Experiențele mele cu AYAHUASCA - Everestul călătoriilor interioare

Un articol scris prin 2019 la 43 de ani ...

Deoarece aceste experiențe le am deja scrise, cred că merită să le am trecute și aici, deși sunt rupte din context, căci au avut loc în 2012, la vârsta de 36 de ani. De aceea voi introduce această postare undeva la mijlocul blogului, ca să corespundă cronologiei pe care o urmăresc aici pe blog. De asemenea alte postări din trecut le voi introduce undeva, la date aleatorii pe blog, dar care să fie, cronologic vorbind, așezate în ordinea lor de apariție. 

Cumva am dorit să ajung gradat la acest capitol, trecând prin diversele etape ale vieții ca să înțelegeți mai bine de ce și cum-ul, însă vă voi spune pe foarte scurt, că pentru mine această experiență venea la capătul a numeroase experiențe, practici, cursuri (Yoga, Ayurveda, Shivaism, Eneagramă, Parapsihologie, Vipassana, Hemi-Sync, șamanism), încercări, asceze, meditații șamd, (despre care voi mai vorbi în timp, sper ... dacă voi găsi timpul) prin care am dorit să-mi depășesc limitele, să ajung să percep ceva din afara acestei lumi, poate chiar să am o înțelegere superioară, experiențială, nu numai mentală, despre o realitate invizibilă, să am poate, o experiență de conștiință cosmică, de iubire universală, de înțelegere transcendentă ceva, care să mă ajute să-mi văd drumul, calea mai bine, dintr-o perspectivă mai înaltă, mai detașată, mai relaxată poate, așa cum citisem și auzisem de la alții că au avut. 

În ciuda tuturor eforturilor, ceva în mine pare blocat și în prezent (dec 2019 când scriu acest articol) căci nu prea am acces la aceste lumi subtile așa cum mi-aș dori sau mi-am imaginat că este posibil. Mă simt adeseori ca un bolovan din plumb, impenetrabil, greu, limitat, masiv, la care nu ajunge niciun pic de lumină ... singur, izolat, părăsit de un Dumnezeu surd, absent, impasibil, rece, dur, autoritar, abstract, impersonal, indiferent.

Am sperat să sparg acest bolovan dur cu ajutorul Ayahuasca. 

Prima dată am auzit de Ayahuasca prin anul 1999 când mi-a povestit cineva (pe vremea când încă mai eram la cursul de yoga) că vai vai, Narcis (Tarcău - Swami Vivekananda Saraswati) nu mai asculta de maestru, era rebel și în plus a mai luat și „droguri” gen Ayahuasca încercând și căi alternative .... vai vai vai ce erezie ... lol.

Nu știam eu pe vremea aceea ce este Ayahuasca, dar percepția generală legată de psihedelice, era că sunt vai, niște droguri periculoase ca toate celelalte (gen marijuana, cocaina, heroina, șamd). Eram spălați pe creier în cadrul mișcării yoghine că psihedelicele ar fi absolut nocive. Aceasta fiind una din aberațiile înghițite pe nemestecate în cadrul MISA.

Totuși, eu îl admiram maxim pe Narcis, fiind printre puținii care l-am simțit cu adevărat veritabil și deja mă aflam în faza de rebel eu însumi, în cadrul mișcării, așa că mi-a rămas undeva ideea de Ayahuasca, ca ceva interesant. 

Abia prin 2005 sau 2006 am auzit din nou de psihedelice și Ayahuasca când, după un curs de Vipassana de 10 zile, un tip umblat prin lume, uns cu toate alifiile, mi-a servit misterios ideea că Vipassana ar merge unsă cu ceva marijuana, lsd, psilocibină, mescalină sau ayahuasca și că abia atunci am putea face pași mari în practica Vipassana.  Însă el m-a avertizat să o iau gradat, mai întâi cu marijuana, apoi cu ciupercuțe, LSD, mescalină și abia apoi să mă aventurez cu Ayahuasca.

De marijuana începusem să aud că ar putea avea și ceva efecte benefice și de asemenea despre LSD, circulau zvonurile că ar fi oferit un impuls extraordinar unora ca Steve Jobs și altora, pentru a inventa chestii și treburi. 

Apoi eu mai citisem despre mescalină și psilocibină, în cărțile lui Carlos Castaneda și ce efecte puteau da sub o atentă supraveghere, așa că eram deschis să aflu mai multe. 

Din acel moment am început practic să caut mai multe informații despre psihedelice, dar și despre Ayahuasca. Youtube-ul începuse să crească și au început să apară și primele relatări despre astfel de experiențe. 

În România a apărut și cartea lui Ralph Mentzer despre Ayahuasca, deja eram mega, super fascinat de subiect. L-am descoperit și pe Stanislav Grof tot în această perioadă și i-am citit cu nesaț experiențele sale cu LSD-ul și alte psihedelice, cartea acestuia „Când imposibilul devine posibil” a devenit o carte de căpătâi pentru mine (cel puțin pentru o perioadă de timp). 

Apoi am văzut filmul BlueBerry (RENEGATUL - Experiența Secretă) și apoi documentarele ce apăreau, rând pe rând, tot mai multe și mai multe, pe subiect. 

Dar eu eram în România și nu prea puteam să fac nimic în direcția asta, decât să visez frumos la o călătorie în Peru, Ecuador sau Brazilia, unde știam că se poate experimenta cu Ayahuasca. Auzisem că ar mai fi fost posibil prin Olanda, însă eu îmi doream o experiență cu șamani veritabili, nu cu agarici occidentali. Așa că am promovat prin toate resursele și modalitățile posibile mie, această plantă, făcând-o și eu cât mai cunoscută publicului din România, visând frumos și crezând că este posibil „să vină muntele la Mahomed” ... cumva. 

Îmi doream dureros de mult o astfel de experiență și căutam în mine soluții să fac rost de bani să plec în Peru. Mă zvârcoleam căutând soluții, mă rugam să apară vre-una, să se întâmple ceva. Mă zbăteam efectiv ca Pepsiul cu dopul pus, într-o stare de limitare neputincioasă. 

O călătorie în Peru la acea vreme te costa undeva pe la 2500 - 3000 de euro pentru câteva zile, însă eu speram să pot ajunge măcar 1 lună (ideal vreo 3 sau 6), dacă nu mai mult, în locuri unde se practica mult mai intens, se făceau purificări masive înainte, plus că puteai participa ca și voluntar la diverse activități și ți se mai reduceau din cheltuieli, însă pentru un astfel de program erau necesari vreo 5000 de euro/căciulă. Nici dacă-mi vând tot din casă, nu scot mai mult de 2000. Deci eram resemnat cumva ...

Și totuși, până la urmă a venit  „muntele”. Rugăciunile mi-au fost ascultate.

Cineva care fusese și el pe la cursul de yoga și pe care-l știam din vedere, un anume H. deja devenise maestru de ceremonii prin România, fusese prin Peru și Ecuador de mai multe ori și oferea experiența celor doritori, pe bază de donație, undeva prin Ploiești. 

Am avut niște discuții pe Skype cu el, premergătoare în care mi-a descris o parte din viziunile lui foarte întunecate despre starea lumii și despre reptilienii care se află în control și mi-am dat seama că mai și exagerează (sau era pur și simplu rezonanța lui, lumea lui), dar l-am acceptat cu „păsărelele lui” și am acceptat să merg la o experiență să văd cum este.

Însă nu am ascultat de sfatul tipului de la Vipassana și m-am aruncat direct la Ayahuasca. Am impresia că fumasem ceva marijuana înainte, ca să am o idee ce înseamnă psihedelic, dar doar atât.

Și rău am făcut ... Această experiență poate fi Everestul experiențelor, dacă ești pregătit cu adevărat.

Am crezut că e suficient să-mi doresc și să am curajul să încerc.

Nu e chiar așa ... Voi completa mai mult la final. 

Prima experiență a fost la Ploiești și apoi în același an, au urmat restul, la Lepșa și la Vama (în Suceava).

Experiențele le-am descris în detaliu la acea vreme (în 2012) și le puteți citi mai jos:

PRIMELE 4 experiențe cu AYAHUASCA

Prima experiență am avut-o în iulie 2012 (la Ploiești), iar următoarele 3 în august 2012 (la Lepșa), în 3 zile consecutive.

EXPERIENȚELE 1 și 4

Prima dată am luat un surogat de aya și chakuna : o combinație de jurema, cea care conținea DMT-ul și harmalina (inhibitorul MAO). Efectul a fost acela al unei amețeli asemănătoare cu alcoolul doar că efectele au dispărut mai repede decât în cazul beției cu alcool. URMĂTOARELE ASPECTE AU FOST COMUNE TUTUROR EXPERIENȚELOR: Am avut corpul amorțit și îl simțeam eterizat, fără granițe exacte, mâna era ușoară că aerul. În ceea ce mă privește , efectele încep să apară după mai mult de o ora. Se instalează gradat, începând cu picioarele , apoi încet încet cu mâinile și apoi capul. Aproape la toate am sesizat în faza de început imagini asemănătoare cu cel care apar când te freci la ochi, fractali haotici, șerpișori energetici, nimic special din punctul meu de vedere. Personal le consider inconsistente și fără niciun fel de valoare.

