lungul timpului poate fi și asta. Dar a fost doar atât?
Personal cred că pe fundalul de substrat al îndrăgostirilor, există un filon de iubire pură care este îmbrăcat cu diverse straturi, diverse forme, un filon pătat de ego, impur, iar pe măsură ce te maturizezi începi să devii un fel de alchimist care reușește treptat să înlăture impuritățile, prin focul purificator al iubirii și adevărului (dacă te maturizezi cu adevărat emoțional și spiritual).
Personal cred că pe fundalul de substrat al îndrăgostirilor, există un filon de iubire pură care este îmbrăcat cu diverse straturi, diverse forme, un filon pătat de ego, impur, iar pe măsură ce te maturizezi începi să devii un fel de alchimist care reușește treptat să înlăture impuritățile, prin focul purificator al iubirii și adevărului (dacă te maturizezi cu adevărat emoțional și spiritual).
O poză de la mare de când aveam 12 ani cred
(de la Costinești, un loc unde aveam să mă întorc de multe ori)
Prima dată m-am îndrăgostit la 7 ani (după ce pe la 5 ani mi-a plăcut de o fată la cămin, dar nah, nu-mi amintesc dacă atunci am fost îndrăgostit). Însă știu sigur că la 7 ani m-am îndrăgostit de o fată mai mare decât mine cu 3 ani. Și nu eram singurul îndrăgostit de ea. Majoritatea băieților de la bloc erau îndrăgostiți de ea. O poveste care se va repeta pentru mine de încă 2 ori mai târziu (când voi povesti despre asta), adică să fiu unul dintre cei mulți îndrăgostiți de o fată (sau femeie).
La 7 ani încă nu cred că descoperisem sexualitatea sau faptul că aveam un organ care-mi oferea anumite senzații interesante. De ce zic asta? La 7 sau 8 ani am văzut primele imagini pornografice într-o revistă a unor prieteni mai mari de la bloc. La acea vârstă îmi amintesc că nu înțelegeam ce făceau femeile alea și bărbații goi ... părea un fel de joacă tembelă, după mintea mea de atunci. Nu m-am excitat, nu a fost decât o curiozitate de câteva secunde, după care mi-am văzut de treaba mea. Nu-i înțelegeam pe copii de vârste mai mari ce era așa de deosebit la revista aceea.
Cu toate acestea simțeam un fior nestăvilit în inimă, o atracție amețitoare, copleșitoare față de acea fată: C.E. Cu părul blond, ochii albaștrii, șefa fetițelor de la bloc, cea mai bună atletă, cea mai rapidă, cea mai inteligentă, mai fâșneață. Era ca o zână, un înger, roz în obraji, duduind de energie, o energie ca o vrajă ce o emana în jur, fermecându-ne pe toți. Nu-mi doream să fac sex cu ea, ci să fiu împreună cu ea, să o iau în brațe, să o privesc în ochi, poate doar s-o pup, dar în esență să fiu una cu ea, ca nevoie interioară, să simt că și ea dorește același lucru, să vrea să fim împreună, să ne ținem de mâini, să ne jucăm împreună, să simt că mă place. Era asta sexualitate? Eu cred că era o formă de iubire.
Deși am ajuns la 40 de ani și am investigat enorm acest subiect al iubirii, ce este, ce ar putea fi, în clipa asta pot zice că este ca și viața, cel mai mare mister.
Momentan, studiind multiple teorii științifice și spirituale, cel puțin după mintea mea, iubirea este ca un fel de atracție către sursa din care am plecat cu toții, către întregire (de la separare la unitate), o atracție pe care o percepem la nivel de suflet, în inimă ca pe o forță, energie care cumva, atunci când îi permitem să se manifeste, ne dilată, e ca o euforie, cea mai apropiată de ceea ce aș putea numi fericire. Și cu cât permitem această dilatare, fără să ne contractăm, fără să fugim, cu atât ne simțim mai împliniți. Este o aspirație interioară către unificare cu sursa, din care cred că venim. Ca bărbați avem în interior, în invizibil, o femeie interioară care ne completează perfect și care atunci când este trezită, cumva ne apropie de divinitate, de absolut (Yin-ul se echilibrează cu Yang-ul, masculinul cu femininul, Animus cu Anima). Când în exterior găsim pe cineva care simțim că seamănă cu femeia noastră interioară, ne îndrăgostim, simțim acea complementaritate care ne aduce acea împlinire, acea unificare a contrarilor. Este o atracție inconștientă către completitudine, către unitate. Așa înțeleg eu iubirea momentan. Însă despre iubire voi discuta mai pe larg un pic mai încolo, deoarece sunt enorm de multe de spus, iar momentan sunt la alt capitol.
Momentan, studiind multiple teorii științifice și spirituale, cel puțin după mintea mea, iubirea este ca un fel de atracție către sursa din care am plecat cu toții, către întregire (de la separare la unitate), o atracție pe care o percepem la nivel de suflet, în inimă ca pe o forță, energie care cumva, atunci când îi permitem să se manifeste, ne dilată, e ca o euforie, cea mai apropiată de ceea ce aș putea numi fericire. Și cu cât permitem această dilatare, fără să ne contractăm, fără să fugim, cu atât ne simțim mai împliniți. Este o aspirație interioară către unificare cu sursa, din care cred că venim. Ca bărbați avem în interior, în invizibil, o femeie interioară care ne completează perfect și care atunci când este trezită, cumva ne apropie de divinitate, de absolut (Yin-ul se echilibrează cu Yang-ul, masculinul cu femininul, Animus cu Anima). Când în exterior găsim pe cineva care simțim că seamănă cu femeia noastră interioară, ne îndrăgostim, simțim acea complementaritate care ne aduce acea împlinire, acea unificare a contrarilor. Este o atracție inconștientă către completitudine, către unitate. Așa înțeleg eu iubirea momentan. Însă despre iubire voi discuta mai pe larg un pic mai încolo, deoarece sunt enorm de multe de spus, iar momentan sunt la alt capitol.