La una dintre sesiuni am sesizat și ceva asemănător cu picturile lui Alex Grey, ceva asemănător cu yantra sahasrarei cu petalele acelea sau romburi, care aveau ochi. Imaginea nu era stabilă, fiind incosistentă, și atunci când te focalizai dispărea. Personal nu am văzut lumini deosebite sau strălucitoare, toată această colcăiala de imagini ce se desfășurau cu repeziciune undeva într-un plan superficial al privirii, erau pe un fond întunecat și erau abia sesizabile. Pentru mine nu au reprezentat nimic și efectiv nu le-am dat nicio importantă deoarece ești încă prezent, încă în acel loc, chestia asta neschimbând nimic în tine. E că un caleidoscop fără sens. Însă această parte marchează începutul a ceva mai intens. Alt aspect comun tuturor experiențelor este starea de nod în stomac, frisoane urmate de pusee de căldură, greață.

În prima și în cea de-a patra experiență am fost tot timpul aici, în plan fizic, conștient de tot ce se întâmplă fără să-mi pierd conștiința, iar senzația a fost asemănătoare unei ușoare piliri, vecine cu beția cu alcool. 

Nici în prima nici în ultima ședința nu am experimentat nimic special ci doar o stare de rău de fond, de disconfort continuu. Nu am vomat în niciuna din cele 4 ședințe deși mi-am dorit, deoarece cred că aș mai fi scăpat de senzația de rău. Prima și ultima experiență (a 4-a) au fost similare, asemănătoare unei accentuate piliri cu alcool. După 4-5 ore efectele au dispărut.

EXPERIENȚELE 2-3

Experiențele 2 - 4 le-am avut cu ayahuasca + chakuna (posibil și cu alte substanțe băgate în mix)

Ritualul pregătit de șamani mie personal cred că nu mi-a priit. S-a folosit mult Mapacho (nicotină rustică), un tutun mai bogat în nicotină cu aprox 6% față de tutunul obișnuit (nicotină tobacco), atmosfera fiind extrem de îmbâcsita cu acest fum, iar cântecele șamanilor mi s-au părut prea repetitive și stridente. Mulți s-au simțit ok și au văzut că aceste cântece și fumăraia, și parfumurile folosite au un rol purificator. Mie mi-au provocat greață și un rău infernal. Am căscat mult mult până la lacrimi (posibil și din cauza lipsei de aer din încăpere). Eram vreo 40 de oameni înghesuiți într-o sala mărișoară, dar nu suficient pt 40 de oameni.

În aceste 2 ședințe am luat doză dublă. Am greșit ... trebuia să iau mai puțin. Nimeni nu poate aproxima pentru tine doză ideală și de aceea de-a lungul mai multor ședințe încerci diverse variații și descoperi care e doză potrivită pentru tine. Băutura luată în aceste ședințe are un gust extrem de intens, foarte amar, astringent și picant, e maro închis spre negru, care în momentul în care o iei îți provoca greață instant. Acum numai când îmi amintesc și mă apucă greață.

În prima sesiune, cea eșuată din iulie, substanțele mi s-au părut mai diluate și le-am luat separat, gustul rămas în gură semăna cu cel de după zaț de cafea și ne-au dat felii de piersici și portocale pentru a diminua senzație neplăcută.

Așadar, după vreo ora în care mulți dădeau de mult la boboci prin sala sau gemeau orgasmic, am simțit efectele avansând ușor ușor. Oricât te-ai opune simți cum încet încet corpul îți amorțește și un val de energie îți inundă trupul (la mine în general după amorțirea extremităților, începeau fractalii și apoi o apăsare rece în piept pe fondul unui bolovan încins în stomac, o durere constantă la limita suportabilului). Inițial eram atent pe respirație și urmăream să rămân cât mai centrat însă la un moment dat am început să mă duc, să îmi pierd conștiința ... era un fel de leșin semi conștient în care conștiința îmi revenea când și când că într-un vis nebun, turbat. 

Intrând în experiență încet încet uiți de tine, de eul tău. 

În mod normal ești obișnuit cu o anumită coerență a gândiri, ai o anumită importantă de sine, te simți cineva, undeva, o persoană care are o anumită poveste de o importantă deosebită, însă când începi să dispari, toate acestea se topesc că într-un vis îndepărtat, tot ce știai despre tine, tot ce credeai că ești, dispare și intri într-un iureș energetic pe care eu l-am perceput asemănător cu o moarte și un torent energetic, ca un vulcan întunecat, un fractal întunecat care mi se părea familiar și căruia încercăm să-i dau o denumire, ca și cum aș fi știut, aș fi simțit că odată știam cum se numește fiind o senzație f familiară cumva. Nu am reușit să mă gândesc la alte cuvinte decât: iad, zbucium, chin, tumult, zvârcolire .

Interesant este că în momentul în care începeau să cânte șamanii parcă se mișca energia în sala, mulți începeau să verse intens și cu spor, iar în mine ceva se crispa și mai tare. Și era un zbucium lăuntric amplificat, parcă se zvârcolea ceva în mine și privind retrospectiv, cine știe ce parazit mai era și prin aura mea.

Mi-aș fi dorit să știu ce și cum și de ce și asta este unul dintre motivele pentru care am luat ayahuasca, să știu. Îndur orice, înfrunt orice demon și orice frică, dar să știu clar cu ce mă confrunt. Să sufăr dar să știu pentru ce sufăr ... Am fost criminal în altă viață, ok, să văd asta și suport consecințele ... mă chinui pe mai departe mai împăcat cu soarta. Dar așa pe „uscat” nu e ok ... e o suferință fără sens și scop.

Cred că era ceva asemănător cu ceea ce descriau cei care se dedublează: o perioadă de vibrații foarte intense, huruit, zumzăit, catalepsie și amețeală. Diferența însă este dată de faptul că oricât mi-am dorit să ies din starea aceea nu reușeam. În cazul dedublării dacă te sperii, te trezești și gata, dar în acest caz a trebuit să îndur acel infern ore în șir. Când am luat doză dublă au durat efectele până spre dimineață pe la 5-6 când s-a luminat. Efectul băuturii începea pe la 11 noaptea deci e vorba de vreo 6-7 ore mai intense. La o doză mai mică durează cam 3-4 ore. 

Starea este de o intensă receptivitate și deschidere. Pentru mine această etapă a fost una extrem de zbuciumată și dificilă. Mi-am pierdut și mi-am recăpătat cunoștință în nenumărate rânduri, trecând printr-un zbucium lăuntric infernal, delirant, frisoane și puseuri de căldură, încercând să înțeleg cine sunt, ce e cu mine, cine gândește, cine e cel care se ridică și își scoate tricoul, cine se zbate încercând să respire (da m-am surprins că mă zvârcoleam de cald fără aer, dând din mâini, gemând încet trăgând de gulerul tricoului ca într-un coșmar), mă trezeam cu salivă curgându-mi din gură în timp ce stăteam sprijinit cu față de colțul ascuțit al caloriferului sau în alte poziții în care îmi amorțeau ori brațele ori picioarele, ori gâtul, iar o serie de mișcări care odată erau naturale, acum erau realizate robotic, fără să conștientizez corpul clar și fără să-mi pot coordona mișcările deoarece corpul părea undeva la distanță și străin. Corpul era complet amorțit uneori și nu reușeam să-l mișc. 

Caracterul profund halucinatoriu și delirant al experienței este asemănător cu momentele când ai febra mare, când te îmbolnăvești și ai peste 39.

Pentru mine un aspect negativ al întregii experiențe a fost întunericul complet și colcăiala exterioară, zgomotele, gemetele, șoaptele continue, oameni care circulau de colo colo că niște spectre în întuneric, vociferând, gemând însoțite pentru câteva ore de cântecele șamanilor care păreau desprinse dintr-un iad disonant. Atmosfera încărcată de fum, căldura infernală, înghesuiala (stăteam foarte apropiați unii de alții) îmi creau o stare claustrofobică și o teamă continuă mai ales că erau unii care vociferau, iar una dintre vecinele mele părea posedată, strigând din când în când terifiată: PLEACĂ! PLEACĂ! PLEACĂ! (ea a relatat că a trăit iadul). La a 2-a experiență a fost la distanță de 1 persoană de mine, dar a 3-a oară a fost chiar lângă mine și de vreo 2 ori m-a prins de picior și a strigat și la mine să plec. Erau că niște șocuri emoționale acele clipe, care mă terifiau.