Deci consider iubirea mea de la 7 până la 12 ani, față de C.E., cea mai pură formă de iubire pe care am trăit-o (curățită de sexualitatea pură specifică vârstelor mai mari), dar care a fost bineînțeles, platonică. Altă poveste a vieții mele până la un anumit punct.
Nu am avut niciodată curajul să-i zic ceva. Îi căutam doar prezența, îi căutam privirea și eram fericit când poate, uneori îmi zâmbea. Ea bineînțeles se uita la băieții cu 2-3 ani mai mari ca ea (cum erau fratele meu sau RB) ... Și mi se părea corect, însă și băieții aceștia se uitau poate la alte fete și tot așa. Mi s-a întâmplat de multe ori să mă îndrăgostesc de cineva care era îndrăgostită de altcineva, care era îndrăgostit de altcineva, iar aceea de altcineva șamd. Odată chiar s-a întâmplat ca cercul să se reîntoarcă la mine. Deci ciudățenia ciudățeniilor ... cumva ... un fel de circuit al iubirii în natură.
Eram atât de fascinat de ea, zeița, că îi căutam prezența mereu. Când mă uitam de la geam să văd cine mai e pe afară, în primul rând îi căutam ei prezența. Pe ea o observam prima, iar inima îmi sălta cu putere. Când ieșeam din bloc, primul gest pe care-l făceam era să mă uit la geamul de la bucătărie de la etajul 3 al blocului din față în speranța că poate îi voi surprinde chipul măcar pentru 1 secundă. Iar dacă era pe geam, mă făceam că nu mă uit, deși tot ceea ce doream era să mă holbez acolo. Era dureros de puternică dorința de a o vedea, de a fi cu ea.
Iar eu cred că știa că e frumoasă, că o plac băieții (inclusiv eu) și știa cumva natural să se joace cu noi, cu energia noastră, era o fascinatoare înnăscută. Eram la picioarele ei. Cu toate asta nu am avut curajul să-i spun vreodată ceva, măcar așa descărcător, chit că nu mi-ar fi răspuns în niciun fel. Preferam să cred că mă place și ea în secret, preferam o minciună, decât un adevăr dureros, care m-ar fi adus cu picioarele pe pământ. Era mai dulce iluzia în care trăiam, decât să aflu că nu mă place. Și aceiași atitudine am avut-o de fiecare dată până la 20 de ani. Undeva în forul meu lăuntric știam că nu aveam vreo șansă totuși, așa că preferam să stau în banca mea.
Ea avea și un orgoliu al prințesei inabordabile, greu de prins, greu de cucerit, misterioasă din câte îmi amintesc și nu am văzut-o împreună cu vre-un băiat niciodată. Ea dădea impresia că-și cunoaște valoarea prea bine și nu se oferă oricui, ea nu iubea pe altcineva, ea era cea iubită, cea adorată. Și aici cred că a fost un motiv al decăderii ei, un egoism. Cred că și ea ar fi trebuit să iubească pe cineva ... Posibil să fi iubit, dar nu am aflat niciodată dacă a fost vre-un băiat de la bloc (părea să-i placă de fratele meu, dar acesta deși cred că a plăcut-o și el, a fost prea orgolios s-o bage în seamă).
Așa că au trecut anii, iar când C. a plecat la Liceul Economic din Ploiești în 87 să ajungă ceva vânzătoare sau șefă de magazin (la vremea aceea, înainte de 89 să fii vânzătoare de magazin era mai ceva cu a fi medic, căci aveai acces la primă mână, la gestiunea produselor, alimentelor care erau pe rație) o parte din sufletul meu a plecat cu ea. Ne-am mai văzut din ce în ce mai puțin, mai ales în vacanțe, după acel moment, dar deja crescuse, nu mai avea acea ingenuitate, aceiași puritate, candoare care mă atrăgea la ea.
Fetele de pe la 12 ani cresc într-un ritm accelerat. Ea și-a pierdut gradat strălucirea, deja începea să capete o față de vânzătoare la aprozar, să se metamorfozeze din fluture în molie.
Nu-i știu traiectoria de după 14 ani. Am impresia că părinții ei nici nu prea o mai lăsau să iasă din casă așa că după un timp nu prea am mai văzut-o decât foarte foarte rar, însă obiceiul de a mă uita la etajul 3 m-a urmărit mulți ani după. Și am înțeles că și bunul prieten S, a trăit același lucru ca și mine, fix același trăiri ... și alți băieți de la bloc.
După aia am pierdut conexiunea cu ea.
Eram atât de fascinat de ea, zeița, că îi căutam prezența mereu. Când mă uitam de la geam să văd cine mai e pe afară, în primul rând îi căutam ei prezența. Pe ea o observam prima, iar inima îmi sălta cu putere. Când ieșeam din bloc, primul gest pe care-l făceam era să mă uit la geamul de la bucătărie de la etajul 3 al blocului din față în speranța că poate îi voi surprinde chipul măcar pentru 1 secundă. Iar dacă era pe geam, mă făceam că nu mă uit, deși tot ceea ce doream era să mă holbez acolo. Era dureros de puternică dorința de a o vedea, de a fi cu ea.
Iar eu cred că știa că e frumoasă, că o plac băieții (inclusiv eu) și știa cumva natural să se joace cu noi, cu energia noastră, era o fascinatoare înnăscută. Eram la picioarele ei. Cu toate asta nu am avut curajul să-i spun vreodată ceva, măcar așa descărcător, chit că nu mi-ar fi răspuns în niciun fel. Preferam să cred că mă place și ea în secret, preferam o minciună, decât un adevăr dureros, care m-ar fi adus cu picioarele pe pământ. Era mai dulce iluzia în care trăiam, decât să aflu că nu mă place. Și aceiași atitudine am avut-o de fiecare dată până la 20 de ani. Undeva în forul meu lăuntric știam că nu aveam vreo șansă totuși, așa că preferam să stau în banca mea.