În momentele de pierdere a cunoștinței aveam senzația că pot fi posedat de orice entitate și aveam flashuri de prezență când mă descopeream zvârcolindu-mă de cald, cu mâinile prin păr, sau cu mâinile atingându-mi abdomenul ca într-un masaj). 

Mi-era frică să nu fi făcut cine știe ce prostii , să nu mă fii zbuciumat sau să fii deranjat pe cei de lângă mine (mi s-a spus că am fost cuminte). 

Oricum, acum când mă gândesc nu știu dacă era o mișcare fizică sau un astrală, dacă într-adevăr mă mișcăm fizic sau doar astral. Cert este că aș fi putut fi posedat oricând iar eu să nu știu. E un gând terifiant ... 

În toată această zvârcolire nu am văzut nicio lumina, nicio ieșire. Nu aveai cum să întrerupi acest chin, trebuind să-l înduri până la capăt. Orele par că nu mai trec, intensitatea stărilor fiind foarte mare și zbuciumul nesfârșit. 

După primele 3 ședințe mi s-a trezit o imensă frică de moarte pe care nu o avusesem înainte. După ședința 4 am revenit parțial, la eurile anterioare, căci am înțeles că acel iad nu a fost complet al meu.

Pentru mine ce am trăit a fost un IAD și am crezut că totul mi se datorează mie, însă în a 4-a ședință, când am schimbat locul și am rămas treaz am putut să văd că în mare măsură, iadul este indus artificial de atmosfera exterioară: întunericul + fumăraia + gemetele + agitația necontrolată a oamenilor + șoaptele continue + gemetele cu frecvența joasă, pe ton gros + cântecele stridente ale șamanilor pe 4 voci ce creau un haos auditiv, iar în starea aceea de hiper-receptivitate capătă o amploare fără precedent.

Cert este că egoul mi-a fost făcut bucățele în acele momente când intrăm în acest câmp vibrațional. Exista doar un mic martor tăcut pe fondul acesta, iar povestea mea, a celui care credeam și simțeam că sunt, era ceva complet îndepărtat aceasta fiind practic singură înțelepciune primită. 

Am realizat cât de mic și inexistent sunt, însă nu am perceput nicio inteligență la lucru, nici o conștiința superioară, doar ceva mecanic pe care în acest moment îl consider datorat biochimiei alterate a creierului. 

Înainte de aceste ședințe ți se cere să-ți formulezi niște intenții, însă experiențele mele nu au avut nicio legătură cu intențiile mele. Însă degeaba îți formulezi intenția că primești ce ai nevoie, sau așa se spune. Una din intențiile mele, a fost să înțeleg cine sunt cu adevărat și mi-am pus de multe ori această întrebare în timpul experienței.

O mare parte din timp mi-am petrecut-o rugându-mă la Dumnezeu sau la oricine mă putea ajuta sau ghida să mă protejeze, să mă îndrume, să mă ajute să-mi depășesc blocajele care mă țineau legat în această experiență. M-am simțit foarte singur și neajutorat.

Nu m-am putut opri să nu mă judec și să mă simt că un rahat în ploaie care nu merită să trăiască mai mult, simțindu-mă efectiv ca într-o insulă de întuneric betonat în care nimeni și nimic nu ajungea la mine. Înduram chinul experienței, care era extrem de amară, cu o grimasă de tristețe tăcută pe chip pe care mi-o surprindeam din când în când ... lol ... martorul tăcut al iadului.

Când am fost la toaletă mi-am văzut imaginea sacadată, ca și cum ai apropia-o și depărta-o fin, vibrând ca și cum ar fi fost frame cu frame, mișcările mele lăsau în urmă dâre energetice. Aveam o vagă idee ce e cu mine, cine sunt și eram surprins de automatismul corpului de a merge la baie. Nu eram sigur cine și ce a făcut acel corp să ajungă la baie să facă pipi. În timp ce făceam pipi mi-era frică că nu cumva să visez și de fapt să fac pipi pe mine în sală.

Asta era senzația, că sunt într-un vis. Apoi am avut curajul să mă uit în oglindă și mi-am văzut pupilele dilatate la maxim. Eram semi-conștient și în mare măsură pe pilot automat, senzația fiind asemănătoare cu momentele când am fost beat. 

Acum când va vorbesc sau evoc acele momente par foarte lucid, însă atunci eram ca în vis și acum îmi amintesc acel vis. Nu ești pe deplin conștient atunci ci semi conștient, mintea conștientă fiind destul de adormită, conștientul obișnuit fiind aproape absent.

Într-un fel am înțeles ceva, dar experiența a fost complet nesatisfăcătoare per general. Au fost niște experiențe pe care nu știu dacă le voi mai repeta. Nu știu dacă e ceva real sau o imensă auto-halucinare în toată treaba asta, dacă totul nu este decât un efect psihotic, halucinogen care nu are legătură cu nimic spiritual. 

Experiență mea a fost în acest plan cât am fost conștient, privirea fiind cea care mă ancora în această realitate. Când eram inconștient nu știu unde am fost și ce am făcut. Însă când eram semi conștient, puteam clipi și deschide ochi la comandă, restul era în ceață.

Uneori în acel întuneric aveam senzația că văd la fel și cu ochii închiși, acei fractali și romburi și ochi care dispăreau când te focalizai pe ei. Uneori închideam ochii de frică, deoarece putem distinge în întunericul acela în anumite momente, când se mai aprindeau lanterne sau brichetele celor care mergeau la baie, formele oamenilor care parcă apăreau și dispăreau fantomatic, sau vedeam umbre mișcându-se de colo colo fără zgomot, că și cum ar fi fost niște entități întunecate. Mi-era frică să nu vină la mine și să mă posede. În anumite momente cred că aș fi murit de frică dacă mă atingea cineva. 

A fost multă frică și luptă interioară să nu-mi pierd complet și definitv mințile.

Nu am mai auzit la nimeni să nu fi experimentat ceva deosebit după 4 ședințe. Am auzit că au fost oameni care după 3 ședințe nu au simțit nimic dar apoi ceva s-a declanșat. La mine au fost 4 și nimic revelator, nimic cu adevărat stimulator să mai continui.

Contează enorm însă sharingul de după experiențe, împărtășirea experiențelor celorlalți. Când auzi că și alții se mai chinuie sau ce experiențe revelatorii și iluminatorii au alții, treci mai ușor peste frici și poți să accepți mai ușor unele aspecte peste care altfel e foarte dificil să treci. 

Dacă era după mine aș fi plecat „cu fum în coadă” alergând împrăștiat, cu o frică de moarte pe care nu o aveam înainte așa de clară și de conștientizată, acasă, după prima sau a doua ședința, dar mai ales după a 3-a, însă o prietenă (A - mulțumesc A - ea mi-a și plătit două dintre experiențe) a insistat să rămân și nu am regretat. A 4-a ședință a venit cu anumite răspunsuri care m-au mai liniștit. Dacă plecam înainte, trăgeam niște concluzii greșite.

Mai interesantă a fost următoarea săptămâna de după. Am avut vise foarte intense și senzația că încă sunt acolo la ceremonie. Uneori îmi răsunau icaros-urile (melodiile lor specifice din Peru) în cap. Am simțit o sensibilitate sporită și o deschidere a sufletului mai mare, o dorința de interiorizare și îmi venea spontan să meditez, la modul natural. Se pare că într-adevăr ceva lucra în mine. 

După aproximativ o săptămâna efectele au dispărut însă și acum la aproape 1 lună mi-este ușor să evoc ce am trăit fiind clar ceva memorabil, o experiență pe care nu cred că o voi uită ușor.

CONCLUZII:

NU ESTE DE JOACĂ! E un demers serios care poate lasă amprente foarte adânci în psihicul tău dacă nu ești pregătit. Am auzit și de cazuri de oameni care au luat-o razna pe câmpii și încep să înțeleg de ce.

 Experiența este extrem de solicitantă psihic și chiar și acum la 1 luna încă mă simt afectat.

Dacă o să mai particip vreodată la o astfel de ceremonie o să respect dieta recomandată mai strict și mai îndelungat (minim 9 zile înainte): alimentație fără sare, condimente, vegetariană și cât mai multe legume și fructe crude, fără ulei, fără prăjeli, fără cafea, medicamente și orice alte stimulente senzoriale, inclusiv fără sex timp de minim 3 zile înainte. O să urmăresc să meditez mai mult, să fiu mai interiorizat și o să renunț la tv cel puțin 2 săptămâni, iar la calculator măcar 2-3 zile înainte, sau folosință minimă.

Îmi doresc o experiență în semi întuneric sau chiar în lumina, cu mai puțini participanți, într-un spațiu mai aerisit, cu chanting-uri mai liniștite sau chiar cu piese selectate de mine puse la un mp3 player și să beneficiez de o atenție mai mare din partea șamanilor, deoarece de această dată i-am simțit destul de impersonali și mecanici.