Ea avea și un orgoliu al prințesei inabordabile, greu de prins, greu de cucerit, misterioasă din câte îmi amintesc și nu am văzut-o împreună cu vre-un băiat niciodată. Ea dădea impresia că-și cunoaște valoarea prea bine și nu se oferă oricui, ea nu iubea pe altcineva, ea era cea iubită, cea adorată. Și aici cred că a fost un motiv al decăderii ei, un egoism. Cred că și ea ar fi trebuit să iubească pe cineva ... Posibil să fi iubit, dar nu am aflat niciodată dacă a fost vre-un băiat de la bloc (părea să-i placă de fratele meu, dar acesta deși cred că a plăcut-o și el, a fost prea orgolios s-o bage în seamă).
Așa că au trecut anii, iar când C. a plecat la Liceul Economic din Ploiești în 87 să ajungă ceva vânzătoare sau șefă de magazin (la vremea aceea, înainte de 89 să fii vânzătoare de magazin era mai ceva cu a fi medic, căci aveai acces la primă mână, la gestiunea produselor, alimentelor care erau pe rație) o parte din sufletul meu a plecat cu ea. Ne-am mai văzut din ce în ce mai puțin, mai ales în vacanțe, după acel moment, dar deja crescuse, nu mai avea acea ingenuitate, aceiași puritate, candoare care mă atrăgea la ea.
Fetele de pe la 12 ani cresc într-un ritm accelerat. Ea și-a pierdut gradat strălucirea, deja începea să capete o față de vânzătoare la aprozar, să se metamorfozeze din fluture în molie.
Nu-i știu traiectoria de după 14 ani. Am impresia că părinții ei nici nu prea o mai lăsau să iasă din casă așa că după un timp nu prea am mai văzut-o decât foarte foarte rar, însă obiceiul de a mă uita la etajul 3 m-a urmărit mulți ani după. Și am înțeles că și bunul prieten S, a trăit același lucru ca și mine, fix același trăiri ... și alți băieți de la bloc.
După aia am pierdut conexiunea cu ea.
Vecina mea A, a fost ca o soră bună pentru mine și au fost multe momente când am fost practic nedespărțiți. Cu ajutorul ei am explorat prima dată "misterele" sexualității feminine. De la ea am aflat prima dată că fetițele au altceva jos acolo. Îmi și amintesc prima dată când mi-a arătat foarte foarte rapid "păsărica" ei, ridicându-și fustița 1 secundă, cât să văd fugitiv ce și cum. și eu i-am arătat "cucul" meu la fel de rapid. Bineînțeles cu sfială, căci deja devenisem conștienți că era un subiect sensibil, ceva de "jenă", un subiect pe cât de natural, pe atât de evitat de părinți, care-l considerau cumva "rușinos". Ai mei bănuiau ceva că mereu făceau mișto de mine că mă duc la A să mă dau în bărci pe sub scări, alea alea. Făceau mișto de relația mea de prietenie sinceră cu A, dar eu nu mă supăram.
Aici este un subiect spinos ce poate suna jenant și/sau tabu pentru mințile închistate în religie în special, pentru frigide, pentru oamenii care nu iubesc sexul și propriul corp. Mai jos voi face un exercițiu de sinceritate față de care jumătate din mine zice că sunt nebun, însă voi paria pe cartea adevărului, a sincerității cu riscul de a-mi pune foc de paie pe cap.
Deci, cei care aveți contracții lăuntrice legate de sexualitate, vi se pare un păcat, vi se pare ceva rușinos, opriți-vă aici, ieșiți de pe acest blog și vedeți-vă liniștiți de viața voastră (destul de seacă din punctul meu de vedere) ...
ATENȚIE URMEAZĂ DESCRIERI GRAFICE, nerecomandate celor sub 18 ani, deși eu făceam chestiile acelea de la 12. Deci mi se pare ipocrită chestia cu cei 18 ani ... Călătoria sexuală prin Matrix este una din cele mai fascinante posibile ...
Cât de devreme să începi să-i spui copilului tău despre sexualitate? Dacă tu ca și părinte păstrezi o relație deschisă, prietenoasă, sinceră, afectuoasă, cred că în momentul când copilul manifestă interes, poți să-i spui, ca să nu înceapă să se ascundă.
Eu de pe la 9 -10 ani am început această explorare. Îmi amintesc cum căutam informații prin biblioteca părinților și am găsit o carte despre anatomie, implicit anatomia organelor sexuale și m-am excitat privind un vagin desenat, schițat cumva. Dacă sexualitatea este un subiect tabu, ceva ascuns, va exista mereu atracția către fructul oprit, iar la mine a existat din plin.
Eram un băiat extrem de viu, cu inimă destul de trează, foarte curios, foarte rebel, căruia cutumele sociale legate de sex i se păreau niște prostii învechite, retrograde.
A existat bineînțeles și influența anturajului. Decât să-ți educe copilul niște copii un pic mai mari, mai bine îi spui tu cât mai din timp, zic eu. Iar eu am fost fix ca în acel banc: "Un părinte merge la psiholog și-l întreabă: copilul meu are 10 ani, credeți că ar fi bine să vorbim despre sex? La care psihologul îi zice: Bineînțeles, veți avea multe de învățat."
Cu fratele meu nu discutam din astea și cred că nici el nu prea știa mai multe, deși era cu 6 ani mai mare. Oricum, noi 2 aveam o relație de șef-subaltern, stăpân-sclav și nu prea simțeam eu să-i destăinuiesc intimitățile mele să nu mă ia la mișto ca de obicei, iar el nici atât nu se deschidea față de mine.
Deci pe la 9-10 ani a început să se miște energia sexuală în mine și să apară dorința de sex. Îmi amintesc impactul extrem de puternic al primelor imagini cu sex. După revista porno de la 7 ani, care n-a trezit nimic în mine, cred că una din primele imagini a fost de pe niște cărți de joc porno, alb negru, primite de la cineva de la școală (două imagini, close-up pe o penetrare și cred că un blow-job). Și cu ajutorul lor cred că am simțit prima dată să mă ating, să mă masturbez. Nu mai știu sigur dacă era ceva natural sau dacă i-am văzut pe cei mai mari făcând asta. Pe vremea aceea (85-89) nu prea se găseau decât pe "sub mână" materiale pornografice, iar eu copil fiind nu prea aveam acces, dar oricum erau părinți ai copiilor din gașcă care aveau. Așa că pe la 10-11 ani am văzut și primele filme sexy și primele filme porno. Subiectul fiind atât de tabu și de atractiv, toți băieții eram în delir când auzeam de vreo revistă sau vreo casetă video pe undeva de acest gen. Uneori ne strângeam pe la câte cineva pe acasă, 2,3,4 băieți și ne uitam. Era și un fel de joc nespus. Cine reușea să se uite fără să se atingă. După un film din ăla eram atât de înnebunit să ajung acasă să mă ating și să ejaculez energie, aproape deliram de dorință.
Îmi amintesc prima revistă porno apărută în limba română prin 90 ... erau niște reviste cu foaie ca de ziar și niște poze color. Îmi amintesc cât de tare mă înnebuneau descrierile poveștilor pornografice din acea revistă. Am început să decupez imagini porno din revistele pe care mi le mai luam din când în când, cu mare jenă, de la chioșcuri. Pozele respective le-am pus în alte reviste , lipite cu scoci, reviste gen Bravo sau ce mai apăruse pe atunci, ca să nu mă prindă ai mei. Reviste care bineînțeles le țineam pe sub saltea. M-a marcat ani de zile poza unei blonde desfăcute larg care-și trăgea de fese, întinsă pe spate, cu un vagin desfăcut, roz, și niște sâni superbi. Ejaculam precoce când o vedeam. Luni de zile, mi-a fost "material" poza aceea. Încă de pe atunci păstram doar imagini cu blonde, față de care am avut o pasiune de când mă știu, iar dacă mai aveau și ochii albaștri eram terminat. Nu știu dacă am venit cu atracția asta din altă viață sau dacă e ceva doar din această viață. Cert este că a fost și este încă o atracție puternică (acum mi s-a mai diversificat paleta de fetișuri ,totuși :)
Îmi amintesc că de pe la 10 până la 13-14 ani, eu nu am avut sămânță, deci era doar o descărcare energetică (existau contracțiile fizice specifice ejaculării, dar pe uscat), deci totul este la nivel energetic și nu se poate zice că e doar chestie hormonală, că simți să ejaculezi, că sămânța se strânge și trebuie eliminată și tot felul de astfel de idei. Deci mai întâi totul este energetic, atracția, dorința și mai apoi apar funcțiile specifice reproductive. De aceea tind să cred că mintea este primordială materiei, matricea energetică este cea existentă mai întâi și pe aceasta se mulează cărămizile materiei.
Între noi băieții până pe la 12 ani nu exista nicio inhibiție deoarece eram toți nedezvoltați, fără păr, arătam cam la fel, aveam același lungimi de puță și îmi amintesc cum ne exploram curioși unii pe alții, fără nicio rușine, să vedem care cum o are, ce mărime, ce formă, cum se simte la pipăit, ba la un moment cred că ne-am luat-o în gură să vedem cum se simte, însă fără atracție între noi. Din pură curiozitate exploratorie. Aceea a fost faza cea mai homo să zic așa a dezvoltării mele sexuale, dar era o fază absolut normală, dacă lași totul să curgă liber, fără inhibiții. Spun asta, deoarece cred că este important căci eu așa cred că așa poate apărea homosexualitatea, sau acesta ar putea fi unul din motive. Dacă părinții ne-ar fi surprins în faza asta și ar fi avut o reacție agresivă de interzicere sau ceva, ne-am fi blocat acolo mental, rămâneam în acea fază nerezolvată. Eu personal nu am simțit niciodată că-mi place de vre-un băiat sau bărbat la modul acesta, dar eram foarte deschiși să ne explorăm corpurile și nu am mers niciodată mai departe. Doream să vedem cum va fi de fapt, cu fetele. Îmi amintesc cum îmi sărutam degetele, pe care le imaginam ca pe niște buze.
Uneori ne strângeam mai mulți băieți, asta pe la 11-12 ani și ne masturbam în grup. Ne uitam unii la alții și o făceam, nu unii altora, ci fiecare în locușorul lui. Unii erau cu 1-2 ani mai mari ca noi și deja intraseră în faza de pubertate, li se măriseră organele, aveau păr și sămânță, iar noi ăștia micii, spânii, ne uitam cu admirație și ușor complexați. Nu mai țin minte de ce ne masturbam împreună, însă cred că era tot o formă de explorare a sexualității și un fel de inițiere. Cred că învățam anumite lucruri despre noi. Și asta s-a întâmplat în toate grupurile de prieteni în care am umblat, atât cu vecinii din bloc cât și cu cei de la școală până pe la 13 ani, când majoritatea băieților începuseră să intre în faza de pubertate, le crescuse organul, începeau să apară pilozitățile, să li se schimbe vocea și am intrat într-o primă fază de relativă jenă unii față de ceilalți. Pe la 13 - 14 ani deja nu mai eram la fel de dezinhibați. Fiecare și-o freca singur și trist pe acasă.