Experiențe Ayahuasca 5, 6, 7 (NOIEMBRIE 2012 - Vama, SV)

Experiența 5

După exact 3 luni de la experiența 4 am avut norocul/ne-norocul (cred, nu știu), șansă, karma, meritul (deși nu știu de ce) să am parte din nou de experiența cu  Ayahuasca.

Experiența am avut-o astăzi, deci încă sunt sub efectul Ayahuasca când scriu. De dată această am simțit să scriu acum cât încă am unele amintiri proaspete, deoarece am trăit mult, mult, mult și aproape insuportabil de intens. 

Am primit mult mai mult decât pot înțelege cu mintea asta limitată și fragmentatoare pe care o am. Vreau să notez acum, înainte să întru în alte experiențe.

Cumva spațiu interior al experienței a fost exact același ca și în primele două, doar că de dată asta am reușit să am o priză de conștiința completă și permanentă în timpul experienței fără să pic în inconștiența din dățile trecute. Diferența cred că a făcut-o faptul că am luat doar o singură doză și am urmărit să stau în postura de meditație, fără să mă sprijin și cu coloana cât mai dreaptă. 

Dățile trecute am stat în orice poziție mi s-a părut confortabilă atunci.

De data această am respectat dieta așa cum mi-am propus, pentru 8 zile și am mai și meditat din când în când deoarece am simțit să o fac. De dată asta au fost alți șamani, iar cântecele lor mi s-au părut mult mai armonioase și mai vindecătoare și în consecință și calitatea experienței s-a schimbat.

Intenția mea și de dată asta a fost inițial să aflu cine sunt și apoi în timpul ceremoniei pe măsură ce mai fumam mapacho mi-am formulat și alte intenții, cum ar fi să simt iubirea și să mă contopesc cu Dumnezeu. 

Ca de obicei, efectul a început să se resimtă gradat cu furnicături din ce în ce mai accentuate în tot corpul după mai bine de 45 de minute, zic eu. 

Nici de dată asta nu am vomat. 

Gradat granițele corpului fizic au devenit tot mai difuze și în curând a început forfota exterioară. În special sunetele ...

Deși am înregistrat parțial cu telefonul sunetele, să văd ce a fost sunet real și ce a fost numai percepție subtilă, calitatea înregistrării este prea slabă să-mi dau seama.

În afară percepției vizuale, în zona de la periferia exterioară a câmpului meu vizual, atât în stânga cât și în dreapta, dar uneori și în spate am auzit adeseori sunete ciudate, scârțâituri, păcănituri, bufnituri, râsete stridente, bufnituri în ras sau batjocoritoare (parcă eram observat și se făceau miștouri de fraierul care se chinuia să se concentreze) șoapte, multe șoapte, gemete, tânguiri, și frânturi de conversați care începeau scurt și se terminau brusc, dar parcă toate menite să mă tracaseze și mă perturbe. 

Oricum, faptul că le percepeam atât de clar , atât de apropiate mă terorizau. De asemenea în timpul ceremoniei am mai auzit și fel de fel de bufnituri pe acoperiș sau în lambriul de pe pereți, ca și cum am fi fost într-un asediu subtil.

Ca o înțelegere mentală a ceea ce cred eu că erau, cea mai bună reprezentare ar fi că erau corpuri astrale dezcarnate din zona astralului inferior care mă bântuiau sau se perindau prin zonă. Când întorceam capul să mă uit nu vedeam nimic. 

Doar mai târziu, când deja deliram, vedeam ba pe vecinul de lângă mine, ba pe alții care veneau pe lângă mine și se foiau de colo colo și nu eram sigur dacă sunt reali sau doar spectre. Odată că să mă asigur l-am atins ușor să văd că are consistentă și avea. 

Oricum, sunetele îmi ridică și acum părul pe ceafă când mi le amintesc. Parcă mă uităm la un film de groază.

Apoi a început vizualul. Vedeam foarte clar, din nou rețeaua energetică (asemănătoare celei din desenele lui Alex Grey doar că mai întunecată și într-o vibrație continuă și oscilație – mii de particule, bule, romburi și fire pulsând și vibrând cu o frecvența incredibilă într-un iureș amețitor cu care încet încet am început să mă contopesc (la final puteți vedea câteva filme care surprind tipul experienței).

Încet încet mă dizolvăm ca și individ. Acestă minte prin care mă întrebam cine sunt, se dizolva și ea, iar senzația de eu, aici și acum, undeva într-un anumit timp și spațiu s-a dizolvat și ea. 

Însă senzația nu era una plăcută așa cum și-ar imagina unii că ar fi că vai nu mai exiști ca eu și atunci te contopești în vidul creator beatific și frecții din astea ... Nope ... Simțeam că rătăcesc în acest iureș energetic haotic și efervescent, înconjurat de mii de alte entități albicioase, care în ceremonie parcă mi s-ar fi spus la modul telepatic cumva, că ar fi un fel de malaxor al sufletelor (foarte asemănător ca reprezentare cu ce am văzut în filmul despre concepție de aici - posibil să fie o retrăire a traumei nașterii)  și apoi mi-a apărut și un fel de instalație ciudată, ca în Matrix, în care sufletele erau îmbuteliate într-un fel de recipiente de sticlă și apoi parcă trimise în univers.

Tot acest vortex energetic mi s-a părut impersonal, rece, mecanic ... cam cum erau mașinile din Matrix, acționate de o inteligență sau o programare fără compasiune sau iubire. Acest câmp energetic al sufletelor rătăcite l-am perceput ca pe un fel de purgatoriu sau iad (șamanul mi-a confirmat că am fost în iad). Din când în când reveneam în corp să-mi mai îndrept spatele. 

Îmi simțeam parțial și corpul fizic, cu durerile lui, dar prea puțin importante, dar totodată eram transportat în acea viziune. Starea de rău fizic a existat și în această experiență, însă cu o intensitate mai redusă decât dată trecută. Simțeam că experiența era generată de un vortex pulsatoriu din abdomen.

Eul întrebător, mintea dornică să înțeleagă și corpul fizic au fost dizolvate complet pentru o bună bucată de timp pe care nu o pot preciza și am fost prezent în acea experiență ca un martor tăcut fără o percepție a unui eu prezent undeva în timp și spațiu sau că acea experiență mi se întâmplă „mie”, sau unui unui eu anume (chiar dacă acum îmi amintesc de ea și vă relatez asta).

Acum judecând lucrurile cu mintea asta limitată consider că am trăit din nou moartea fizică și a egoului și m-am contopit cu tot ce este. Însă nu am avut o senzație de beatitudine, fericire sau reîntoarcere acasă sau la sursă, ci o stare neutră, dar prins în menghinele unei forțe implacabile, fără liber arbitru. 

După acea mi-am amintit de legea rezonanței care atrage sufletele inconștiente dintr-un corp în altul, fără să li se dea puterea de a alege unde se încarnează.

De multe ori am urmărit să mă raportez la Buddha, amintindu-mi cum a stat el nemișcat sub copacul Boddhi, înfruntându-l pe demonul Mara până s-a eliberat, însă în acele clipe îmi tot suna în cap: „Buddha nu a luat ayahuasca, Buddha nu a luat ayahuasca, că dacă lua, nu mai stătea așa.” 

Urmăream să stau cât mai nemișcat și să observ fără să reacționez, așa ca Buddha, însă eul care și-a propus să facă asta a fost spulberat ca toate celelalte euri, toate aceste ambiții egotice, mentale, intenții mentale, au dispărut ca un fum în neant. Percepția asupra eului ”meu” nu mai exista, ci doar un martor tăcut fără limite și conștiență de sine ... nu știu cum să explic altfel.

La un moment dat am redevenit conștient de realitatea 3d obișnuită și încercam să o introduc în conștiința aceea a integralității, a unității, să-i găsesc locul. 

Mi-a venit în minte o imagine gen un fel de rolă de film desfăcut, între miliarde de alte role de filme (sau ca filele unei cărți - în intro-ul de la filmul His Dark Materials am găsit cea mai bună reprezentare a ceea ce am văzut ca și lumi paralele)  cu care eul acesta, egoul acesta probabil, rezona.

 Am simțit enorma suferință existentă în acesta variantă a realității, ca un substrat de fond și am oftat din greu până la lacrimi, percepând cum aproape în întreagă mea viață am îndurat din greu această suferință, înghițind la nesfârșit această realitate aparent implacabilă. Mi-aș fi dorit să experimentez măcar una dintre experiențele paralele fericite, să mi se mai echilibreze experiența, dar nu ... trebuia să mă zvârcolesc până la capăt în iad.

Nu știu dacă și alții simțiți ca mine însă adeseori mă surprind observându-mă ca un martor tăcut și neimplicat în viață acestui personaj, egoul meu, acest complex corp-minte, cu care mă identific în mod obișnuit. Toate experiențele prin care trec, le percep adeseori că străine mie sau am senzația că mă uit la un film în care eu nu sunt cu adevărat implicat. 