Mie mi-a apărut părul și mi s-a dezvoltat penisul cu vreo 2 ani mai târziu decât majoritatea băieților din jurul meu. De asemenea am și crescut mai greu în înălțime și dintre cei mai înalți copii din clasă eram acum printre cei mai mici. Așa că m-am simțit un pic complexat când băieții din jur erau cu 10 cm mai înalți, cu păr pe ei, voci schimbate, mai solizi. Mi-a fost frică că poate eu voi rămâne mai mic din cauza masturbării.
Adevărul este că acum, știind mai multe despre asta, cred că făceam un exces. Erau și zile de plictisex, mai ales în perioada școlii, când era vreme urâtă și rămâneam singur pe acasă, îmi plăcea să mă dezbrac, să mă uit în oglindă și să mă masturbez în oglindă. Uneori și de 3-4 ori pe zi. Nu știu de ce-mi plăcea s-o fac așa. Mă plăceam mult, îmi plăcea cum mă vedeam, cu se vedea penisul în oglindă. Îmi amintesc că-mi ziceam că dacă eu mă plac atât de mult, sigur trebuie să mă placă și altcineva. Uneori mă auto stimulam cu gura, reușeam genul acesta de "yoga", mai târziu făceam asta și cu sămânța proprie, mi-o înghițeam.
Sunt curios, mai există și alții printre voi care să fi făcut așa ceva? Să fie acesta doar impactul pornografiei? (eu nu văzusem auto stimulare în filme).
Oare fetele aveau o dorință la fel de mare? Mi-ar prinde bine povestea unor fetițe și cum și-au descoperit ele sexualitatea.
Era asta o formă de narcisism extrem? De ce ar fi apărut și de unde? Ce impact are o astfel de tendință asupra adultului de mai târziu?
Cert este că această oferire de plăcere mie însumi, s-a transferat și asupra iubitelor mele. Știind să-mi aduc mie plăcere, am știut s-o ofer și altora din plin. Știind ce fain se simte adorarea propriului corp, știam să ador și corpul celeilalte, total. Iar în momentul când femeia a început să facă ce-mi făceam eu mie însumi, a dispărut natural nevoia de onanie în oglindă, auto stimulare cu gura și înghițirea propriei semințe (care chiar îmi plăcea, pe bune și-mi ziceam că trebuie să placă și alteia, dacă mie-mi place și așa a fost). Deci lucrurile s-au echilibrat natural atunci când am început să fac dragoste cu femei, dacă exista vre-un dezechilibru.
Spun toate astea ca să se înțeleagă ce poate fi în mintea unui copil și să încetăm să-i tratăm ca pe niște ființe ignorante, limitate, ci să-i tratăm ca pe niște suflete care explorează matricea în căutare de experiențe și care au o aspirație și o curiozitate uriașă, atunci când sunt lăsați liberi să o facă. O minimă canalizare din partea adulților și pot fi evitate excesele de tot felul.
Mai multe despre sexualitatea ca și adult voi spune mai încolo.
Plictiseala se pare că apare când energia sexuală este mare, acumulată și nemișcată, nefolosită, un potențial creator nefolosit într-un scop mai înalt, pe vibrații mai înalte.
Îmi amintesc pe la 12-13 ani că aveam o dorință sexuală atât de mare, că aș fi făcut sex până și cu țigancă, ceea ce pentru mine era dezgustul suprem. Eram chinuit de dorință. Este posibil să fi fost și căpușat de vre-un parazit eteric sau astral (preluat de la tatăl meu sau poate de la băieții mai mari) dornic de energie sexuală, dar acesta este un subiect de investigat și despre care voi vorbi mai încolo.
Cu toate astea am avut mereu în interior un standard, o ștachetă în care mi-am zis mereu că voi face dragoste doar cu ființa pe care să o simt că o iubesc și care să simt că mă iubește. Oricât de mult mi-aș fi dorit să fac sex, am preferat s-o fac singur decât să o fac așa cu o oarecare. Era sub demnitatea mea. Nu știu de ce aveam această idee în cap atât de ferm, însă eu cred că este un aspect ce ține de suflet. De aceea nu am cedat, nu am cedat niciodată, iar tentațiile au fost mari mari, mai ales mai târziu, pe la 20 de ani.
Cred că mi-ar fi prins bine să fi aflat de continență mai devreme, de retenția ejaculării și controlul acestei ejaculări, să înțeleg faptul că poate exista un efect nociv al excesului de ejaculări. Nu știu dacă există vre-un studiu științific în direcția asta, însă taoiștii și yoghinii spun că ejacularea slăbește corpul pe toate nivelele (atât fizic, cât și emoțional, mental, dar și sufletește). De aceea eu acum cred că am avut o dezvoltare fizică mai întârziată și am fost foarte foarte slab fizic până pe la 25 de ani. Sigur, eram atletic, făceam sport (eram mereu al 2-lea la școală în generală la sport, mai ales la rezistență, deși eram bun, nu eram cel mai bun) însă nu aveam forță fizică (la Skanderbeg, flotări, tracțiuni, eram foarte slab, nu rezistam) și nici nu am fost un genial, ci un copil mediocru la toate capitolele. Poate fi și din cauză că am fumat până la 18 ani, dar despre fumat, în următorul capitol.
Când C. a dispărut din peisaj, atenția mi-a fost atrasă de câteva fete de la școală: LP, CG și DB (asta era în altă ligă). Toate erau de la A. Eu la școală am fost la B și în clasă nu a fost niciuna care să-mi placă, însă cele de la A, aveau un rafinament aparte. A-ul era parcă un pic mai sus, per general ca B-ul, deși ambele clase aveam vârfuri. Cum necum, ba de la pregătirea pentru atletism (am făcut vre-un an de atletism de la 12 la 13 ani, unde am luat odată locul 6 la oraș, la rezistență, însă m-am lăsat deoarece era cam greu și nu-mi plăcea cu adevărat), ba din alte motive, noi băieții frumușei și fâșneți de la B ne adunam cu fetele de la A, după școală să mai vorbim, una alta și bineînțeles să flirtăm, deși nu știam ce e aia. Eu, D și O și cele 3 sau 4 fete mișto de la A. Mie-mi plăceau cu adevărat de LP și CG, însă LP era îndrăgostită de D, iar CG de O. Mie îmi mai plăcea și de DB, dar aceasta nu prea cocheta cu "muritorii" de rând (când fata avea vreo 14 ani, s-a îndrăgostit de fratele meu).
Așa că m-am simțit cumva evitat, invizibil pentru fetele care mie-mi plăceau. Începeam să capăt un complex.
Complexul s-a accentuat după banchetul din clasa a 8-a când DB a fost zeița dansului împreună cu G (un coleg de-al ei de la A), iar pe mine nu m-a văzut deși transmiteam mesaje că o plac. Probabil nu au fost foarte vizibile, însă cred că dacă ar fi avut ochi pentru mine cu adevărat era atentă, mă vedea. Asta doream: să fiu văzut, remarcat, nu să mă duc eu la ea și să-i zic că o plac și bla bla. Dacă mă plăcea știam asta, ne căutam din priviri, nu era necesar să mă fac remarcat într-un fel sau altul. Și așa a fost în toate relațiile pe care le-am avut. Nu a trebuit să fac eu nu știu ce eforturi, să-mi iau inima în dinți alea alea, ci totul a decurs natural. Fata dă semne când te place, când te-a remarcat, îți zâmbește cumva, se uită la tine, are un limbaj corporal specific. Dacă eu trebuie să fac nu știu ce jonglerii, să mă dau macho duro sau să fac cine știe ce ca să atrag atenția asupra mea, atunci mi-am zis că fata aia nu e pentru mine. Și așa m-am ținut tare până pe la 20 de ani și voi vorbi mai mult despre iubirile mele platonice din liceu în capitolele următoare.
Iar asta mă duce cu mintea la 2 tablouri care le aveam pe peretele de lângă baie, niște tablouri pe care le contemplam adesea când eram copil.
Aceste 2 tablouri m-au făcut să înțeleg că există o diferență între fetițe și băieței, de unde și curiozitatea care mi-a fost satisfăcută pe la 7-8 ani.
Aici este un subiect spinos ce poate suna jenant și/sau tabu pentru mințile închistate în religie în special, pentru frigide, pentru oamenii care nu iubesc sexul și propriul corp. Mai jos voi face un exercițiu de sinceritate față de care jumătate din mine zice că sunt nebun, însă voi paria pe cartea adevărului, a sincerității cu riscul de a-mi pune foc de paie pe cap.
Deci, cei care aveți contracții lăuntrice legate de sexualitate, vi se pare un păcat, vi se pare ceva rușinos, opriți-vă aici, ieșiți de pe acest blog și vedeți-vă liniștiți de viața voastră (destul de seacă din punctul meu de vedere) ...
ATENȚIE URMEAZĂ DESCRIERI GRAFICE, nerecomandate celor sub 18 ani, deși eu făceam chestiile acelea de la 12. Deci mi se pare ipocrită chestia cu cei 18 ani ... Călătoria sexuală prin Matrix este una din cele mai fascinante posibile ...
Cât de devreme să începi să-i spui copilului tău despre sexualitate? Dacă tu ca și părinte păstrezi o relație deschisă, prietenoasă, sinceră, afectuoasă, cred că în momentul când copilul manifestă interes, poți să-i spui, ca să nu înceapă să se ascundă.
Eu de pe la 9 -10 ani am început această explorare. Îmi amintesc cum căutam informații prin biblioteca părinților și am găsit o carte despre anatomie, implicit anatomia organelor sexuale și m-am excitat privind un vagin desenat, schițat cumva. Dacă sexualitatea este un subiect tabu, ceva ascuns, va exista mereu atracția către fructul oprit, iar la mine a existat din plin.
Eram un băiat extrem de viu, cu inimă destul de trează, foarte curios, foarte rebel, căruia cutumele sociale legate de sex i se păreau niște prostii învechite, retrograde.
A existat bineînțeles și influența anturajului. Decât să-ți educe copilul niște copii un pic mai mari, mai bine îi spui tu cât mai din timp, zic eu. Iar eu am fost fix ca în acel banc: "Un părinte merge la psiholog și-l întreabă: copilul meu are 10 ani, credeți că ar fi bine să vorbim despre sex? La care psihologul îi zice: Bineînțeles, veți avea multe de învățat."
Cu fratele meu nu discutam din astea și cred că nici el nu prea știa mai multe, deși era cu 6 ani mai mare. Oricum, noi 2 aveam o relație de șef-subaltern, stăpân-sclav și nu prea simțeam eu să-i destăinuiesc intimitățile mele să nu mă ia la mișto ca de obicei, iar el nici atât nu se deschidea față de mine.
Deci pe la 9-10 ani a început să se miște energia sexuală în mine și să apară dorința de sex. Îmi amintesc impactul extrem de puternic al primelor imagini cu sex. După revista porno de la 7 ani, care n-a trezit nimic în mine, cred că una din primele imagini a fost de pe niște cărți de joc porno, alb negru, primite de la cineva de la școală (două imagini, close-up pe o penetrare și cred că un blow-job). Și cu ajutorul lor cred că am simțit prima dată să mă ating, să mă masturbez. Nu mai știu sigur dacă era ceva natural sau dacă i-am văzut pe cei mai mari făcând asta. Pe vremea aceea (85-89) nu prea se găseau decât pe "sub mână" materiale pornografice, iar eu copil fiind nu prea aveam acces, dar oricum erau părinți ai copiilor din gașcă care aveau. Așa că pe la 10-11 ani am văzut și primele filme sexy și primele filme porno. Subiectul fiind atât de tabu și de atractiv, toți băieții eram în delir când auzeam de vreo revistă sau vreo casetă video pe undeva de acest gen. Uneori ne strângeam pe la câte cineva pe acasă, 2,3,4 băieți și ne uitam. Era și un fel de joc nespus. Cine reușea să se uite fără să se atingă. După un film din ăla eram atât de înnebunit să ajung acasă să mă ating și să ejaculez energie, aproape deliram de dorință.