Probabil că așa și este și o astfel de atitudine e bine să fie cultivată mai des, însă experiența  cu Ayahuasca o simți în toți rărunchii, te aduce profund în experiență, nu te mai uiți la filme, ești una cu experiența într-un mod foarte personal și direct.

Toate interpretările mele de acum sunt supuse subiectivismului egoului și a înțelegerii limitate pe care o am momentan. 

Una dintre înțelegerile profunde care mi s-au revelat au fost că de fapt nu știu nimic cu adevărat, deși am impresia că știu. Toată teoria și tomurile de cărți citite pălesc în față experimentării acestei dimensiuni, care mi-a zguduit până în temelii așa zisele înțelegeri despre ce înseamnă realitatea.

Am simțit că mintea este acea ceașcă de apă care vrea să cuprindă oceanul. În realitate nu înțeleg nimic, ci mă joc cu conceptele care-mi dau un sentiment de siguranță, confort și falsă înțelegere.

Cert este că în acest moment, mi-este tot mai greu să identific ce este realul sau ce este realitatea. 

Mi-aș fi dorit să percep acea iubire care cică este singura reală și să văd că restul este iluzie, dar nu a fost așa. Mi-am perceput sufletul ca fiind rătăcit undeva în infinitatea existenței, undeva parcă într-un vid cosmic infinit și nu aici. De aceea nu pot afirmă că simt iubirea cu adevărat.

Mi-am dorit cumva instinctiv să am din nou suflet și să simt din nou iubirea.

Sufletul mi s-a oferit cumva, într-o altă viziune, în ceva asemănător cu acele capsule de sticlă de pe linia de asamblare a sufletelor. Sufletul era parcă un fel de sferă roșie (roz închis), energetică care mi s-a băgat în piept și cumva mi s-a spus că acum am din nou suflet însă nu am simțit iubirea. La un moment dat, după alte experiențe, am simțit două mâini energetice calde cum îmi masau cumva pieptul în zona inimii încercând să o resusciteze cumva, Anahata sau acel suflet, nu știu. 

Deși simt și în viață normală această apăsare și durere generatoare de nefericire aproape continuă în viață mea (cu care m-am obișnuit însă, dar nu-i mai dau așa importantă, devenind un fel de a două natură) atunci intensitatea cu care resimțeam această durere surdă, era copleșitoare.

 Însă nu am simțit că am depășit-o sau că m-am vindecat în vre-un fel, ci pur și simplu am remarcat cât de intensă este și cred că această nefericire este izvorâtă din faptul că nu simt că iubesc nimic, pe nimeni și nimic, în această existență, cu adevărat. Nimic nu mă pasionează și nu mă face să iubesc cu adevărat.

La un moment dat, a venit și soția lângă mine să fie alături de mine în experiență, însă am realizat că deși suntem aparent împreună pe cale, suntem extrem de singuri în experiențele noastre. Ea percepe o cu totul altă dimensiune și realitate, eu alta. Părem împreună, dar în realitate suntem pe ăai diferite și totuși unul/a la un nivel mai adânc al existenței.

Ea mi-a spus că e alături de mine, iar eu , cufundat fiind în acea stare de dizolvare pe care o percepeam încă foarte accentuat am întrebat-o: Care tu? Unde te termini tu și unde încep eu? Care eu? Ce și cine sunt eu?

Ea a mai spus ceva de genul că suntem împreună și avem o relație, iar eu am zis, că din starea de unitate în care existăm, alegem uneori să experimentăm o relație cu o altă părticică aparent fragmentată (în mintea ei) din acea existență, însă în realitate nu există relație deoarece noi suntem una (deci aveam totuși niște trăiri interesante).

Oricum, oricât încercam să conceptualizez și să intelectualizez experiența, cuvintele erau cu greu bânguite și limitative și mereu repetam și dădeam din cap : „Nu mai știu nimic, nu mai știu nimic , nu mai știu nimic ...” Simțeam clar cum cuvintele fragmentează, fragmentează, fragmentează, divid experiență, limitând-o, ciuntind-o, redimensionând-o să încapă în conceptele noastre limitate.

După vreo 3 ore, ceremonia șamanică practic a încetat pentru majoritatea însă la mine era abia la jumătate. A ținut vreo 5-6 ore foarte intens. Deși nu dormisem de vreo 2 nopți cum trebuie, am reușit să rămân lucid până la capăt chiar dacă un ultimele două ore am fost întins.

După cele 3 ore ale ceremoniei oficiale, timp de vreo oră cât timp oamenii ieșeau din sala și tot vorbeau despre experiența lor, i-am văzut cum singuri își fac rău vorbind despre experiențele lor, diminuându-le enorm, plus că ne perturbau și nouă experiența celor care încă eram prinși în ea.

 Aveam senzația că aceștia sunt ca niște zombi, niște oameni goi, niște țimbale zdrăngănitoare, iar cuvintele niște zdrăngănituri. 

Uneori am perceput cu coadă ochiului, o lumină ca de candelă undeva în stânga mea, cam la 50 de cm de umărul meu stâng, dar când mă uităm nu vedeam nimic.

De vreo două ori am simțit că am că niște aripi mari, însă nu știu de ce fel, dacă erau de înger, de pasăre, de dragon sau liliac.

La un moment dat am perceput și ceva care semăna cu o ființă cu formă de plantă, dar nu sunt sigur că era spiritul ayahuasca sau altceva. Avea alura unui ciuline de câmp și avea o atitudine batjocoritoare și un ras de vrăjitoare, ca în desene animate.

O fază ciudată căreia nu-i înțeleg rostul, este momentul când șamanul a venit și mi-a cântat. El purta pe el un fel de robă cu modele geometrice, specifice șamanilor shibipo. La un moment dat am văzut cum a aprins o lanternă în spatele acelei robe și a început niște pase foarte rapide cu mâinile prin aer. Modelul acela geometric, în momentul când a fost luminat cu lanterna, părea animat și plin de fractali și aveai senzația că era vorba de aura șamanului, dar era doar o iluzie optică. Nu înțeleg rostul acestei iluzii induse. Oricum vedeam și fără acea șmecherie grila energetică (mai târziu am aflat că individul e un fals șaman, un circar, orientat după bani în special).

Cert este că prezența șamanilor era pentru mine în acele momente un fel de ancoră în realitatea asta, deoarece sentimentul acela că te pierzi în necunoscut și forța cu care ești rupt de această lume îmi dădeau o stare de frică, deoarece cufundarea în acea energie nu era de loc plăcută, ci plină de suferință. 

Stand în meditație corpul mi se balansa și simțeam că acest balans îmi aduce un plus de centrare și liniștire. În forul meu lăuntric percepeam acest balans destul de fin, însă mi s-a spus că era destul de accentuat. Nu am realizat acest lucru.

La nivel rațional acum am mai multe întrebări decât răspunsuri și încă nu pot confirmă cu certitudine că tot ceea ce am experimentat nu este decât o halucinație sau ceva indus de chimia creierului.

În faza în care mă aflu acum încă nu sunt convins că ayahuasca îmi face bine sau rău. Nu sunt convins încă de faptul că întreaga ceremonie nu este una de invocație a demonilor (draconienilor, reptilienilor), mai ales că astăzi l-am auzit pe șaman (Roger sau poate era șamanița Amalia, nu sunt sigur) vorbind o limba extrem de ciudată, o păsărească f f rapidă, iar percepția mea subiectivă, era ca și cum ar fi dat raportul unei entități invizibile. 

În plus, una din participantele de azi, parcă tocmai să-mi confirme unele temeri, mi-a spus că l-a văzut pe Dario, unul dintre șamani (cel european), că fiind reptilian în realitate. Care realitate? Ce e realitatea?

Nu știu dacă această realitate nu este un virtuală de fapt, iar noi nu suntem decât niște corpuri ce putem fi posedate oricând, ca în filmul Avatar.

Vreau să simt și să înțeleg iubirea adevărată, dacă asta există cu adevărat.

Nu știu, însă merg cu încredere mai departe încă una sau două ceremonii (mâine și poimâine) și sper să fiu mai pozitiv și mai optimist după asta. Momentan nu sunt ... dimpotrivă.

Această conștientizare a morți și a faptului că sunt atât de nepregătit pentru ea, m-a înspăimântat. În această clipă mă simt complet debusolat și descentrat și efectiv nu știu în ce direcție să o apuc. 

Uneori îmi doresc să uit toate astea și să mă întorc în ignoranța. Mi-e mai frică de întuneric și de moarte decât oricând în viață mea și vreau să mi le depășesc. Nu știu exact ce să fac și cum să fac, să-mi fie mai bine și să-mi găsesc liniștea.

Momentan pentru mine, acum, această conștiința unificată, mi se pare terifiantă deoarece o simt atât de singură și într-o disperată dorința de a uita această realitate, cufundându-se complet în uitare, în jocul formelor. Nu am simțit nicio fericire sau beatitudine în a fi una cu această realitate. Nu am simțit vreo prezența inteligentă sau iubitoare și nici vreo bucurie să mă scufund în oceanul unificării. DIN PĂCATE NU AM SIMȚIT NICIO IUBIRE!

Așa ceva nu le doresc să simtă nici dușmanilor mei ... Simți că nu există scăpare, nicio fericire, nicio eliberare ... ci doar chin fără sfârșit într-o lume mecanică fără sens. Bine măcar că am înțeles ceva din această experiență. Rămâne să mi se confirme că există și un dram de realitate în ea.

Gândesc negativ? Poate ... așa zice șamanul (circarul), că din cauza asta trăiesc în iad, că nu am încredere și că nu gândesc pozitiv. Personal cred că sunt sincer cu mine însumi. Deci astfel de texte de 2 bani ți le servesc tot felul de guruși, înțelepți, șamani, coacheri, duhovnici și sunt pur și simplu înțelegerea lor subiectivă a realității, de la nivelul lor, iar a servi astfel de idei cu o certitudine absolută, mi se pare idioțenie, aroganță. 

Ce știi tu băi băiatule cu adevărat despre dimensiunea trăirilor mele? Agarici prăjit care te-ai dovedit a fi tâlhar de fapt ... Ce știi tu cu adevărat despre univers? Cine ești tu să zici ceva despre altcineva? Băi frate și e plin de aroganți din ăștia spirituali, care se cred niște clarvăzători, niște vizionari în stele ... vizionarii găurii negre din fund.

Experiența 6

Această a fost pe departe cea mai extraterestră experiență din viața mea.

Am luat tot o doză și după aproximativ 45 min, o oră au început să apară primele simptome. Amorțirea gradată a corpului și la un moment dat, brusc dispar toate sunetele pentru câteva secunde, apare o presiune specifică în cap, însoțită de anumite sunete înfundate, dar clare totodată și o prezența își face apariția ... și acum realizez că de fiecare dată e aproape la fel: pe partea stânga a capului meu, la câțiva cm de mine apare că un fel de mașinărie de culoarea smaraldului, cu o formă rotunjită, cam de 10x10 cm, în interiorul căreia se văd tot felul de lumini și culori și mecanisme în parte organice, în parte mecanice, foarte animate, care încep să mă scaneze în cele mai mici detalii, în special partea capului.

 Senzația este asemănătoare celei pe care o trăiește Neo când se trezește în Matrice și vine la el acel robot în zbor și îi scoate cablurile. Aceeași senzație impersonală ... parcă ar fi venit să verifice cine sunt și apoi să mă deconecteze de la matrice ca și cum aș fi murit cumva (să fi fost acestea mașinăriile elfești, de care vorbea Terence McKenna?)

Cert este că acesta marchează începutul călătoriei de fiecare dată. Nu știu ce se întâmplă cu mașinăria, unde dispare, însă aproape imediat începe tumultul, forfota energetică. Spațiul se animă brusc și simt prezența multor entității și energii. De asemenea multe sunete. De această dată nu am mai auzit acele voci ciudate, ci gemete, mugete și tot felul de sunete ale infernului.

Simțeam că delirez tot mai puternic, iar cu ochii deschiși vedeam tot mai defazat și mai incoerent. Nu mă puteam concentra pe exterior și urmăream să rămân în experiență, prezent în interior. Cântecul șamanilor acoperea parțial freamătul general. Încet încet îmi dispărea simțul identității și mintea obișnuită era țăndări.

Privind în urmă la toate experiențele, realizez că de fapt devii mai dilatat și mai senzitiv, toate sunetele capătă proporții mult mai mari decât în realitatea 3d și cumva te unești auric cu toți ceilalți participanți – experiența este generată de tot grupul, iar dacă în acel grup sunt și mulți începători (și au fost) și oamenii cu bani din România (care adeseori nu au conștiința – și au fost) atunci percepi practic și haosul lăuntric al celorlalți.

Nu-mi mai amintesc exact momentul, dar de această dată mi-o amintesc pe madre Ayahuasca ... sau cred că e ea. De fiecare dată are o intrare scenică în câmpul conștiinței mele foarte jucăușă, dar totodată măreață și în forță – însoțită de niște sunete și pocnete specifice, de nereprodus. O percep ca pe o ființă cristalină de smarald, foarte fluidă și extrem de strălucitoare, de o frumusețe incredibilă. Mișcările ei sunt asemănătoare unui șarpe, iar senzația este că nu este de pe această planetă. Este o prezență complet străina oricărui lucru văzut sau existent pe planetă asta. Seamănă mult cu ce am văzut în acest film.

Totodată, în afară mea, delirul capătă proporții fulminante, parcă toată lumea la unison geme, se zbate, ca posedată și percep prezența unei entități asemănătoare cu cea din Lordul Inelelor, balrogul din minele din Moria care da din copită puternic în podea de se zguduie clădirea, ca și cum ar vrea să-și impună dominația peste domeniul lui.

Tot locul părea a fi un festin demoniac sau ca și cum s-ar fi dat drumul la zoo în încăpere. Nu-mi vine să cred că am fost parte implicată direct în acest infern. Nu mai era film, nu citeam ceva, ci eram parte a unei experiențe extrem de personale, vulnerabil, fragil, deschis către orice era acolo. Nu aveam curaj să mai deschid ochii, iar intensitatea sunetelor și a agitației exterioare era la apogeu. M-a apucat o frică abisală de necunoscut până în străfundurile ființei mele.

Tremurând, delirând, m-am lăsat ușor pe o parte în poziția fătului și cu greu m-am acoperit cu sacul de dormit. Toate gesturile le făceam în reluare, iar corpul fizic mi se părea străin.

În sala încă se auzeau sunete nepământene, clipocituri, sâsâituri, șoapte lascive și gemete surde ca din filme cu demoni. La un moment dat pierd complet controlul corpului. Singurul lucru care pare a mai rămâne activ în mine este intenția mea de care încerc să mă agăț: doresc să simt iubirea adevărată (lol ... senzația e că sunt pe un câmp de luptă, iar eu vreau să simt iubirea ... deci eram complet, dar complet paralel, nebun, defazat, din cu totul alt film). În rest eram mort. Sau un fel de moarte ... paralizie, dizolvare ... fără niciun control pe corp.

Corpul mi-era pătruns de o energie invizibilă și eram dezintegrat energetic complet și apoi reașezat ... eram parcă, defragmentat, repus într-o ordine anume (mai bună sper eu). Corpul părea pătruns de un curent de intensitate mare care îmi dădea spasme și mă zguduia atât fizic cât și subtil. Eram întins pe spate și observam cum corpul mi se cabra repetat, iar în abdomen simțeam o puternică activitate. 

Însă eu eram doar un martor observator cumva, neimplicat ... corpul era una, eu alta.

Exista o forță copleșitoare ce mă vântura, mă scutura (corpul). Simțul identității era în continuare undeva departe. Cine sunt eu și povestea mea părea un film de arhivă, undeva într-un vis îndepărtat.

Forța delirului a scăzut din intesitate și timp de vreo 3-4-5 ore cu o vibrație constanța și mă simțeam încărcat energetic cumva.

Ca și intuiție am înțeles că pentru a mi se trezi iubirea în inimă din nou am nevoie să-mi purific centrii inferiori și asta mi se întâmpla ... cred. Cele 3 ore ale ceremoniei oficiale, pe la ora 2.30 s-au terminat și oamenii începeau să părăsească sala. Pentru mine a mai durat până pe la 8 dimineața.

Sunetele din muzicuță, fluier și harpă de gură (mouth harp) au fost ca un balsam pentru sufletul meu.

 M-am simțit ca la o operație pe suflet (inimă) deschis ... m-am abandonat complet medicamentului sacru Ayahuasca ca unor medici în care am toată încrederea.

La un moment dat animatorul corpului meu din acea clipă (nu știu cine și cum) a început să-mi deschidă gura larg larg cu capul dat pe spate că să-mi examineze parcă, fiecare dinte, fiecare centimetru din gură, fiecare deget, fiecare unghie. O parte din mine se distra de acest lucru. Parcă se juca.

La un moment dat, pe la 3.30 mi s-a spus, am simțit, că ar fi bine să mă duc la toaletă. Nu eram sigur dacă am să pot și dacă ce simt este real. Ceva din mine m-a făcut totuși să mă ridic încet încet.

Eram ca nou născut , în sensul că fiecare gest, fiecare mișcare era ca și cum atunci o redescopeream.

 Șovăitor și încă high am mers încet încet, pas cu pas, surprins parcă de faptul că puteam coordona corpul . M-am mirat când am reușit să deschid ușa și apoi să mă încalț să cobor cele două etaje până la toaletă (asta e o nebunie ... cum să nu ai o toaletă lângă sală?). Lumina părea un pic verzuie și senzația că sunt într-un vis nu mă părăsea.