Îmi amintesc prima revistă porno apărută în limba română prin 90 ... erau niște reviste cu foaie ca de ziar și niște poze color. Îmi amintesc cât de tare mă înnebuneau descrierile poveștilor pornografice din acea revistă. Am început să decupez imagini porno din revistele pe care mi le mai luam din când în când, cu mare jenă, de la chioșcuri. Pozele respective le-am pus în alte reviste , lipite cu scoci, reviste gen Bravo sau ce mai apăruse pe atunci, ca să nu mă prindă ai mei. Reviste care bineînțeles le țineam pe sub saltea. M-a marcat ani de zile poza unei blonde desfăcute larg care-și trăgea de fese, întinsă pe spate, cu un vagin desfăcut, roz, și niște sâni superbi. Ejaculam precoce când o vedeam. Luni de zile, mi-a fost "material" poza aceea. Încă de pe atunci păstram doar imagini cu blonde, față de care am avut o pasiune de când mă știu, iar dacă mai aveau și ochii albaștri eram terminat. Nu știu dacă am venit cu atracția asta din altă viață sau dacă e ceva doar din această viață. Cert este că a fost și este încă o atracție puternică (acum mi s-a mai diversificat paleta de fetișuri ,totuși :)
Îmi amintesc că de pe la 10 până la 13-14 ani, eu nu am avut sămânță, deci era doar o descărcare energetică (existau contracțiile fizice specifice ejaculării, dar pe uscat), deci totul este la nivel energetic și nu se poate zice că e doar chestie hormonală, că simți să ejaculezi, că sămânța se strânge și trebuie eliminată și tot felul de astfel de idei. Deci mai întâi totul este energetic, atracția, dorința și mai apoi apar funcțiile specifice reproductive. De aceea tind să cred că mintea este primordială materiei, matricea energetică este cea existentă mai întâi și pe aceasta se mulează cărămizile materiei.
Între noi băieții până pe la 12 ani nu exista nicio inhibiție deoarece eram toți nedezvoltați, fără păr, arătam cam la fel, aveam același lungimi de puță și îmi amintesc cum ne exploram curioși unii pe alții, fără nicio rușine, să vedem care cum o are, ce mărime, ce formă, cum se simte la pipăit, ba la un moment cred că ne-am luat-o în gură să vedem cum se simte, însă fără atracție între noi. Din pură curiozitate exploratorie. Aceea a fost faza cea mai homo să zic așa a dezvoltării mele sexuale, dar era o fază absolut normală, dacă lași totul să curgă liber, fără inhibiții. Spun asta, deoarece cred că este important căci eu așa cred că așa poate apărea homosexualitatea, sau acesta ar putea fi unul din motive. Dacă părinții ne-ar fi surprins în faza asta și ar fi avut o reacție agresivă de interzicere sau ceva, ne-am fi blocat acolo mental, rămâneam în acea fază nerezolvată. Eu personal nu am simțit niciodată că-mi place de vre-un băiat sau bărbat la modul acesta, dar eram foarte deschiși să ne explorăm corpurile și nu am mers niciodată mai departe. Doream să vedem cum va fi de fapt, cu fetele. Îmi amintesc cum îmi sărutam degetele, pe care le imaginam ca pe niște buze.
Uneori ne strângeam mai mulți băieți, asta pe la 11-12 ani și ne masturbam în grup. Ne uitam unii la alții și o făceam, nu unii altora, ci fiecare în locușorul lui. Unii erau cu 1-2 ani mai mari ca noi și deja intraseră în faza de pubertate, li se măriseră organele, aveau păr și sămânță, iar noi ăștia micii, spânii, ne uitam cu admirație și ușor complexați. Nu mai țin minte de ce ne masturbam împreună, însă cred că era tot o formă de explorare a sexualității și un fel de inițiere. Cred că învățam anumite lucruri despre noi. Și asta s-a întâmplat în toate grupurile de prieteni în care am umblat, atât cu vecinii din bloc cât și cu cei de la școală până pe la 13 ani, când majoritatea băieților începuseră să intre în faza de pubertate, le crescuse organul, începeau să apară pilozitățile, să li se schimbe vocea și am intrat într-o primă fază de relativă jenă unii față de ceilalți. Pe la 13 - 14 ani deja nu mai eram la fel de dezinhibați. Fiecare și-o freca singur și trist pe acasă.
Mie mi-a apărut părul și mi s-a dezvoltat penisul cu vreo 2 ani mai târziu decât majoritatea băieților din jurul meu. De asemenea am și crescut mai greu în înălțime și dintre cei mai înalți copii din clasă eram acum printre cei mai mici. Așa că m-am simțit un pic complexat când băieții din jur erau cu 10 cm mai înalți, cu păr pe ei, voci schimbate, mai solizi. Mi-a fost frică că poate eu voi rămâne mai mic din cauza masturbării.
Adevărul este că acum, știind mai multe despre asta, cred că făceam un exces. Erau și zile de plictisex, mai ales în perioada școlii, când era vreme urâtă și rămâneam singur pe acasă, îmi plăcea să mă dezbrac, să mă uit în oglindă și să mă masturbez în oglindă. Uneori și de 3-4 ori pe zi. Nu știu de ce-mi plăcea s-o fac așa. Mă plăceam mult, îmi plăcea cum mă vedeam, cu se vedea penisul în oglindă. Îmi amintesc că-mi ziceam că dacă eu mă plac atât de mult, sigur trebuie să mă placă și altcineva. Uneori mă auto stimulam cu gura, reușeam genul acesta de "yoga", mai târziu făceam asta și cu sămânța proprie, mi-o înghițeam.