Toată viziunea pulsa, vibra, și vedeam încă frame cu frame tot ce era în jur. Într-un final am ajuns la toaletă și m-am distrat un pic cu butoanele de la lumina, căci nu reușeam să le nimeresc. Toate gesturile erau făcute mecanic cumva și m-am așezat pe toaletă. În acel moment a început să iasă din mine ca la robinet, câteva secunde bune fără oprire pe ambele părți.

Aveam senzația că toată purificarea energetică și fizică , toate reziduurile se vărsau în acel moment. Îmi priveam corpul care părea un pic translucid. Parcă mă uităm la un fel de radiografie 3d în culori, asemănătoare cu ce vedea Alex Grey în desenele lui. La fel de teleghidat am tras apă, am spălat toaletă cu peria, m-am îmbrăcat și m-am întors în sală. Senzația că sunt în vis nu m-a părăsit nicio clipă.

Nu am vomat nici de această dată, iar călătoria a mai durat vreo 3 ore din acest moment. Nu am reușit să dorm deloc. Aportul de energie era imens și senzația e că deși corpul era praf și pulbere, eram cumva mai vibrant că oricând.

Întoarcerea în realitatea obișnuită s-a realizat gradat, și mult timp încă nu realizăm exact care realitate e mai reală. Trăirea unei nopți cu asemenea intensitate pare că trăirea unor zile, luni, ani, în realitatea obișnuită.

Aceiași senzație că de fapt nu știu nimic sau mai nimic a fost la fel de pregnantă. Cealaltă realitate este atât de complexă, de copleșitoare și de străină mie (și totuși familiară).

Străduința de a o conceptualiza și a o limita în cuvinte nu face decât să o fragmenteze. Ceea ce am descris aici este doar o foarte mică părticică din ce percepi atunci. Sunt convins că și acum am uitat o mulțime de lucruri și o să mi le reamintesc intrând din nou în acea frecvență.

Mi-aminteam de inițierile primite de Carlos Castaneda în stările modificate de conștiința, când după aceea nu-și mai amintea de ele. Întregul lui exercițiu fiind apoi stăpânirea artei visatului și recuperarea inițierilor dobândite în astral. 

Este ca atunci când te trezești dimineață și uiți visul, deși ai visat mult și intens. Ca și cum se pune o barieră de frecvență. Ceea ce percepi pe o frecvența mai înalta se pierde cumva când conștiința noastră se identifică cu o vibrație mai joasă (cea a egoului, a complexului corp-minte, cu aspectele materiale, grosiere).

Încep să mă obișnuiesc cu starea de disoluție și moarte și să nu mă mai tem atât de tare. Încă mă tem însă de acele prezente întunecate, pe care le simt extrem de puternice și agresive. Și de această dată am avut senzația că am fost sub asediu energetic și sub atacul forțelor întunecate care parcă, ar fi căutat breșe prin care să pătrundă și să ne posede (în cazul unora știu sigur că au reușit  și au avut mari dificultăți după aia să scape de aceste entități). Nu știu dacă nu m-am pricopsit chiar și eu cu ceva ... Habar n-am. Soția mi-a zis că m-am comportat diferit și parcă posedat de un rău după aia, ceva vreme, dar asta poate fi și percepția ei subiectivă, dornică să-mi vadă doar umbrele când nu-i convine ceva la mine, să vadă doar dracul, satana când ne certăm. O de-transfigurare intensă, foarte urâtă, lipsită de orice iubire, dar nah, cu toții suntem și îngeri și draci (în potențial). Ea m-a văzut cu toate umbrele mele (inclusiv cele pozitive).

Încă nu știu ce e real și ce nu. Încă nu știu dacă e doar halucinație sau accesarea unei alte realități la fel de reale că această.

Parcă am fi la un spital de nebuni ... dar nu sunt încă sigur dacă nebuni în devenire sau în vindecare ...

Îmi doresc să simt din nou iubirea în suflet, să mă eliberez de starea de suferință continuă din inima mea pe care acum o resimt mai acut că oricând. 

Nu știu dacă la aceste ceremonii nu se invocă de fapt demonii să vină să se înfrupte nestingheriți din energia noastră, că de multe ori așa pare ...

Toată experiența are parcă o componentă extraterestră și un ritual de invocare, deși mulți spun că icarosurile cântate conțin numai vorbe de iubire, lumină, pace. 

Șamanii shibipo se consideră ei înșiși niște reprezentanți pe Pământ ai unei rase de extratereștrii. Poate că prin aceste ritualuri intrăm în comuniune cu acele entități ce par de natură reptiliană. Poate e vorba de niște reptilieni, draconieni, draci benefici ... nu știu, însă mulți au și trăiri excepțional de luminoase și pline de iubire eliberatoare.

Sunt tot mai convins că există un conflict între forțele întunecate și forțele luminii, însă de această dată mantra mea de fond a fost: acolo unde intră lumina, iese întunericul, acolo unde intră iubirea, frica dispare. Așa că nu m-am mai gândit la eliberarea de frică sau la o luptă și o înțelegere a naturii întunericului,  ci la trezirea iubirii în suflet.

Peste o ora mă duc din nou la ceremonie ... sper că de dată asta să-mi ating scopul.

Încă tremur la ideea unei noi ceremonii. Este o energie copleșitoare și zguduitoare care îți revelează ce frunză în vânt ești de fapt ...

Senzația de fond, foarte acută, este cumva că și în această realitate 3d, dar și în cealaltă realitate ne aflăm într-un somn adânc (de vis în vis în vis, ca în filmul INCEPTION sau COMA), iar cântecul șamanilor pare a încerca să ne trezească din acest vis al formelor atât fizice cât și astrale, mentale, energetice. Suntem atât de adormiți și de prinși în matrice și sper să mă eliberez și să mă trezesc ...

Doamne ajută!

Experiența 7

Sunt încă high ... am luat substanța pe la ora 8 și acum e 1.35. Ceremonia 4 a fost mai scurtă. Am luat doar ¾ ceșcuță și am rămas pe jumate treaz. Corpul mi-a fost și-mi este încă amorțit ușor, dar îl pot coordona 99%. Nu reușesc să adorm. Mă simt super-energizat și obosit în același timp. Fiind treaz am putut din nou să aud cu mai mare claritate ce se întâmplă prin sala. Unii chiar păreau posedați și scoteau niște sunete de coșmar, demoniace. În seriile anterioare aceste sunete cu siguranță m-ar fi cutremurat până în străfunduri, însă acum, treaz fiind, nu le mai auzeam așa de puternic, îi priveam cu compasiune cum suferă și nu mi-era frică absolut deloc.

Ayahuasca a fost foarte blândă și unduitoare, ca un cântec de leagăn. Nu m-a mai bruscat, ci mi-a dat liniștea și vindecarea necesară să plec împăcat de la acest curs. Nu am vomat nici de dată asta și sper să-mi rămână în corp cât mai mult. Simt nevoia de interiorizare și să închid ochii...

La final a venit șamanul Roger și mi-a cântat icarosul de final, numit Arcana, care pe lângă cuvintele frumoase a mai scos și niște sunete desupra creștetului meu ce sunau ca și cum ar fi vomat energetic ceva în capul meu (parcă era un broscoi - puteți auzi și voi la final la 4:25). Mie mi-a sunat extrem de ciudat. Și mi-a și cântat mult mai mult ca la ceilalți.

AICI puteți asculta toată ceremonia 4 să vedeți  cum sună.  De obicei șamanii cântă vreo 2 ore și apoi ești cam pe cont propriu. 

Încă nu știu dacă este o experiență benefică sau malefică pt mine. Sunt prea multe lucruri ciudate și nu sunt ferm convins că este ceva bun pt toată lumea. Oricum, este ceva absolut straniu și exotic, o experiență ce merită trăită totuși, deoarece descoperi alte fațete ale realității, care altfel îți erau ascunse.

CONCLUZII: După 7 experiențe cu ayahuasca mă simt mai confuz că oricând.

Nu mai știu mai nimic despre realitatea asta și mă simt foarte ciudat.

Experiență per ansamblu mi s-a părut extrem de rece, impersonală, lipsită de iubire și mecanică.

Momentan nu simt că m-a ajutat cu ceva și în viață de zi cu zi.

Sentimentul meu interior este de stranie singurătate și rătăcire.

Dacă suntem de fapt câmpuri de plantație pentru acele entități demoniace?

Senzația că suntem niște suflete aflate pe o linie de producție (baterii pentru demoni sau cine știe ce rasă extraterestră, entități care se hrănesc din emoțiile noastre, în special cele negative) și că trăim o lume virtuală în mintea noastră, asemănătoare celei din Matrix, este foarte intensă în acest moment. Poate suntem doar niște corpuri prinse într-o lume virtuală generată pentru mintea noastră (ceva asemănător cu cea din filmul Etajul 13), niște corpuri care pot fi posedate oricând de acele entități în momente cheie ale jocului virtual (ca în filmul Avatar).

Cine și ce suntem este un mister mai mare decât oricând. În clipă asta încep să mă îndoiesc și de Dumnezeu și de alte realități mai înalte. Sper să existe, însă acum mă simt rupt de ele și opac sufletește ...

Per total 90% a fost o experiență terorizantă și extrem extrem de solicitantă. Trebuie să ai doză imensă de masochism să tot participi la astfel de ceremonii. Nu știu dacă voi mai repetă experiență însă o recomand altora. Am văzut că pe alții ii ajută.

Nu mai cred că este un panaceu universal pentru toată lumea sau o formulă absolut eficace pentru oricine. Este o experiență atât de solicitantă emoțional și fizic încât nu m-aș miră dacă ar fi cazuri de oameni care au luat-o razna sau au murit de inimă.

Nu e de joacă, așa că nu va faceți cine știe ce așteptări. Am auzit de oameni care nici după 14 ceremonii nu au avut cine știe ce revelații sau experiențe. Când am pornit la drum pe această cale auzisem că e posibil să nu simți prima dată ceva, apoi am aflat că de fapt pot fi chiar două ceremonii în care să nu simți nimic important sau revelator. Apoi ascultând alte relatări am aflat că pot fi chiar 3, 4 chiar și 7 experiențe destul de opace. Eu personal nu aș mai fi continuat dacă după cea de-a 5-a experiență nu percepeam ceva mai mult. 

Așadar fiți pregătiți pentru orice și înarmați-va cu răbdare ...

Cam atât momentan ...”

Notă finală acum în decembrie 2019: Deci ce am scris mai sus despre experiențe, a fost scris în 2012. 

Între timp am aflat mult mai multe despre pericolele Ayahuasca, despre riscul de posedare despre care la acea vreme nu știam multe, dar intuiam multe. Am cunoscuți care s-au căpușat clar la aceste ceremonii. Deci degeaba se zice că este calea ușoară ... nu este, nu este absolut de loc. Paroxismul trăirilor, intensitatea acestora echivalează poate cu mii de ore de meditații, asane, asceze, în care poate nu ajungi niciodată la intensitatea trăirilor cu aceste plante sacre. 

Apoi există bineînțeles riscuri mari. Deși pare simplu, după o astfel de căpușare, tragi de-ți sar capacele să scapi. 

Apoi, ceea ce afli în aceste sesiuni, îți aduce poate un pic mai multă claritate despre unde vrei să ajungi și ce să faci ca să rămâi acolo. Ayahuasca îți arată adeseori calea, însă drumul trebuie să-l parcurgi tu, în viața de zi cu zi, să aplici ceea ce afli, revelațiile primite (dacă au existat vreunele).

Poți avea anumite stări mistice, cosmice, iluminatoare, însă de la asta până la eliberarea completă din înlănțuirile existente, necesită menținerea acestei trăiri, cultivarea acesteia prin acțiuni care să reflecte învățătura primită. Deci nu, nu este o scurtătură, decât poate un impuls mai puternic, decât prin alte metode. 

Celor care vreți să experimentați așa ceva, acum aveți șansa să vă informați într-un mod în care eu nu am putut, deoarece nu prea existau relatări negative. Acum există, există și cazuri documentate de moarte (sau aici), dar și ființe care au experimentat din greu cu psihedelicele și își exprimă înțelegerile în articole de genul:  Reflections on Ayahuasca, Psychedelics, Marijuana, and a critical look at the Psychedelic Movement sau filme de genul acesta Dark Shamans of the Amazon - Prof. Neil Whitehead interview (excerpt).

Acum Ayahuasca a devenit o mega afacere prin Peru, au apărut tone de șamani care mai de care mai „experți”, mulți dintre ei deja dovediți ca fiind puși doar pe căpătuială, în cel mai bun caz, în cel mai rău, aceștia făcând parte din grupări de gen mafiot, care au jefuit, violat turiștii (sau aici) sau chiar și omorât, cazuri care sunt deja cunoscute. 

Plus că unii fac ceremonii pe scopolamină (din datura), substanță cunoscută pentru efectul hipnotic în care cei care sunt drogați cu așa ceva, sunt victime sigure și habar nu au ce fac. Poți rămâne efectiv în curul gol, în mijlocul junglei și să mori de prost ce ești ... sau proastă. De aceea recomand să mergeți doar în grupuri, în zone cu șamani recunoscuți, chit că dați un ban în plus. Sau să mergeți în mijlocul junglei, unde nu prea sunt turiști. Acolo aveți șansa să întâlniți șamani mai veritabili, care nu au picat în patima banului, care nu se lăcomesc și fac asta din suflet, din conștiință. 

Astfel de șamani sunt tot mai rari și încet încet izolați de restul comunității de șamani afaceriști, care au devenit o forță, un cartel, care impun prețurile și îi elimină pe cei care fac asta doar din vocație. Cazul unui astfel de șaman este examinat, indirect, în cadrul documentarului Ultimul Șaman. 

Deci există mari riscuri și pe această cale ... riscați în cel mai bun caz să dați niște bani aiurea, care nu sunt puțini sau în cel mai rău caz să pățiți ce am spus mai sus. 

Pentru mine să particip la aceste ceremonii a fost un efort financiar considerabil, chiar dacă 4 din acestea au fost plătite de A în cazul meu, dar și de alți prieteni în cazul soției. Am simțit că forțez nota, din disperarea că este o șansă unică și nu știu dacă voi mai avea vreodată oportunitatea asta, m-au făcut să fac orice pentru acești bani și nu cred că a fost bine, sincer. Îmi pare rău ... simt că am forțat ceva. E bine să mergi cu fluxul ...să fii detașat. Dacă e e. Dacă nu, nu. Poate nici n-ai nevoie. Disperarea ne împinge să facem greșeli. Dar nah, mi-am scos din sistem ideea. Mi s-a mai oferit ocazia să particip și dacă doream puteam, dar nu, nu am mai avut curaj, nu am mai simțit. Nu o simt potrivită pentru mine. 

Acum e mult mai simplu. Deja în țări precum Portugalia, chiar și Spania, Olanda, ceremoniile cu Ayahuasca sunt legalizate, chiar și cu Iboga și cu alte plante sacre. În Portugalia toate drogurile sunt decriminalizate, deci ești în siguranță acolo. Am văzut că există fel și fel de grupuri care cu tupeu, organizează și prin România. 

Trendul este către decriminalizare și încet încet devine posibil să faci asta peste tot în lume. Deci nu disperați. Verificați șamanii cu care faceți ceremoniile. Acum există posibilitatea. Nu vă mai lăsați pe mâna oricăror neicanimeni.

Apoi, nu acceptați să fie mai mult de 5-7 oameni pentru un șaman experimentat.  Dacă doriți atenție, ajutor, este necesar ca șamanul să nu fie cu atenția în 15 direcții. Noi am fost 40 și 2 șamani cu experiență și încă 2 ucenici. Deci nu așa. Nu așa ... este oribil ce fac acești oameni pentru bani. Pun cantitatea pe primul loc. Calitatea este ceea ce contează.

Încă ceva legat de ce s-a întâmplat în România: Mi se pare de porc faza de după ultima ceremonie de duminica dimineața … În loc să se digere experiențele, să se discute, să existe consiliere psihologică, spirituală, să se tragă niște concluzii înțelepte, să rămână oamenii cumva împreună (chiar aș recomanda o zi dedicată unei astfel de chestiuni), toți se grăbeau să plece care încotro, inclusiv șamanii … Deci gata, s-au văzut cu sacii în căruță, lasă-i în aia măsii pe participanți, care unii dintre noi eram varză varză, după cum am aflat ulterior, unii căpătând și ceva paraziți de care au scăpat extrem, dar extrem de greu (dacă au scăpat). 

Deci cum să te doară efectiv în cur de încheiere? Deci cum să trimiți oamenii așa pe drumuri fără să dedici o zi măcar digerării? Mi se pare noaptea minții și o nepăsare crasă. Dar vorba aia, afacerea e afacere … dă-i în măsa pe proștii care au plătit. Și nu puțin … 150 de Euro/noapte … Mariott curat.

Apoi au fost unii oameni care cu ayahuasca în stomac, halucinând și înjurând au plecat din ceremonie, s-au suit în mașini și au plecat. Deci cât de iresponsabil să fii ca și organizator să permiți așa ceva? Nebunie curată ... 

Și o ultimă chestie ... prin hipnozele regresive mai există relatări legate de Ayahuasca și de modul cum au fost parazitați oamenii după astfel de ceremonii. 

Cam atât pentru moment. Voi mai vorbi poate, despre asta când voi mai povesti despre experimentarea cu Marijuana și cu ciupercuțe ... și poate cea cu LSD, ce stă să vină.

IATĂ AICI CÂTEVA FILMULEȚE  

care ne arată cam cum ar arăta o experiență cu Ayahuasca

(trăirea nu poate fi redată, dar e extrem de stranie)