Sunt curios, mai există și alții printre voi care să fi făcut așa ceva? Să fie acesta doar impactul pornografiei? (eu nu văzusem auto stimulare în filme).
Oare fetele aveau o dorință la fel de mare? Mi-ar prinde bine povestea unor fetițe și cum și-au descoperit ele sexualitatea.
Era asta o formă de narcisism extrem? De ce ar fi apărut și de unde? Ce impact are o astfel de tendință asupra adultului de mai târziu?
Cert este că această oferire de plăcere mie însumi, s-a transferat și asupra iubitelor mele. Știind să-mi aduc mie plăcere, am știut s-o ofer și altora din plin. Știind ce fain se simte adorarea propriului corp, știam să ador și corpul celeilalte, total. Iar în momentul când femeia a început să facă ce-mi făceam eu mie însumi, a dispărut natural nevoia de onanie în oglindă, auto stimulare cu gura și înghițirea propriei semințe (care chiar îmi plăcea, pe bune și-mi ziceam că trebuie să placă și alteia, dacă mie-mi place și așa a fost). Deci lucrurile s-au echilibrat natural atunci când am început să fac dragoste cu femei, dacă exista vre-un dezechilibru.
Spun toate astea ca să se înțeleagă ce poate fi în mintea unui copil și să încetăm să-i tratăm ca pe niște ființe ignorante, limitate, ci să-i tratăm ca pe niște suflete care explorează matricea în căutare de experiențe și care au o aspirație și o curiozitate uriașă, atunci când sunt lăsați liberi să o facă. O minimă canalizare din partea adulților și pot fi evitate excesele de tot felul.
Mai multe despre sexualitatea ca și adult voi spune mai încolo.
Plictiseala se pare că apare când energia sexuală este mare, acumulată și nemișcată, nefolosită, un potențial creator nefolosit într-un scop mai înalt, pe vibrații mai înalte.
Îmi amintesc pe la 12-13 ani că aveam o dorință sexuală atât de mare, că aș fi făcut sex până și cu țigancă, ceea ce pentru mine era dezgustul suprem. Eram chinuit de dorință. Este posibil să fi fost și căpușat de vre-un parazit eteric sau astral (preluat de la tatăl meu sau poate de la băieții mai mari) dornic de energie sexuală, dar acesta este un subiect de investigat și despre care voi vorbi mai încolo.
Cu toate astea am avut mereu în interior un standard, o ștachetă în care mi-am zis mereu că voi face dragoste doar cu ființa pe care să o simt că o iubesc și care să simt că mă iubește. Oricât de mult mi-aș fi dorit să fac sex, am preferat s-o fac singur decât să o fac așa cu o oarecare. Era sub demnitatea mea. Nu știu de ce aveam această idee în cap atât de ferm, însă eu cred că este un aspect ce ține de suflet. De aceea nu am cedat, nu am cedat niciodată, iar tentațiile au fost mari mari, mai ales mai târziu, pe la 20 de ani.
Cred că mi-ar fi prins bine să fi aflat de continență mai devreme, de retenția ejaculării și controlul acestei ejaculări, să înțeleg faptul că poate exista un efect nociv al excesului de ejaculări. Nu știu dacă există vre-un studiu științific în direcția asta, însă taoiștii și yoghinii spun că ejacularea slăbește corpul pe toate nivelele (atât fizic, cât și emoțional, mental, dar și sufletește). De aceea eu acum cred că am avut o dezvoltare fizică mai întârziată și am fost foarte foarte slab fizic până pe la 25 de ani. Sigur, eram atletic, făceam sport (eram mereu al 2-lea la școală în generală la sport, mai ales la rezistență, deși eram bun, nu eram cel mai bun) însă nu aveam forță fizică (la Skanderbeg, flotări, tracțiuni, eram foarte slab, nu rezistam) și nici nu am fost un genial, ci un copil mediocru la toate capitolele. Poate fi și din cauză că am fumat până la 18 ani, dar despre fumat, în următorul capitol.
Când C. a dispărut din peisaj, atenția mi-a fost atrasă de câteva fete de la școală: LP, CG și DB (asta era în altă ligă). Toate erau de la A. Eu la școală am fost la B și în clasă nu a fost niciuna care să-mi placă, însă cele de la A, aveau un rafinament aparte. A-ul era parcă un pic mai sus, per general ca B-ul, deși ambele clase aveam vârfuri. Cum necum, ba de la pregătirea pentru atletism (am făcut vre-un an de atletism de la 12 la 13 ani, unde am luat odată locul 6 la oraș, la rezistență, însă m-am lăsat deoarece era cam greu și nu-mi plăcea cu adevărat), ba din alte motive, noi băieții frumușei și fâșneți de la B ne adunam cu fetele de la A, după școală să mai vorbim, una alta și bineînțeles să flirtăm, deși nu știam ce e aia. Eu, D și O și cele 3 sau 4 fete mișto de la A. Mie-mi plăceau cu adevărat de LP și CG, însă LP era îndrăgostită de D, iar CG de O. Mie îmi mai plăcea și de DB, dar aceasta nu prea cocheta cu "muritorii" de rând (când fata avea vreo 14 ani, s-a îndrăgostit de fratele meu).
Așa că m-am simțit cumva evitat, invizibil pentru fetele care mie-mi plăceau. Începeam să capăt un complex.
Cred că aveam 13 sau 14 ani în poză (în curtea Generalei 1)
(AC, O, eu și D)
Că tot am vorbit de iubire, sex, continență, masturbare, vă invit să urmăriți filmul BLISS - Armonie Sexuală, care aduce anumite clarificări în cele spuse de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rog păstrați decența în limbaj, iar dacă aduceți critici, mențineți un limbaj civilizat, logic și argumentat pentru a fii o critică constructivă. Mulțumesc!